Liberalii trebuie să cotizeze pentru susţinerea lui Crin Antonescu în alegeri cu sume între 10.000 şi 30.000 euro

Postat la: 23.07.2009 11:43 Ultima actualizare: 23.07.2009 11:46

Liberalii trebuie să cotizeze pentru susţinerea lui Crin Antonescu în alegeri cu sume între 10.000 şi 30.000 euro

Membrii din conducerea PNL, parlamentarii şi preşedinţii de filiale ai partidului sunt nevoiţi să cotizeze în campania prezidenţială cu sume variind între 10.000 şi 30.000 de euro. Potrivit unor surse liberale citate de Mediafax, propunerea a venit, miercuri, la şedinţa BPC, din partea vicepreşedintelui Daniel Chiţoiu, o decizie finală urmând a fi luată la viitoarele reuniuni ale liderilor.

Chiţoiu le-a prezentat colegilor un tabel cu sumele pe care ar trebui să le aducă fiecare. „Chiţoiu a venit cu nişte propuneri, pe care unii şefi de filiale şi membri BPC le-au contestat. Astfel, un preşedinte de filială şi un vicepreşedinte ar trebui să aducă contracte de sponsorizare în valoare de 25.000 de euro, prim-vicepreşedintele ceva mai mult, iar parlamentarii ceva mai puţin. E o propunere pe care o vom analiza fiecare în parte şi vom lua o decizie sau vom veni cu contrapropuneri lunea viitoare. Nu am stabilit nimic azi în BPC. Ar trebui aduse sume între 10.000 şi 30.000 de euro”, au declarat sursele citate. Conform acestora, unii liberali au protestat, Chiţoiu propunând atunci „de la preşedinţi de filiale în jos contribuţiile să se îndrepte spre organizaţiile locale, iar de la membrii BPC în sus-vicepreşedinţi, parlamentari, să se stabilească contribuţii care să fie negociate cu fiecare în parte în viitoarele şedinţe ale BPC”. "Ne confruntăm cu o lipsă acută de fonduri. Nu mai suntem la guvernare şi sponsorii nu se mai înghesuie. Dar trebuie să ne mobilizăm să obţinem sponsorizări pentru campania lui Crin. Nimeni nu poate fi obligat să aducă o anumită sumă, dar fiecare trebuie să aducă sponsorizări", au menţionat aceleaşi surse. (R.D.)

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

18 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 23.07.2009 12:21

Membrii din conducerea PNL, parlamentarii şi preşedinţii de filiale ai partidului sunt nevoiţi să cotizeze în campania prezidenţială cu sume variind între 10.000 şi 30.000 de euro.

 
#2 Nebunu' 23.07.2009 12:21

sa te tii acum controale si amenzi pe acolo pe unde au mai ramas liberali in functii de conducere...
of, ce risipa de bani...degeaba investesti in tuning pt logan ca nu-l vei face niciodata mercedes cl 65 amg...crin, evident e loganul

 
#3 Andrei 23.07.2009 12:24

Lasa ca au de unde, au toooootttt strans 4 ani !

 
#4 de unde au bani? 23.07.2009 12:33

de unde au bani, ca in declaratiile de avere nu apar sumele astea?

 
#5 paulescu stefan 23.07.2009 13:02

acum toata lumea poate sa-si dea seama cat de putred este societatea noastra si dece este nevoie de cota unica si de bugetari de lux de la care se strange partea insemnata a sumei ceruta.evident, partidele aflate la putere sunt in avantaj ca doar nu degeaba au politizat institutiile statului(aproape pana la portar,pardon, pana la femeia de servici).

 
#6 hotzii pedeliste 23.07.2009 14:22

aseara la tv dna-morar a spus ca impotriva ministrei ridzi s-a inceput urmarirea penala!!!!!!!!!!! de ce n-a stiut nimeni ca hoatza de ridzi a fost la dna?!!!!!!! de ce n-au urmarit-o cu zece televiziuni cand intra, cand pleca, cu ce pleca?! de ce nu stau la usa ei televiziunile?! de ce nu-i face perchezitie cu 10 procurori, sa vada unde-s banii? poate i-a ascuns in casa, sub pres, poate-n termopane. de ce nu ne arata tablourile de milioane de euro?! de ce nu s-au facut cateva mii de emisiuni cu hoatza?! de ce n-au aflat spionii din presa ca o duc pe hoatza la dna! de ce nu comenteaza aceste lucruri, dupa ce au aflat ca ridzi a fost in secret la dna, in vreo cateva mii de articole si emisiuni tv "formatorii de opinie" si media tatulice??! de ce n-au aflat „pe surse” marii analisti, inainte de a spune morar-dna?! de ce nu ancheteaza firmele care au facut publicitate pentru eba?! niste intrebari, fiindca acum stim cum se face!! curios,curios de tot!!!!

 
#7 caLin 23.07.2009 16:14

de ce titlul articolului spune altceva decat continutul? in continut se spune ca trebuie sa caute sponsorizari nu sa vina cu bani de acasa asa cum spuneti in titlu. cine v-a invatat gazetarie? ce faceti dvs. este mistificare.

 
#8 gabi 23.07.2009 16:19

sa-i dea multi bani sa bata campii cum o sa fie el pres.....esintele nu stiu cui
si poate fac o comisie interna sa afle de unde au banii cei ce vor da

 
#9 naiv 23.07.2009 16:33

deci acesta este candidatul faraq obligatii, crin cel nepatat! sponsorii, niste filotimi, nu vor dori niciodata ceva in schimb! se pare ca nu numai eu ma consider naiv! iar presa (patriciana) tace ! bine ca nu lauda!

 
#10 Nivel IQ 23.07.2009 20:34

va dati seama ce iq au liberalii, daca au ajuns sa sponsorizeze un multiplu repetent cum e chhhkhhhrin antonescu, fiul lui vermorel si al gi(e)amandurii !

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa