Ministrul Turismului continuă războiul rece cu Comisia de anchetă “abuzivă şi ilegală”

de Mădălina DÂRVARU Postat la: 25.08.2009 20:26 Ultima actualizare: 25.08.2009 20:27

Cea mai recentă strategie de imagine adoptată de şefa Turismului – care a subliniat că vrea să dea dovadă de “transparenţă şi bună-credinţă” – a constat în organizarea, în sala grupului PD-L din Camera Deputaţilor, a unei “expoziţii” cu ceea ce Udrea a prezentat în primă instanţă drept toate contractele de achiziţii ale ministerului. Întrebată despre absenţa unor acte, cum ar fi protocolul cu BRD, Udrea a revenit spunând că vor fi publicate online. “Expoziţia” –întrucât nu se pot face copii după documentele, ele pot fi doar răsfoite - este deschisă publicului larg şi parlamentarilor, inclusiv celor din Comisia de anchetă, care, a afirmat Udrea ironică, se descurcă mai greu pe site-ul ministerului.

Întrebată de ce a preferat să expună dosarele în loc să le trimită parlamentarilor, democrat-liberala a declarat că s-a săturat ca documentele de la minister să ajungă în presă “pe surse” cu interpretarea “răuvoitoare” a celor din Comisie. “Prin doamna Adriana Săftoiu sau altcineva de acolo”, nu şi-a putut reprima Udrea o înţepătură la adresa fostei colege de la Cotroceni. Ministrul Turismului a mobilizat la “inaugurarea” “expoziţiei” şi câteva susţinătoare din colegiul în care a candidat. “Cum vi se par documentele noastre?”, le-a abordat ea pe simpatizante după conferinţă, în faţa camerelor de luat vederi. “Corecte! Şi cât aţi muncit…”, au răspuns ele prompt.

Amalia Năstase: MT s-a inspirat de la noi în realizarea caietului de sarcini

Comisia de anchetă Udrea a încercat să afle, în schimb, de la Amalia Năstase, şefa Eventures, agenţie care a organizat evenimentul de promovare a României care a avut loc pe 5 iunie la Paris, cum a fost posibil să organizeze această manifestare în doar o zi, având în vedere că licitaţia MT îşi desemnase câştigătorul cu doar 24 de ore înainte. Soţia lui Ilie Năstase – unul dintre cele trei nume contractate de MT pentru promovarea României – a explicat pe rând că firma ei poate face lucruri pe care alte agenţii nu le pot face, că are foarte multe relaţii la nivel înalt, inclusiv cu primarul Parisului, şi că şi-a pregătit materialele dinainte de a şti că a câştigat licitaţia.

Ceea ce ar fi o practică curentă în lumea organizatorilor de evenimente, a încercat Amalia Năstase să convingă, ceea ce i-a făcut pe parlamentari să exclame: „Ăştia ne cred proşti!”. Cel mai important însă, ea a afirmat că numeroasele coincidenţe între propunerea creativă pe care a prezentat-o ministerului şi caietul de sarcini – elaborat ulterior de subordonaţii Elenei Udrea – se explică prin aceea că cei de la Turism s-au „inspirat” din propunerile Eventures. Amalia Năstase a negat că această „întâmplare” ar fi favorizat-o la licitaţie, deşi caietul de sarcini a fost elaborat în aşa fel încât să se muleze pe propunerile făcute de agenţia ei cu câteva săptămâni înainte.

În cele 24 de ore de la câştigarea licitaţiei, firma Amaliei Năstase - care are opt angajaţi – a reuşit să vină cu 500 de memory stick-uri, 4500 de cărţi poştale, 50 de tricouri polo, 500 de mingi de tenis, mai multe bannere, toate personalizate. O altă inspiraţie pentru Ministerul Turismului a fost şi evenimentul „Roland Garros dans la ville” care presupunea un meci demonstrativ al lui Ilie Năstase în faţa primăriei din Paris – care a coincis cu acţiunea de promovare a României şi pentru care, consideră parlamentarii, Năstase a fost plătit de două ori, de Udrea şi de Federaţia Franceză de Tenis.
 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

5 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 25.08.2009 21:06

Cea mai recentă strategie de imagine adoptată de şefa Turismului a constat în organizarea, în sala grupului PD-L din Camera Deputaţilor, a unei “expoziţii” cu ceea ce Udrea a prezentat în primă instanţă drept toate contractele de achiziţii ale ministerului.

 
#2 Alin 25.08.2009 21:06

cei mai mari corupti sunt psd-isti in frunte cu adrian nastase condusi de un prostanac,mircea geoana urmati de pnl-isti lui tariceanu si dinu patriciu condusi de un repetent de 2 ori la facultate,crin antonescu !

 
#3 dan 25.08.2009 21:42

alin..alin...chiar asa prostovan esti? sau esti pus!

 
#4 Traian Tzepescu 25.08.2009 22:00

v-am furat la primaria bucuresti, cu casa din mihaileanu, alegeri 2004, haisam, luxten, baneasa, borduri, parcari, parcuri, terenuri, castelele regelui, autostrazi, taxa auto, invatamant, agricultura, spitale, moldoveni, unguri, rusi, marea neagra, comunism-anticomunism, eba-inteligenta lu tata, udrea-turista parcarilor, perdelelor si calaritului, ridzi-spanzuratoarea bugetului sportului, anastase-presedinta prostiei camerei, iancu costel-te inchide la catzel, miclea-pdl-urinatorul, fermecatoarea justitiei-macovei, stolojan-terminatorul finantelor intr-un an, videanu-bordura bucurestiului, tru-lingaul pricopsit cu deputatie la p.e, patapievici-injuratu ra romanilor, hardau-agramatul invatamantului,dobre-troglodi tul care a schimbat pretul autostrazii bechtel de la 2,5 miliarde euro la 5 miliarde de euro, berceanu-0cm autostrada, fluturul aviar, mircea basescu-inghetata cu bombe tailandeze, pui nato si terenuri furate de la stat, pensii, oi, muntele athos, irak, salarii profesori, impozitul forfetar, imprumutul de la fmi, pe care l-am luat sa ma aleg iar si o sa-l plateasca si nepotii nepotilor vostri!!! umblu innebunit prin tara sa mai pacalesc niste prosti fiindca se apropie ignatul!!! targoviste!!! targoviste!!!!!!!!

 
#5 portret de pedelist 25.08.2009 22:01

pdlistul este un mic - mare infractor ajuns politician. este bisnitarul din primii ani de dupa `89 care cara marfuri cu sacosa la turci sau la unguri si avea vreo doua chioscuri in piata mare sau "revolutionarul&quo t; cadorisit de statul petreromanist-stolojenist cu un spatiu comercial sau mai multe in oras! este incultul cu acte de absolvent de facultate chiar si cu doctorat, in functie de tupeu. este carciumarul sau chioscarul din sat ajuns primar( multi primari pdlisti din sate sunt carciumari sau chioscari) care vinde, cu o saptamana inainte de alegeri, bautura si marfuri pe datorie! este lichidatorul sau recuperatorul fierului vechi din marile combinate! este asfaltatorul care face shosele care rezista doar in ziua inaugurarii!! este directorul din minister care demoleaza si fura domeniul pe care-l conduce si controleaza!!! este primarul care face fantani arteziene, pergole, focuri de artificii si acopera jegul de sarbatori cu milioane de euro, in orasul cu strazi neasfaltate si fara canalizare! este capusha care prigoneste si pedeleste bugetul primariei, spitalului, unitatii militare, inspectoratului scolar, ministerelor care furnizeaza marfuri si servicii la preturi de 10 ori mai mari decat pretul pietei! este golanul care injura pe forum! pedelistul este o „hoara” sau un „visan” care te minte-n fata, o canalie, un hotz!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa