„Liberalii sunt primii pe listă, dar dacă nu se poate...“

de Mădălina DÂRVARU Postat la: 04.12.2008 21:18

Pedeliştii vor să refacă Alianţa D.A.

Declaraţiile Dinu Patriciu-Crin Antonescu au creat iritare în Modrogan

Pedeliştii - teoretic cu PNL, practic mai aproape de PSD

Conducerea PD-L şi liderii de filiale au ieşit, ieri, după o şedinţă de două ore, cu o singură certitudine -  obiectivul PD-L este puterea, ”obţinerea guvernării şi impunerea priorităţilor”, întrucât ”PD-L a obţinut cel mai important şi mai bun scor din istorie”. Sunt cuvintele lui Emil Boc. Declarativ, liderul PD-L a mers pe aceeaşi carte a liberalilor ca primă opţiune, refuzând chiar să comenteze criticile lansate de Crin Antonescu care i-a caracterizat pe foştii parteneri drept “oportunişti”. ”Este suficient să te uiţi la ceea ce au votat românii şi să constaţi că opţiunea majoritară a fost o guvernare de dreapta. Sperăm că şi PNL va citi ceea ce au votat şi va acţiona în conformitate cu acest vot”, a susţinut liderul PD-L. ”Aceasta este prima opţiune, dar nu şi ultima”, a adăugat el imediat, cu precizarea că democrat-liberalii urmăresc asigurarea unei majorităţi stabile în Parlament.

Potrivit unor surse din PD-L, conducerea partidului ar fi refuzat să impună vreun trend, mesajul lor fiind că “liberalii ar fi primii pe listă, dar dacă nu se poate...”. În luările lor de cuvânt, majoritatea liderilor de filială s-au declarat teoretic pentru liberali, deşi ultimele declaraţii Dinu Patriciu-Crin Antonescu au creat o maximă iritare în PD-L şi le-au dat motive să îşi poată argumenta în acelaşi timp preferinţa pentru PSD. Printre susţinătorii exclusiv ai unei guvernări cu PSD s-au înscris liderii de filială din zona Ardealului dominată de maghiari şi pentru care liberalii vin la pachet cu udemeriştii.

Varianta premierului “neutru”

”Părerile sunt împărţite. Unii vor cu PNL, alţii cu PSD”, a recunoscut liderul PD-L Ilfov, Cristache Rădulescu. Potrivit unor surse din partid, discuţiile cu o parte a liderilor PSD – Mircea Geoană, Ilie Sârbu – ar fi destul de avansate, fiind luată în calcul inclusiv o variantă de premier ”neutru” pentru a-i momi pe social-democraţi. Pedeliştii rămân însă deocamdată în tăcerea impusă de la centru ca urmare a faptului că soluţia PSD a „răsuflat” prea repede pentru a mai oferi credibilitate ideii că PNL este prima opţiune. În plus, subliniază pedeliştii, liberalii nu au dovedit deschiderea spre negocieri pe care se baza PD-L. Emil Boc, Adriean Videanu, Theodor Stolojan, Vasile Blaga şi Gheorghe Flutur fac parte din echipa PD-L care va purta negocieri pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi a unui guvern.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

24 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 4.12.2008 21:41

Conducerea PD-L şi liderii de filiale au ieşit, ieri, după o şedinţă de două ore, cu o singură certitudine - obiectivul PD-L este puterea, ”obţinerea guvernării şi impunerea priorităţilor”, întrucât ”PD-L a obţinut cel mai important şi mai bun scor din istorie”.

 
#2 DaiPeSpate.ro 4.12.2008 21:41

daipespate.ro - cele mai tari poze si videoclipuri !!! intra sa vezi pe daipespate.ro
@@@@@@@@@@@@@ @@@@@@@@@@@@@@@@@

 
#3 INTREBI.RO 4.12.2008 21:41

problemele calculatorului dvs se pot rezolva acum online pe site-ul intrebi.ro . devirusare, reparare erori windows, optimizare conexiune la internet, instalare imprimanta, placa audio, placa video, router wireless si multe altele. intrebi.ro - service online de calculatoare

 
#4 w-w-w-khris-ro 4.12.2008 21:42

w_w_w_khris_ro – politica si economie.

 
#5 Silver 4.12.2008 21:47

ba, pdlistilor, scoateti-l in *** pe stolojan din fatza, ca fatza aia il tradeaza. se vede pe fatza lui ca ati stabilit deja cu psd intelegerea. aceeasi fatza avea atunci cand s-a retras si a mintit ca e bolnav. pur si simplu n-are fatza de poker. cum minte, cum il bufneste rasu.

 
#6 basescu-boc ce spun? 4.12.2008 21:53

sa vedem acum ce o sa faca boc si cu basescu privind taxa inumana si aberanta a tradatorului de neam romanesc tradiceanu-moliceanu-niminice anu-scirbiceanu--pat ru neveste-o ciurda de plozi far de tata-rebut-grec imputit-taxa-auto-citroien asta. ca anul acesta vin alegerile prezidentiale si daca taxa asta aberanta nu este eliminata imediat ce se instaleaza guvernul.............o sa votam cu cine trebuie! daca ne aducem bine aminte,boc se dadea de pamint ca trebuie eliminata taxa de prima inmatriculare.in orice caz,la votare o sa tin cond in primul rind de taxa de prima inmatriculare si de problema cu salariile profesorilor si de punctul de pensie al celor pe spinarea cui se indoapa ticalosii astia de l-au omorit pe ceausescu doar pentru propria imbogatire.

 
#7 elenutza ot plescoi 4.12.2008 22:24

luati piticania din fata ca imi vine sa vomit cind il vad sa mai stea dreq si pe la cluj sau sa care dupa nicusor pe care atita l-a pupat in cuuurrrrrr

 
#8 mihai tanasescu 4.12.2008 22:28

sua il vor mihai tanasescu de la fmi prim ministru al unui guvern psd-pdl. si asa se va intimpla. cu precizarea ca oamenii din vechea garda a ambelor partide nu vor mai fi ministri!!

 
#9 doriti moartea psd? 4.12.2008 23:02

doriti spargerea psd-ului? > sondaje.php0h.com/coalitie30nov 08.php

 
#10 ptr 23,02 5.12.2008 01:45

baaa, tie nu ti-a spart nimeni fata pedelist imputit?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa