no author
Gabriel Pecheanu
1526 vizualizări 8 mar 2018

Vicepreşedinţii PSD Nicolae Bănicioiu şi Ecaterina Andronescu şi-au depus candidaturile pentru funcţia de preşedinte executiv al partidului. Celor doi li s-ar putea alătura, potrivit unor surse din partid, premierul Viorica Dăncilă. Organizaţia PSD Bucureşti-Ilfov a votat miercuri o rezoluţie prin care îşi exprimă susţinerea pentru candidatura Vioricăi Dăncilă.

„Am vorbit astăzi (n.r. cu Viorica Dăncilă), m-a sunat, mi-a zis că a fost sunată de foarte mulţi colegi, colege de la Organizaţia de Femei, colegi din ţară, care i-au propus să candideze pentru această funcţie. M-a informat că a luat această decizie, i-am urat succes. O susţin fără niciun fel de ezitare, o voi vota fără niciun fel de ezitare", a declarat Liviu Dragnea, la scurt timp după ce a expirat termenul de depunere a candidaturilor pentru funcţiile puse la bătaie în PSD. 

Referitor la faptul că unele candidaturi ar putea fi respinse, şeful partidului e insistat că ultimul cuvânt revine CEx, dar că, din câte ştie el, există o problemă în sensul în care unii nu au reuşit să găsească susţinere în organizaţiile din care fac parte, propunere care a fost votată în unanimitate şi care trebuie respectată.

Dragnea a respins vehement acuzaţiile unora dintre colegii săi, care spun că sâmbătă va fi organizat Congresul doar pentru ca cei care i se opun să fie daţi la o parte şi a anunţat că va vorbi mai multe după ce reuniunea se va termina: „Este o minciună, dar eu m-am hotărât să vorbesc mai multe după Congres pentru că nu vreau să influenţez votul şi nici să mă acuze cineva că am spus lucruri care au afectat desfăşurarea şedinţei", a mai transmis liderul formaţiunii, care a fost destul de ironic şi la adresa contestatarilor lui, mai ales a Ecaterinei Andronescu. 

Pentru funcţia de secretar general candidează actualul secretar general, Marian Neacşu, dar şi secretarul general adjunct al partidului, Codrin Ştefănescu.

Pentru posturile de vicepreşedinţi lupta va fi între:

Gabriela Firea, Robert Negoiţă şi Daniel Florea (regiunea Bucureşti-Ilfov)

Şerban Valeca, Adrian Ţuţuianu, Cătălin Rădulescu şi Carmen Dan (regiunea Muntenia)

Doina Fedorovici şi Gabriel Vlase (regiunea Nord -Est)

Gabriel Zetea şi Doina Pană (regiunea Nord-Vest)

Roxana Mînzatu şi Bogdan Trif (regiunea Centru)

Marian Oprişan şi Mirela Furtună (regiunea Sud-Est)

Paul Stănescu şi Lia Olguţa Vasilescu (regiunea Oltenia)

Natalia Intotero şi Mihai Fifor (regiunea Vest).

Termenul de depunere a candidaturilor a expirat joi, la ora 16.00. Candidaturile urmează să fie valitate în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, care va avea loc vineri, la Palatul Parlamentului. Congresul extraordinar va avea loc sâmbătă, 10 martie.

Citește și: