Iliescu: ”Nu am nimic personal cu Ponta, când spun că nu este obligatoriu ca să devină premier”. De ce l-a botezat „cârlan”

de Postat la: 31.08.2010 17:25 Ultima actualizare: 31.08.2010 17:29

Iliescu: ”Nu am nimic personal cu Ponta, când spun că nu este obligatoriu ca să devină premier”. De ce l-a botezat „cârlan”

Preşedintele de onoare al PSD e explicat pentru Gândul de ce l-a făcut "Cârlan nărăvaş" pe liderul în exerciţiu

Temerile lui Năstase, exprimat luni seara, la televizor, s-au dovedit întemeiate, atunci când spunea că preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, nu va fi de acord cu ideea sa, potrivit căreia şeful unui partid care formează guvernul ar trebui să preia funcţia de premier.

"Da. Am spus că nu este obligatoriu ca preşedintele partidului să preia automat funcţia de premier. Dar am înţeles că Năstase a cam fost băgat la înghesuială de interlocutori şi forţat să dea un răspuns. Mi se pare că din acest punct de vedere Victor Ponta a fost mai înţelept, în dalogul său cu Crin Antonescu. Eu spun să asta este o preocupare chiar maladivă, vizavi de exprimarea unor nume. Nu asta este problema esenţială în momentul de faţă. Nume se vor găsi întotdeauna" a declarat, marţi, Ion Iliescu pentru Gândul. El susţine că nu este încă momentul în care să se discute nume. "Mai întâi ar trebui să ieşim cu un mesaj de principiu, cu ce anume se prezintă partidul în faţa ţării. Ce vrea să facă. Apoi, desemnarea unui guvern se poate face în funcţie de rezultatul unor alegeri. Doar în funcţie de asta rezulta şi componenţa guvernului. Poţi face guvern monocolor - în opinia mea cel mai eficient - sau alianţe de două sau trei partide". Fostul preşedinte susţine că insistenţa pentru diverse nominalizări este "aberantă, prematură şi nerealistă". "Asta arată lipsă de maturitate politică. Ponta a ştiut să se eschiveze mai cu înţelepciune de la astfel de întrebări, spre deosebire de Crin Antonescu", a mai spus Iliescu. Referitor la răspunsul lui Adrian Năstase vizavi de posibilitatea de a prelua chiar el funcţia de premier - "Pot, dar nu vreau" - Ion Iliescu a fost de părere că nimeni nu poate şti de acum care va fi situaţia.

Expresia "un cârlan nărăvaş" e de bine

Preşedintele de onoare a mai precizat pentru Gândul că expresia "un cârlan nărăvaş", cu care l-a gratulat zilele trecute pe Victor Ponta, nu conţine nicio conotaţie peiorativă şi jignitoare la adresa liderului social-democrat. "Nu e vorba de nimic jignitor. Eu m-am referit la trăsăturile sale de tânăr uneori impulsiv, încercând să-l mai temperez", a explicat Iliescu şi a precizat că această discuţie nu are niciun fel de legătură cu faptul că preşedintele partidului nu trebuie să devină, neapărat, şeful guvernului.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

7 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 T.T. 31.08.2010 18:18

Cine devine premier in situatia actuala se sinucide politic, precum Basescu.
Mai ales daca e dintr-un partid de stanga, care-si are baza in pomeni nesfarsite.
Ne trebuie un neamt zgarcit si calculat, ordonat si intransigent, care sa faca ordine in haosul actual. Asa ceva nu se gaseste, din pacate in Romania.

 
#2 PSD-ul SALVEAZA ROMANIA!!! 31.08.2010 18:53

Rusine PDL-UDMR-UNPR ati distrus ROMANIA atat de draga noua!
Meritati condamnati ptr.GENOCID!
Ceausescu si Comunismul au fost juniori pe langa voi!
Sa moara ce am mai drag daca va mint!

 
#3 rita veverita 31.08.2010 20:37

iliescu sa plece din romania cu poporu ca la vota-t.

Basescu are dreptate, romanii e tampiti si vite proaste ca mai stau in Romania: nu educatie, nu sistem medical, nu infrastructura, numai manele, ciuma portocalie si vanzari anterioare. Artistii, scriitorii, autorii, medici si profesorii sa plece din tara, ca e produse ale scolii din gradina carpatina ce face tampiti. Rusine Dinu Patriciu!

 
#4 realul 1.09.2010 13:24

Pentru perioada urmatoare ,va fi greu la guvernare,* batrana stie acest lucru si cauta sa fuga de eventuala raspundere.Oricum PDL-ul s-a dus de rapa,dar parca nici PSD nu prea s-ar baga in ......... pana in gat.

 
#5 xyxoxy 1.09.2010 15:31

@edgar 1.09.2010 11:04
māi bucā pesedmuyista de ce furi tu nick-uri si vii cu asemena bazaconii care te califica candidatul numarul 1 la spItalul 9?

 
#6 Ionel Iliescu [ http://behance.vo.llnwd.net/profiles3/174762/projects/530314/1747621275492231.jpg ] 1.09.2010 22:23

...Micul Futilescu [ http://hotimg23.fotki.com/a/195_218/197_16/00642fby.jpg ]

 
#7 @rita veverita 2.09.2010 01:36

esti in calduri si frustata cumva ! Stii tu :ciocu mic ;ca voi sunteti la guvernare !

 

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa