Cristina ANDREI
Cristina ANDREI
200 vizualizări 25 sep 2017

„În primul rând, nu ştiu cât de autentică este acea discuţie, cine sunt protagoniştii, se presupune că sunt anumite persoane. Am citit şi eu redarea acelei discuţii, nu apare numele Kovesi în acea discuţie, nu se spune 'Kovesi a făcut', 'Kovesi n-a făcut', este o discuţie între presupuşi doi inspectori", a declarat Kovesi la Europa FM.

Şefa DNA subliniază că acea conversaţie „se presupune" că ar fi avut loc în luna iulie, dar nu a fost confirmată oficial de nimeni şi spune că, dacă şeful IJ ar fi avut cunoştinţă de astfel de suspiciuni ar fi trebuit să dispună imediat un control la DNA.

„Din spaţiul public am aflat că acea discuţie ar fi fost undeva în luna iulie, nu ştim, nu a fost confirmat oficial de nimeni. Însă sunt convinsă că şeful Inspecţiei Judiciare, după ce cineva se prezintă şi spune că s-au făcut presiuni, a doua zi era obligat să dispună un control cu privire la acea situaţie. Or aici vb despre o înregistrare despre care se spune că a fost făcută în luna iulie şi despre care se vorbeşte abia în luna septembrie. Mă întreb, de ce dacă a existat această discuţie, de ce nu s-au luat măsuri timp de trei luni de zile?", se întreabă retoric Kovesi, care arată şi că între Direcţia Anticorupţie şi Inspecţie nu există niciun fel de conflict şi că întotdeauna când s-a întâlnit cu inspectorii acest lucru s-a întâmplat în cadru instituţional, atunci când s-au făcut controale sau verificări.

„Niciodată nu am făcut presiuni asupra vreunui inspector, dacă acest lucru s-ar fi întâmplat ar fi trebuit să se facă verificări. Nu am avut niciodată discuţii contradictorii cu Inspecţia Judiciară, spre exemplu, am avut câteva întâlniri în cadru instituţional. Eu nu sugerez nimic, eu am relatat o stare de fapt care din punctul meu de vedere ridică nişte semne de întrebare. Şi acum este o anchetă în curs chiar la Inspecţia Judiciară. A doua zi, toate titlurile din ziare erau cu numele Kovesi. Deci faptul că mi-a apărut numele într-un titlu nu înseamnă că despre mine era vorba, dar, cu toate acestea, a doua zi dimineaţă am sesizat CSM şi Procurorul General", a mai spus Kovesi.

La începutul săptămânii trecute a apărut în presă  o înregistrare cu una din inspectoarele care a verificat DNA, Mihaela Focică, în timp ce vorbea cu adjunctul IJ, Gheorghe Stan, aceasta spunând că a fost chemată la sediul Direcţiei şi că îi este frică de faptul că ar putea să îi fie „născocit” un dosar penal, iar copilul ei va rămâne pe drumuri.

Potrivit înregistrării, procuroarea Focică i s-a plâns lui Stan că i se poate face un dosar penal, precizând că s-a dorit ca ea să fie „spălată pe creier”. Toate demersurile ar fi fost făcute de conducerea DNA, conform sursei citate, iar scopul final ar fi fost acela ca ea să se retragă din echipa care efectua controlul al Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Discuţia ar fi avut loc în data de 4 iulie, imediat după ce la parchetul anticorupţie a fost dispusă de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, efectuarea controlului privind managementul DNA, potrivit informaţiilor apărute pe site-ul www.luju.ro.

„Mihaela Focică: Nici Lazăr, nimeni nu crede că noi am primit aleatoriu lucrarea asta. Jur că aşa a fost.

Gheorghe Stan: Cum să aibă atâta tupeu să te sune şi să îţi spună să te retragi din lucrare şi să nu semnezi?

Mihaela Focica: A vrut să spună la modul că cel mai bine ar fi să ies din chestia asta că jocurile sunt făcute. Că eu sunt aia care semnează şi Adriana va fi cea pe care o puneţi şefă. Să mă îmbârlige pe mine că eu sunt manipulată de voi. A vrut să îmi spele creierul că totul e o făcătură.

(...)

Gheorghe Stan: Ea vrea să bage o masă mare de inspectori. Ea a vrut să te intimideze.

Mihaela Focică: Ea a vrut să îmi spele creierul. Să se gândească că eu mă retrag. A zis că de ce nu v-aţi retras. Cum să mă retrag, nu aveam motiv de abţinere. Cum să fug de răspundere? Păi astfel nu mă mai duceam la Inspecţia Judiciară. Că acolo e o făcătură, că voi mi-aţi spălat mie creierul. I-am spus că nici Giani (Gheorghe Stan - n.red.) nu se bagă. Nu se mai vizează acum. Nu poate el să hotărască ce facem noi în lucrare. Şi Codruţ a spus că e naşpa de tine. De aici a fost teama mea cea mai mare. A spus nu ştiu cât au pe tine, dar cât au pe mine. A zis că pun pariu că au filat-o. Mi-a spus să am grijă. Eu merg până la capăt. Ce vrei să spun? A spus ea că ce a spus greşit să spunem că Lazăr a cam dat-o în bară.

(...)

Gheorghe Stan: Eu sunt şocat. Eu îţi spuneam să nu te duci la ea, că nu are ce să îţi facă.

Mihaela Focică: Eu îmi văd de drumul meu şi merg mai departe. Eu am fost foarte speriată. Trebuia să mă calmez şi să spun că nu am ce să caut. Ce vacă! După ce că m-a chemat, m-a pus şi într-o situaţie nasoală. Aici am greşit, nu trebuia să mă duc. Tot timpul mă gândesc că eu sunt singură. Dacă îmi născocesc ceva, copilul meu rămâne pe drumuri. Eu am rate. Pe Romeo l-au băgat în depresie. El doi ani de zile era vai de capul lui.

(...)

Gheorghe Stan: Facem implozie din cauza ei. Să vă faceţi treaba cum spune legea! Nu faceţi ce spun ei, ci ce spune legea!

Mihaela Focică: Am spus că audiem, facem probe. Eu nu dau înapoi. Am şi zis, ce motiv am să îţi zic. Mi-a fost frică, dar fac ce trebuie. Ăsta mi-a spus, voi sunteţi nebune? Cum să ne spună după ce s-a făcut lucrarea să o schimbăm. Sunt şi oameni cu caracter. Poate să îmi facă şi dosar penal. Mi-a spus fă cum crezi tu, că e bine şi asta e. Am greşit, trebuia să te sun. Trebuia să nu mă duc, dar m-am panicat.

Gheorghe Stan: Cum să te ameninţe? Cum să îşi permită asta? Asta e imixtiune clasică.

Mihaela Focică: Îţi dai seama! M-am mirat că de ce mă cheamă pe mine? Nu-l sună pe Giani şi mă cheamă pe mine.

Gheorghe Stan: Dacă noi comunicăm, rezolvăm.

Mihaela Focică: Eu nu am ştiut. Eu nu eram acolo. Deşi am spus că tac şi merg mai departe pe linia mea şi consider că nu am mers la ea niciodată. Asta e învăţătură de minte. Nu vreau să o mai văd”, potrivit înregistrărilor făcute publice marţi seara.

Numele Mihaelei Focică este legat şi de dosarul disciplinar privind OUG 13/2017, în care procurorii DNA Marius Bulancea, Jean Uncheşelu şi Paul Dumitriu sunt cercetaţi pentru faptul că ar fi deschis în mod abuziv un dosar penal. Ea a fost, însă, exclusă din echipa inspectorilor judiciari care au controlat activitatea procurorilor anticorupţie în această speţă.

 

 

Citește și: