Publicat

14

aprilie

2017

23:07

1663

vizualizări

Iliescu, despre ancheta pe care o cere PSD pentru prezidenţialele din 2009: Geoană a câştigat în ţară, votul din străinătate a schimbat rezultatul

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a precizat, vineri, referindu-se la intenţia de anchetare, în cadrul unei comisii parlamentare, a alegerilor prezidenţiale din 2009, că Mircea Geoană, candidatul PSD, a câştigat în ţară, dar votul din străinătate a schimbat rezultatul final.

Iliescu, despre ancheta pe care o cere PSD pentru prezidenţialele din 2009: Geoană a câştigat în ţară, votul din străinătate a schimbat rezultatul

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a precizat, vineri, referindu-se la intenţia de anchetare, în cadrul unei comisii parlamentare, a alegerilor prezidenţiale din 2009, că Mircea Geoană, candidatul PSD, a câştigat în ţară, dar votul din străinătate a schimbat rezultatul final.

„Indiferent de rezultatul de atunci, Mircea Geoană a câştigat alegerile în ţară; votul din străinătate a schimbat rezultatul final. PSD s-a mobilizat exemplar. (...) Da, am avut un diferend cu Mircea Geoană, la începutul lui 2005. Dar eu am o responsabilitate faţă de partid, în primul rând. Am trecut peste acel moment din 2005, deloc plăcut, şi am susţinut candidatura sa. Dacă în 2009 aveam ceva de obiectat la candidatura lui Mircea Geoană, o făceam public.”, a precizat Iliescu.

„Din motive asupra cărora nu vreau să speculez, a revenit în dezbaterea publică o temă veche de opt ani: corectitudinea alegerilor prezidenţiale din 2009”, a scris Iliescu, arătând că respinge categoric opiniile exprimate la un post de televiziune prin care i se atribuie lui eşecul lui Geoană din 2009.

PSD şi ALDE au cerut, miercuri, anchetă parlamentară pentru clarificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009, dar şi de rezultatul scrutinului prezidenţial, după dezvăluirile făcute de Dan Andronic cu privire la noaptea alegerilor şi persoane aflate în anturajul lui Traian Băsescu.

Solicitarea a fost formulată în contextul în care jurnalistul Dan Andronic a publicat, luni, un articol în evz.ro, în care susţinea că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 a mers la locuinţa lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alţii, George Maior, şef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, la momentul acela procuror general al României. Dan Andronic scria că Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi erau preocupaţi, în seara alegerilor, de victoria lui Traian Băsescu.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, tot miercuri, că intenţionează să prezideze comisia care va ancheta alegerile din 2009, precizând că vor fi chemate toate persoanele despre care sunt date că ar fi avut vreo implicare în alegerile prezidenţiale din 2009.

„Am avut o discuţie cu domnul preşedinte Tăriceanu şi am stabilit să fixăm această comisie de anchetă. În 2009 mergeam la toate emisiunile cu o geantă cu dovezi, cu puncte de vedere, prin care încercam să arăt că au fost fraudate alegerile. Atunci am primit informaţii despre tot felul de grupuri de astea de analiză în care erau mai mulţi oameni implicaţi. Am vorbit cu colegii mei dacă pot să fiu preşedinte al acestei comisii. Vreau să chemăm la audieri toate persoanele despre care avem informaţii că au participat în legătură cu acele alegeri. Absolut toţi. Şi ministrul Baconschi, şi şeful STS, domnul Blaga, mai mulţi cetăţeni din România despre care noi aveam informaţii la vremea aia şi sunt sigur că în zilele următoare vor mai apărea informaţii. Sper să să ajungem la adevăr şi sper, cu această comisie şi cu alte anchete pe care trebuie să le facă comisia de control SRI, să aducem la lumină toate discuţiile despre implicarea unor instituţii în politică, alegeri, justiţie. Cred că săptămâna viitoare putem înfiinţa comisia de anchetă", a spus Liviu Dragnea la Antena 3.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
"Wow, virgini..." Şarapova s-a DEZLĂNŢUIT la ultima conferinţă de presă! Momentul care face înconjurul internetului. VIDEO

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info