Publicat

19

iunie

2017

13:48

2783

vizualizări

Iohannis: I-am spus lui Merkel despre criza de la Bucureşti, dar România e o ţară solidă

Klaus Iohannis a discutat luni cu Angela Merkel, întâlnire în cadrul căreia preşedintele a informat-o pe şefa Executivului german despre criza politică din România, dar a dat asigurări că România este o ţară puternică, solidă şi că cei implicaţi trebuie să rezolve situaţia cât mai repede posibil. Întrebată ce părere are despre ceea ce se întâmplă în aceste zile în ţara noastră, Merkel a evitat să răspundă, reiterând că Germania îşi doreşte consolidarea democraţiei şi a statului de drept în România.

Iohannis: I-am spus lui Merkel despre criza de la Bucureşti, dar România e o ţară solidă

Klaus Iohannis a discutat luni cu Angela Merkel, întâlnire în cadrul căreia preşedintele a informat-o pe şefa Executivului german despre criza politică din România, dar a dat asigurări că România este o ţară puternică, solidă şi că cei implicaţi trebuie să rezolve situaţia cât mai repede posibil. Întrebată ce părere are despre ceea ce se întâmplă în aceste zile în ţara noastră, Merkel a evitat să răspundă, reiterând că Germania îşi doreşte consolidarea democraţiei şi a statului de drept în România.

Criza politică de la Bucureşti a fost discutată şi la Berlin, acolo unde Klaus Iohannis a avut un dejun de lucru alături de cancelarul german Angela Merkel, urmat de o conferinţă de presă comună. Şeful statului a recunoscut că au avut un schimb de păreri pe această temă şi a transmis că problema trebuie rezolvată rapid de cei care, de altfel, au şi provocat-o. 

„În ce priveşte criza politică de acasă, în mod natural doamna cancelar nu vrea să emane o părere pe acest subiect, dar am avut o discuţie. Cred că am reuşit să transmit mesajul că, într-adevăr, există o criză în coaliţia de guvernare, dar România este o ţară solidă şi am transmis celor implicaţi să rezolve problema rapid", a răspuns Iohannis, întrebat dacă situaţia politică din România a fost subiect de dezbatere în întâlnirea cu Angela Merkel. 

Cancelarul german a refuzat să-şi exprime punctul de vedere pe această temă, argumentând că reprezintă o problemă internă a României, dar că Germania îşi doreşte „întărirea democraţiei şi a statului de drept în România". Preşedintele României a ţinut să asigure că politica externă a României nu este influenţată de situaţia politică din ţară şi că toţi oamenii politic sunt de acord în această privinţă, că este nevoie de o viziune foarte solidă în materie de relaţii externe. 

În cadrul întrevederii, Klaus Iohannis şi Angela Merkel au discutat despre relaţia dintre România şi Germania, una foarte importantă atunci când vine vorba de piaţa digitală şi de resursa IT pe care o poate oferi ţara noastră, dar şi despre priorităţile pe care cele două ţări le au în interiorul Uniunii Europene, mai ales în contextul negocierilor pentru Brexit şi al relaţiilor transatlantice. 

„România şi Germania au poziţii foarte asemănătoare, ne vom spijini reciproc când vorbim despre combaterea terorismului, politica de imigraţie. Este necesar să înregistrăm şi aici progrese, pentru că sigur că securitatea frontierelor este importantă, dar şi stabilitatea cetăţenilor este o prioritate. (...) Discuţiile s-au desfăşurat într-o atmosferă de prietenie şi cooperare bilaterală", a declarat Angela Merkel. 

Viziunea comună a celor două state a fost subliniată şi de Klaus Iohannis: „Am vorbit şi despre Europa, despre proiectul european. Amândoi suntem de acord că este cel mai bun proiect şi că trebuie consolidat şi îmbunătăţit. Suntem de acord că trebuie să ne apropiem din nou de cetăţeanul european (...) şi să facem o Uniune mai bună. (...) Am menţionat tema spaţiului Schengen şi doamna cancelar m-a încurajat să discut şi cu alţi lideri europeni. Am dezbătut vizita pe care am făcut-o acum câteva zile la Washington şi am căzut de acord că rămânem la aceeaşi idee: că relaţia transatlantică este importantă, UE este importantă pentru NATO, iar NATO este importantă pentru UE, trebuie să cooperăm."

Vecinătatea estică a fost, de asemenea, subiect de discuţie, iar cei doi lideri au căzut de acord că securitatea la Marea Neagră reprezintă o prioritate vitală, nu doar pentru Uniunea Europeană, ci şi pentru NATO, pentru întreaga regiune din flancul de răsărit. 

Vizita în Germania a avut loc în contextul în care în acest an se împlinesc 50 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice la nivel de ambasadă, 25 de ani de la semnarea Tratatului privind cooperarea şi parteneriatul în Europa dintre România şi Germania, precum şi 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. 

 

Gândul a transmis LIVE cele mai importante declaraţii:

Angela Merkel: Mulţumesc, domnule preşedinte. Vizita are loc pentru mai multe aniversări a relaţiilor noastre bilaterale, 50 de ani de la relaţiile diplomatice, 25 de ani de la semnarea tratatului de prietenie şi 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. 

Domnul preşedinte m-a asigurat că România este o resursă foarte importantă pentru specialişti IT.

Am abordat şi o problemă foarte importantă pentru Uniunea Europeană, vom acţiona în comun pentru extinderea pieţei digitale. După aderarea la UE, România a făcut progrese importante pentru combaterea la corupţiei. 

România şi Germania au poziţii foarte asemănătoare, ne vom spijini reciproc când vorbim despre combaterea terorismului, politica de imigraţie. Este necesar să înregistrăm şi aici progrese, pentru că sigur că securitatea frontierelor este importantă, dar şi stabilitatea cetăţenilor este o prioritate. (...) Discuţiile s-au desfăşurat într-o atmosferă de prietenie şi cooperare bilaterală. 

 

Klaus Iohannis: Am început zilele acestea o vizită de lucru în Germania. (...) Avem anul acesta toate motivele să ne întâlnim şi să celebrăm: 50 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice, 25 de ani de la semnarea Tratatului de Prietenie şi 10 ani de când România a devenit membră a UE.

Relaţia cu Germania este pentru România nu doar una de importanţă strategică, ci una dintre cele mai importante pe care le avem şi ne-am propus s-o îmbunătăţim şi s-o menţinem. Este cel mai important partener comercial al României. 

Importanţa comunităţii germane din România a fost subliniată de noi împreună şi contribuie la construirea unui pod între naţiunile noastre.

Am vorbit şi despre Europa, despre proiectul european. Amândoi suntem de acord că este cel mai bun proiect şi că trebuie consolidat şi îmbunătăţit. Suntem de acord că trebuie să ne apropiem din nou de cetăţeanul european (...) şi să facem o Uniune mai bună.

Am menţionat tema spaţiului Schengen şi doamna cancelar m-a încurajat să discut şi cu alţi lideri europeni. 

Am dezbătut vizita pe care am făcut-o acum câteva zile la Washington şi am căzut de acord că rămânem la aceeaşi idee: că relaţia transatlantică este importantă, UE este importantă pentru NATO, iar NATO este importantă pentru UE, trebuie să cooperăm.

Am trecut în revistă vecinătatea estică, problematica Moldovei, a Ucrainei.

Am discutat chiar puţin mai în detaliu despre zona Mării Negre, despre securitatea la Marea Neagră. Avem aceeaşi părere, este un spaţiu vital, nu doar pentru Uniunea Europeană, ci şi pentru NATO, pentru întreaga noastră securitate în regiune. 

 

Întrebări:

- Cum vedeţi criza politică de la Bucureşti? 

- Cum evoluează ideea Europei cu două viteze?

Angela Merkel: Nu vreau să-mi exprim o părere, pentru că sunt problemele interne ale României. Am spus că ne dorim întărirea democraţiei şi a statului de drept în România.

În ceea ce priveşte politica Europei cu două viteze, eu cred că acest principiu este greşit înţeles. (...) Nu toate ţările sunt parte a spaţiului euro, dar oricare ţară îşi doreşte poate adera la spaţiul euro. Această politică nu este îndreptată împotriva nimănui, toate ţările sunt invitate să participe. 

Klaus Iohannis: Nu ştiu dacă este cazul să adaug multe, între timp problema ca atare nu mai există. Cred că a fost parţial o problemă doar de definiţie sau de comunicare. Pentru noi, ţările din est, a fost important să nu existe proiecte la care să nu avem noi acces. (...) Cu toţii am fost de acord că trebuie să existe opţiunea ca statele să participe, să rămână deschisă opţiunea. (...) Avem exemplul zonei euro şi cel al procurorului european. Cred că această idee nu mai este de actualitate.

În ce priveşte criza politică de acasă, în mod natural doamna cancelar nu vrea să emane o părere pe acest subiect, dar am avut o discuţie. Cred că am reuşit să transmit mesajul că, într-adevăr, există o criză în coaliţia de guvernare, dar România este o ţară solidă şi am transmis celor implicaţi să rezolve problema rapid. 

- Tema Brexit

Angela Merkel: Ascultăm doleanţele Marii Britanii, pentru noi e important să ajungem la un acord care să fie în interesul ambelor părţi.

Klaus Iohannis: Mi se pare excelent că toţi cei 27 de membri UE au hotărât să facă acest lucru şi acţioneză, practic în acest sens. (...) Ne dorim o retragere organizată din UE, să-i spunem aşa. Şi din Marea Britanie au existat poziţii diferite, mai ales în campania electorală, (...) dar aş spune că sunt un optimist moderat şi informat. 

- Relaţiile dintre UE şi SUA 

Angela Merkel: Pentru început aş spune că în cadrul UE am stabilit în ce priveşte Apărarea o cooperare mai strânsă şi este o completare la politica NATO. Noi, europenii, vrem un rol activ în NATO, dar şi soluţii politice. Suntem de acord în continuare, ne exprimăm ataşamentul faţă de articolo 5 (...) există anumite condiţii în care discutăm contradictoriu cu SUA, de exemplu cea a Acordului de la Paris.

Klaus Iohannis: Relaţia dintre UE şi SUA trebuie să fie una foarte bună, am subliniat acest lucru şi cu ocazia recentei mele vizite la Washington. Nu estes cazul să optăm între NATO şi UE. (...) Au apărut unele sincope în bunul mers al lucrurilor şi toată lumea se străduieşte să repare lucrurile.

Relaţia transatlantică nu este o opţiune este la baza formării noastre democratice. 

Politica externă a României nu este influenţată în niciun fel de această criză pentru că este vorba de domenii pe care eu le gestionez, iar toţi politicienii sunt de acord cu mine, că avem nevoie de o politică externă solidă.

 

 

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Reacţia total neaşteptată a Garbinei Muguruza după ce a UMILIT-O pe Simona Halep. Ce a declarat

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info