Iordănescu şi Pandele, convinşi de Geoană să nu părăsească barca

de Bogdan Cristea Postat la: 19.01.2009 19:11 Ultima actualizare: 19.01.2009 22:09

Locotenenţii lui Oprea, la loc comanda

Senatorul Anghel Iordănescu este în dilemă: dacă să plece sau nu din PSD. Geoană i-a cerut să revină la sentimente mai bune

Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, s-a lăsat sedus de argumentele şefului de partid şi şi-a retras demisia

După ce, vineri, primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele şi senatorul Anghel Iordănescu au declarat că demisionează din PSD ca urmare a incidentelor care au dus la plecarea lui Gabriel Oprea din fruntea organizaţiei Ilfov, astăzi, Mircea Geoană s-a gândit să-i împace, rugându-i să-şi reconsidere intenţiile. Pe Florentin Pandele deja l-a convins, folosindu-se de argumentul relaţiei solide pe care acesta o are cu electoratul său din Voluntari. Iordănescu, în schimb, mai ezită: preşedintele partidului l-a lăudat pentru calităţile lui, iar el a declarat că se mai gândeşte.

Iordănescu se lasă greu

Vicepreşedintele filialei Ilfov, Anghel Iordănescu, îl anunţa, vineri, printr-o scrisoare, pe liderul social-democrat Mircea Geoană, că recentele evenimente care au bulversat organizaţia ilfoveană a PSD l-au determinat să renunţe la calitatea sa de membru de partid: „Ultimele evenimente petrecute în PSD şi la nivelul organizaţiei din care fac parte, PSD Ilfov, m-au făcut, din păcate, să nu mă mai regăsesc în rândurile acestui partid”. Ca să-l îmbuneze, Geoană i-a telefonat şi l-a rugat să revină asupra demisiei: „Anghel Iordănescu este un coleg şi un om extraordinar, cu frica lui Dumnezeu în sens propriu, este un om de o mare calitate şi sper să îşi reconsidere poziţia şi să ţină cont de rugămintea mea de a se răzgândi în ceea ce priveşte intenţia de a demisiona”, a declarat acesta agenţiei Mediafax. Vorbele bune ale şefului PSD nu l-au convins definitiv pe Iordănescu, dar l-au determinat să adopte o atitudine mai puţin radicală, el precizând aceleiaşi surse că nu şi-a depus în mod oficial demisia şi că tocmai de aceea îşi acordă un răgaz pentru reflecţie: „Eu încă nu mi-am depus demisia din PSD. Am anunţat această intenţie de a demisiona, dar nu am demisionat oficial din partid. Voi lua o decizie în cursul zilei de astăzi”.

Pandele s-a răzgândit: acceptă „comanda domnului Vanghelie”

Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, care declara, vineri, la postul Realitatea TV, că nu doreşte să rămână în PSD, „la comanda domnului Vanghelie”, proaspăt desemnat să preia frâiele filialei Ilfov, s-a răzgândit în cursul zilei de duminică. Convorbirea avută cu Mircea Geoană în acest sens, dar şi demonstraţia de solidaritate a cetăţenilor din Voluntari au dat roade. „I-am spus lui Pandele că are nişte voturi în spate, că a muncit foarte mult pentru acest partid şi un incident legat de Gabriel Oprea nu trebuie să afecteze relaţia lui cu PSD. Ar fi o pierdere şi pentru alegătorii lui, şi pentru partid”, a explicat Geoană pentru Mediafax. Argumentele şefului au fost hotărâtoare, astfel că Pandele este dispus să rămână în PSD, chiar sub comanda Vanghelie: „În urma convorbirii avute cu domnul Mircea Geoană, am hotărât să îmi retrag demisia din PSD”.

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

4 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 19.01.2009 19:47

După ce, vineri, primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele şi senatorul Anghel Iordănescu au declarat că demisionează din PSD, astăzi, Mircea Geoană s-a gândit să-i împace, rugându-i să-şi reconsidere intenţiile.

 
#2 titel 19.01.2009 19:47

mare caracter pandele asta! mare om! consecvent , ferm etc,etc

 
#3 BARABBAS 20.01.2009 09:07

revenirea lui pandele si iordanescu in psd presupune alte cheltuieli care oricum vor fi recuperate repede din afacerile cu aprobarile de constructii ilegale pe banii publici.

 
#4 antiignorant 20.01.2009 18:50

alerta gradul 0 toti guvernantii bogati -pensionarii si salariatii cu pensii ,salarii de lux au dus prin tacerea lor la aceasta stare de criza ei vedeau in jurul lor coruptia si genocidul de toate felurile ....! solutia –taiati in veniturile nesimtite ! prea multi bani invart in tara asta oameni egoisti si schizofrenici.... se intampla ceva diabolic.... tinerii sunt dresati.... pensia minima trebuie sa fie de minim 4 milioane.....daca salariul minim ar fi 8 milioane si cel maxim 80 milioane cu tot cu sporuri.... atunci ar fi mai putine infractiuni in ro- luxul atrage invidie ura scandal furturi violenta.....un adevarat macel psihologic si fizic... salarii de minim 8 mil.. daca nu vreti sa fie genocid prin foamete in romania...nu exista alta solutie !stare de urgenta -toti somerii au loc in agricultura si irigatii …-nimicite de mafia statala de dupa 89!politicienii asteapta moartea unor romani!criza si genocidul!fara agricultura ajungem sclavii lumii! csat- in caz de razboi mondial vom crapa de foame…si sa tineti minte!cine intra cu spaga va iesi cu reputatia patata! planul secret este ca romanii sa fie datori vanduti altor tari ,si folositi pe post de sclavi ...
daca va uitati cine ii sprijina pe iliescu nastase tariceanu si pe alte mari personalitati din umbra ,veti vedea de unde vine raul in romania si genocidul organizat de toate tipurile…. egoismul , ignoranta unor profesori …de unde 50 la suta mariri de salarii ?din averile coruptilor probabil….. niste criminali psihologici...teroristi psihologici.... esti sclavul-cobaiul perfect daca mananci numai produse din import si inghiti orice iti baga pe gat manipulatorii popoarelor

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa