Judecător al Curţii Constituţionale, declaraţie în exclusivitate pentru Gândul: cum se pot repeta alegerile din 6 decembrie
Judecător al Curţii Constituţionale, declaraţie în exclusivitate pentru Gândul: cum se pot repeta alegerile din 6 decembrie
PSD poate declanşa repetarea scrutinului pentru Cotroceni, din 6 decembrie, doar în cazul în care va reuşi să depună la Curtea Constituţională "dovezi indubitabile", în condiţiile în care diferenţa dintre Băsescu şi Geoană este de 70.048 voturi
Întrebat în ce condiţii ar putea fi repetate alegerile pentru prezidenţiale, judecătorul Curţii Constituţionale, Ion Predescu, a declarat pentru Gândul că PSD poate obţine câştig de cauză în acţiunea sa, doar dacă va dovedi că fraudele au influenţat votul final şi ordinea candidaţilor. "Legea spune că, în condiţiile în care se demonstrează că, prin modalităţile în care s-a desfăşurat votul, a fost influenţat rezultatul final şi ordinea candidaţilor - şi numai în asemenea condiţii - se reia votul. Fiecare fraudă în parte trebuie dovedită prin probe indubitabile", a afirmat Predescu.
Dovezile vor fi luate în calcul în funcţie de calitatea lor şi
de forţa probantă. "Aici nu merge cu închipuiri.
Raportezi la
rezultatul final şi vezi dacă l-a influenţat. Condiţia legii este
să influenţeze rezultatul final şi ordinea", a precizat Ion
Predescu. El spune că legea are o raţiune superioară şi nu orice
fraudă poate duce la reluarea unor alegeri. "Frauda se pedepseşte,
individual, conform legii, fie că e contravenţie, fie că e
infracţiune. Doar dacă a fost de asemenea natură şi proporţii că a
influenţat rezultatul, deci l-a făcut câştigător pe A în locul lui
B, atunci da, poate duce la anulare şi reluarea votului", a
declarat judecătorul Curţii Constituţionale. "Toată lumea crede că,
în materie electorală, dacă s-au săvârşit infracţiuni sau
contravenţii, dacă au votat unii de două ori, alţii de nouă ori,
gata, se anulează alegerile. Nu se anulează, ci se pedepsesc cei
care au încălcat
legea. Iar dacă aceste nereguli însumate duc la
influenţarea ordinii sau au determinat câştigătorul finalei, atunci
concluzia e cu totul alta. Numai în aceste condiţii Curtea poate
constata şi dispune anumite măsuri", spune Predescu.
Geoană: Eu am câştigat alegerile, democraţia este în pericol
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi-a proclamat din nou victoria în alegeri şi susţine că democraţia din România este în pericol. "Opinia unanimă a parlamentarilor noştri şi opinia unanimă a multor milioane de români este că democraţia ţării noastre se află astăzi într-un moment de cumpănă", a spus Geoană.
"În numai câteva ore, o maşină infernală de cumpărare şi de fraudare a votului a schimbat voinţa suverană a poporului român", a mai spus liderul social-democrat, care a afirmat că Băsescu încearcă să aducă în România o republică de tip Belarus.
Dragnea: PSD nu prezintă cererea de anulare a alegerilor pentru a nu pune presiune pe judecători
PSD a cerut, marţi, anularea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale şi de repetare a scrutinului. Cererea a fost depusă la Curtea Constituţională de senatorul PSD Dan Şova şi secretarul general al partidului, Liviu Dragnea.
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că PSD nu va face publică sesizarea către Curtea Constituţională, în care solicită anularea alegerilor, pentru "a nu pune presiune" pe judecători.
Videanu: Candidatul permanent Geoană nu ştie să piardă cu demnitate
Replica PD-L a fost dată de Adriean Videanu, care a declarat, marţi, că Mircea Geoană "nu ştie să piardă" şi l-a sfătuit să aibă puţină demnitate, chiar dacă este "candidat permanent". "L-am văzut pe domnul Geoană, trece mult prea uşor de la starea de şampanie la cea de supărare. Nu e în regulă. Sunt oameni politici care nu ştiu să piardă cu demnitate", a declarat Videanu.
Dan Nica: peste 130 de mii de voturi fraudate. PSD depune plângere penală împotriva PD-L-istului William Brânză
PSD a continuat, marţi, atacurile, prin vicepreşedintele Dan Nica. Acesta a declarat, într-o conferinţă de presă, că, din verificările şi estimările PSD, voturile fraudate depăşesc 136.000, el precizând că fraudarea prezidenţialelor în turul doi, în favoarea lui Traian Băsescu, a avut un caracter naţional, sistematic şi premeditat.
Nica a cerut arestarea şefului Direcţiei de Evidenţă a persoanei de la Sectorul 3, considerând că acesta se face vinovat de operaţiunea de fraudare care a fost pusă la cale prin eliberarea de cărţi de identitate. Nica a mai spus că PSD a decis să depună plângere penală împotriva deputatului William Brânză, pentru constituire de grup criminal organizat, el precizând că Brânză este cel care a organizat operaţiunea de fraudare a voturilor din străinătate.
Brânză: Să mă aresteze împreună cu 5 milioane de români care au votat cu Băsescu
După ce Dan Nica a anunţat că a depus o plângere penală împotriva sa, Brânză s-a arătat dispus să se lase arestat, cu condiţia să fie arestaţi şi cei cinci milioane de români care au votat cu Traian Băsescu.
Motivele PSD la contestarea alegerilor: numărul voturilor nule, compararea proceselor-verbale şi CNP
Reprezentantul PSD în BEC, Şerban Nicolae, a declarat, marţi, că PSD va cere invalidarea alegerilor pe trei motive, şi anume numărul de voturi nule, compararea proceselor-verbale şi compararea CNP-urilor.
Şerban Nicolae a spus că numărul de voturi nule este dublu faţă de diferenţa dintre cei doi candidaţi în cursa prezidenţială, Traian Băsescu şi Mircea Geoană.
"Sunt în jur de 140.000 de voturi nule, în timp ce diferenţa de voturi dintre cei doi candidaţi este de 70.000", a spus Şerban Nicolae.
El a mai spus că un alt motiv pentru care PSD solicită invalidarea alegerilor ar fi compararea CNP-urilor, arătând că sunt multe sesizări care au ajuns la PSD privind diferenţe de CNP, mai ales în diasporă.
BEC: Două sesizări PSD+PC se încadrează la suspiciunea de fraudă şi vor fi trimise CC
BEC a decis, marţi, că două sesizări ale Alianţei PSD+PC de renumărare a voturilor în cinci secţii de votare din Caraş-Severin se încadrează la suspiciunea de fraudă electorală şi vor fi înaintate Curţii Constituţionale, a anunţat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.
Potrivit lui Muhuleţ, Alianţa PSD+PC reclamă că pe listele electorale au apărut semnături că ar fi votat ale unor persoane care nu se află în ţară.
BEC: Termenul în care se poate depune la CC contestaţie pentru invalidarea alegerilor expiră miercuri
Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a precizat, marţi, că, potrivit legii, termenul în care PSD poate să depună la Curtea Constituţională o contestaţie privind invalidarea alegerilor la Curtea Constituţională expiră miercuri.
El a arătat că dacă PSD ar face contestaţie prin care cere invalidarea alegerilor pe trei motive, şi anume numărul de voturi nule, compararea proceselor-verbale şi compararea CNP-urilor, aceasta ar trebui făcută la Curtea Constituţionlă. El a mai spus că dacă PSD va depune la BEC o cerere de renumărare a voturilor din secţiile de votare, BEC va analiza şi va decide în consecinţă.
Vanghelie: Blaga, Videanu, Berceanu s-au întâlnit la MAI pentru a acoperi fraudele de la alegeri
Liderul PSD Bucureşti Marian Vanghelie a declarat că Blaga, Videanu şi Berceanu au avut o întâlnire la ministerul de Interne, care a avut drept scop acoperirea fraudelor pe care le-a făcut PD-L, precum şi împiedicarea PSD de a face un dosar foarte bine pregătit despre fraudarea alegerilor.
"Întâlnirea de acolo a fost pentru a stabili ca nu cumva să se afle unele din fraudele pe care le-au făcut şi să încerce cât mai mult să reţină PSD, să nu poată să depună dosarul foarte bine pregătit", a declarat Vanghelie.
"Sunt sigur că se va demonstra că Traian Băsescu a fraudat, sunt peste un milion de români şantajaţi sau cărora li s-au dat bani pentru buletine", a declarat Vanghelie. El l-a acuzat pe Băsescu de faptul că a încercat să şantajeze o serie de lideri politici, printre care şi pe el, atât în campanie, cât şi ulterior.
La rândul său, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că, potrivit unor informaţii pe care le-a primit, democrat-liberalii Blaga, Berceanu şi Videanu au cerut prefecţilor, în urma întâlnirii pe care au avut-o la MAI, să şteargă imaginile filmate de camerele video la secţiile speciale.
Videanu: M-am întâlnit cu Blaga, Berceanu, Flutur la MAI, să discutăm o problemă de organizare
Prim-vicepreşedintele PD-L Adriean Videanu a confirmat, marţi, că a avut o întâlnire de aproximativ 25 de minute, la sediul MAI, cu Blaga, Flutur şi Berceanu, pentru a discuta "o problemă de natură politică, de organizare a structurilor teritoriale".
Berceanu: Dragnea visează când spune că Blaga a şters imaginile din secţiile speciale de votare
Liderul PD-L Radu Berceanu a declarat, marţi, că Liviu Dragnea visează când spune că Vasile Blaga a şters imaginile din secţiile speciale de votare.
"Liviu Dragnea visează. Trebuia să rămână la Ministerul de interne când a fost pus şi poate ne povesteşte de ce nu a rămas decât trei zile ministru. Asta ar fi într-adevăr un adevăr interesant de ştiut. Văd că acum, de pe margine, şi el inventează câte o chestie şi o transformă în adevăr", a spus Berceanu.
La rândul său, Adriean Videanu a spus: "Domnul ministru Blaga, de când este suspendat, nu a avut niciun fel de discuţie cu niciun prefect din această ţară. Mai mult, singura modalitate de a comunica cu prefecţii reprezintă sistemul videoconferinţelor, iar acest lucru se poate vedea pentru că ele sunt publice, pot fi accesate de oricine. Este exclusă o astfel de modalitate. Odată ce au fost predate dischetele cu înregistrările la secţiile speciale, este o obligaţie care derivă din lege să se şteargă din calculatoare".
Dragnea: AEP a descoperit 13.826 de voturi multiple la europarlamentare, dosarele se trimit la MAI
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a finalizat verificările la sesizările făcute de PSD la alegerile europarlamentare, descoperind existenţa a 13.826 de voturi multiple, dosarele urmând a fi trimise MAI, pentru a începe cercetările.
Poliţia Română a anunţat, la finele lunii noiembrie, că a întocmit 408 dosare penale în urma cercetărilor făcute în cazul celor 453 de posibile situaţii de vot multiplu la alegerile europarlamentare, sesizate de AEP în urmă cu aproape două săptămâni.
- Top articole din politic:
- STIREA ZILEI PE MEDIAFAX.RO
- PE ACEEASI TEMA
-
- Băsescu: „La ora 19, ştiam că am câştigat alegerile. Hrebenciuc a făcut intervenţii la casele de sondaj“
- PSD plânge: „La ei, sistemul de fraude a funcţionat mai bine”
- Tăriceanu: „Datele problemei sunt cu totul altele. Fiecare partid are un interes propriu“. Despre refuzul lui Antonescu de a discuta cu PD-L: „E bine să avem şi păreri personale“
- Geoană nu comentează. Iliescu crede că noile rezultate sunt suspecte. Hrebenciuc dă vina pe fraudarea alegerilor
- PDL anunţă victoria lui Băsescu. PSD se pregăteşte să conteste alegerile
- RECOMANDATE
-
- CE BILEŢEL A PIERDUT VIDEANU ÎNTR-O AFACERE DE SUTE DE MILIOANE DE EURO - EXCLUSIV
- Ce vor face turiştii străini în „grădina“ României. Brandul lansat din Shanghai până în Ştefan cel Mare – reportaj din China
- Sergiu Băhăian, interlopul de pe Facebook, ar putea fi pus în libertate. Ce spune procurorul Codruţ Olaru, şeful DIICOT
- Dacia pregăteşte în secret noul Logan. Maşina va avea faruri cu LED-uri
- Prima cameră de filmat 3D, la un pas de magazine. Când apare şi cât costă
- Cum se îngraşă şi cum slăbeşte un actor în România
- CARICATURA ZILEI
- DIN ACEEASI SECTIUNE
-
- Tokes: Constituţia nu e Sfânta Scriptură. Dacă toţi maghiarii se unesc, pot obţine autonomia Ţinutului Secuiesc
- Videanu: Nu cred că doamna Udrea ştie ceva despre remanieri şi nici eu nu ştiu. Preşedintele şi premierul sunt singurii care ar putea şti
- Baconschi: Am creat think-tank-ul politic Fundaţia Creştin-Democrată pentru a dezvolta PDL. Menirea nu este ruperea partidului
- Voiculescu îl pune pe Băsescu să scrie o nouă solicitare de convocare a Parlamentului în sesiune extraordinară, pe motiv că prima ar fi incompletă
- EXCLUSIV - Război în PDL. Cezar Preda, atac la rupere la colegul Videanu şi la "clientela politică stabilită pe plajele din Monte Carlo"
- Cum au explorat chinezii brandul turistic lansat de Elena Udrea. De ce a lipsit Băsescu
- ORDONANŢĂ DE GUVERN: DACĂ NU RENOVEZI CASA, FACI PUŞCĂRIE. Oficial guvernamental: cine nu are bani nu este obligat să stea într-o casă pe care nu şi-o permite
- Ministerul Turismului cere explicaţii oficiale celor două firme internaţionale care au creat brandul de ţară în legătură cu scandalul frunzei din logo
- Forma şi sloganul brandului turistic al României, alese prin vot. Află aici care erau celelalte variante
- Lansarea brandului turistic al României la Shanghai, în imagini - GALERIE FOTO
- Rom-mânia
- De ce costă nunta lui Chelsea Clinton 5 milioane de dolari































