no author
Adrian Ilie
901 vizualizări 27 sep 2017

”Nu putem să nu constatăm că, de la alegerile parlamentare încoace, un număr impresionant de politicieni influenţi se ocupă cu a ataca justiţia, procurorii, procedurile din justiţie, inducând în populaţie impresia că justiţia nu funcţionează. Cu siguranţă, s-a putut constata că mai mulţi politicieni influenţi sunt fie condamnaţi penal, fie judecaţi penal, fie urmăriţi penal”, a declarat Klaus Iohannis.

Acesta susţine că îngrijorările sale dinainte de alegeri s-au adeverit în timp. ”Înainte de alegeri le-am atras atenţia alegătorilor că ar fi foarte grav ca persoane condamnate sau judecate penal să ajungă în conducerea statului. Automat ar apărea o presiune imensă asupra justiţiei. Iată că acest lucru s-a întâmplat”, a spus preşedintele.

Din acest motiv este nevoie de ”implicare civică maximă” din partea celor care pot contribui la dezbaterile pe marginea legilor justiţiei. ”De aceea, este nevoie de o implicare civică maximă, este nevoie ca toţi cei care doresc o Românie stat de drept şi care doresc o Justiţie independentă să se anunţe şi să-şi spună opinia. Nu doresc prin asta în niciun fel să se creeze impresia că vreau să chem oamenii să protesteze sau să apară divergenţe majore, dar o societate sănătoasă — şi eu îmi doresc o societate sănătoasă pentru România — este obligată să discute public aceste chestiuni, fiindcă ele ne afectează în definitiv pe toţi”, a afirmat şeful statului.

Iohannis a reiterat principalele motive de nemulţumire pe care le are faţă de legile justiţiei preconizate de actuala coaliţie guvernamentală. ”Multe puncte de acolo mi se par eronate, iar abordările greşite. Concret, m-aş referi la două chestiuni (...) care mă îngrijorează foarte mult. Faptul că preşedintele se propune a fi scos din procedura de numire a procurorilor-şefi mi se pare o greşeală fundamentală fiindcă doar prin prezenţa preşedintelui România a ajuns să aibă o activitate anticorupţie consistentă, recunoscută pe plan mondial şi preşedintele României este garantul că lupta anticorupţie nu este subjugată politic. A doua chestiune care se doreşte în aşa-zisa reformă a justiţiei şi care mă îngrijorează profund este faptul că se propune ca Inspecţia Judiciară să nu mai fie subordonată CSM care, conform Constituţiei, garantează independenţa justiţiei, ci Ministerului Justiţiei care este un organism eminamente politic. Faptul că ministrul nu este numit politic nu schimbă nimic. Guvernul este unul format din politicieni şi subodonarea Inspecţiei Judiciare către minister aduce riscul unei presiuni politice asupra sistemului judiciar”, a argumentat preşedintele Iohannis.

Întrebat dacă are de gând să discute aceste chestiuni cu prim-ministrul Mihai Tudose, Iohannis a răspuns: ”Aştept să mă consulte dacă are nevoie de un sfat bun.”

Citește și: