795 vizualizări 19 feb 2018

Printre răspunsurile pe care ministrul le-a oferit într-un mod ironic şi evaziv a fost cel oferit în momentul în care a fost rugat să vorbească despre strategia energetică pe care intenţionează să o elaboreze, prezentată, de asemenea, în cadrul audierilor din Parlament. 

„Acum strategia se elaborează. Nu pot să vă dau acum care este viziunea, care este ţinta!”, a răspuns Anton Anton. 

Ministrul Energiei nu s-a oprit aici şi a reuşit să ofere un răspuns similar şi în momentul în care a fost întrebat când estimează că se vor finaliza negocierile cu investitorii chinezi pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

„De câţi ani se fac negocierile ăstea? No, foarte bine, atunci de unde să vă dau eu un termen de finalizare?!”, a fost răspunsul clar şi răspicat al ministrului Anton. 

Acesta s-a simţit lezat şi atunci când a fost întrebat despre destinaţia pe care o au gazele din Marea Neagră, susţinând că această ramură nu ţine de ministerul lui şi grăbindu-se să evite un răspuns: „Stop! Nu-mi puneţi mie în cârcă toată industria românească!”.

Un alt moment în care ministrul Anton nu a reuşit să ofere un răspuns a fost acela în care a trebuit să rostească numele noului director general al Petrom. „Nu vă supăraţi pe mine că nu am reţinut exact cum o cheamă, dar ştiu că vine o altă doamnă. Am încredere în noua conducere a Petrom, nu văd de ce nu!”, a spus şeful de la Energie, cu toate că ministerul pe care îl conduce este acţionar în cadrul companiei la care s-a făcut referinţă. 

În ceea ce priveşte hidrocentralele, Anton Anton a fost întrebat de ce sunt oprite hidrocentralele de pe râul Olt, iar Guvernul are în plan să construiască hidrocentrale noi. „Nu eu stabilesc care sunt hidrocentralele care sunt în funcţiune şi nu sunt în funcţiune! În niciun caz!”, a răspuns ministrul. 

După răspunsurile evazive şi ironice, un jurnalist a vrut să afle, cu riscul de a fi „nesimţit”, după cum singur s-a scuzat, ce este curentul electric. Astfel, profitând de faptul că are în faţă un profesor, unul dintre jurnaliştii prezenţi la conferinţă a întrebat: „Ce e ăla curent electric?”. Ministrul Anton Anton nu s-a dat în lături de la a concluziona: „Eşti nesimţiţ!”.

Citește și: