Ion Iliescu, singurul care nu i-a aşteptat pe americani

de Florin NEGRUŢIU Postat la: 29.04.2009 21:03 Ultima actualizare: 13.04.2010 18:25

Americanii îl vor învăţa pe Geoană cum să semene cu Obama Foto: Mediafax

"Nu ştiu ei realităţile noastre", a fost refuzul ferm al lui Ion Iliescu în ceea ce priveşte consultanţa electorală americană. "Nu le ştiu, dar se pricep la campanie", a replicat Mircea Geoană

PSD - două echipe de campanie, una pentru partid, una pentru Geoană

"Una e America, alta e România". Ion Iliescu a venit, ieri, la şedinţa PSD, cu capsa pusă: după Cozmin Guşă, alţi "străinaşi" arvuniţi de Mircea Geoană şi-au anunţat apariţia în Kiseleff. De data asta, unii de peste Ocean: strategii de la Benenson Strategy Group, despre care tot pesedistul ştie că "au lucrat pentru Obama". În atari condiţii, toată suflarea care a fost ieri la PSD, de la portar la ziarişti şi politicieni a pândit momentul în care vor apărea americanii.

Americanii n-au apărut, în schimb şi-au făcut apariţia sociologul Marius Pieleanu şi jurnalistul Andrei Postelnicu, primul pentru a sonda apele în care se scaldă liderii pesedişti, al doilea pentru a-şi lua în primire noul job, cel de director de imagine al lui Mircea Geoană.

În criză de idei: "Alege bine!" - sloganul euroalegerilor

Singurul american aterizat în Kiseleff a fost văzut de un cerc de iniţiaţi din PSD, la începutul săptămânii - acesta este un antemergător al adevăraţilor consultanţi, care vor veni săptămâna viitoare, după cum ne-a precizat Mircea Geoană. Antemergătorul a venit să vadă unde îi va instala pe colegii săi şi care vor fi oamenii cu care aceştia vor discuta direct. Aceasta pentru că pesediştii, nefiind legaţi în serie, ci în paralel, sunt toţi strategi, consilieri şi şefi în felul lor. Este o realitate pe care a simţit-o pe pielea lui cel mai nou şef din partid, Valeriu Zgonea, proaspăt secretar general interimar. Acesta a constatat ieri că este prea mare haosul din Kiseleff, prin urmare a decis să securizeze informaţia la etajul doi al clădirii.

"Am tras fibră optică, am aranjat locul. Aici va lucra echipa de campanie. Nu vor avea acces decât foarte puţini oameni. Strategiile se vor păstra secrete, pentru că am constatat că se află imediat ce facem noi aici", a promis Zgonea.

El a dat asigurări că va fi singurul care va comunica cu exteriorul şi, din când în când, Bogdan Niculescu Duvăz, care e şi purtător de cuvânt al partidului. Zis şi făcut: fără să-şi informeze colegii din Biroul permanent naţional, care tocmai îşi isprăveau şedinţa, Zgonea a ieşit în faţa presei să anunţe sloganul pe care echipa restrânsă de campanie l-a găsit pentru europarlamentare: "Alege bine!" Chiar dacă seamănă izbitor cu "Să trăiţi bine!" al lui Traian Băsescu din 2004, Zgonea spune că sloganul e bun, deoarece "aşa a rezultat din focus-grupuri". Oarecum contrariat că ziariştii ştiu sloganul înaintea lui, vicepreşedintele Liviu Dragnea l-a întrebat, pe hol, pe Valeriu Zgonea de ce nu şi-a informat colegii, în şedinţa statutară a partidului, de această decizie. "N-am mai avut timp", a dat din umeri Zgonea. El a încheiat spunând că americanii care vor veni să-l consilieze pe Mircea Geoană nu vor sta în centrul de comandă securizat de el la etajul doi al clădirii, ci "în alt loc, care nu poate fi făcut public".

Cum s-au contrat Iliescu şi Geoană pe consultanţi

Ion Iliescu: "Eu nu pun niciodată temei pe consultanţi străini, care habar n-au de realităţile ţării noastre. Trebuie să ne bazăm pe oamenii noştri. Aşa... mă rog...consultanţă tehnică, pentru ce înseamnă tehnică electorală. Dar una e America, alta e România. Aşa că eu sunt mai sceptic în privinţa asta"

Mircea Geoană: "Nu prea au habar despre ce se întâmplă în România, în schimb se pricep la campanii. Am avut consultanţi străini din 1992 încoace. Cred că puţină perspectivă externă şi experienţă de la cei care fac campanie profesionistă nu strică, dar asta nu înseamnă că se substituie comunicării interne şi modului în care comunicăm cu românii.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

56 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 29.04.2009 22:29

„Una e America, alta e România”. Ion Iliescu a venit, ieri, la şedinţa PSD, cu capsa pusă: după Cozmin Guşă, alţi „străinaşi” arvuniţi de Mircea Geoană şi-au anunţat apariţia în Kiseleff.

 
#2 Mara 29.04.2009 22:29

dl. iliescu spune un mare adevar, cand arata ca acesti consultanti sunt straini de realitatile romanesti, ca politicienii ar trebui sa- si faca o campanie cinstita, spunand oamenilor ce pot si ce nu pot realiza.

 
#3 Mihai 29.04.2009 22:32

ce nu face geoana sa aiba succesul lui Obama.....!!!

 
#4 paula 29.04.2009 22:37

poate sa aduca pe oricine geoana ca tot domnu basescu castiga alegerile ca-i cel mai tare ma fraierilor . ce credeti ca psd are sanse ca pdl?

 
#5 Gogu 29.04.2009 22:42

bine zis, dl. jurnalist, psd se afla in mare criza de idei. oare din acest motiv importa consultanti? din ce bani ii plateste?

 
#6 Silvia 29.04.2009 22:49

ion iliescu este un bun politician si un bun diplomat, stie cum e mai bine pentru romani, de aceea ii sta ca un ghimpe in coastele lui geoana.

 
#7 Geoana nu castiga 30.04.2009 00:32

chiar daca si-l ia consultant pe iisus christos. el se compara ci obama? acela este inteligent, ager, spiritual, are talent oratoric si mult farmec. deci nimic in comun cu geoana al psd-ului. partidul asta si-a ales prost de data asta candidatul la presedintie. dar se pare ca vrea sa piarda alegerile, altfel nu se explica. atunci de ce au nevoie de consultanti? bani aruncati de pomana.

 
#8 sa-l puna 30.04.2009 01:18

sa-l puna adrian dl goe nastase care-n-doslapesedei le-o trase. "presedintele" geoana, vaca si pianul.

 
#9 Buca Iliescu 30.04.2009 01:20

buca iliescu incurca marfa cu ambalajul, americanii aia stiu care sunt problemele romaniei, ce nu stiu ei este ca mircea joahna "cade cu cosul".

 
#10 Buca Iliescu 30.04.2009 01:22

mare branza sa stii care sunt probleme romaniei, sunt aceleasi trombopane peste tot, viata mai buna, viitor fericit, pensii dolofane, taxe mici, mara taci si sapa daca nu intelegi evenimente simple. problema lui geoana este "prostanacia"

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa