Iniţiativă PSD: agresorii medicilor ar putea fi sancţionaţi penal

Postat la: 17.03.2009 20:44 Ultima actualizare: 17.03.2009 20:45

Deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a prezentat, ieri, o iniţiativă legislativă, semnată de opt parlamentari social-democraţi, prin care agresiunea împotriva unui medic aflat în exerciţiul funcţiunii să constituie infracţiune, prevăzută de Codul Penal, şi nu doar contravenţie, cum este în prezent. Potrivit deputatului, care este membru al Comisiei de Sănătate din Cameră, medic primar – medicină de urgenţă şi coordonatorul Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul clinic de urgenţe „Sf. Ioan“ din Iaşi, această iniţiativă legislativă conferă cadrelor medicale dreptul de a fi protejate împotriva lovirilor sau oricăror acte de violenţă, precum şi împotriva vătămării corporale din partea pacienţilor.

„Când vrei să salvezi vieţi, e greu să o faci sub presiune agresivităţii“, a subliniat Ciuhodaru, care a arătat că era nevoie de o prevedere specială în ceea ce priveşte agresiunile împotriva medicilor, întrucât, în momentul de faţă, medicul agresat trebuia să parcurgă un circuit juridic, de la reclamaţia la poliţie la plângerea penală şi luarea unui avocat. El a arătat că o astfel de iniţiativă legislativă are la bază faptul că personalul medical aflat în misiune este supus „nepermis de des“ agresivităţii verbale şi fizice din partea pacienţilor şi aparţinătorilor, numărul cazurilor de acest gen fiind în creştere. (Mediafax)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

6 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 17.03.2009 22:28

Deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a prezentat, ieri, o iniţiativă legislativă, semnată de opt parlamentari social-democraţi, prin care agresiunea împotriva unui medic aflat în exerciţiul funcţiunii să constituie infracţiune, prevăzută de Codul Penal, şi nu doar contravenţie, cum este în prezent.

 
#2 pantiushka 17.03.2009 22:28

alta categorie de japitze pusa mai presus de lege. tara asta a ajuns pe mana infractorilor. proletariatul trebuie sa preia cat mai curand puterea.

 
#3 Un om bland 18.03.2009 06:27

Nesimtitii astia din cauza carora mor oameni , merita omorati !!!

 
#4 nu-i chiar asa 19.03.2009 23:13

ciuhodaru e sef la clinica upu a spitalului de urgente din iasi. la spitalul de urgente vin oameni din tot nordul moldovei de la oras si mai ales de la tara. o parte din ei sunt bauti si violenti, altii sunt chiar handicapati.nu va imaginati ca la upu vin numai mosuleti si batranele. cunosc asistenti si infirmieri loviti cu pumnii si picioarele sau chiar cu scaunul in spate de catre bolnavi. ca sa nu mai vb ca ******* vin cu jumate de familie chiar daca nu au asigurare si fac scandal in spitale, cat timp doctorul se chinuie sa puna perfuzia la un zlatar baut, care urla scuipa,musca si face ca toate aratarile.chiar daca nu sunt de acord cu culoare politica a domnului ciuhodaru (psd) el este un doctor foarte bun si un om inteligent, printre putinii doctori care inca isi fac treaba in tara asta. ganditi-va ca munceste 12, 16 chiar 18 ore pe zi intr-o clinica de urgente si ingrijeste intre 50 si 100 de bolnavi in stare critica zilnic,orice initiativa luata de acest om nu poate fi decat benefica.

 
#5 Mihai 21.03.2009 14:30

daca acest ciohodaru este un medic atat de devotat profesiei de ce s-a apucat de politica?

 
#6 EMIL 28.03.2009 17:42

tudor ciuhodaru prin insasi faptul ca este deputat demonstreza ca toate tilurile si membria in comitete si comitii, nu valoreaza nimic in ceea ce il priveste! nu trebuie neaparat sa fie unul din cei 15.000 cu diplome false! sunt zeci de mii de javre imbecile care au primit diplome pe baza de uasc, sport, sex, etc.mai departe, acestia au inaintat social si asa zis profesional pe baza acelorasi merite. un medic cu adevarat bun nu are nevoie sa fie ales, adica sa faca parte oficial dintre idiotii care conduc rominia in prezent!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa