Iliescu, Geoană, Udrea, Voiculescu, Vântu - cu cărţile pe masă. Ce-au citit când erau mici mai-marii zilei de azi

•Un material despre cărţile de căpătâi care au influenţat viaţa personajelor importante de pe scena publică de azi, de la politicieni la oameni de afaceri

•Marian Vanghelie, despre cartea de căpătâi: “Eu sunt un practician şi nu aş vrea să răspund la acestă întrebare, întrucât mi se pare tendenţioasă”

2 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere

Copilul Ion Iliescu a început cu Jules Verne şi a trecut rapid la „Răscoala“ lui Rebreanu Foto: Mediafax

Ce relevanţă are faptul că, în adolescenţă, Ion Iliescu a învăţat “Răscoala” de la Liviu Rebreanu? Sau că Miron Cozma, alias Luceafărul huilei, a pornit spre Bucureşti în ritmul cadenţat, ca nişte bubuituri de tun, al versurilor lui Adrian Păunescu? Ce spune despre tânărul Sorin Oprescu, cel care avea mai târziu să ridice autostrăzi în aer, faptul că personajul care i-a deschis ochii asupra vieţii e un specialist în “săpături”, contele de Monte Cristo? Ce a învăţat Mircea Geoană din “Principele” lui Machiavelli? Sau Sorin Ovidiu Vântu din drama unui om fără un picior dintr-un roman al lui Joseph Kessel? Sau Elena Udrea din luciditatea personajelor lui Camil Petrescu? Cărţile de căpătâi ale celor care azi ne spun poveşti la televizor pot explica, într-o bună măsură, evoluţia lor pe scena publică.

Poţi înţelege, de pildă, de ce Ecaterina Andronescu, ministrul care zilele acestea rupe bugetul Educaţiei în bucăţi mici, să ajungă la toată lumea, trăieşte între “Agonie şi extaz”. Sunt însă unele cazuri în care cărţile rezervă veritabile surprize. Ele te ajută să înţelegi, de exemplu, că Partidul Iniţiativa Naţională n-a fost altceva decât un mic cenaclu literar, constituit pe baza unor afinităţi de lectură, devreme ce atât Cozmin Guşă, cât şi Lavinia Şandru îşi amintesc că “Alexis Zorba”, a lui Nikos Kazantzakis, a fost cartea care le-a marcat viaţa.

Majoritatea celor intervievaţi de noi au fost încântaţi să-şi povestească lecturile de tinereţe. Au fost şi cazuri în care am fost primiţi cu suspiciune. Administraţia Prezidenţială ne-a transmis, prin purtătorul de cuvânt, că preşedintele Traian Băsescu “are azi alte priorităţi”.

Iliescu şi Răscoala

Copilul Ion Iliescu a citit, ca tot copilul, Jules Verne. “În copilărie m-au fascinat cărţile lui Jules Verne. Apoi, la început de gimnaziu, am citit o carte care m-a marcat, într-adevăr, şi care m-a făcut să înţeleg problematica socială specifică României”. Era romanul “Răscoala”, al lui Liviu Rebreanu, citit la recomandarea tatălui, ilegalist comunist. La fel de importantă pentru cel care 50 de ani mai târziu avea să devină preşedinte al României a fost şi literatura politică, “devorată în anii tinereţii şi, mai apoi, în cei ai maturităţii”. Revoluţionar a fost de mic şi Miron Cozma, cel pe care viaţa avea să-l intersecteze cu Ion Iliescu în câteva momente cheie ale istoriei recente a României.

Viitor sindicalist şi lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma cel din tinereţe a fost profund impresionat de poezia lui Adrian Păunescu. “Nu toată, desigur, ci o parte dintre volumele sale. Apoi, după Revoluţie, am citit foarte multă filozofie germană, Nietzsche, Hegel, Kant, Shopenhauer, cărţi care m-au marcat, cu adevărat. Multe dintre poeziile mele poartă în ele această influenţă”, mărturiseşte Cozma, care a avut vreme să-şi rafineze verbul liric în cei 10 ani de închisoare pe care i-a făcut pentru atacul la siguranţa statului, din timpul mineriadei din 1991. Mai nou, Cozma se instruieşte pe partea de diplomaţie: ultima carte pe care a citit-o a fost “Diplomaţia” lui Kissinger.

Machiavelicii Geoană şi Paleologu

“Principele” lui Niccolo Machiavelli nu este cartea de căpătâi a ministrului Culturii, Theodor Paleologu, aşa cum am fi tentaţi să credem după ce acesta, ironizat de presă după ce a spus că Traian Băsescu este o pleaşcă, a ameninţat că nu e bine să te pui cu el, pentru că l-a citit pe Machiavelli. Paleologu are trei lecturi pe care spune că le tot pritoceşte: “Eseurile” lui Montaigne, Seneca şi “O scrisoare pierdută”, a lui I.L. Caragiale. Surpriza apare de unde nu te aştepţi. Mircea Geoană: „Există nu o carte, ci un set de lecturi, din care probabil „Principele” lui Machiavelli e cea mai importantă. Mi-a marcat viaţa în sensul pragmatismului luminat.”

De unde a învăţat Oprescu “despre câte poate face omul”

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, mărturiseşte că una dintre cărţile care i-au luminat adolescenţa a fost “Contele de Monte Cristo”, de Alexandre Dumas, “o carte fabuloasă”. “Mi-a plăcut extraordinar. Doamne, ce mi-a plăcut cartea asta, pentru tot ce spune ea despre câte poate face omul şi cât poate duce el”. Cartea care l-a menţinut pe regizorul-senator Sergiu Nicolaescu veşnic tânăr şi ferice este tot o ficţiune, un basm românesc, “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Exemplul lui Nicolaescu ne spune că oricine poate deveni celebru precum comisarul Moldovan dacă citeşte de mic. “Deprinzând cititul de la o vârstă fragedă, pe la şase ani mi-am cumpărat “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. O carte care mi-a dat o temă de gândire şi de interes fantastic pentru toată viaţa”. Pentru Viorel Hrebenciuc, un asiduu colindător de anticariate înainte de 1989, personajul care i-a marcat viaţa a fost Martin Eden, al lui Jack London, din romanul omonim.

Un tânăr analfabet care l-a învăţat pe tânărul Viorel Hrebenciuc câte se pot face dacă ai ambiţie şi voinţă. În schimb, Valeriu Zgonea, care avea să devină secretar general al PSD, a învăţat “istoria vieţii” de la un scriitor român, Mihail Sadoveanu: „Am acasă aproape zece mii de volume de la tatăl meu, cel mai mult mi-a marcat viaţa Sadoveanu, cu „Divanul Persian”, pe care puţină lume o cunoaşte, pentru că sunt multe lucruri importante care sunt scrise acolo şi care traduc de fapt istoria vieţii”. Tot un rafinament literar a prizat în tinereţe şi Ecaterina Andronescu - o carte despre Michelangelo. „Cartea mea de căpătâi este „Agonie şi Extaz”, a lui Irving Stone, o carte pe care am citit-o de mai multe ori şi cred că mi-a mobilizat voinţa extraordinar de mult, o iubesc şi acum.”

Dostoievski, actual. “Eu mă consider un Idiot în viaţă”

Ce citesc spionii? Ioan Talpeş, fostul director al SIE: “Cartea care m-a marcat - un adevărat şoc pentru mine -, a fost «Fraţii Karamazov» a lui Dostoievski. Există acolo imaginea lumii, care se schimbă incredibil. Un drum de la penibil la sublim. De la rudimentar la supraomenesc”. În schimb, Virgil Măgureanu, fost director SRI, ne-a spus că discuţia asupra cărţii de căpătâi este prea amplă pentru a o expedia într-un simplu răspuns. Pe Dostoievski l-am găsit şi în tolba lui Sergiu Andon, o fire mai degrabă lirică. El s-a arătat în special pasionat de poezie, avându-i ca autori preferaţi pe Arghezi şi Blaga, dar şi pe Magda Isanos, din a cărei creaţie deputatul ne-a recitat câteva minute bune. Eroul său favorit, cu al cărui destin se şi identifică, este prinţul Mâşkin, din romanul „Idiotul”, de Dostoievski: „Eu mă consider un „idiot” în viaţă, pentru că, la fel ca şi prinţul, ţin mereu garda deschisă, spun tot ce-mi trece prin cap şi astfel descumpănesc multă lume”.

De la poezie la proză: Dâncu, fanul lui Dinescu

Drumul de la poezie la proză a fost urmat şi de Vasile Dâncu. “În adolescenţă am parcurs o etapă a poeziei, două volume deschizându-mi perspective extraordinare: “Proprietarul de poduri”, al lui Dinescu, şi “Noduri şi semne”, al lui Nichita Stănescu. Apoi, către finalul liceului, am citit cartea care mi-a marcat întreaga viaţa, dat fiind că lectura ei a fost determinantă pentru alegerea meseriei de mai târziu – “Sociologia”. Cartea s-a numit “Imaginaţia sociologică” a lui Wright Mills, care m-a făcut să înţeleg sociologia şi să mă feresc, mai târziu, de anumite greşeli”. Pentru liberalul Bogdan Olteanu, cele mai importante cărţi sunt “Memoriile” lui Argetoianu, pentru că “se potrivesc perfect vremurilor”, şi cele ale lui Margaret Thatcher, “pentru că se potrivesc ideilor mele”.

Fanii lui Zorba Grecul

Foşti colegi în conducerea PIN, Cozmin Guşă şi Lavinia Şandru par a-şi fi dat întâlnire într-un club de lectură. Guşă mărturiseşte că Nikos Kazantzakis, cu al său „Alexis Zorba”, a stat la începuturile formării sale ca om. Şi preşedinta PIN, Lavinia Şandru, se declară o cititoare pasionată. Dintre clasici, îi preferă pe Nikos Kazantsakis, cu al său „Alexis Zorba”, şi pe Marcel Proust, despre al cărui roman-fluviu „În căutarea timpului pierdut” spune că a marcat-o în mod deosebit. Şi pesedistul Bogdan Niculescu-Duvăz se înscrie în cenaclu: „Ehe, există mai multe cărţi, dar dacă trebuie doar una e Zorba Grecul, de Kazanzakis, pentru că conţine o sumă de idei care cred că mi-au ghidat viaţa, face parte din cărţile de căpătâi, cărţile pe care le ţii la capul patului şi le reiei şi le reiei mereu.”

Cine n-are cărţi de căpătâi. Udrea, între raţiune şi dramă

Sunt şi unii care n-au cărţi de căpătâi. Deşi spune că a citit mult, Elena Udrea n-are o carte preferată: „Ăăă, există multe cărţi care mi-au plăcut, dar una anume care să-mi fi marca viaţa, nu. Eu am făcut liceul de filologie-limbi străine, aşa că a trebuit să citesc foarte multă literatură, şi sunt multe cărţi care mi-au rămas la suflet, de exemplu, cele ale lui Camil Petrescu, atât proza, cât şi dramaturgia camilesciană, aş putea spune că în „Jocul ielelor” m-aş putea defini oricând, prin „câtă raţiune, atâta dramă”. Vicepreşedintele PD-L, Ioan Oltean, a recunoscut că, în ultima vreme, nu mai citeşte nimic în afară de ziare: „Cărţile mele sunt Gândul, Evenimentul zilei, Adevărul. Astea sunt cărţile pe care le citesc acum”. Lui Adrian Severin nici nu-i plac asemenea clasificări: „Pentru că sunt extrem de subiective şi totodată accidentale, în fiecare zi poţi da un alt răspuns, în funcţie de o serie de factori de moment. Deci nu pot spune că există vreo carte care să-mi fi marcat viaţa”. În fine, Marian Vanghelie, tatăl celebrelor „almanahe”, a considerat întrebarea noastră tendenţioasă: “Eu sunt un practician şi nu aş vrea să răspund la acestă întrebare, întrucât mi se pare tendenţioasă”.

INFO PLUS

Ce citesc mogulii

Sorin Ovidiu Vântu spune că două sunt cărţile care i-au marcat viaţa: “Călăreţii” a lui Joseph Kessel şi “Abai” de Muhtar Auezov. „Pentru că, prima dintre ele - în care un prinţ afgan este nevoit să ia viaţa de la capăt după ce-şi pierde un picior -, m-a făcut să înţeleg că un bărbat adevărat, indiferent de situaţie, poate izbândi dacă este un caracter puternic, iar cea de-a doua, pentru că mi-a arătat că un om trebuie să se lupte necontenit pentru principiile sale. Acestea sunt cele două cărţi care mi-au marcat viaţa şi despre care îmi face, mereu, plăcere să vorbesc”, a mărturisit SOV. Pentru că se descrie ca un om orientat spre „acţiune”, cartea care i-a influenţat viaţa lui Dan Voiculescu este „Al treilea val”, a lui Alvin Tofler: „Pentru mine, care sunt înclinat mai degrabă spre acţiune decât spre reflecţie, cartea a oferit o sinteză de instrumente teoretice, utilizabile în practică pentru soluţii la probleme pe care şi România le cunoaşte sau cu care începe să se confrunte tot mai direct: sărăcie, degradarea ecologică şi a relaţiilor de familie, provocările energetice”.

(La acest material au mai contribuit Bogdan Cristea, Mădălina Dârvaru şi Dan Cărbunaru)