787 vizualizări 25 sep 2017

„Domnul Ponta nu a fost audiat într-un singur dosar, ci în două", a declarat Laura Codruţa Kovesi.

Procurorul şef al DNA a mai spus că dosarul „Belina" nu a fost început în 2014, atunci când au fost date hotărârile: „Nu e nimic diferit, pentru noi ca procurori. Nu ne alegem noi dosarele. Legea spune pe cine putem si pe cine nu putem verifica, nu ni le alegem noi. (...) S-a creat din nou o confuzie. Poate şi noi ca DNA ar fi trebuit să lămurim acest lucru. Acest dosar a fost deschis în luna mai 2017, suntem în septembrie. În 4-5 luni am făcut primele acte şi verificări. (...) Noi ne putem seisiza din presă în momentul în care avem indicii clare ca s-a comis o faptă penală. Simplul fapt că scrie în presă că s-a dat o hotărâre de guvern nu înseamnă că noi ne putem sesiza.

Vorbim despre nişte hotărâri de guvern foarte tehnice. Au schimb clasificarea pentru un imobli, un teren, dintr-o categorie în alta. Când citeşti o astfel de hotărâre de guvern nu ajungi neapărat la impresia că e o faptă penală acolo. În momentul în care au părut primele informaţii că s-au comis fapte de competenţa DNA", a explicat Kovesi.

Victor Ponta a recunoscut că a fost audiat în dosarul „Belina" spunând că atunci când va ajunge la Camera Deputaţilor pentru aviz dosarul DNA, se va vedea din dosar că nici el, nici Grindeanu sau Cazanciuc nu au depus niciun denunţ contra lui Dragnea sau oricui altcuiva.

„Am fost citaţi că martori într-un dosar la care se strânseseră documente înainte de audierea noastră şi am spus doar adevărul / toată campania de presă plătită cu bani mulţi privind <<denunţătorii>> pesedişti la DNA se va dovedi încă o uriaşă minciună marca 'Liviu Dragnea'! Dragnea chiar îi minte şi manipulează pe membrii şi votanţii PSD cu multă neruşinare şi cinism şi acest lucru nu poate merge aşa la nesfârşit”, a precizat fostul premier.

Vicepremierul Sevil Shhaideh a fost pusă sub urmărire penală pentru abuz în serviciu de către procurorii DNA în dosarul „Insula Belina", în timp ce pentru Rovana Plumb s-a cerut încuviinţarea urmăririi penale.

Procurorii DNA au extins urmărirea penale faţă de Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (M.D.R.A.P.), Ionela Stoian, director în cadrul M.D.R.A.P, Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, Rodica Guşă, asistent-registrator în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, Anduţa Alexandrina Diaconu, registrator-şef în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Teleorman. Infracţiunile de care aceştia sunt acuzaţi sunt abuz în serviciu şi, respectiv, complicitate la abuz în serviciu.

Procurorii DNA susţin că în 2013, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel, cu suprafaţă de 278,78 hectare, respectiv 45 hectare, situate în albia minoră a Dunării, au fost trecute ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.

Citește și: