no author
Petriana Condrut
626 vizualizări 26 aug 2017

„Trebuie să analizăm în mod realist stadiul în care a fost şi unde a ajuns această ţară. Ceea ce am afirmat nu a fost cu reacredinţă sau cu intenţia de jigni pe cineva. Accept şi respect faptul că prietenii noştri români sărbătoresc, dar şi ei trebuie să înţeleagă şi să accepte că, pentru noi, nu este un motiv de aniversare. De la acceptare până la sărbătoare, drumul este lung", a declarat Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, în cadrul dezbaterilor desfăşurate cu ocazia taberei de politică pentru tineret, organizată de UDMR şi MIERT în localitatea Sub Cetate, judeţul Harghita.

Preşedintele UDMR a încercat să motiveze atitudinea sa, spunând că în a doua jumătate a anilor ‘80, nu puteau funcţiona şcoli în limba maghiară, nu era permisă amplasarea indicatoarelor în limba maghiară, accesul la toate elementele de identitate naţională.

„Noi trebuie să fim iniţiatori ai dialogului cu majoritatea românească. Acest dialog, însă, trebuie să fie unul sincer. Poate că îi va deranja pe unii, dar este necesar ca noi să putem spune ceea ce credem despre ultimii 100 de ani, dar şi majoritatea românească să îşi exprime sincer gândurile şi temerile legate de dezideratele comunităţii maghiare. (...) În ultimii 100 de ani comunitatea maghiară s-a confruntat permanent cu tendinţe care pot fi definite ca intenţii de asimilare, atât în perioada dintre cele două războaie mondiale, în dictatura regală ulterioară, în regimul comunist stalinist, dar şi perioada derulării programelor de industrializare ale regimului ceauşist, a avut loc un proces vădit de asimilare a minorităţilor naţionale, de eliminare a tuturor valorilor care nu erau româneşti”, a adăugat preşedintele UDMR.

Kelemen Hunor a mai afirmat că statul modern nu a fost capabil să creeze nici măcar o infrastructură solidă, care să conecteze regiunile istorice, nu doar că nu a fost accelerată construirea infrastructurii necesare pentru o mobilitate mai rapidă, dimpotrivă, astăzi durează mai mult să ajungi dintr-un capăt al ţării în altul, decât a durat acum 100 de ani.

Citește și: