Începe goana după Guerrilla ezoterică prezidenţială. Cine este psihologul cu barbă de lângă Traian Băsescu
de Marian SULTĂNOIU Postat la: 18.01.2010 22:42 Ultima actualizare: 18.01.2010 23:13Sursa foto realitatea.net
Aliodor Manolea este, potrivit Realitatea TV, psihologul care nu se desparte, aproape niciodată, de preşedintele Traian Băsescu. Acesta este inginer, doctor în ştiinţe complementare şi psiholog. Specialităţile sale pe domeniu sunt "Psihoenergetica", "Biosinergetica" şi "Programarea neurolingvistică".
Manolea a fost prezent la cele două intervenţii ale lui Traian Băsescu de la Realitatea TV şi Realitatea FM, din campania electorală, atunci când a stat tot timpul, inclusiv în timpul emisiei, alături de preşedinte. De asemenea, psihologul a fost prezent şi la confruntarea finală a prezidenţiabililor, găzduită de Palatul Parlamentului.
Potrivit ziarului Ziua, care comenta informaţia la momentul respectiv, pesediştii s-au plâns imediat după alegeri de prezenţa cvasi-permanentă a lui Manolea în apropierea lui Traian Băsescu. Potrivit acestora, psihologul s-ar fi aflat la Cotroceni şi în perioada negocierii pentru formarea guvernului.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
- Tag-uri:
- parapsiholog
- ,băsescu
- ,
- TRAIAN BĂSESCU: PREMIERUL DESEMNAT ESTE MIHAI RĂZVAN UNGUREANU
- Sebastian Lăzăroiu "scoate la concurs" pe Facebook postul de prim ministru: VIITORUL PREMIER VA FI...
- Ce a scris Elena Băsescu pe Twitter despre demisia lui Boc. PLUS: Ce imagine a postat europarlamentara
- CODUL PORTOCALIU A INTRAT ÎN VIGOARE. 19 judeţe şi Bucureştiul, lovite de IARNĂ. Lista drumurilor ÎNCHISE
- VIDEO. Spotul Fiat care o are ca protagonistă pe Catrinel Menghia, considerat cea mai sexy reclamă de la Super Bowl
- Ce variante sunt luate în calcul pentru postul de premier
- TRAIAN BĂSESCU: PREMIERUL DESEMNAT ESTE MIHAI RĂZVAN UNGUREANU
- STUDIU. O injecţie ar putea îmbunătăţi performanţele sexuale ale bărbaţilor
- Efectul ACTA: un nou site pentru descărcare de filme A FOST ÎNCHIS. LISTA celor mai populare site-uri de torente folosite de români
- Băsescu îşi schimbă televizorul
- Ce guvern îi pregăteşte Coaliţia lui Mihai Răzvan Ungureanu. LISTA MINIŞTRILOR
- Sebastian Lăzăroiu "scoate la concurs" pe Facebook postul de prim ministru: VIITORUL PREMIER VA FI...
- Ce a scris Elena Băsescu pe Twitter despre demisia lui Boc. PLUS: Ce imagine a postat europarlamentara
- FOTO+VIDEO: Un aisberg cât New Yorkul stă să se desprindă din Antarctica
- FOTO. Ce poartă în spate această femeie. Imaginea care a scandalizat o comunitate întreagă
- Exxon şi Petrom au găsit GAZE NATURALE în Marea Neagră
- ROBOTZI împotriva ACTA: “Internetul aşa cum îl ştim VA DISPĂREA”. PLUS: Cum a “dispărut” clipul de pe site-ul Creative Monkeyz
- TRAIAN BĂSESCU: PREMIERUL DESEMNAT ESTE MIHAI RĂZVAN UNGUREANU
- VIDEO. Experimentul anti-Facebook. Ce a descoperit un student după trei luni fără telefon mobil şi reţele sociale
- FOTOGRAFIA ZILEI. "E puţin spus că SUNT ÎN ŞOC. Parcă e o scenă din Biblie"
editorialBăsescu conduce România prin servicii. Unul dintre marile secrete ale României, atât de secret încât a ajuns să-l ştie toată lumea, primeşte, din această seară, statut de secret premier.
ieri, 20:1948 citeste Ungureanu – un Boc updatat de Rodica CIOBANUputerea ganduluiNu s-a răcit bine scaunul de premier de sub Emil Boc, că i-a şi fost desemnat succesorul: Mihai Răzvan Ungureanu
ieri, 22:4812 citeste Mihai R. Ungureanu şi limbajul de mahon lustruit de Indira CRASNEAputerea ganduluiMihai R. Ungureanu, premier desemnat, are un limbaj de mahon lustruit. Cum îi stă bine unui fost ministru de Externe şi fost cap de serviciu secret. S-a înfăţişat în stil american, sugerând onestitate solidă şi o viitoare dedicare sârguincioasă în serviciul public.
ieri, 22:164 citeste Băsescu îşi schimbă televizorul de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiLa ieşirea din scenă, E. Boc s-a eroizat ridicol încă o dată, un politician mic scremându-se să se aşeze sub specia istoriei, dacă nu chiar a eternităţii, care nu va face decât să-l micşoreze şi mai mult.
ieri, 12:17322 citeste Viteză cu drezina PSD-PNL - Punct ochit cu PDL de Indira CRASNEAputerea ganduluiConversaţiile USL cu preşedintele, în Dealul Cotrocenilor, au fost un schimb de vorbe "strict formal şi protocolar" şi, de fapt, nu s-a discutat "nimic serios", a rezumat Victor Ponta. Şi pentru că nu a fost "nimic serios", duetul PSD-PNL a propus cu sufletul la gură să luăm viteză.
ieri, 19:417 citeste PD-L l-a demis pe Emil Boc de Rodica CIOBANUputerea ganduluiE un du-te-vino la palat: preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte, pe rând, la Cotroceni, cu partidele parlamentare.
duminică, 18:0845 citeste Roşia Montană: propaganda murdară, aur curat de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiNu ştiu dacă exploatarea aurului de la Roşia Montană va ghiftui zona cu cianuri sau nu. Nu ştiu dacă e mai bine ca acolo să investească o firmă străină, una românească sau chiar statul.
duminică, 17:17244 citeste Comandament de iarnă la Guvern. Ultima stenogramă de Lelia MUNTEANUputerea ganduluiEmil Boc: Domnu' ministru Igaş!
duminică, 11:4523 citeste CHESTIA ZILEI: Invizibilul Popescu de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiÎntr-un editorial publicat astăzi mărturiseşte cum...
vineri, 12:27181 citeste Ce fel de lideri pot administra o ţară a cărei populaţie scade cu 260.000 pe an pe timp de pace? de Sorin PÂSLARUputerea ganduluiLa masa oficialilor care au aniversat ieri cinci ani de la aderarea României la Uniunea Europeană au fost trei scaune goale pe care nu le-a văzut nimeni. Cele trei scaune goale erau cele trei milioane de români care au dispărut din statistici în ultimii 10 ani.
vineri, 13:3837 citesteCiteste pe Mediafax »
Catrinel Menghia, în cea mai sexy reclamă de la Super Bowl - VIDEO
Spotul publicitar la Fiat Abarth, în care apare supermodelul român Catrinel Menghia, a fost considerat cea mai sexy reclamă din pauza Super Bowl-ului, care a fost difuzat duminică noapte, se...
citeste- INTREFETE.RO
Rochii de mireasa - propunerile designerilor pentru noul sezon
Tendintele in materie de rochii de mireasa se raliaza celor vestimentare, regasindu-se aceleasi repere retro, pasteluri delicate, broderii fine, detalii romantice sau chiar...
- BUSINESS MAGAZIN
Locuri de pe planetă care îţi taie respiraţia - partea a II-a (GALERIE FOTO)
Poate câteva din imaginile de mai jos vă vor trezi amintiri dragi sau, de ce nu?, vă vor convinge să le aveţi în vedere atunci când veţi stabili destinaţiile următoarelor vacanţe.
- MEDIAFAX
Catrinel Menghia, în cea mai sexy reclamă de la Super Bowl - VIDEO
Spotul publicitar la Fiat Abarth, în care apare supermodelul român Catrinel Menghia, a fost considerat cea mai sexy reclamă din pauza Super Bowl-ului, care a fost difuzat duminică noapte, se...
- Femeia clepsidră: O româncă măsoară în talie doar 50 de centimetri. Arată şocant? - VIDEO.
- Noi dezvăluiri despre John Fitzgerald Kennedy: Cum l-a CONSOLAT o presupusă AMANTĂ pe preşedintele american după MOARTEA fiului său.
- Bărbatul care a violat-o I-A CERUT PRIETENIA pe Facebook. Ce MESAJ i-a transmis victima.
- ONEMAGAZINE.RO
Rihanna, schimbare de look radicala. Vezi cum arata acum vedeta
Rihanna si-a surprins din nou faii, de aceasta data insa nu printr-o tinuta provocatoare ci printr-o schimbare radicala a lookului.
- GO4IT
Microsoft a lansat accesoriul Kinect pentru PC-urile cu Windows
Foarte apreciată printre utilizatorii de console xBox 360, tehnologia Kinect a fost adaptată şi pentru folosirea împreună cu sistemele PC bazate pe Windows.
- DESCOPERA.RO
Qutb Minar – minaretul din Delhi
Incredibila Indie. În haosul Delhi-ului, cumva ordonat de ritmuri străine ţie, undeva între magherniţele prăfuite şi templele opulente, există câteva zone ce încă nu au...
- HOME
- NEWS
- POLITICA
- INTERNATIONAL
- FINANCIAR
- PUTEREA GANDULUI
- REPORTAJ
- MAGAZIN
- SPORT
- INTERVIURILE GANDUL
- SCOALA
- GANDUL TV
©2011 Mediafax Group. Toate drepturile rezervate.








94 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Imaginile cu declaratiile acordate de Boc in noaptea de Revelion, unde se poate vedea ce cravata purta si imaginile din timpul discursului lui Basescu la cumpana dintre ani, cu putin inainte de ora 00:00, cand si el, si doamna, si alte 3 persoane din public purtau, in mod absolut "intamplator", respectiva culoare. Care este ideea, pana la urma? Pai, parapsihologul acesta probabil ca a avut nevoie, de fiecare data, ca Basescu si Boc sa poarte respectiva culoare, pentru a putea declansa niste mecanisme/stari, chestii din astea bioenergetice, in favoarea celor doi. E foarte grav daca s-a intamplat asa, pt. ca nu numai Geoana si/sau Antonescu au fost, in mod ipotetic, afectati, ci si masele de electori romani, care au fost manipulati in felul acesta iar rezultatul alegerilor a fost deturnat. Nu stiu cine-si mai poate permite sa rada acum. Se pare ca lucrurile au capatat consistenta si trebuie cercetate in amanuntime.
Scenele mentionate mai sus lipsesc din film si pot fi foarte usor cercetate. Imaginati-va ce s-a putut intampla in noaptea de Revelion, cu Basescu incercand sa influenteze o audienta uriasa de milioane de cetateni romani care priveau la televizor.
VEZI MISCAREASOCIALISTA.RO
Nu lucrez pentru nimeni, nu mă plăteÅŸte nimeni. De proÅŸti mi-e milă, dar mi-e _s.-c.-â.-r.-b.-ă_ de escroci !
@andrei la 18.01.2010 23:26 ..."au fost, in mod ipotetic, afectati, ci si masele de electori romani"
Ia vezi tu ce afectaÅ£e au fost sărăcimea ÅŸi Å£igănimea satelor la alegeri. CiteÅŸte comentariul meu de la 17.01.2010 19:01 pe articolul „Mihaela Geoană dă vina..." din categoria POLITICÄ‚.
Andrei , esti un dobitoc cazut din "dark age" -ul inchizitiei . Haideti sa incepem vanatoarea de vrajitoare . Pe bune . ha ha ha . Apropo .... ati vazut-o pe "Mihaela ,dragostea mea" pe matura ? Nu? Eu da .
Am dat căutare, am verificat ÅŸi în secÅ£iunea POLITICÄ‚, nu mai este articolul...
Deci cine ÅŸi în favoarea cui manipulează, telepatiază, influenÅ£ează, ...teleportează?!
Cred că ceea ce trebuie să-l îngrijoreze cel mai tare pe Joiană din lista menÅ£ionată este : "programarea neuro-lingvistică" !
Oare, dacă-i spune o dată, ceva..., Prostănakului, şi-l hipnotizează definitiv... ?
Că doar asta înseamnă programare, ...NU ? Îi implantează lui Joiană un program în creier, care să prejudicieze social-democraÅ£ia de baltă de pe DîmboviÅ£a, ÅŸi gata... ! ...s-a dus P.S.D.-ul la lada de gunoi a istoriei, pentru următorii 50 de ani...
Ai grijă, Joiană... !
Ha,ha,ha !
...grijania 'mă-ti de bolşevik şi sekurel !
Luati d-acilea si priviti cu atentie la culorile alese chiar si in noaptea de Revelion, in contextul in care acum intelegem mai bine care era baiul: respectivul parapsiholog avea nevoie mereu de acea culoare pentru a-si indeplini sarcinile : http://www.youtube.com/watch?v=V38Vxln-6KI
Dragilor, dincolo de simpatii sau antipatii personale, aceste metode sunt de condamnat intr-o democratie consolidata. Personal, am votat cu Basescu si cred si acum ca a fost mult mai bine ca el a castigat alegerile, dar asta nu-i scuza mijloacele. PSD-ul e un partid constituit din numeroase grupari de tip mafiot si nu cred ca va putea fi vreodata reformat. Cristian Diaconescu este singurul de acolo a carui respiratie nu miroase a spaga, * si hoituri.
Macar tipul asta psiholog este destept, si cinste lui. Omul isi face meseria. Dar cu prostanacii dlui Geoana cum ramane????Ei de ce nu si-au angajat un "paranormal" daca tot cred in chestii din astea????? Acum dupa razboi multi viteji se arata si se dau toti experti in ale energiei. A devenit o obsesie nationala.......O sa aibe temebliziunile subiecte garla cu "flacara viopleta",.......psd-istii ar fi putut de ex sa angajeze vreun clan cu fuste si margele din tabara lui Vanghelie......daca nu aveau ce altceva!!!!!
mai andrei,mai rar un bou asa mare ca tine........
Asta-i natie de handicapati! Romania apare ca un spital urias de nebuni.
Seducerea maselor. Asta e scopul oricarui candidat. Asta face orice candidat prin orice mijloace permise. Cum se stie ca verde si bleu nu merg impreuna, poate la fel se stie, dar putini cunosc ca violetul seduce masele.
Vorba aia, * sub acoperire nu se imbraca in mov. Mircea Geoana a fost imbracat in mov? NU. Deci nu a fost niciun moment sub acoperire. A fost * pe fata toata campania. Bine i-a facut Tetelu ca l-a * cu toti mogulii.
Seducerea maselor. Asta e scopul oricarui candidat. Asta face orice candidat prin orice mijloace permise. Cum se stie ca verde si bleu nu merg impreuna, poate la fel se stie, dar putini cunosc ca violetul seduce masele.
Vorba aia, kurvq sub acoperire nu se imbraca in mov. Mircea Geoana a fost imbracat in mov? NU. Deci nu a fost niciun moment sub acoperire. A fost kurvq pe fata toata campania. Bine i-a facut Tetelu ca l-a spurkat cu toti mogulii.
http://www.miracol.ro/autor.php?autor=80&nume=DoinaElena&AliodorMANOLEA
http://www.terapiicomplementare.net/proiecte.htm
http://www.piticipecreier.ro/?q=doina-elena+amp+aliodor+manolea+feeling
Daca domnul Manolea il va ajuta pe Basescu sa ne scape si sa-i trimita prin puscarii dupa confiscarea averilor furate pe Vantu, Voiculescu, Patriciu si cati or mai fi, atunci, JOS CU PALARIA DOMNULE MANOLEA.
Cu cat il plateste statul roman sau presedintia ori partidele pe acest om Manolea sa induca in eroare si sa se abata atentia de la treburile dintr-un stat si sa inceapa aceasta ,,vanatoare ..de vrajitor sau cum se numesc aceste aberatii scornite de unu ca Hrebenciuc . Chiar asa se vede situatia din tara , de la nivelul candidatilor la presedintie - ca s-au terminat treburile - si sa se ocupe cu asa scorneli? Daca nu stiu ce sa faca , cum sa rezolve anumite probleme este necesar sa se inventeze asemenea subiecte si barfe? Acestea nu se pot ascunde sau evita insa asemenea insi -nestiind ce sa faca isi fac de lucru cu cate ceva . Oricum este vorba de cu totul altceva , mult mai simplu si stiind ca nu au acces la a barfi altele -adevarate si fara atata stres ci din contra mult mai naturale decat inventeaza insi ca hrebenciu la fel ca si delapidatorul haisam omar . Diferenta nu este mare si edeti cu ce idei vin pentru a induce in eroare sau de a teroriza lumea ce asteapta sa se ia decizii de treburi , sa rezolve ,sa ia decizii ca niste conducatori , nu , de institutii si nu de a induce in eroare sau sa se invite atatia insi in discutarea unor barfe aruncate de niste nemeritatori de a avea in posesie bunuri, averi ale statului cum este rompetrolul sau ..depinde.Nu fac altceva decat isi da arama pe fata , se tredeaza singuri , inventeaza astfel de barfe - cunoscand cum sa faca diversiuni tot sa atraga atentia in diferite parti si nu sa munceasca ce trebuie . De fapt nici nu stiu ei ce treburi sunt de facut iar daca le aude de pe undeva stiu singuri ca nu sunt capabili , ei pentru cu totul alte motive sunt pe acolo si -desigur si acestea le induc in eroare . Bineinteles ca , cunoscatorii si oamenii normali si neascunzatori isi da seama despre ce-i vorba si acestea - atat de multe induceri in eroare - vor ramane pe mai departe tot induceri in eroare . Oricum de rzolvat tot trebuie rezolvat , cunoscut in amanunte iar cei specilalisti si chiar omu simplu isi vor da seama despre ce este vorba , rasufland usurati ca au scapat de atatea speculatii, induceri in roare , inducatori in neclaritati si - bineinteles cu foloase atat de necuvenite . Sa le fie rusine ca inventeaza asa ceva in prezent , ca rupe hatarul omului - cum se spune - ca ii streseaza cu asa ceva si ca institutiile acestui stat nu intervin ca si cum 'or avea ceva de castigat de aici , din aceasta situatie de nedescris - si bineinteles BANUITOARE CA SE ASCUNDE ALTELE . Ar trebui sa va ganditi foarte bine cate pierderi si materiale si morale aveti in prezent . Nu am ce sa va fac - acesta este timpul prezent , nu se poate opune nimeni, nu este daca iti convine sau nu . Asta este si atat . Vedeti ca stati in continuu stres ca ati lasat asa ceva sa ia atata amploare -vrand sa traga de timp , sa isi bata joc de banii cetatenilorcu care sunt platiti - nu ai vreunui personaj ce va duce pe cai gresite si isi rad in ...barba cu unu si cu altu. Nici nu v-am crezut in stare de asa ceva si vorba lui Socaciu,,aia hoti si ..voi hoti ... vai de capu vost la multi.Nu merita poporulroman asa ceva si nici ...-vorba aceea - nici la dusman nu-i vroiam asa ceva . Insa vedeti ca multe au scapat de sub control si dati foarte mult de banuit ca lumea le pune cap la cap si nu vor face altceva decat sa va invinovateasca - ca nu -i nimeni atat de capabil si in putere sau imputernicit sau imputernicita sa acopere asa ceva .Sau sa zica cineva dupa atatia ani ca nu au stiut despre ce-i vorba . Noi , eu tocmai asa ceva , procedee din astea am avut in vedere a evita . Buna ziua!
totusi, chiar e caterinca. mie imi place sa ma uit la un bou, care se dorea a fi presedintele Romaniei cum se face de tot * in fiecare zi.
Pana la urma care e diferenta intre un Geoana si un Vadim? Faptul ca Vadim vomita prostii in fiecare zi, iar Geoana doar cand e provocat.
Astia suntem, ca pana la urma daca pierdea Base, cine stie cu cu grozavii venea, partzul albastrui tras de consilierii vodoo ai lui Geoana care l-ar fi buimacit in confruntarea finala. Cine isi inchipuia ca dupa niste alegeri in care se juca putinul os de ros ramas in frumusetea asta de criza, infrantul si-ar fi recunoscut infrangerea,e naiv.
La *, o sa ne uitam chioras la un fraier care apare in violet la munca
nu intrati in panica ... ce se intampla este specific unui stup bezmetic.
Deci este!!! Si, probabil, ca Manolea nu e singurul!
Mama omida cauta post de purtator de cuvant sau consilier ,asteapta oferte din partea politicienilor.Oare cine o va angaja?
Daca psihologul Manolea ar fi avut putere de influentare asupra lui Basescu, nu-l lasa pe acesta sa intre in studioul de la Realitatea Tv, sa-l linseze mediatic Razvan Dumitrescu. In plus l-ar fi facut pe Basescu sa reactioneze corespunzator, nu sa ramana perplex, la filmuletul trucat. Pe Dumitrescu l-ar fi facut sa-i tremure mana pana ii cadea coala de hartie, cand acesta a vrut sa demonstreze cat de calm este. Ca urmare, domnilor analisti de 3 parale lasati-o balta cu scenariile voastre, privind medicul personal al presedintelui.
LA VRÃJITORII, FARMECE, DESCÂNTECE
SI ALTE LUCRURI DIAVOLESTI, OCULTE ÎN SCOPUL DOBANDIRII UNUI AJUTOR
Trebuie sa fim constienti ca exista cele doua realitati: Dumnezeu si satana. Bunul Dumnezeu vrea sa ne mantuiasca, insa satana nu doreste mantuirea noastra si vrea sa ne ducem cu el in infernul cel vesnic. De aceea intinde fel de fel de curse omenirii pentru a prinde pe cat mai multi. Intinde multe momeli printre care momeala aceasta a ocultismului, vrajitoriei, despre care se crede ca ar fi binefacatoare. Satana, fiind spirit, ia diferite infatisari, cunoaste tot trecutul vietii noastre, lucreaza prin oameni, prin animale si prin obiecte, are puterea de a distruge si aceasta o face servindu-se de oamenii inraiti, cu mintea pervertita si intunecata de patimi. Oamenii vrajitori, spun Sfintii Parinti, vor fi cel mai aspru pedepsiti de Dumnezeu, deoarece ei, constienti fiind, se leapada de Dumnezeu inca din aceasta viata, de buna voie chiar. Dumnezeul lor devine satana; lui i se inchina toata viata, lui ii slujesc, lui ii aduc jertfe.
Spunea candva un mare parinte, urmatoarea intamplare: pe cand era preot intr-o comuna din Moldova a venit sa se spovedeasca la el o vrajitoare cam de 60 de ani. Dupa ce si-a spus toate pacatele din copilarie, toate relele ce facuse oamenilor prin vrajitoriile ei, acel parinte i-a dat canonul necesar pentru ispasirea acestor pacate. Unul din canoane i-a fost acela de a nu se impartasi 7 ani de zile. Auzind acea femeie ca preotul nu-i da impartasania, deoarece nu avea cum sa o poata impartasi din cauza pacatelor ei, a intrat diavolul deznadejdii in ea spunandu-i ca nu va mai trai atatia ani si va muri neimpartasita. Si biata femeie primind gandul acesta al deznadejdii de la satana, dupa ce a iesit de la spovedanie, parca a intrat un duh in ea; a inceput sa alerge atat de tare pe drum incat s-a izbit cu capul de o stanca si a murit pe loc. La inmormantare, bineinteles ca a fost chemat preotul ce o spovedise. El o cunostea foarte bine pentru ca tocmai o spovedise si si-a dat seama ca diavolul deznadejdii i-a facut un asemenea rau. Toata viata saraca femeie slujise satanei si iata ca nu a lasat-o pana cand nu a luat-o la el. La inmormantare preotul a pus epitrahilul pe trupul ei in sicriu, in momentul citirii dezlegarii mari. Pe cand citea acea dezlegare mare preotul a observat cum epitrahilul se lasa in sicriu. La sfarsitul rugaciunii, incredibil, trupul acelei femei vrajitoare disparuse. Toata lumea ramasese incremenita. In urma acestei intamplari preotul acela care avea o viata de sfintenie s-a rugat lui Dumnezeu cateva zile cu post sa-i descopere aceasta minune. Dumnezeu i-a descoperit ca satana si-a luat acea ucenica a lui cu trupul ei pamantesc. Asa cum fiecare om in momentul incetarii din viata trece prin niste judecati ale lui Dumnezeu, asa a aratat ca vrajitorii sunt cei mai aspru pedepsiti. Ei de buna voie s-au lepadat de Dumnezeu si s-au inchinat diavolului; de aceea atunci cand mor ii ia cu trup cu tot, deci nu mai trec prin acele judecati.
Este o mare greseala cand cineva apeleaza la vrajitori pentru a li se indeplini o dorinta in casa. Se poate indeplini pe moment acea dorinta cu puterea satanei, insa nu are viata lunga, nu poate avea un efect indelungat. Sunt cunoscute atatea cazuri cand unii parinti si-au casatorit copii cu ajutorul farmecelor. Totul a fost foarte bine pe moment, insa nu a durat mult timp si a venit inevitabila despartire. Trebuie sa fim constienti ca diavolul nu ne face nici un bine pentru viata noastra. Tot binele savarsit prin vraji nu numai ca nu are viata lunga, ci si distruge totul. Trebuie sa ne ferim a merge la vrajitori ca si cum am pune mana pe foc.
Pai flacara violet, bleomangri actioneaza asupra tuturor nu tine cont de culoarea politica. de ce prostanacu' si ai lui nu s-au imbracat la fel? S-a vazut foarte clar ca Base are instructori NLP. Si ca ii si asculta! Este chiar o mare prostie sa nu ai instructor NLP-bun si sa ai o pozitie in stat!
Pentu ca a slabit in ei credinta si frica de Dumnezeu; pentru ca nu se roaga indeajuns crestinii de astazi, ca sa-si implineasca cererile lor prin rugaciune, iar nu prin ghicire; pentru ca nu citesc Slanta Scriptura sa vada ce osanda ajung pe cei vrajitori si pentru ca nu merg regulat la biserica, nu se spovedesc in cele patru posturi si nu cer la nevoie sfatul si rugaciunile preotului. Mai alearga unii crestini la ghicit pentru ca au uitat fagaduintele pe care le-au dat lui Hristos la Sfantul Botez, cand au spus: Ma lepad de satana, si de toate lucrurile lui, si de toata slujirea lui... De asemenea, mai alearga crestinii la ajutorul diavolului cand nu li se implineste cererea lor la Biserica sau pentru ca uita de moarte si de ziua judecatii lui Hristos.
De aceea, Sfintii Parinti ne indeamna sa alergam numai la Dumnezeu, numai la Biserica si la preoti, iar nu la diavoli si la slugile lor. lar Sfantul loan * de Aur ne sfatuieste, zicand: "Va rog, fiti curati de aceasta inselaciune... si cand voiesti a calca pragul casei tale, sa zici mai intai acest cuvant: Ma lepad de tine, satana, si de cinstirea ta, si de slujirea ta si ma impreun cu tine, Hristoase! Fara cugetarea aceasta niciodata sa nu iesi din casa. Aceasta sa-ti fie toiag, aceasta arma, aceasta cetate de aparare, si impreuna cu aceste cuvinte fa si semnul crucii pe fruntea ta. Ca asa, de te vei inarma pretutindeni, nu numai om, ci chiar diavolul de te va intalni, nu va putea sa te vatame pe tine" (Hristoitia, p. 316-317).
sa se izbaveasca de vrajitorii si de tot felul de farmece izvodite de diavolul?
Cel ce crede cu tarie in Dumnezeu, cel ce se roaga neincetat lui Dumnezeu si alearga regulat la Sfanta Biserica, nu va cere niciodata ajutorul diavolului si al vrajitorilor, care sunt vrajmasii lui Dumnezcu.
Deci, cei ce au credinta tare in Dumnezeu, sa-I ceara neincetat ajutorul. lar cei slabi in credinta, care au cerut vreodata ajutorul vrajitorilor, daca vor sa se mantuiasca, mai intai sa se spovedeasca de acest pacat si sa ceara canon. Apoi, sa nu mai apeleze la ajutorul satanei in orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu sa alerge. Apoi sa se roage cat mai mult cu rugaciuni si lacrimi din inima (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; leremia 29, 13) si asa cu rabdare si cu credinta se vor izbavi de vraji si vor primi darul Duhului Sfant.
Ce sunt visurile si vedeniile, care este deosebirea intre ele si de cate feluri sunt?
Va raspund cu cuvintele Sfantului loan Scararul, care zice: "Visul este miscarea mintii in vremea nemiscarii trupului. lar nalucirea (vedenia falsa) este amagirea ochilor, cand doarme cugetarea. Nalucirea este iesirea mintii cand trupul vegheaza. Nalucirea este o vedere a ceva fara ipostas (nereal) " ( Filocalia vol. IX, Cuvantul 3, p. 75) lata dar ce sunt visele si vedeniile. Ele sunt de doua feluri: vise si vedenii bune si rele. lar deosebirea dintre ele este aceasta: Visele si vedeniile bune sunt de la Dumnezeu, prin care se descopera voia Lui cea mare, numai la cei ce sunt cu totul desavarsiti si sfinti si care fac poruncile Lui, precum a fost dreptul losif, caruia i s-a aratat Arhanghelul Gavriil in vis, poruncindu-i sa fuga cu Pruncul lisus si cu Fecioara Maria in Egipt. Visele bune vin de la ingeri si ne amintesc de moarte si de osanda, iar dupa ce ne desteptam, ne indeamna la rugaciune si la pocainta. Dimpotriva, visele si nalucirile rele sunt de la diavoli, prefacuti in ingeri de lumina sau in sfinti, care ne amagesc in somn ca suntem buni si vrednici de rai; iar dupa ce ne desteptam "ne scufundam in mandrie si in bucurie" (Filocalia vol. IX, Cuvantul 3, p. 76).
Parintele Justin Parvu
(Interviu realizat de monahia Fotini, 7 octombrie, 2009, extras din nr. 8 al revistei ATITUDINI)
- Parinte, cum sfatuiti poporul sa procedeze cu privire la aceste vaccinuri criminale care se vor impune cu forta, asupra copiilor nostri si asupra mamelor insarcinate, si poate pe viitor asupra tuturor?
- Dragii mei, e greu sa dai un raspuns unui popor intreg, pentru ca nu avem decat solutii dureroase, pentru ca aceasta este realitatea in care traim, foarte, foarte dureroasa. Am spus de la inceputul anului ca trebuie sa ne pregatim pentru martiraj si mai mult de atat nici nu as mai fi avut de grait, dar oamenii sunt neputinciosi cu duhul si cu mintea ca sa inteleaga. Nu e usor sa traiesti in ziua de azi. Dar daca Domnul asa a binevoit ca noi sa suferim aceste vremuri, apoi trebuie sa ne supunem si sa primim cu bucurie toate cele ce vin asupra noastra, ca din mana lui Dumnezeu, si nu a vrajmasului. E mai greu acum, pentru ca ne-am invatat cu comoditatea, cu televizorul si cu toate mofturile si libertatile; ei bine, dragii mei, abia acum se vede efectul daunator al acestor libertati – ne-au slabit puterile sufletului. Mintea este ingreuiata, trupul slabit si datorita alimentatiei otravite cu care ne hranesc mai marii nostri, si nu suntem obisnuiti sa purtam niciun fel de razboi, nici duhovnicesc, nici trupesc. De aceea, va rog sa nu mai cautati solutii. Solutii omenesti nu sunt, dragii mei! Solutia este moartea pentru Hristos. Tata pe fiu si mama pe fiica va da la moarte. Iata ca asistam la implinirea acestei proorocii. Daca mama va lasa copilul sa fie vaccinat, este ca si cum l-ar da la moarte. Am spus de mai multe ori sa luam modelul lui Brancoveanu, care cu marime de suflet privea mucenicia fiului sau cel mic, Matei. Invatati copiii sa traiasca in legea crestineasca, aceste obiceiuri sa le deprinda mai cu seama; nu mai e nevoie de nicio alta stiinta, de nicio scoala; prin orice mijloace copiii nostri sunt otraviti nu numai cu aceste vaccinuri, ci cu atatea infor* mincinoase la adresa creatiei lui Dumnezeu, cu calculatorul si cu tot soiul de filme, care ofera copilului o educatie antihristica. Daca nu aveti unde sa va retrageti din societatea aceasta potrivnica lui Dumnezeu, stati fiecare la locurile dumneavoastra si marturisiti pe Hristos, opunandu-va tuturor masurilor viclene de exterminare a omului. Pentru ca asta tanjeste vrajmasul sa faca, sa distruga faptura lui Dumnezeu. Invidia lui cea mai mare, aceasta este – crearea OMULUI: De ce il iubeste Dumnezeu atat de mult pe om? Tocmai de aceea ar trebui sa prindem putere si curaj, pentru ca daca suntem asa de tare luptati si impresurati din toate partile de atatea primejdii si nevoi, inseamna ca si invidia vrajmasului se mareste datorita dragostei lui Dumnezeu sporite fata de noi, chipul si asemanarea Sa. Dar iata cat de mult ne iubeste Dumnezeu ca inca mai rabda toate pacatele si faradelegile noastre. Numai dracul nu intelege mila si iertarea lui Dumnezeu, ca daca ar fi inteles-o, cred ca s-ar fi pocait si el.
De aceea va zic – aveti incredere ca Domnul va va da putere sa marturisiti pentru El. Traim intr-o lume anarhica, intreaga clasa politica este vrajmasa a lui Hristos si slujitoare raului, de aceea numai sim* noastra vietuire, fara sa abdicam de la principiile noastre crestine, este o marturisire si o mucenicie de zi cu zi.
Asadar: Nu primiti acest vaccin si nimic ce aduc nou puterile politice de azi. Evreii conduc lumea si americanii lucreaza pentru ei si cred ca au ajuns sa o stapaneasca deoarece nu mai au nicio sfiala; totul este la vedere si sunt constienti ca nu mai au niciun adversar de temut si lupta pentru exterminarea populatiei, ca cei putini care vor ramane sa se inchine lor. Acum ei studiaza si fac trierea iar modul prin care vor distinge oamenii intre ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Caci in fond cipul ce este? O arma impotriva omului. Iar noi nu mai avem arme; tineretul nostru este obosit, incat chiar sa vrea sa se ridice din vraja in care traieste, nu mai are putere. Singurele noastre arme sunt numai cele duhovnicesti: rugaciunea, smerenia, dragostea, dar si marturisirea. Nu se poate dragoste fara marturisire. Dragostea este jertfitoare, iar noi daca ne temem sa marturisim adevarul, ce jertfa mai avem? Sau daca nu ne pasa de aproapele nostru care este in nestiinta si noi nu il informam si il lasam sa cada prada acestui sistem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai lupta astazi sa trezeasca pe fratele lor, care nu au ramas nepasatori fata de viitorul unei natii si al unei Biserici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dumnezeu, care isi pun viata pentru fratii lor.
De aceea, mamelor, educati-va crestineste copiii si nu ii lasati necontrolati! Nu ii lasati sa isi faca mendrele lor, nu ii lasati prada educatiei acestei societati, pentru ca le-ati asigurat si moartea sufleteasca, dar iata ca si pe cea trupeasca! Mai degraba iesiti din mijlocul acestei societati si va cresteti copiii in dragoste si simplitate. Saracia si greutatile va vor intari mai mult si mintea, si sufletul, si trupul. Nu vedeti ca prin atatea libertati si drepturi ale copilului, ei ajung sa aiba dreptul de a ti-l ucide, dreptul de a distruge o natie?
- Sf. Apostol Pavel spune sa ne supunem stapanirilor si mai marilor nostri? In ce masura ne mai putem supune in astfel de conditii?
- Tot Sfantul Pavel spune sa ascultam de Dumnezeu mai mult decat de oameni. Nu mai avem de cine asculta, dragii mei, decat numai de Dumnezeu. Diavolul s-a intrupat in acest sistem politic si se lupta cu noi prin ei, mai aprig ca niciodata. Iti ofera mai intai toate pricinile pacatuirii: carciumi si alcool, dezmat si imagini cat mai desfranate, amuzament si libertati de tot soiul. Asa se alege un conducator: prin harul lui Dumnezeu si vointa natiunii, nu? Dar acestia ce har de la Dumnezeu sa aiba? Acestia sunt lupi rapitori, nu mai este o stapanire aleasa, este o stapanire antihristica, potrivnica lui Hristos. Daca se impotriveste lui Hristos, glasul acelei stapaniri nu va mai fi unul de ascultat. Ce stapanire este aceasta care ne da paine otravita sa mancam? Care ne ucid copiii? Nu vedeti ca au inceput cu copiii, cu sufletele acestea nevinovate? De ce? Pentru ca ii ucide nevinovatia copiilor. Cu martirajul copiilor a inceput Biserica lui Hristos, cu martirajul pruncilor, iata ca incepe si prigoana acestui veac de pe urma. Dar socotesc ca jertfa nevinovata a acestor copii nu va fi nelucratoare, ci ea va da putere alesilor Bisericii lui Hristos. Si cred ca va fi o incununare a crestinismului prin jertfa copiilor nevinovati. Este foarte periculos acum pacatul nestiintei; toti vedem pericolul in care ne gasim si suntem obligati sa ne informam si avem datoria de a informa si pe ceilalti frati ai nostri mai simpli si neajutorati. Nimeni nu va putea spune ca nu a stiut ca vaccinul acesta este ucigas… iar pentru cei care nu au stiut cu adevarat, pentru acestia Biserica, prin preotii si slujitorii ei, este responsabila si va raspunde pentru sufletele lor. Omul vine sa se formeze in Biserica si ce formare ii dam noi, daca propovaduim aceeasi invatatura cu a statului antihristic? Biserica nu ramane straina fata de toata conjunctura aceasta politica si sociala si este datoare sa se implice atat in societate cat si in politica, atata timp cat legile politice impiedica porunca lui Dumnezeu. Preotul, la hirotonie, jura ca se va supune lui Dumnezeu si poruncilor Lui, dar si stapanirii statale. Pai cui juram noi? Presedintilor si parlamentarilor care legalizeaza prostitutia si actele cu cip? Pai rolul preotului este numai sa cunune si sa inmormanteze? Nu. El este sarea pamantului si lumina oamenilor. Ce lumina mai aduce, daca el se supune legilor intunecate ale acestui veac? Iar daca tace, inseamna ca refuza sa aduca lumina oamenilor. Nu ei sunt urmasii apostolilor, carora Mantuitorul le-a poruncit: „Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura”(Mc. 16:15)? Nu le-a poruncit sa taca. Daca s-ar ridica o elita de preoti si de calugari, care intr-adevar sa se angajeze in slujba Adevarului, atunci s-ar mai schimba situatia. Iar prin aceasta schimbare eu nu inteleg imbunatatirea conditiilor de viata si nici macar a caracterului celor ce ne conduc, ci inteleg o schimbare in sufletele credinciosilor, o intarire a credintei care ne va da forta sa marturisim impreuna, ne va da unitatea si dragostea jertfirii. Important este sa ne opunem tuturor antihristilor si sa murim demn; sa nu avem o pozitie de lasitate. Iar poporul cum sa se mobilizeze, cum sa aiba tarie duhovniceasca, daca nu are lideri?
- Poate ca preotii acestia se tem sa nu fie inlaturati din posturile lor si astfel sa nu mai poata catehiza credinciosii pe care ii mai avea.
- Represalii au fost dintotdeauna si vor fi. Noi nu trebuie sa calculam cat timp de cateheza avem la dispozitie. Poate sa fie si o saptamana, dar sa imi fac datoria cu toata jertfelnicia fata de Evanghelia lui Hristos si neamul meu. Au fost 12 Apostoli si pana si acolo a intrat diviziunea, tradarea. Si ce catehizare este aceea daca taci? Pe mine nu trebuie sa ma ingrijoreze faptul ca ma va schimba si va trimite alt preot in locul meu, cu mult mai slab si care sa corespunda baremului. Daca patimim ceva pentru Hristos, mai mult folos vom aduce natiei. Jertfa naste viata. Nu este suficient sa marturisesti un adevar numai celui de sub epitrahilul tau, ci trebuie sa il propovaduiesti in auzul tuturor, avem datoria sa scoatem adevarul la lumina. Te mai poti retrage din strategie, dar cat dureaza aceasta strategie, mai? Sufera poporul asta de atata strategie si nu mai facem nimic. Sa nu confundam strategia cu depunerea armelor. Doar nu suntem facuti numai pentru zile bune; un razboi cine il mai sustine? Si cine sunt luptatorii? Nu noi cei din lumea aceasta de aici? De ce i se zice Biserica luptatoare? Luptatoare inseamna zi de zi sa sustii un atac impotriva puterilor intunericului. O asceza retrasa in individualitatea ei nu mai este un adevar marturisit in plenitudinea lui. Foarte frumos citeam la Evdokimov mai devreme: „Biserica nu trebuie sa isi asume treburile concrete ale cetatii, dar constiinta crestina este chemata sa actioneze din plin pana si in chestiunile cele mai tehnice. Politica, economia, dezvoltarea sunt sferele comune in care credinciosii si necredinciosii se intalnesc. Si ce imensa sarcina aceea de a desavarsi lumea prin sobornicitatea calitativa a tuturora, de a insamanta in cultura lumina Taborului. Un om al luminii poarta o lumina care straluceste peste intreaga lume. Marii duhovnici spun ca orice asceza lipsita de dragoste si care nu este un „sacrament al fraternitatii” este desarta. Vorbind despre euharistie, Sf. Ioan * de Aur spune: Aici este odaia inalta in care au sezut ucenicii; de aici au plecat spre Muntele Maslinilor. Sa plecam si noi in cautarea mainilor de saraci, caci ele sunt pentru noi Muntele Maslinilor. Intr-adevar, multimea saracilor este asemenea unui codru de maslin sadit in casa lui Dumnezeu. De acolo curge uleiul de care vom avea nevoie spre a ne infatisa, precum fecioarele cele intelepte purtand lampile pline inaintea Mirelui”[1].
Problema noastra cea mai mare acum este ca ne aflam intr-o bezna a ignorantei si socotim pacatul nestiintei un mare privilegiu. Generatia aceasta a ajuns la apogeul nihilismului. „Si ce daca fac lucrul acesta? A! Nu-i nimic!” Iei cipul – „Ei, n-are nimica!”; slujesti cu catolicii: „Ei, n-are nimica” si tot asa… toate nu au nimic. Nihilismul a nascut acest libertinaj si aceasta stare te indreptateste pe tine cumva sa faci orice, ce vrei, sa amesteci lumina cu intunericul, sa mergi si cu Dumnezeu si cu mamona. In acest caz noi nu mai suntem ucenici al lui Hristos.
nu simt pe diavoli?
In Rai, Adam si Eva se aflau in comuniune harica cu Dumnezeu si cu ingerii luminii pe care ii vedeau si cu care comunicau. Caderea in pacat a stramosilor nostri, zamislirea in faradelegi si nasterea in pacat ne-a facut incapabili sa-i vedem pe ingeri. Lumea nevazuta a duhurilor s-a deschis insa celor curati cu inima (Mt. 5,8). Pe acestia demonii nu-i mai pot amagi.
Pentru ca oamenii sa-i vada pe demoni, ei trebuie sa se sfinteasca si sa atinga treapta desavarsirii crestine. Cu ingaduinta lui Dumnezeu au vazut ingeri si oameni care au trait o viata pacatoasa (exemplu: falsul prooroc Varlam).
Sfintii Parinti spun ca pentru un om nepregatit este foarte primejdios si pagubitor sa vada pe demoni. Iata ce spune Sfantul Ioan * de Aur: "Cati demoni umbla in vazduh? Daca Dumnezeu ar ingadui sa ne arate chipul lor hidos si respingator, ne-am iesi din minti".
Trupul nostru material este ca un paravan salvator, pazindu-ne de vederea infricosatoare a demonilor, care ne-ar duce la soc psihic si tulburare a mintii. Prezicatorii, vrajitorii si magii, intrand in mod constient in legatura cu demonii, vad aceste duhuri necurate. Practicarea sistemului antihristic yoga si a altor religii de orientare decazuta si demonica te ajuta sa ai vedenii de la duhurile necurate, care din pacate sunt crezute ca ar fi vedenii dumnezeiesti. In legatura cu visele, Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe ne-au dat "regula de aur" pentru interpretarea viselor: "sa nu crezi in vise si in vedenii".
Arhiepiscopul Inochentie al Hersonului, intrebat fiind de ce multi oameni nu simt prezenta demonilor, a raspuns: "Pentru a simti asupra ta atingerea duhului intunericului, trebuie sa fii tu insuti luminos, iar pacatul inseamna intuneric". Pe o haina alba, curata, se vede orice pata, iar pe o haina murdara, neagra, nu se vad nici petele cele mai mari. Intr-un suflet curat, luminos si neprihanit, un singur gand trimis de diavol produce suparare, greutate si durere sufleteasca. Iar pentru un suflet pacatos, intunecat si plin de pofte, gandurile diavolesti sunt imperceptibile sau sunt acceptate cu mare pofta si placere. Insusi duhurile necurate cauta prin toate chipurile sa se faca cat mai putin perceptibile. Pentru ca daca ar fi usor de vazut, cei mai multi oameni ar fugi de diavoli. Deci, iata ca demonii, dominand tiranic asupra pacatosilor, cauta totodata sa-i convinga cu iluzia ca ar actiona ei insisi si ca ar fi absolut liberi in toate.
Comuniunea harica (unirea mistica) cu Mantuitorul Iisus Hristos izbaveste pe cei credinciosi de robia diavolilor, numai in cazul in care credinta lor este desavarsita. Dar pentru ca nu toata lumea atinge desavarsirea, puterea diavolului in lume continua sa-i domine pe cei nedesavarsiti, pe masura patimilor lor. La fel se intampla si cu cei necredinciosi.
Deci numai cei credinciosi se pot izbavi de diavoli, prin puterea lui Hristos, pe care o primesc prin Sfintele Taine, prin rugaciune si prin celelalte fapte bune crestine. Cei care se rastignesc in Hristos, cu patimile si pacatele lor, au putere de a birui pe diavoli. Pentru ca numai prin intermediul pacatelor si al slabiciunilor demonii se lipsesc de sufletul omului. Atata timp cat omul traieste in pacate, el este orb si surd fata de Lumina Evangheliei.
Sfantul Grigorie de Nissa spune: "...Cand fiinta noastra a cazut in pacat, Dumnezeu n-a lasat caderea noastra fara Providenta Sa, ci in ajutorul vietii fiecaruia pune un inger, iar pe de alta parte Satana incearca sa faca acelasi lucru, prin mijlocirea unui demon viclean care ar dauna vietii omenesti".
Omul insa, aflandu-se intre inger si demon, prin el insusi ii da putere mai mare unuia, fata de celalalt, asupra sa. El isi alege prin libera vointa sa un invatator (sfatuitor) din cei doi. Ingerul lui Dumnezeu ii indreapta gandurile catre faptele virtuoase, iar diavolul il ispiteste cu placerile materiale, din care nu exista nici o nadejde de *.
Dupa cum aflam din scrierile Sfintilor Parinti, omul este acela care, in cele din urma, face alegerea intre bine si rau. Atunci cand crestinul colaboreaza cu ingerul lui Dumnezeu, cu ajutorul Duhului Sfant va infrunta usor pe demoni. Cuviosul Ioan din Carnaf spune ca atunci cand crestinii rugandu-se rezista cu barbatie ispitelor, se caiesc pentru pacatele facute, rabda cu blandete ispitele, diavolii se chinuiesc si se ard, dar crestinilor nu le este dat sa vada acest lucru, ca sa nu se mandreasca.
Rugaciunea, care face ca harul Duhului Sfant sa se reverse asupra omului, unindu-l cu Dumnezeu, ii arde pe demoni, iar acestia nesuferind focul haric, fug cu vaiete. Iata de ce, ori de cate ori necuratul duh ne ispiteste, trebuie sa ingenunchiem la rugaciune, care ne aduce harul lui Dumnezeu si cu care vom fi de nebiruit. In viata liturgica este cunoscuta puterea rugaciunii si a tamaiei de a lunga duhurile rele. de asemenea, diavolii sunt arsi si alungati de Dumnezeu, care lucreaza prin Icoanele Facatoare de Minuni si prin Moastele Sfintilor.
si nu cred ca puteti porecli alte persoane dupa ce prostiifac unee tziganci. in primul rand trebuie stiut si dat seama ca ei s-au bagat in seama cu noi si nu noi cu ei . speculeaza siscoate barfe ca de altceva nu sunteti buni . poate asa va dati seama ca este vorba despre stiinta , despre treburi serioase si cred ca nu duceti lipsa de speculanti si noi , eu nu ma bag sa ajut la furaciuni, inselaciuni sau sa ..intram in vreun partid . indiferent de natura lor . deigur ca eu nu sunt apolitica , desi unii s-au bagat in seama cu asa ceva , cum este traian , elena barac obama sauuu diferiti sustinuti de partide . nu vrem sustinerea nici unui partid . sa ne lasati in pace si institutiile statului , statelor sa vegheze la inselaciunile sau inducerile in eroare cum este si unu ca tine de bati apropouri cu mama omida pe aici . vezi-ti de treaba ta ca e mai frumos din partea ta . asa !siiii nu stau sa ma cert pe net ci eu cu totul altceva am avut in vedere si nu sa candidez undeva . eu , noi asa ne-am nascut si de nu stiati asa - acum cand -in sfarsit nici nu ne-ati ajutat pe noi si profesorii nu i-am avut noi la usa palatelor noastre
...locuiiintelor noastre ci altii au beneficiat - ca si in prezent cum e cazul ficelor lui basescu - e, tata traian ivanciu nu a inselat * sa ma aleaga cu bani pentru uieu . asta este - vedeti deosebirea . si cred ca sunt multe nu numa asa ceva . SI NUUUU CA MAMA OMIDA - ATAT TE ROG !
Un alt fel de hrana (energie) pentru demoni sunt jertfele. Iata ce spune Sfantul Vasile cel Mare: "Demonii, ca unii ce sunt cazuti prada voluptatii si patimilor, se desfateaza si se hranesc cu ofrande. In timp ce jertfele se ard in foc, sangele lor se transforma prin ardere in vapori si descompunandu-se in felul acesta in particule fine, se prefac intr-o stare ce corespunde esentei demonilor. Ei se hranesc cu aceste emanatii, desigur nu asa ca si cum le-ar manca sau si-ar umple cu ele pantecele, ci asemenea unor animale (stridii si alte fapturi de acest fel), care primesc hrana cu intreaga lor fiinta. Din aceasta pricina demonii devoreaza cu lacomie gazele ce se produc in urma arderilor jertfelor si inhaleaza fumul aromatelor, ca substante pe care si le-au adaptat pentru hrana. Iata cum se explica cultul jertfirilor in fata statuilor idolilor, la popoarele pagane".
Toti idolii la care se inchina paganii sunt inconjurati de diavoli, care isi gasesc placerea in jertfele care se fac. Iata de ce toate sectele satanice aduc jertfe de animale si chiar umane demonilor la care se inchina si slujesc. Cand se aducea jertfa unui idol (demon), o parte din ea era destinata demonului. De aceea, cel care bea din paharul umplut pentru jertfele idolesti, bea din paharul demonului (1 Cor. 10,21).
Pentru falsele minuni pe care le faceau demonii, oamenii le aduceau jertfe si le ofereau onoruri, magulind astfel orgoliul satanei. Astfel de oameni sunt asa de uniti cu demonii, incat atunci cand Dumnezeu savarsea prin crestini o minune dumnezeiasca, acestia ii prigoneau si-i omorau.
diavolul a fost lasat dezlegat pentru probarea si cercetarea omului si a voii lui libere, pentru ca fara voia sa sa-i faca pe sfinti mai incercati si mai drepti si sa le fie pricina de si mai mare slava, iar siesi sa-si adune osanda si mai indreptatita, prin raul pe care il face si cu ispitele pe care le ridica impotriva oamenilor.
Capetenie a veacului acestuia si stapanitor al celor vazute a fost la inceput omul, fiind randuit la aceasta de Dumnezeu. Pentru ca nici focul nu putea ceva asupra lui, nici fiarele nu-l vatamau, nici otrava nu avea efect asupra lui. Dar odata ce a fost amagit de diavol, a pierdut harul Duhului Sfant si stapan al lumii a devenit diavolul. Din aceasta cauza, vrajitorii si fermecatorii devin prin puterea diavoleasca facatori de minuni diavolesti. Ei stapanesc otravurile si apa si focul, dupa cum au aratat vrajitorii din Egipt, care s-au impotrivit lui Moise (lesirea 7, 8, 9, 10) si Simeon care s-a luptat impotriva Sfantului Apostol Petru.
Sfantul Ignatie Brianceaninov spune: "Porunca data de Dumnezeu in Rai, care interzice omului sa guste din rodul pomului cunoasterii binelui si a raului, nu a fost anulata. Ea il incearca mereu pe om, pana astazi. Mereu este prezent langa noi diavolul si ne indeamna sa gustam din rodul oprit. El nu inceteaza sa ne ademeneasca prin cugetari pacatoase si lumesti, dezlantuindu-ne nemasurat patimile".
Sfantul Ioan * de Aur ne spune exact motivele pentru care Dumnezeu ingaduie existenta diavolului si nu-l impiedica sa ne atace cu ispitele sale: "in primul rand ca sa cunosti ca te-ai facut mai puternic decat diavolul, insemnandu-te, in numele lui Hristos, cu Crucea datatoare de viata; in al doilea rand, pentru trai in smerenie si a nu te preamari prin bogatia darurilor si sa nu uiti neputinta ta si puterea celui care te ajuta; in al treilea rand pentru ca acest duh necurat, vazandu-ti rabdarea cu care rezisti ispitelor, sa se convinga ca l-ai parasit cu desavarstre si te-ai departat de el; in al * rand, pentru a avea o cunostinta clara asupra comorilor ce iti sunt incredintate, caci diavolui nici nu ar incerca sa te atace daca te-ar vedea pe treapta cea mai de sus a neprihanirii".
Daca Manolea asta se supara pe Basescu? Avem un presedinte captiv? Avem un presedinte obsedat si de parapsihologie nu numai de *.. doamnei Udrea?
Repet: daca Manolea se supara? Daca ii da prin cap ceva urat?
Cred ca cestiunea este mult mai grava decat comendia cu Geoana... Desi si Geoana este seful senatului... Deci primii doi oameni din stat se joaca cu prostioare "parapsi" ?!?!
Suntem un popor ciudat care suporta orice ! Chiar orice !
Dobitoc?
Cum e doar un roman amarat? Ipoteza cu generalul ucrainian era mult mai ecxotica! Pe la A3 o suspectau de atac si pe o fatuca, sefa protocolului. Pe final, nu pot sa nu-i recunosc lui Hrebe talentul de diversionist! Adica, un guzganel arunca o pietricica violeta in balta, 3 televiziuni si 10 ziare muncesc s-o scoata. Pana vine tata Ilici si rupe pisica obscurantista!
rar de tot poti vedea prostie pura, 100%. Cititi comentariile lui Andrei.
Ne pierdem ceva timp (la o cafea)să citim și să postăm cateva fraze.Sunt idei pe langă subiect,iar cele
copiate din articole teologice nu-și au rostul aici.(Scuze)
Stimabililor,sunteți la varsta cand puteți citi(acumula cunoștiințe)de ce nu o faceți?
Pe google se pot accesa o sumedenie de lucruri trebuie să știi ce.Dar dacă nu ai citit?Așa cum nu poți să
dorești ce nu știi așa nu poți să discuți de un subiect de care ai auzit numai.
Acest subiect dus in derizoriu vă face să fiți cum poate nu sunteți!
Educația (studiu)se face in ani,in mulți ani.
Amestecați vrăjitoria,cu parapsihologia,cu teologia.Chiar vreți să fim crezuți tampiți?
Ce se intamplă acum nu este decat un subiect pentru ziare.
culmea prostiei. candideaza: 1. Georgian Pop (deputat PSD) - "Washington Post e un ziar de senzatie". 2. N.Banicioiu (deputat PSD) : "vom face o comisie de ancheta supra atacului energetic" 3. R.Negoita (deputat PSD): "va trebui sa facem o lege contra paranormalului" TOATE la Antena 1 18 Ian. 4. A.Ursu si O.Sarbu la ora de foc: V.Gaetan a fost promvat expert in parapsi. Alegeti va rog care din cei 4 candidati e mai dus cu pluta.
Pan ala ce nivel de imbe-cilitate vreti sa aduceti acest popor?
imaginile au fost trucate ,nu a fost in elita mea acest Manolea . deci imaginile , filmul este trucat ca si celelalte cu vizita mea in localitatea sfantu nicolae , nu am avut nici o icoana in mana cu sfantul nicolae , nu mi-am anuntat nici o candidatura , nu beau nu fumez , nu am facut pe nimeni pasarica , nu am batut apropou despre nici o femeie pe biroul meu , nu ma numesc traian, nu am fost marinar , nu nimic . eu am fost taran motopompist , nevasta-mea taranca la camp , nu stam n bucuresti , nu am stat in basarab-cta, nu -s fetele mele acestea doua ci altele doua , nu cunosc nici o ridzi, nici elena lui cocos pe asta ci o taranca dintr-un sat (a murit saraca era sora mea vitrega ), nu m-a sustinut cu bani nici prigoana , nici altii , nu am fost primar , nu m-am dus in sedinte de cseateu, de radu timofte nu am auzit d'apoi sa -i batjocoresc - langa sefu serei sauuuuu in sediul lor ca io nu vorbesc cu cuvinte ca poponarica pasarici, ca sa induc in eroare , nu stau la cotroceni , nu iau bani ca presedinte nu m-au dat afara cei 322 dupa 848 de zile de preshedentie, nu ati cheltuit iar bani pentru alta alegere a mea la presedintie, nu tin sepepeul dupa mne sa ma distrez cu aceia , la sinaia , la mamaia ,la ... tataia, nu am fost la ..bailesti cu nici un mondialu , nu ...nu io ..nu io ... nu ...nooooiii . nu noi . nu noi . este o facatura , este o inducere in eroare aceste filmari , nu cunosc nici un manolea , nu ..nu nu . multe multe nuuuuuuu!!! eu sunt mic nu stiu nimic . voua va place sa mintiti ...nu am avut shuvitza , nu .... ... vedeti ca sunt altii si dati vina pe mine . altii este , nu cunosc , recunosc nici o filmare . si voi trebuie sa ziceti ca mine ...nu m-am operat in nici o viena , nu o cunosc pe viena asta , nu am fost in ea , nu am facut fetili cu ea , cu lisabona nici atat , cu lisaveta de vales ...nu o cunosc , poate voi suneti despre altcineva de pe alta planeta . ciutacu si mircea badea va rog eu sa dati vina pe altii ca nu io , nu io ... nuuuuuu...ca plang sa stiti! nu va este mila ca oameni sunteti , uite chiar imi tremura glasul a plangere ... sa stiti ca plaaaanng . asa ca ... vedeti sa nu ma faceti sa-mi sterg muciica voi sunteti de vina . sa incep sa plang deja ? bine , atunci daca sunteti voi omenosi asa cu mine si sa nu ma faceti sa plang ca eu nu recunosc si ... trebuie sa jucati si voi cum cant eu , atunci si voi sunteti jucatori .
Mai terminaÅ£i cu atâta publicitate gratuită făcută ÅŸarlatanului ăsta. ÎnÅ£eleg că s-a terminat campania electorală (a fost o vacă tare bună de muls), dar mai sunt destule subiecte de senzaÅ£ie care să facă „tiraj" virtual.
Sau, dacă vreÅ£i eventual să dezvoltaÅ£i un subiect (ÅŸi nu doar să agitaÅ£i ÅŸi să întărâtaÅ£i spiritele), atunci daÅ£i măcar niÅŸte titluri, adrese web, cu ceva lucrări publicate de individul ăsta Manolea. Dar să fie totuÅŸi niÅŸte contribuÅ£ii originale în domenii cum ar fi ...„sinergetica" ÅŸi nu doar traduceri uÅŸor modificate din literatura străină de specialitate. (Despre care sunt convins că abia are o înÅ£elegere relativă...) Dacă nu are nicio lucrare, atunci interesaÅ£i-vă măcar pe ce temă ÅŸi-a susÅ£inut doctoratul complementar, ...îhh, mă scuzaÅ£i, în „ÅžtiinÅ£e ...complementare".
Adică, ce vreau să spun, este că oameni, personalităţi influenÅ£abile au fost de când lumea, iar ÅŸarlatani care să le speculeze, ori să le ex-ploa-te-ze slăbiciunile, de asemenea, au fost ÅŸi vor fi cât lumea...
Åži vorba cuiva mai sus, chestiunea Băsescu-Manolea devine chiar mult mai gravă decât istericalele familiei Geoană, în sine. Nu doar în situaÅ£ia (după mine ridicol-fantezistă!) în care Băsescu ar folosi serviciile unui asemenea individ pentru manipulare „parapsi", ci ÅŸi doar în simpla variantă că Băsescu este dependent de asemenea practici sau oameni.
Eu sper totuşi, să fie doar simplă consiliere psihologică şi nimic din restul fabulaţiilor.
(Åži încă odată, pentru redacÅ£ia Gândul, învăţaÅ£i să faceÅ£i mai mult decât ziaristică contemplativ–speculativ–(dez)informativă, ÅŸi încercaÅ£i ceva mai incitant, mai atractiv, cum ar fi reportaj de investigaÅ£ie obiectivă. Vă spun eu că s-ar „vinde" mai bine.)
pana si ziarul gandul, ceva mai serios, a ajuns de rasul lumii!!! una e parapsihologia si alta gangurelile de idioti ale unor joiana+nevasta, ghise informatorul la securitate si varu-jean, un tantalau, care de ani de zile nu face nimic pentru iasi, desi e mare parlamentar de iasi!!!! probabil, l-a lovit flacara violeta de la aragaz, in creier; a ajuns rau romania, daca se bazeaza pe grohaielile unor semidocti, care n-au vrut sa fracventeze orele de fizica, de pe la gimnaziu!!!! tara de almanahe!!!!
Geoana ca Geoana, dar faptul ca presedintele Basescu umbla cu vrajitori si cu radiestezisti e f grav...!! e nebun?..ce mai tara de 2 lei..
Un sambure de adevar totusi este: atat fosta URSS cat si SUA au facut in anii 60-80 astfel de experimente cu arme psihotronice.
inca un imbecil mai mare n-am vazut de o buna bucata de vreme. provoci doar mila.
Cum sa castigi la Loto 6/49:

www.schemeloto.ro
Gabore nu ma intereseaza cine esti,dute definitiv draqului ,dispareti duceti-va drq definitiv de rahati de gabori,ma c-ac pe toti gaborii din Romania.
Gabore nu ma intereseaza cine esti ,dispari,pleaca,nu ma mai deranja si nu mai imi spiona computerul,zile sefilor ca nu vreau ,zile ca vreau sa pleci definitiv.
Nu vreau filmat
Cand au explodat conductele in Rusia ,nu conducta de gaze in Rusia ,de unde stiu ,poate ca v-am anuntat la internet Filias am vazut si ca v-a exploda trenul in Rusia ,poate ca v-am anuntat dinainte ca va fii ceva in Rusia si va auzi Rusia de mine,va zic si acum ca pana in iulie va auzii din nou Rusia de mine anul acesta ,in afara ca veti auzi Rusia de mine,aveti arme nucleare si stiti de arma creata capabila sa distruga lumea,Rusia este un pericol pentru America ,cam ce putere avem sa va activam armele satelitii si arma impotriva voastra sa evaporam Moskova ca popor de pe Terra si sa evaporam Rusia,cand eram copil in timp ce cresteam mintea mea era in schimbare si sufeream durerea ,nu stiam ce se intampla cu mine ,acum ceea ce ati creat Rusia s-a intors impotriva voastra ,vrem sa stiti ca puterile noastre nu pot fii oprite de nimic,santem creatia Rusiei si a Romaniei ca proiect secret ,bunicul meu ca eram rebel si am vrut sa vorbesc pe vremea lui Ceausescu imi zicea sa ma spanzur ,imi zicea sa ma sinucid ,putem controla mintile oamenilor,sa ucida s-au sa se sinucida,putem controla avioanele,putem vedea masinariile si tehnologia armatei,putem vedea si ce aparate si masinarii de lupta modere si ca tehnologie a creeat Romania,putem vedea armele si componentele armelor create de Romania,putem vedea acte ,putem vedea computerele si oamenii ,mintea noastra nu are oprelisti,altii sant mai puternici ca mine ,ne poate oprii numai magnetismul si nu ca putere ci sa ne ucida sa murim ,putem doar murii cand santem inchisi intr-o camera magnetica,magnetismul ne ucide ,ne invartim in cerc ,pana murim.Aparam America.
Ati vazut cum au explodat conductele de gaze in Rusia ,pana in iulie anul acesta Rusia va auzii din nou de mine,in afara de asta planul concret este sa evaporam Moskowa de pe Terra.Santem ceea cea ati creat Rusia si nu v-a pasat.Aparam America.
Nu ne amestecam cu oamenii ,oamenii decid daca opresc raul s-au nu ,puteam oprii ca am vazut dinainte atentatele teroristice asupra turnurilor gemene in America ,in alte tari occidentale si revolutiile si stim cine sant cei care le-au creat si de ce nu ne-am amestecat ,noi nu santem criminali ca oamenii .
Vreau sa apar America
Nu exist
Putem creea cutremure ,tsunami ,schimba vremea s-au misca placile terestre tectonice,putem activa vulcanii ,putem surpa pamantul,putem deplasa chiar si axa Terra si Polii,putem deschide gazele cand oamenii dorm ,putem distruge si ucide fara mila.Nu am fost creati sa ucidem.Insa Rusia ne-a creat si nu ne va uita.
Nu permitem sa fie ucisi copii
Vedem dinainte cutremure,in Italia v-am scris dinainte de a castiga Italia ca v-a castiga ,pot sa ma ibogatesc ,pot ucide fara sa stiti ,insa nu avem permisiunea ,nu ni se permite de capul nostru sine face rau s-au se imbogateste ilegal si nu se comporta ca oamenii este anihilat,trebuie sa fim ca oamenii si pentru a nu se stii cine santem,comunicam paranormal nu ne vedem intre noi nici macar fata si locatiile se schimba nici macar noi nu stim cine santem intre noi,nu ne stim nici macar identitatile ,nici varsta ,nu stim nimic,stim numai ca existam,transmitem informatii intre noi si actionam distrugand s-au aparand .
Nu vrem sa credeti in noi ,vrem sa credeti in ceea ce vedeti
Schimba atitudinea! Lasa-i pe vanzatori sa te caute. Tu iti alegi cea mai buna oferta fara stres si fara bani. Intra pe WWW.SOLICITARI.RO si intr-un minut adauga anuntul!
Credem ca anul acesta si nu celalalt va fii vizat iclusiv presedintele american in America si ca America va fii vizata de arabi ,ceea ce este mai grav este faptul ca au fost vazut copii morzi si nu vrem.Daca nu vedeam copii morzi paranormal nu ne amestecam in treburile oamenilor,nu aveati decat sa va ucideti unii cu ceilalti ,ca santeti ca oameni niste animale ucigase.Am fost copii cand ne-au modificat creierul paranormal ,nu am fost nascuti asa ,aparam copii.Aparam America.
Nu vreau filmat de televiziuni.Nu vreau filmat de nimeni.Nu vreau la televiziuni .Nu vreau la televizor .Nu vrea pe internet.Nu vreau cate zile am de trait, pe Terra ,nimic.Nu vreau pe youtube.Nu ma intereseaza nimic.Nu vreau nimic.
Nu vreau televiziuni.Nu vreau nimic
.
Uite-l aici pe forum : Mircica Geoana = "Salut, Romania !"
Gabore gandeste in morzii tai ,noi v-am contactat intentionat sa fim in legatura sa va comunicam ,nu noi am fost cei contactati de gabori ,sant mesagerul .Puteam bogat pentru ca am vazut ca meciul de fotbal in Italia il va castiga Italia ca va fii campioana mondiala la fotbal v-am anuntat dinainte si au castigat Italia ,v-am aratat Puterea in Italia,nu permitem umiliti,nu este important cum aratam ca oameni,nu nii se pemite sa ne imbogatim,traim ca oamenii printre oameni ,nu iesim in evidenta,nu se afla de noi,nu ni se permite sa ucidem,ca santem anihilati de altii ,executam impreuna ordine,nu hotaram,trebuie sa ne comportam ca oamenii sa nu se stie cine santem si unde sa ne localizeze,nu veti stii niciodata cine santem .Salut.Nu vreau nimic.
Aparati-l pe printul Harry al Angliei sa nu fie asasinat,este un om important si necesar,nu vrem sa fie asasinat.
Nu vreau nimic
Cum sa faci bani multi repede, usor si legal cea mai noua metoda de a face bani pentru romani!BANI DE BUZUNAR PE TIMP DE CRIZA !!! Bani rapid si sigur pe internet. Testat! Eu am facut 3000.00 de lei in 3 saptamani!!! E randul tau!!!!!! Functioneaza!!!! Singurul care functioneaza cu adevarat!!! Nu risti nu cistigi. Nu este nici o gluma,crede-ma! depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!), depinde numai de tine "poti face bani usor si repede" crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).Aceasta este cea mai usoara si mai rapida cale. Poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. merge! e testat! Tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. eram sceptic, totusi...
In urma cu ceva vreme navigam aiurea pe internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar cateva saptamani cu o investitie de numai 6 lei. imediat m-am gandit "chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie". dar, curios fiind, am continuat sa citesc. articolul spunea ca trebuie sa trimiti cate 1.00 leu la fiecare din cele 6 adrese mentionate in articol . apoi sa iti treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de forum-uri/adrese cu anunturi pe internet sau prin mail la cat mai multe adrese. pur si simplu! dupa ce am analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa prieteni m-am hotarat sa incerc. la urma urmei ce aveam de pierdut in afara de 6.00 lei si 6 timbre? cum este si normal, la inceput eram sceptic si chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. asa ca m-am interesat la pttr si mi-au confirmat ca intr-adevar e legal! deci am facut infima investitie de 6.00 lei. surpriza!...ghiciti ce s-a petrecut !!! .. intr-un interval de 7 zile am inceput sa primesc bani in cutia postala. eram uluit! m-am gandit ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat sa vina! in prima saptamana am primit 37.00 de lei .la sfarsitul celei de-a doua aveam 109.00 lei . in a treia saptamana stransesem 2547.00 lei ! si banii continua sa vina cu repeziciune. in mod cert a meritat sa cheltui cei 6.00 lei si cele 6 timbre (am cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!). sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce functioneaza. in primul rand va sfatuiesc sa salvati pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la indemana. cum?
Pasul 1: iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare din ele : "m-am adaugat la lista ta", astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute * de forumuri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). acum iei 6 bancnote de 1.00 leu si pui cate una in fiecare din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui fiecare coala in cate un plic si inchizi plicurile. ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor, pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota de 1.00 leu. acum trimiti plicurile la urmatoarele adrese:
1) RUSU ADINA-MARGARETA,Localitatea: TIBANESTI,Nr. 23, jud IASI, cod : 707545.
2) DOBRE GABRIELA, str Mihai Eminescu, nr. 481 A,loc. Baia Mare,jud. Maramures,codul: 430332
3) GHEORGHITA CONSTANTIN,Aleea Teilor,Bl.20, Ap. 28,loc. Bicaz,jud. Neamt,codul: 615100
4) DANIELA DRAGAN, str. Tecuci, nr.209, Bl. M6,Ap. 54, cod : 800295, Galati, jud. Galati
5) GHEORGHE GHEORGHE,str. Rahovei, Bl.65A, ap.7, cod postal 550393, Sibiu ,jud.Sibiu
6) BAIASU MARIAN DANUT, Strada: Aleea Mioritei,Nr. 2, Bl.N5, Sc. A, Ap. 19, Cod postal: 240226, Ramnicu Valcea, jud. Valcea.
Pasul 2: acum tai din lista pe numarul 1 si muti celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5 devine 4,etc...). astfel numarul 6 devine liber : completezi cu numele si adresa ta aceasta pozitie.trebuie foarte clar sa intelegi ca daca te vei pune in alta pozitie decit cea de-a 6-a, vei primi cu mult mai putini bani, pentru ca factorul de * se diminueaza. pentru a intari increderea in joc, trebuie sa nu trisezi si sa trimiti plicurile, deoarece altminteri, te excluzi singur din circuit semanind neincrederea.
Pasul 3: schimba ce doresti dar, pe cat se poate, incearca sa mentii articolul cat mai aproape de original. acum * anuntul la cit mai multe forum-uri/newsgroup-uri (sunt o groaza). 200 este atat cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri cu atat mai multi bani vei castiga! nu e nevoie sa scrii din nou tot acest articol; poti sa selectezi textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in memoria calculatorului('copy' din meniul 'edit'); deschizi un fisier gol cu 'notepad'('file'...'new') si inserezi textul ca sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a ('edit'... paste'); salvezi fisierul cu extensia .txt. acum cauti pe internet newsgroup-uri (forum-uri on-line, message board-uri, site-uri de chat, de discutii) romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe care le cunosti si publici articolul. va sugerez sa treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri gata! felicitari... nu ar trebui sa iti ia mai mult de 30 de secunde pentru fiecare newsgroup! tine minte : mai multe newsgroup-uri inseamna mai multi bani! tot ce trebuie este un minim de 200! calcule...vei incepe sa primesti bani in cutia postala in cateva zile! daca vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza numarului mare de scrisori pe care le vei primi. de ce? din cele minim 200 de publicari pe care le-am facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu foarte-foarte mic). deci am castigat 5.00 lei cu numele meu pe pozitia a 6- a. acum fiecare din cele 5 persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare, * la randul lor minimul de 200 de articole cu numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si ei cate 5 lei.eu primesc astfel 5*5*5 lei = 25.00 de lei. continuand exemplul cu acest numar mic (5) de persoane care raspund la articol, castig 125.00 de lei(vechi) cu numele meu pe pozitia a 4-a, 625.00 de lei cu numele meu pe pozitia a 3-a, 3125.00 de lei pe pozitia a 2-a si ... da! 15625.00 de lei cu numele meu pe pozitia intai. uimitor! daca fiecare participant * articolul de minim 200 de ori! si totul cu o investitie initiala de 6.00 lei si 6 timbre. cand numele tau nu se mai afla in lista poti sa repeti procedura : iei ultima varianta a articolului si trimiti cate 1 leu la adresele care se afla in lista, punandu-ti numele pe pozitia a 6-a acum publici articolul din nou de minim 200 de ori. va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni intra pe internet si citesc aceste articole asa cum citesti tu acum !! asa ca iti poti permite 6.00 lei sa vezi daca merge cu adevarat? cred ca da... unii au spus "dar daca lumea se satura si nu mai trimite nimeni nici un ban?" ce sanse sunt sa se intample asta cand zilnic se alatura 20- 50.000 de useri noi la internet dintre care foarte multi citesc astfel de anunturi si sunt dispusi sa incerce ?
JOACA CINSTIT SI CORECT SI ADRESA TA VA AJUNGE PE MII DE FORUMURI, ASTFEL VEI PRIMI MII DE PLICURI. IN FIECARE ZI INTRA SUTE SAU MII DE OAMENI PE FORUM! VETI AVEA NUMAI DE CASTIGAT!!! JOCUL SE BAZEAZA PE O BINECUNOASCUTA LEGE DIN ECONOMIE SI ANUME LEGEA MULTIPLICARII PE CARE CRED CA POTI SA O INTELEGI. CREZI CA MARILE MAGAZINE SE IMBOGATESC PT CA TU AI CUMPARAT O STICLA DE VIN. NU... SE CUMPARA INDUSTRIAL .. DECI DACA JOCI CORECT SI TRIMITI PLICURI ADRESA TA VA PAREA PE MULT MAI MULTE SITE-URI SI VEI PRIMI CU MUUULT MAI MULTI BANI! BAFTA! !!!!!!!! p.s. FOARTE IMPORTANT: O SA INTALNESTI OAMENI CARE NU SUNT DE ACORD CU ASTA SI CARE NU AU CURAJ SA INCERCE SA SE IMBOGATEASCA INTELIGENT. ACESTIA SE MULTUMESC DOAR SA INJURE (MAI MULT NU POT). TREBUIE DOAR SA-I IGNORI ASA CUM FAC EU, JOACA SI O SA VEZI CUM PLICURILE INCEP SA SOSEASCA. DACA AI INCREDERE SI PERSEVEREZI O SA-MI MULTUMESTI CAT PENTRU CEI CARE NU JOACA... VA RACITI * DEGEABA, EU PRIMESC ZECI DE PLICURI CU BANI SI O SA CONTINUI SA JOC... BAFTA!
Cand ne-a creat Rusia au vrut sa distruga proiectul sa murim apoi s-au razgandit,am comunicat intre noi paranormalii ,insa ne ascundeam pentru ca energia putea sa o simta Rusia ,eram ca energie pe alta unda ca si avioanele care zboara la joasa atitudine sa nu apara pe radare,nu avem permisiunea sa ne imbogatim ,nu avem permisiunea sa ucidem,trebuie sa traim printre oameni ca oamenii .Avem o viata oribila,blestemata,santem diferiti,condamnati sa traim printre oameni pe Terra si sa ii aparam,creierul sufera de cand eram copil si pana acum ,simte presiune,de multe ori nu inteleg ce se intampla cu mine,nu ma pot controla nu sant slefuit,la furie au murit doi oameni in Italia ,insa nu s-a amestecat nimeni ca am fost umilit, a sarit o conducta de gaze in Anglia si mi-a murit unchiul,nu intelegeti nimic,avem o viata intr-un mediu in care nu ar trebuii sa fim.
Nu vreau filmat ,de nimeni ,cate zile am de trait, in nici o tara de pe Terra.Nu vreau televiziuni ,cate zile am de trait in nici o tara de pe Terra.Nu vreau nimic.
Santem paranormali si avem o viata chinuita printre oameni
Nu vreau nimic
Gabore iti sant transmise informatii sa le transmiti si sa va aparati singuri ,as fii dorit sa conducem Terra,am fost creati sa distrugem ,pentru stapanire ,insa aparam,va santem superiori ,suferim din cauza oamenilor si avem o viata chinuita,ar trebuii sa creem o noua specie pe Terra si sa scapam de oameni definitiv,distrugeti Terra,nu puteti apara Terra,santeti primitivi,santeti rai ,mincinosi ,va urati propia rasa,santeti criminali.Printul Harry al Angliei va avea un fiu ,va fii aproximativ ca noi si puternic.
Gabore ,puteam salva America de la atentatele teroristice ,asupra turnurilor gemene,daca aveam cui comunica,am vazut atentatele teroristice in America inainte de a fii insa daca mergeam sa zic oamenilor ma considerau nebun,nu aveam cui comunica.
Gabore iti sant transmise informatii pentru a apara America ,pentru a va putea apara ca oameni singuri ,nu ne amestecam.Vrem sa salvam America.
Nu vreau nimic
Ca paranormali suferim si chinuim printre oameni ,aceasta putere paranormala pe care nu o dorim este ca un blestem.Terra este ocupata de oameni o rasa incapabila neevoluata primitiva rea si ucigasa.Robotii care depasesc inteligenta umana si care pot creea alti roboti nu pot fii mai puternici si mai rai ca paranormalii.Paranormalii vor Terra.
Rusia ai creat iadul,paranormalii creeaza alti paranotmali un imperiu ,o armata de paranormali ,oamenii vor devenii o amintire pe Terra pe care ii vom vedea ca la muzeu ca pe maimute ,ati creat un nou popor pe Terra,popoare de paranormali ,o noua rasa si specie umana din ce in ce mai puternica si stapana ,vom domina si prelua Terra,vom avea conduceri ,posibilitati medicale ,modificari de gene,disparitia inceata a oamenilor ,paranormali care vor avea Terra,dupa ce oamenii nu vor mai fii.Felicitari.
Paranormalii creaza alti paranormali ,omenirea primitiva ca si maimutele nu vor mai fii vor disparea de pe Terra,o noua specie umana,felicitari Rusia ati creat imperiul * pentru cei mai puternici,omenirea va disparea definitiv de pe Terra.Paranormalii ca specie noua si puternica vor prelua Terra.
Ce parere aveti Rusia ,pare conspiratie.Paranormalii sant din ce in ce mai puternici.Felicitari.
Ca * pentru Moskow si cadou ca a creeat ,paranormalii ,pentru suferinte ,ne veti vedea Puterea ,Moskova va disparea de pe Terra,apropo promitem.
Ca mul.tumire pentru Rusia,Moskova va disparea de pe Terra.
Paranormalii vor avea Terra.Omenirea va disparea de pe Terra.Paranormalii vor conduce Terra.
Paranormalii vor conduce Terra
Paranormalii vor inlocuii oamenii pe Terra.
Oamenii sant rudimentari ,nefolositori ,distrugatori ,asa cum tehnologia avanseaza si specia umana ca gena avanseaza spre performanta.O noua specie umana .Santeti ca si primitivii din epoca de piatra ,ca si primitivii care ati evoluat de abia din maimuta radicandu-va si mergand in doua picioare,santeti ca si * sapiens pentru noi ,santeti ca niste animalute,oamenii evolueaza pentru ca asa este natural.
Oamenii sant fragili fara aparare inconjurati de arme,va putem curata de pe Terra pe toti activand propiile voastre arme insa nu vrem asta pentru ca am distruge natura Terrei , o sa va distrugem in timp eliminati si inlocuiti in orice domenii ministere si functii fara sa realizati chiar si la conduceri,nu veti stii ca sant paranormali veti fii eliminati in timp
Oamenii nostrii vor avea conducerile in tari,nu veti stii ca sant paranormali ,nici macar nu veti realiza si nu veti stii ca ati disparut de pe Terra,visu se va indepinii ,nu aveti ce cauta pe Terra si sa conduceti,orice chiar si * sapiens a disparut definitiv de pe Terra si a aparut alta specie umana .
Oamenii nostrii vor avea conducerile in tari,vrem Terra.
Avem oameni deja in functii de conducere ,ministere ,proiecte,strict secrete ,tehnologie ,robotica ,biologie ,masinarii,nave,medical,biologic chimic ,nuclear,medical,inclusiv in America.Nu puteti stii ca sant paranormali ,nu puteti depista si cei care se ocupa de gasirea paranormalilor si desfintarea lor si a raului sant paranormali printre oamenii vostrii fara sa stiti .Exista un proiect de reducere a populatiei pe Terra insa va fii o reducere vasta ,apoi veti disparea definitiv in timp.
In 300 de ani nu vor mai exista specia voastra umana pe Terra
Vor arata ca oamenii ,de toate rasele in toate tarile insa ca gene vor fii o alta specie umana evoluata,va fii natura normala
Va fii natura
Vrem Terra
The funds from Red Cross were used by the president of Red Cross Romania Mihaela Geoana wife of the presidential candidate Mircea Geoana(Senate president) to bribe, to corrupt a lot of people in the presidential campaign finished last month.
All your money and donations fall, drop, plunge in the hands of communists and secret police in Romania.
http://www.urbaniulian.ro/2009/11/25/mihaela-geoana-a-fraudat-alegerile-prezidentiale-si-trebuie-sa-demisioneze-din-fruntea-crucii-rosii/
http://alfastring.tk
iar sotia, la vrajitoare
29-05-2009
Basescu purcede pe Sfåntul Munte. Långa Marea Lavra, cea mai insemnata manastire a Athosului, unde va participa la o slujba, exista un loc amenajat pentru aterizarea elicopterului. Oficialii greci obisnuiesc sa vina des aici, mai ales pe rastimpul verii. Arhondaricul manastirii are o terasa pentru fumatori, cu vedere la sfåntul asezamånt, unde, in urma cu 1.000 de ani, Athanasie cel Mare se batea cu dracii. Dracii dantuiau in chiparosul urias, si astazi in picioare, de unde coborau pe acoperisul manastirii si erau luati la omor de Athanasie. Intr-o lupta cu dracii, Athanasie a cazut de pe acoperis si a murit. Toiagul de fier cu care lupta cu impielitatii sta infipt in mormåntul sau din incinta bisericii. Lui Basescu i se va vorbi despre necuratul, despre cum poate fi scos el din om, si isi va aprinde o tigara pe terasa arhondaricului. In acest timp, in tara, in cadrul Diviziunii A a SRI, de aparare a ordinii constitutionale, va continua sa functioneze Biroul satanism, a carui activitate a fost coordonata de un lt.-col. supranumit "Pitbulul", trecut de *ånd in rezerva, pentru “slabele” rezultate inregistrate de-a lungul timpului. In arhiva Biroului satanism exista date care sustin ca, in preajma sarbatorilor pascale, presedintele tarii intra intr-o stare de surescitare urmata de crize violente. Anul trecut, Traian Basescu a spart mai multe oglinzi din incinta palatului Cotroceni, in postul mare, dupa miezul noptii. Accesele de furie au fost insotite de un urlet lugubru. Presedintele si-a petrecut Pastele din 2008 la Cozia, unde parintele Vartolomeu Androni, staretul manastirii, a facut o rugaciune speciala. Colonelul (r) Dinca, din cadrul structurilor informative si de protectie interna ale SPP, a confirmat crizele presedintelui, reconfirmate de o sursa din anturajul generalului Al. Burian, adjunct al directorului SPP. In saptamånile si lunile care vor urma påna la alegerile prezidentiale, Maria Basescu, sotia presedintelui, va continua sa mearga la cea mai tare vrajitoare, probabil in legatura cu povestea petrecuta in urma cu 1.000 de ani la Marea Lavra, care ii va fi fost deja relatata lui Basescu.
La 20 de ani de la izbucnirea revoluÈ›iei de la TimiÈ™oara, România s-a ales cu un premier, fost È™ef UTC la Cluj, la vremea aceea în subordinea actualului aÈ™a zis reformist pesedist, Ioan Rus. Trăim în Kafka. Sau dacă vreÈ›i într-una din piesele absurde ale lui Ionesco, mai ales că îi sărbătorim centenarul la acest sfârÈ™it de an când speram cu toÈ›ii că ne vom despărÈ›i de blestemul roÈ™u.
Subsecretarul de stat la Transporturi în cabinetul Dăscălescu, Traian Băsescu, numit de Elena CeauÈ™escu în octombrie 1989, membru la aceea vreme al nomenclaturii comuniste, ajuns între timp preÈ™edinte, îl numeÈ™te în 17 decembrie 2009 premier pe È™eful UTC-ului de la Cluj, celebrul Emil Boc.
Comuniștii strigă Jos Comunismul.
La începutul anilor 20 ai secolului trecut, Trotki avea un plan genial pentru prezervarea unei democraÈ›ii de faÈ›adă în Rusia: inventarea unor partide fantomă pe scheletul celor istorice pentru a da impresia că ar exista democraÈ›ie.
Trotki a intrat in dizgratie, dar planul său a fost folosit cu succes. Și în România de dupa 1990. Partidelor istorice li s-au contrapus fantome. Brătianu Cartof sau țărăniÈ™ti È™antajabili.
Azi, omul care a distrus PNTCD, Traian Băsescu, vrea să preia numele partidului lui Iuliu Maniu pentru partidul său care până mai ieri cânta din toÈ›i bojocii InternaÈ›ionala.
În acelaÈ™i timp, marinarul informator pune la cale o copie a PSD prin mâna È™efului mafiei personale a lui Adrian Năstase, Gabriel Oprea, care va fi uns ministru al apărării. Securitatea reinventată va avea astfel È™i stânga È™i dreapta la purtător.
În februarie 1990, È™eful agenÈ›iei France Presse scria o carte, uitată între timp, în care numea RevoluÈ›ia română marea minciună a secolului 20. Mă tem că s-a înÈ™elat. Ce se întâmplă anii aceÈ™tia în România este marea minciună a secolului 21 Mult mai mare decât aceea din decembrie 1989.
AgenÈ›ii Securității prostesc poporul că luptă cu Securitatea. ActiviÈ™tii roÈ™ii revin în prin plan pozând în opozanÈ›i ai regimului comunist. Ar fi de râs, dar e de plâns!
Securitatea a murit! Trăiască securiștii!
Comunismul a murit! Trăiască comuniștii!
"INGINER, DOCTOR, STIINTE COMPLEMENTARE, PSIHOLOG, PSIHOENERGETICA, BIOSINERGETICA, PROGRAMAREA NEUROLINGVISTICA"
HAI, NU MAI DEBITATI GOGOMANII! INDIVIDUL ACELA ESTE UN BIET PSIHIATRU. TERORISTUL A INEBUNIT DE MULT.
EXEMPLU, SEF DE STAT MEMBRU UE:
"I-AM CIURUIT!"
PE CINE AI CIURUIT BAI TERORISTULE, HOIT POLITIC CE ESTI?
BASESCU=TERORIST, ASASIN, AGENTUL KGB # 1, TRADATOR NATO