Mona Muscă trage din nou spre deputăţie

de Mihai ŞOMFELEAN Postat la: 17.07.2008 19:21 Ultima actualizare: 17.07.2008 21:11

 Stoica, Stolojan şi Pinalti vor să o reactiveze pe Muscă

Foştii tovarăşi de partid ai Monei Muscă din PLD doresc să o reactiveze în cadrul PD-L. De la prim-vicepreşedintele Theodor Stolojan şi vicepreşedintele Valeriu Stoica până la liderul PD-L Neamţ, Gheorghe Ştefan (Pinalti), toţi liderii importanţi ai PLD fac demersuri ca Mona Muscă să renunţe la izolarea politică pe care şi-a impus-o după ce a primit din partea CNSAS decizie de colaborator al Securităţii. Mai mult, Gheorghe Ştefan îi promite fostului deputat că-i pune la dispoziţie un colegiu în Neamţ pentru a candida pentru un nou loc în Parlament.

Ieri, Valeriu Stoica a afirmat că ar fi bucuros dacă Mona Muscă ar decide să revină în politică, dar, din câte ştie, deocamdată aceasta nu a luat o astfel de decizie, o candidatură într-un colegiu uninominal fiind însă o oportunitate pentru ea de a-şi demonstra credibilitatea. De curând, fostul deputat a solicitat Curţii de Apel Bucureşti revizuirea hotărârii judecătoreşti prin care a fost declarată colaborator al fostei Securităţi, cerere introdusă după ce Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS) a fost declarat neconstituţional.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

16 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 18.07.2008 10:39

Foştii tovarăşi de partid ai Monei Muscă din PLD doresc să o reactiveze în cadrul PD-L. De la prim-vicepreşedintele Theodor Stolojan şi vicepreşedintele Valeriu Stoica până la liderul PD-L Neamţ, Gheorghe Ştefan (Pinalti), toţi liderii importanţi ai PLD fac demersuri ca Mona Muscă să renunţe la izolarea politică

 
#2 unu' 18.07.2008 10:39

grasu' ala nesimtit de la piatra neamt i-a intrebat pe localnici daca sunt de acord ca o securista mincinoasa si arivista sa candideze acolo? ce legatura are ea cu acele meleaguri? valea, netotilor ca ne-am saturat de securisti si de arivisti! tipa asta fara rusine a mintit pana in ultima clipa si acum vrea iar in politica, nu-i mai ajung fondurile? o escroaca si o nesimtita! sa nu mai auzim de ea! sper ca moldovenii sa-i dea replica acelui ticalos gras si imputit care imparte colegii de parca le-a primit mostenire din famelie!

 
#3 paul 18.07.2008 11:58

duca-se la muma-sa in banat, ca acolea-s mai tonti si o accepta pe corupta asta nenorocita si mincinoasa!

 
#4 Maria 18.07.2008 12:04

ati inviat-o pe madam musca? tineti-va bine, ca vine acusica sa ne prosteasca iar cu lacramile ei de crocodil, cu batistele care sterg la repezeala transpiratia abundenta, cu smiorcaielile ei de vanduta ieftin! prea ieftin pentru cat au suferit romanii si pentru toti mortii tineri ai revolutiei! aia nu au murit ca sa vina securista asta in fruntea tarii ca sa ne minta pe toti cu nerusinare! penibila asta care ar fi fost in stare s-o vanda si pe ma-sa, numa' sa prinda un post caldut la universitate si nu sa faca naveta la tara ca toate absolventele cinstite. huuuuuuuuuoooooooooooooo!

 
#5 moldovean 18.07.2008 12:09

pe madama asta fandosita si nesimtita n-are decat s-o voteze pinalti, ca eu nu ma duc s-o votez! mai bine as vota purceaua lui tataia decat asa o panarama care a tradat! valea, tradatoare nesimtita! mai ai curajul sa apari in public?

 
#6 Cristi 18.07.2008 13:02

ce credibilitate vrea sa dovedeasca babeta asta care a facut jocul securistilor parand pe toata lumea, numai sa-i fie ei bine? cine mai da o ceapa degerata pe tipa asta terminata, cu fitele ei jalnice, cu tot trecutul patat? hai, lasati-o moarta, ca-i sade mai bine asa!

 
#7 nelu 18.07.2008 13:14

somfelene, baiatule, sper ca n-ai fost trimis la inaintare, cu articolul asta, ca sa "pregatesti terenul" pentru irosita si tradatoarea de neam, mona musca? te stiam baiat serios! las-o balta cu aberatiile soldoveanului ala umflat care se comporta ca vechilul pe mosie si da din burta de la ma-sa "colegii" pentru toate stoarfele care ne-au mintit! lasa-i naibii cu escrocheriile lor, cu tot! jurnalismul e altceva! nu trebuie sa fie in sluja umflatilor penal(t)i si a securistelor!

 
#8 cristina 18.07.2008 15:10

la inceput mi-era simpatica, dar cand am aflat cum s-a vandut securitatii ca sa devina mare asistenta universitara si cum nici n-a avut bunul simt sa spuna adevarul despre trecutul sau, m-a apucat greata! o jigodie comunista si securista! o nenorocita in stare sa calce pe cadavre ca sa-si atinga scopul! ciuda pe ea si sila mi-erau cu atat mai mari, cu cat si eu am absolvit o facultate in cam aceeasi perioada ca si prefacuta asta fara scrupule, dar n-am avut pile la securitate si la pcr ca sa scap de naveta si chiar de-as fi avut, nu mi-as fi vandut sufletul asa!

 
#9 Tatiana 18.07.2008 15:57

atrag atentia cetatenilor modesti si onesti din tara ca aceasta persoana perfida, pe numele ei de tradatoare mona musca, si-a croit o cariera politica si profesionala pe minciuna, tradare, delatiune. dupa revolutie, in timp ce unii dintre noi isi plangeau mortii strigand "moarte securistilor!", ea s-a strecurat printre noi si a facut acelasi lucru, "uitand" ca si ea a fost o colaboratoare inraita a securitatii. mai tarziu, cand a fost depistata si facuta de rusine in presa, a indraznit chiar sa spuna ca "a uitat" de acel moment din viata ei. numai un tembel care trebuie internat de urgenta la casa de nebuni ar putea uita asa ceva! rusine!

 
#10 Georgeta 18.07.2008 16:37

in timpul campaniei electorale din 2004, cand delatoarea asta ipocrita era in alianta da, am vazut o secventa la televizor in care ea ii sfatuia pe batranii amarati care o ascultau, sa manance micii si sa bea berea care li se ofera, dar apoi sa voteze pe cine vor ei. adica pe cine le spusese ea mai inainte, cand se laudase ca este mama ranitilor, ca va lupta pentru pensionari. ii convenea badarancei asteia plina de sine, cu zecile de milioane nemuncite primite pe luna, sa faca pe galantoana in fata bietilor batrani care poate nu aveau nici un milion pe luna! hoata asta a pacalit pe toata lumea cu o nerusinare fara seaman. sa dispara definitiv, sa nu mai auzim de ea!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa