Cristina ANDREI
Cristina ANDREI
30357 vizualizări 17 ian 2018

Viorica Dăncilă este noul prim ministru al României. Preşedintele Klaus Iohannis a acceptat propunerea PSD, avertizând însă că social-democraţii trebuie să fie foarte atenţi la modul în care guvernează de acum înainte şi că trebuie să demonstreze că respectă promisiunile făcute românilor în campania electorală. 

Înaintea de a-şi anunţa decizia, şeful statului a discutat cu toate formaţiunile parlamentare, a ascultat opinia celor de la PNL care au cerut alegeri anticipate şi a primit şi alte două propuneri de premier din partea PMP. La finalul unei zile în care a analizat toate opţiunile, dar şi reacţiile apărute pe reţelele de socializare şi argumentele românilor, Iohannis a transmis că principalele elemente care trebuie să conteze în luarea acestei hotărâri sunt Constituţia şi deciziile CCR, aşa că a decis să dea PSD-ului „o nouă şansă". 

„Am ascultat foarte multe opinii legate de formarea  noului Guvern, de desemnarea primului ministru. Astăzi am ascultat opiniile şi argumentele politicienilor, dar am reuşit ieri, aseară, astăzi între întâlniri să ascult şi opiniile oamenilor simpli, să citesc mesaje inclusiv pe reţele de socializare. Sunt foarte multe opinii şi foarte multe argumente. Sunt argumentele legate de politica partidelor, evident, sunt multe argumentele legate de politica internă a României, legate de politica externă şi de securitatea României. 

Am ascultat şi am citit cu atenţie toate aceste opinii şi argumente şi le-am cântărit, fiindcă acum trebuie să decid. Dar ce fel de decizie este aceasta pe care trebuie să o iau? În primul rând, această decizie trebuie să fie conformă cu Constituţia şi cu deciziile CCR în materie de desemnare, şi aici argumentul cel mai puternic este aritmetica parlamentară. PSD-ul dispune de majoritate. Şi atunci cântărind toate argumentele, am decis să dau PSD-ului încă o şansă şi să desemnez persoana propusă, pe doamna Dăncilă. Dar acum trebuie să performeze. Românii au mari aşteptări, şi eu am mari aşteptări, au promis în campanie lucruri importante: şcoli, manuale, spitale, infrastructură, dar până acum prea puţin s-a realizat. PSD-ul trebuie să dovedească că ce a promis, face", a transmis Klaus Iohannis de la Cotroceni. 

Şeful statului a lansat totuşi şi un avertisment către coaliţia de guvernare, care, într-un singur an, a dărâmat două guverne, subliniid că acum e momentul să lucreze „repede şi bine": „Avem, la un an de la alegerile parlamentare care au fost câştigate de PSD, două guverne PSD eşuate. Acum primesc şansa de a dovedi că ştiu ce vor şi ştiu cum se face. În continuare invit pe toţi cei implicaţi în procedură să se mobilizeze şi să lucreze repede şi bine. Este posibil ca până la 1 februarie întreaga procedură să fie finalizată şi noul guvern să se apuce de treabă şi se rezolve problemele mai degrabă decât să le încurce. 

Liviu Dragnea: Preşedintele a ales stabilitatea şi îi mulţumim pentru asta

După ce Klaus Iohannis a anunţat că acceptă propunerea PSD pentru ocuparea funcţiei de prim ministru, Liviu Dragnea a ieşit la declaraţii împreună cu premierul desemnat Viorica Dăncilă. Ambii i-au mulţumit şefului statului pentru decizia pe care a luat-o şi au transmis că prioritatea de acum înainte va fi programul de guvernare. 

„Preşedintele a acceptat propunerea noastră. Preşedintele a ales stabilitatea în ciuda presiunii partidelor de opoziţie. A ales stabilitatea şi îi mulţumim pentru asta. Pe data de 29 ianuarie să avem votul de învestitură în Parlament. Luni vom convoca Comitetul Executiv", a spus şeful PSD. 

Hotărârea lui Iohannis vine la finalul unei zile în care PSD-ALDE, PNL, USR, PMP, UDMR şi Grupul Minorităţilor au fost chemate la consultări la Palatul Cotroceni, pentru a-i prezenta soluţii la criza politică şi eventualele propuneri de premier. Singurul partid din opoziţie care a enunţat, concret, nume care ar putea prelua frâiele la Palatul Victoria a fost PMP. Delegaţia condusă de Traian Băsescu i-a prezentat lui Iohannis două variante - Siegfried Mureşan şi Eugen Tomac. 

Primii la Cotroceni au fost cei de la PSD-ALDE, care au transmis, la finalul discuţiilor, că i-au prezentat preşedintelui argumentele în favoarea Vioricăi Dăncilă şi că acesta i-a asigurat că ştie care este majoritatea. Liviu Dragnea spunea atunci că Iohannis nu ar avea un motiv real să refuze propunerea PSD.

„Preşedintele României a luat act, ne-a transmis că doreşte să nu se prelungească această situaţie, să avem un guvern cât mai repede, va lua o decizie, nu ştim dacă astăzi sau mâine, după ce va discuta cu celelalte partide şi va analiza şi celelalte propuneri. Noi sperăm să accepte propunerea Viorica Dăncilă, suntem dispuşi să convocăm sesiune extraordinară pentru a începe votul şi audierea miniştrilor. (...) Avem speranţa că sunt suficiente argumente ca preşedintele să o accepte pe doamna Dăncilă. (...) Preşedintele a spus că ştie care este majoritatea, nici nu se pune problema. Nu cred că are un motiv real să o refuze pe doamna Dăncilă", a declarat Dragnea la ieşirea de la consultări. 

Următorii care au ajuns în faţa lui Klaus Iohannis au fost cei de la PNL care au susţinut varianta alegerilor anticipate, recunoscând, în acelaşi timp, că e destul de dificil ca un astfel de scenariu să se concretizeze. Liberalii nu au articulat o propunere de prim ministru, dar Ludovic Orban a spus încă de ieri că aceasta nu este o problemă pentru PNL, iar, la insistenţele jurnaliştilor, a răspuns că, dacă Iohannis îi va cere un nume, acesta va fi „cel al preşedintelui partidului. De ce vă faceţi că nu ştiţi?". 

„În privinţa premierului, ştiţi că există un consens în PNL în ceea ce priveşte persoana care poate ocupa funcţia de premier. Sunt convins că preşedintele este în faţa unei decizii extrem de dificile în care trebuie să aleagă între două rele. Sigur că susţinem ideea anticipatelor, din punctul nostru de vedere este cea mai bună soluţie, dar sigur că ea comportă şi riscuri, faptul că până la rezolvarea situaţiei la butoane va fi un guvern fără niciun fel de legitimitate. Dar preşedintele va decide şi va anunţa public această decizie. (...) Candidatul la premier în condiţiile în care se va solicita, este preşedintele partidului, de ce vă faceţi că nu ştiţi? Eu sunt achitat de instanţa de fond, aşa că nu există o discuţie în sensul acesta", a spus Ludovic Orban după negocierile cu şeful statului. 

La rândul lor, cei de la USR au transmis că sunt gata să susţină orice variantă de Guvern fără PSD, dar nu vine cu o propunere de prim ministru şi nici cu pretenţia de a intra efectiv la guvernare, dacă acest scenariu s-ar fi concretizat. Liderii Uniunii au transmis, însă, că există patru condiţii care ar fi fost indispensabile în acest caz: anularea legilor justiţiei, revenirea la alegerea primarilor în două tururi, reglarea legislaţiei fiscale şi, evident, fără penali în funcţii publice. 

Singurii care au venit cu variante concrete de prim ministru au fost cei de la PMP. Delegaţia condusă de fostul preşedinte Traian Băsescu a propus chiar două nume de premier, „unul pentru primul guvern, celălalt pentru al doilea": Siegfried Mureşan şi Eugen Tomac. Băsescu a acuzat PSD că nu este capabil să guverneze şi că singurul său scop este asigurarea unei puteri cât mai mari pentru Liviu „Daddy" Dragnea, susţinând că aceştia au, în multe privinţe „o abordare de gâgă". 

Cei de la UDMR au fost destul de clari la ieşirea de la consultări. Kelemen Hunor a transmis că ei nu o cunosc pe Viorica Dăncilă şi, prin urmare, nu are argumente nici pro, nici contra. Liderul UDMR le-a transmis celor de la PSD că, dacă îşi doresc voturile lor, va fi nevoie de o întâlnire pentru a discuta mai multe aspecte, evidenţiind că Dăncilă a fost printre puţinii oameni care au sancţionat rapid declaraţiile controversate ale lui Tudose în legătură cu autonomia. 

„Este responsabilitatea celor care au câştigat alegerile din 2016. PSD-ALDE a propus un nou prim ministru, noi am spus că nu o cunoaştem pe doamna Viorica Dăncilă, nu avem argumente nici pro, nici contra, pentru că nu am văzut-o, nu am vorbit cu ea, nu ştim ce doreşte, nu ştim ce gândeşte, nu ştim ce are de gând. Nu avem prejudecăţi ca să putem spune nu, dar nu o cunoaştem ca să putem spune da. (...)

Dacă doreşte să aibă voturile noastre, probabil că va cere o întâlnire în acest sens. Acest lucru am spus şi domnului Dragnea: dacă va fi nominalizată doamna Dăncilă de preşedintele Iohannis, atunci vom discuta. A fost prima persoană care a luat distanţă de declaraţiile lui Tudose, trebuie să ştim ce gândeşte în legătură cu cine va flutura lângă steag. În afară de domnul Ponta şi de doamna Dăncilă, nimeni nu a luat o poziţie în spaţiul public. Ştim ce gândeşte, de exemplu, Liviu Dragnea, că mi-a zis, dar trebuie să iasă în spaţiul public şi să spună", a transmis Kelemen. 

GÂNDUL A TRANSMIS LIVE TEXT EVOLUŢIA EVENIMENTELOR ŞI PRINCIPALELE DECLARAŢII


UPDATE 16:55: Viorica Dăncilă, propunerea PSD pentru funcţia de premier, se află, la ora transmiterii ştirii, la Palatul Cotroceni, unde discută cu preşedintele Klaus Iohannis, au declarat surse oficiale pentru MEDIAFAX.

UPDATE 16:36: Klaus Iohannis face declaraţii la ora 17:30, după ce a încheiat consultările cu toate partidele parlamentare. 

UPDATE 15:35: Delegaţia UDMR a terminat discuţiile cu şeful statului. Kelemen Hunor transmite ce a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis. 

- Este responsabilitatea celor care au câştigat alegerile din 2016. PSD-ALDE a propus un nou prim ministru, noi am spus că nu o cunoaştem pe doamna Viorica Dăncilă, nu avem argumente nici pro, nici contra, pentru că nu am văzut-o, nu am vorbit cu ea, nu ştim ce doreşte, nu ştim ce gândeşte, nu ştim ce are de gând. Nu avem prejudecăţi ca să putem spune nu, dar nu o cunoaştem ca să putem spune da. 

- Aşteptăm decizia preşedintelui republicii şi apoi vom avea o întâlnire pentru a discuta. 

- Am spus că nu se poate ajunge la anticipate, indiferent cine ce visează, este doar un vis că în actualul context şi cu actuala Constituţie se poate face asta. Şi dacă opoziţia spune că nu mai poate guverna PSD, ar fi trebuit să vină cu o propunere, aşa că rămâne la decizia preşedintelui Iohannis. 

- Dacă doreşte să aibă voturile noastre, probabil că va cere o întâlnire în acest sens. Acest lucru am spus şi domnului Dragnea: dacă va fi nominalizată doamna Dăncilă de preşedintele Iohannis, atunci vom discuta. A fost prima persoană care a luat distanţă de declaraţiile lui Tudose, trebuie să ştim ce gândeşte în legătură cu cine va flutura lângă steag. În afară de domnul Ponta şi de doamna Dăncilă, nimeni nu a luat o poziţie în spaţiul public. Ştim ce gândeşte, de exemplu, Liviu Dragnea, că mi-a zis, dar trebuie să iasă în spaţiul public şi să spună. 

UPDATE 15:28: Delegaţia Grupului Minorităţilor a sosit la Cotroceni, pentru a participa la ultima rundă de consultări cu Iohannis. 

UPDATE 15:05: Traian Băsescu, declaraţii după negocierile PMP cu Klaus Iohannis:

- Ţara are un deficit de 3% din PIB în condiţiile în care are creştere economică 7%, asta înseamnă proastă administrare. Nu se poate să ai creştere 7% şi deficit 3%. De asemenea, a crescut deficitul de cont curent, ajungându-se la 11 miliarde euro deficit de cont curent. 

- Un alt element care arată proasta guvernare este acela că guvernul a crescut datoria publică. Altul este inflaţia, politici care au generat inflaţie şi, implicit, creşterea dobânzilor la credite, care afectează consistent economia. Un alt argument este anularea investiţiilor din bugetul de stat, ceea ce înseamnă un guvern fără viziune, care nu vizează o dezvoltare durabilă a ţării, ci doar satisfacerea unei clientele politice, electorale. Din păcate, banii au fost mâncaţi de inflaţie, de creşterea costului la împrumuturi şamd, şi vor continua să fie diminuaşi de inflaţia care va mai avea un puseu. 

- Deci niciun motiv ca despre guvernele PSD-ALDE să se poată spune că se justifică menţinerea lor la guvernare. Mai mult, guvernrele Grindeanu şi Tudose sunt desprinse de realităţile UE. În momentul în care se construieşte arhitectura nouă a Uniunii, cu ritmuri şi viteze diferite, noi nu suntem nicăieri, noi schimbăm guvernele PSD de către PSD şi să-i asigurăm puterea lui Daddy. Daddy este elementul central al politicilor guvernamentale a României.

- În aceste condiţii, eu am susţinut în faţa preşedintelui că PSD nu merită şi nu trebuie să guverneze. Am făcut două propuneri pentru funcţia de prim ministru. Una, pentru primul guvern, a doua pentru cel de-al doilea guvern. Al doilea guvern al trece pentru a nu da posibilitatea preşedintelui să dizolve Parlamentul şi să se ajungă la anticipate. 

- Prima propunere este Siegfried Mureşan care, spre deosebire de doamna din Videle, doamna Dăncilă, are două mandate, a fost negociatorul din partea PE pentru buget. În acele negocieri cu Comisia Europeană a obţinut circa 60 de milioane de euro în plus pentru partea estică. În ceea ce priveşte limbile străine vorbeşte vreo patru, engleză, franceză, germană şi italiană. Deci dacă domnul preşedinte are timp să compare cei doi europarlamentari cu siguranţă va opta pentru Mureşan. Are puternică susţinere în PPE, este şi purtător de cuvânt, este un om bine conturat ca şi credibilitate.

- Pentru al doilea guvern, domnul preşedinte poate să ţină cont că suntem în anul Unirii, aşa că propunerea noastră este Eugen Tomac, care cu siguranţă va reuşi să formeze al doilea guvern, dacă primul nu va reuşi. 

- Deci două propuneri de oameni tineri şi cu experienţă politică şi în acelaşi timp conturaţi nu ca fiind oamenii lui Daddy, ci oameni pe picioarele lor care se pot susţine în funcţiile politice pe care le-au avut. 

- Dacă PSD vrea să-l facă preşedinte pentru al doilea mandat de pe-acum, nu pot să facă decât o suspendare. Deci 82% dintre români sunt împotriva suspendării preşedintelui. Mi-aduc aminte de o cifră de 83% în 2007. O să vă spun cinstit că mizez pe toate partidele de opoziţie, minorităţile, nu exclud posibilitatea ca mare parte din nemulţumiţii de Daddy să aibă alte opţiuni la vot în Parlament la a doua încercare de formare a guvernului. Eu plec de la premisa cinstită şi limpede că Parlamentul nu va risca să pice două guverne. Însă este clar, cine nu vrea să vadă că în PSD au apărut fisuri, e copil.

- Nu exclud posibiitatea ca atunci când se va produce o fisură să se producă exodul către independenţi.

-Problema este dacă preşedintele realizează că PSD este inapt pentru guvernare. Ei au bătălii interne atât de puternice, încât domină responsbilitatea pentru ţară. Dacă pui pe hârtie, nu poţi să constaţi decât o guvernare dezastruoasă. Vă mai dau un exemplu de abordare de tip gâgă: economia creşte cu 7%, dar propui modificarea Codului Fiscal. Spuneţi-mi un guvern care pe o creştere economică zice, păi de ce o merge bine, ia să schimbăm Codul Fiscal.

- Dacă dumneavoastră îi consideraţi pe oamenii aceştia apţi pentru guvernare, experienţa nu-mi permite să-i consider apţi pentru guvernare. 

- Depinde dacă preşedintele va înţelege că nu e o urgenţă, pentru că dacă ţara era în criză economică, ziceam că trebuie pus Guvern azi. 

UPDATE 15:00: UDMR intră la negocieri cu preşedintele Klaus Iohannis. Kelemen Hunor conduce delegaţia, alături de el aflându-se Cseke Attila, Attila Korodi, Antal Arpad. 

UPDATE 14:37: Membrii USR au încheiat consultările cu şeful statului şi transmit, de la Cotroceni, care au fost principalele concluzii. Preşedintele Uniunii, Dan Barna, a condus echipa. 

- I-am prezentat poziţia USR, conform căreia este o miză importantă pentru România numirea unui premier non-PSD. Ne-am exprimat susţinerea pentru un astfel de guvern, cu cele patru condiţii pe care le-am enunţat de ieri: anularea legilor justiţiei, revenirea la alegerea primarilor în două tururi, reglarea legislaţiei fiscale şi, evident, fără penali în funcţii publice. 

- Soluţia decentă este cea a alegerile anticipate, dar este greu de ajuns acolo, iar numirea unui premier non-PSD este primul pas. 

- Da, decizia USR este aceea de a susţine un astfel de guvrern fără a susţine că dorim miniştri într-o astfel de formulă. Preşedintele a exprimat faptul că a ajunge la alegeri anticipate presupune un proces în două etape, destul de complex. Preşedintele, în cadrul discuţiei cu noi, a rămas deschis la toate posibilităţile, spunându-ne că încă analizează cea mai bună decizie pe care o va lua. 

- În primul rând, pentru ca Opoziţia să propună grupat un premier e nevoie de o discuţie de durată. Vorbim de doar două zile, am înţeles mesajul preşedintelui de a soluţiona cât mai repede criza, de aceea lăsăm posibilitatea preşedintelui de a alege un premier non-PSD, pe care îl vom susţine, cu condiţiile menţionate. 

Florina Presadă: Viorica Dăncilă este o nouă unealtă a lui Liviu Dragnea. Nu le-a fost oferit românilor niciun motiv legitim pentru care Guvernul Tudose a fost dat jos de la Palatul Victoria. Domnul Dragnea are nevoie de un om obedient la Piaţa Victoriei. 

UPDATE 14:35: La Cotroceni au sosit şi membrii PMP, delegaţie condusă de fostul preşedinte Traian Băsescu. 

UPDATE 14:00: Echipa USR intră la consultări cu preşedintele Iohannis pe tema desemnării noului prim ministru al României. Dan Barna conduce delegaţia partidului, iar alături de liderul Uniunii se află şi Vlad Alexandrescu, Elek Levente, Ionuţ Moşteanu şi Florina Presadă. 

UPDATE 13:45: S-au încheiat consultările cu PNL de la Palatul Cotroceni. Ludovic Orban prezintă concluziile negocierilor: 

- Am prezentat poziţia PNL decisă în Biroul Executiv, pe care o voi repeta. PNL a luat decizia de a nu participa la nicio formulă de guvernare care cuprinde PSD, am luat decizia de a vota împotriva oricărei formule de guvernare care conţine PSD. Opţiunea pe care am exprimat-o şi preşedintelui este provocarea de alegeri anticipate, deoarece considerăm că opţiunile populaţiei de azi nu mai coincid cu cele formulate în 2016. De asemenea, l-am informat pe preşedinte că PNL îşi poate asuma răspunderea de a demara negocieri pentru formarea unei majorităţi care să sprijine un guvern fără PSD. 

- PNL, şi am declarat şi ieri, nu fuge de răspunderea guvernării şi în cazul în care i se va solicta, este dispus să îşi asume responsabilitatea încercării de a forma o majoritate. 

- Cine să îmi solicite altcineva decât preşedintele? Iar în privinţa premierului, ştiţi că există un consens în PNL în ceea ce priveşte persoana care poate ocupa funcţia de premier. 

- Sunt convins că preşedintele este în faţa unei decizii extrem de dificile în care trebuie să aleagă între două rele. Sigur că susţinem ideea anticipatelor, din punctul nostru de vedere este cea mai bună soluţie, dar sigur că ea comportă şi riscuri, faptul că până la rezolvarea situaţiei la butoane va fi un guvern fără niciun fel de legitimitate. Dar preşedintele va decide şi va anunţa public această decizie. 

- În cazul în care nu se poate forma o majoritate, dar nici nu se obţine votul de învestitură, se face primul pas spre anticipate. 

- Discuţiile demarează dacă apare această posibilitate. Am avut discuţii cu toate formaţiunile politice. 

- Cu siguranţă că asta este varianta de a declanşa anticipate, nominalizarea de premieri care să nu fie susţinuţi de majoritatea parlamentară, care să voteze împotrivă. În continuare, soluţia anticipatelor este considerată cea mai bună.

- Candidatul la premier în condiţiile în care se va solicita, este preşedintele partidului, de ce vă faceţi că nu ştiţi? Eu sunt achitat de instanţa de fond, aşa că nu există o discuţie în sensul acesta.  

UPDATE 12:59: Delegaţia PNL a ajuns la Palatul Cotroceni, acolo unde urmează consultările cu şeful statului pe tema desemnării noului premier. Echipa liberalilor este condusă de preşedintele partidului, Ludovic Orban, însoţit de Raluca Turcan, Iulian Dumitrescu, Vlad Nistor şi Robert Sighiartău. Liberalii au anunţat încă de ieri că îşi doresc alegeri anticipate şi că sunt gata să îşi asume guvernarea, subliniind că o propunere de premier „nu este în niciun caz o problemă pentru PNL". 

UPDATE 12:27: Consultările PSD-ALDE cu preşedintele Klaus Iohannis au durat aproximativ jumătate de oră. Liviu Dragnea a prezentat concluziile discuţiilor delegaţiei PSD-ALDE cu şeful statului: 

- I-am prezentat preşedintelui în mod oficial şi direct propunerea noastră în persoana doamnei Dăncilă, i-am prezentat şi procedura prin care a fost desemnată în cadrul PSD, colegul nostru Daniel Chiţoiu din partea ALDE l-a informat pe domnul preşedinte că o susţin pe doamna Viorica Dăncilă. De asemenea, i-am prezentat preşedintelui un tabel cu parlamentarii PSD-ALDE care are în spate o susţinere semnată de fiecare, asta pentru că au apărut tot felul de informaţii că am pierdut majoritatea, că nu există susţinere, să informăm corect că nu există niciun fel de problemă în majoritatea parlamentară.

- Am prezentat argumentele care ne-au determinat să o propunem, o experienţă bogată în Parlamentul European, câteva obiective ale doamnei pe care va trebui să le implementeze, dacă va avea şansa, în pregătirea preluării preşedinţiei Consiliului UE, în domeniul apărării, educaţiei, sănătăţii, măsurile fiscale prevăzute în program şi, de asemenea, calităţile umane pe care le are doamna Dăncilă: este o doamnă neconflictuală, în permanenţă dedicată dialogului, care a avut relaţii foarte bune cu toţi colegii, abordarea dumneaei în ceea ce priveşte comunicarea, modul cum vede relaţionarea cu membrii Guvernului, cu preşedintele României - corectă şi productivă. De asemenea, dorinţa de a recupera anumite întârzieri în acţiunile care trebuie realizate pentru Centenarul Marii Uniri.

- Preşedintele României a luat act, ne-a transmis că doreşte să nu se prelungească această situaţie, să avem un guvern cât mai repede, va lua o decizie, nu ştim dacă astăzi sau mâine, după ce va discuta cu celelalte partide şi va analiza şi celelalte propuneri. Noi sperăm să accepte propunerea Viorica Dăncilă, suntem dispuşi să convocăm sesiune extraordinară pentru a începe votul şi audierea miniştrilor.

- Dacă se va gândi să o accepte, aşa a făcut mereu preşedintele, probabil va avea o discuţie cu doamna Dăncilă pentru a discuta personal şi a-i adresa întrebările pe care le are domnia sa.

- Avem speranţa că sunt suficiente argumente ca preşedintele să o accepte pe doamna Dăncilă. În continuare vă spun că şi noi suntem îndreptaţi către stabilitate. Nu avem niciun motiv real să credem că preşedintele o va respinge pe doamna Dăncilă şi atunci nu discutăm de alte planuri.

- Doamna Dăncilă vorbeşte engleză şi franceză. Când am făcut aceste declaraţii nu credeam că va mai fi cazul să avem consultări la Cotroceni pe această temă, dar viaţa bate filmul. Era incorect din partea mea să nu vin să prezint eu personal propunerea preşedintelui României.

- Ne exprimăm speranţa că preşedintele României o va accepta pe doamna Viorica Dăncilă, dar sigur va conta foarte mult discuţia directă. Până la urmă, responsabilitatea este comună. Preşedintele a spus că ştie care este majoritatea, nici nu se pune problema. Nu cred că are un motiv real să o refuze pe doamna Dăncilă.

- Am avut o discuţie cu domnul Kelemen Hunor imediat după CEx, i-am spus de doamna Dăncilă, care sunt motivele pentru care am luat această decizie, l-am asigurat că, dacă o vor susţine, va fi o relaţie deschisă între guvern şi UDMR, că, dacă preşedintele o va accepta, va fi o întâlnire, aşa cum a fost de fiecare dată, între noi, doamna Dăncilă şi grupul UDMR.

- A spus că nu au nimic împotriva doamnei Dăncilă, un argument ca să nu o susţină, faptul că nu au avut din start niciun motiv de respingere pentru noi este un lucru important.

UPDATE 12:00: Primii care au ajuns la consultări, începând cu ora 12, sunt cei de la PSD-ALDE. Propunerea de premier este europarlamentarului Viorica Dăncilă. Delegaţia este condusă de Liviu Dragnea care până acum a boicotat evenimentele de la Cotroceni. 

„Da, am spus că nu voi mai merge niciodată la Cotroceni în actualul mandat, dar când am spus-o nu m-am gândit că o să mai fie nevoie să mergem la o nouă rundă de consultări”, a precizat Dragnea, marţi, după ce CExN a decis să o susţină pe europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă ca propunere de premier din partea formaţiunii.

„Deci eu o să merg. O să meargă cu mine domnul Marian Neacşu şi o să discutăm cine este al treilea coleg care merge cu noi. O să mergem trei, noi şi doi colegi de la ALDE”, a spus Dragnea.

Cu o înţelegere de colaborare parlamentară cu puterea, UDMR merge la întâlnirea cu Ioahnnis pentru a susţine instalarea cât mai rapidă a unui nou Guvern. 

Mandatul UDMR la consultările de miercuri de la Cotroceni va fi că trebuie instalat cât mai repede un Guvern pentru a se termina cât mai curând criza politică.

”Nu e nevoie şi nu este bine să tragem de timp, cei care au majoritate au posibilitatea de a forma Guvernul, dacă reuşesc, mă refer la PSD-ALDE, dar sigur, orice altă opţiune, dacă consideră preşedintele Iohannis poate fi discutată, pentru că depinde de şeful statului dacă acceptă sau nu propunerea PSD. Dar eu nu cred că există altă majoritate decât PSD-ALDE aşa că, din punctul nostru de vedere, este bine să se termine această criză şi sper că peste o jumătate de an nu ne vom întâlni din nou la Cotroceni pentru a discuta o nouă formulă de guvernare. Dacă mergem în acest ritm, atunci PSD mai are nevoie de 6 premieri, eu sper că se vor opri, totuşi, din acest scandal permanentizat”, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

PNL şi USR merg pe varianta anticipatelor

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că liberalii vor cere, în cadrul consultărilor de la Cotroceni, convocarea alegerilor anticipate, afirmând că, dacă i se va cere, PNL nu va refuza să îşi asume răspunderea de a forma o majoritate parlamentară care să sprijine un guvern ”fără PSD”.

”Obiectivul nostru este ca PSD să nu mai fie la guvernare. Am hotărât să nu participăm la nicio formulă de guvernare cu PSD. Am hotărât să votăm împotriva oricărui guvern care conţine în structura guvernamentală PSD. Am decis ca mandatul delegaţie să fie solicitarea de alegeri anticipate, în măsura în care este posibil constituţional”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că formaţiunea pe care o conduce va propune un nume de premier la consultările de la Cotroceni, însă varianta decentă după demisia lui Mihai Tudose ar fi cea a alegerilor anticipate. "Istoria politică ne arată că majorităţile se pot schimba. Noi considerăm că varianta decentă ar fi aceea a alegerilor anticipate. Ar exista şi varianta unei majorităţi alternative care să scoată PSD de la guvernare pentru că, în ultimul an, ne-au arătat că nu sunt capabili", a declarat preşedintele USR. 

Dan Barna spune că partidul său va susţine orice formulă care exclude PSD de la guvernare.

Băsescu îi cere lui Iohannis „să joace”

Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a declarat, marţi, la Timişoara, că partidul pe care-l conduce va participa, miercuri, la consultările de la Palatul Cotroceni, urmând să aibă o propunere de premier. Tomac a spus că propunerea PSD este ”o mostră de mediocritate”. 

La rândul său, Traian Băsescu i-a cerut preşedintelui Iohannis nominalizarea unui premier din opoziţie. 

„PSD-iştii au căutat cu disperare o persoană care să rămână supusă şi docilă faţă de Daddy. Eu cred că Iohannis are toată îndreptăţirea şi de ce nu şi obligaţia politică, să încerce şi o nominalizare de Prim Ministru din opoziţie, după ce alianţa PSD – ALDE s-a dovedit inaptă pentru guvernare. Deci, jucaţi vă rog Domnule Preşedinte”, a scris Băsescu pe Facebook.

 

Citește și: