Marian Săniuţă: Dacă îmi sunt acceptate amendamente la programul de guvernare, votez Cabinetul
Foto: Răzvan Chiriţă // Mediafax Foto
Deputatul independent Marian Săniuţă a declarat, joi, pentru Mediafax, că va susţine în plenul reunit amendamente la programul de guvernare şi că, dacă unele dintre acestea vor fi acceptate, va vota în favoarea Cabinetului Ungureanu.
Săniuţă, fost membru PSD până în urmă cu un an, a precizat că va fi prezent la şedinţa plenului reunit în care urmează să fie dat votul pentru învestirea Cabinetului Ungureanu.
Marian Săniuţă a precizat că el va propune în plen amendamente la programul de guvernare şi că, dacă o parte dintre acestea vor fi acceptate, atunci va vota în favoarea Cabinetului, considerând că îşi îndeplineşte mandatul faţă de cei care l-au votat.
Formaţiunile din coaliţia guvernamentală au în prezent 243 de parlamentari, însă în şedinţa Camerei de joi dimineaţă urmează să fie înregistrată demisia din Parlament a deputatului PDL Teodora Trandafir. În plus, senatorul UDMR Verestoy Attila este în concediu medical.
Prin urmare, coaliţia are 241 de parlamentari care pot fi prezenţi la şedinţă, din care 17 sunt deputaţi ai minorităţilor naţionale. Aceştia urmează să anunţe înaintea şedinţei de plen dacă votează în favoarea Cabinetului Ungureanu. De altfel, deputatul Nicolae Mircovici a declarat, joi dimineaţă, că există nemulţumiri în rândul minorităţilor pentru faptul că în coaliţie deciziile nu au fost în consonanţă cu punctele de vedere ale minorităţilor, iar fiecare reprezentant al acestui grup ar putea să voteze cum i-a cerut minoritatea din care face parte.
După înregistrarea demisiei Teodorei Trandafir, Parlamentul va avea 463 de senatori şi deputaţi, ceea ce înseamnă că pentru învestirea Cabinetului Ungureanu sunt necesare voturile favorabile a 232 de parlamentari.
USL a anunţat că nu participă la votul de învestitură a noului Guvern.
Votul va fi secret cu bile.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Activitatile ce compun Crima Organizata (prostitutia, proxenetismul, traficul de persoane,traficul de droguri, evaziunea fiscala, etc) au un caracter secret si bine organizat, din care cauza realizeaza un impact social deosebit de negativ in multe state el constituind “cancerul perfid” care vlaguieste puterea societatii, ameninta integritatea guvernelor, determina cresterea taxelor care se adauga la pretul marfurilor, pericliteaza siguranta si locurile de munca ale cetatenilor, aduce daune agentilor economici aflati in competitie, controleaza prin forta banilor sindicatele, in final realizand o puternica influenta in sfera economicului, socialului si mai ales politicului
Grupurile politico-economice de inspiratie mafiota, cu legaturi în lumea interlopa, lupta de ani buni de zile sa controleze statul român.Istoria lor este lunga si porneste chiar dinainte de decembrie 1989. În atâtia ani au ajuns sa controleze oameni politici din toate partidele, oameni din politie, din procuratura, si, din pacate din justitie. Aceste grupari mafiote n-au aparut peste noapte si au mai încercat sa preia controlul ori de câte ori au simtit ca statul este slab. In acest moment au ajuns sa aibe putere sa fabrice si sa controleze dosare, sa declanseze anchete sau chiar sa le opreasca brusc Singura solutie pentru eradicarea acestui cancer social, este luarea de atitudine * si exercitarea de presiuni asupra politicienilor alesi pentru a ne servi si reprezenta. Cu cat mai multi oameni isi cunosc si exercita drepturile date de Dumnezeu la libertate de constiinta si exprimare, cu atat mai greu le va veni acestor viermi gaunosi sa-si faca treaba lor murdara
Principalele brate ale caracatitei mafiote din Romania sunt justitia si politia care sunt roase de cancerul coruptiei. Romania este raiul clanurilor de interlopi autohtoni protejati de justitie (care se afla sub papucul politicienilor corupti) si de politie.Inhaitarea politiei din Romania cu clanurile mafiote, cu interlopii, protectia, favorizarea si acoperirea lor este o realitate, este un fenomen de masa, in toata tara, inclusiv in judetul Arges. Politisti, procurori, judecatori, sunt "cumparati" sistematic ca sa serveasca mafia
Crima organizata cauta in mod constant afaceri legitime care pot fi folosite ca o acoperire.În spatele unor firme din judetul Arges care ofera locuri de munca pentru tinere, se ascund de fapt retele specializate în racolarea de fete care sfârsesc prin a se prostitua.
Aceste firme sunt folosite drept paravan, pentru a sustine activitati ilegale, pentru a spala bani, dar si pentru ca liderii mafioti sa fie vazuti drept antreprenori de succes.
Pe langa aceste firme, in stransa legatura cu ele, in orasul Curtea de Arges exista mai multe grupari mafiote care actioneaza subversiv si conspirativ in tara si strainatate (grupari mafiote indestructibile, conduse de politia mafiota locala, care invoca motivul necunoasterii in legatura cu aceste bande) si care cu complicitatea taximetristilor locali, racoleaza, transporta si plaseaza fete pentru prostitutie, fete care ulterior sunt traficate extern(cele mai multe in nordul Italiei)
Conform datelor oficiale detinute de autoritatile italiene, in Roma 85% dintre prostituate sunt romance,in Milano 8 din 10 prostituate sunt romance. In Danemarca, Romania este tara cu cele mai multe prostituate si potrivit Europol, Eurojust, The Times, CNN, primul exportator de prostitutie din Europa este Romania.Fara complicitatea politiei aceasta performanta negativa nu ar fi posibila
http://www.infocurteadearges.ro/2011/09/16/ioana-visan-este-cercetata-oficial-in-dosarul-cu-prostituate-al-lui-berlusconi/
http://www.jurnalul.ro/special/comisar-de-politie-sluga-unui-peste-502765.htm
Geert Wilders, parlamentar olandez: "România si Bulgaria ar trebui sa fie excluse din UE din cauza nivelului înalt de coruptie si nereguli care le fac nepotrivite cu calitatea de membru UE"