1012 vizualizări 25 mai 2018

"Am luat decizia de a fi alături de colegii mei din guvernarea Ponta, guvernare cu care am făcut multe lucruri bune. Supărarea mea faţă de conducerea de acum a PSD a cunoscută, deprofesionalizarea continuă. Nu pot să fiu părtaş cu lucrurile induse de domnul Dragnea, distruge PSD, unii prevedeau asta. Stânga românească trebuie să rămână reprezentată de oameni profesionişti. Ce se în tâmplă în PSD nu are legătură cu PSD", a declarat Nicolae Bănicioiu, la Antena 3.

Acesta a mai reproşat conducerii PSD că ia decizii contradictorii, cum ar fi cea legată de Pilonul II de Pensii.

"Cred că stânga trebuie să aibă în continuare existenţa într-o formă să nu ne facem de râs. Aceasta este de exemplu Pro România", a mai spus Bănicioiu.

Vicepremierul Paul Stănescu spune că dezertorii din partid au ales o cale greşită

Vicepremierul Paul Stănescu spune despre persoanele care au decis să plece din PSD că au ales o cale greşită şi s-au îndreptat către ”o camarilă politică unde important este numărul membrilor, nu valoarea lor”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Stănescu a transmis, printr-o declaraţie de presă, că cei care pleacă sunt prea puţini pentru a putea influenţa balanţa putere-opoziţie.

”Prea puţini pentru a influenţa major politica noastră de guvernare, aceşti migranţi politici fac parte dintr-un scenariu egoist care intră în contradicţie cu votul de încredere covârşitor acordat programului nostru de guvernare. Decizia lor este cu atât mai pripită cu cât aceştia s-au îndreptat către o camarilă politică unde important este numărul membrilor, nu valoarea lor”, a afirmat Paul Stănescu.

Totodată, Stănescu a spus despre dezertorii din PSD că sunt ”oportunişti politici”, asigurând că social-democraţii rămân uniţi.

Liviu Dragnea acuza doi foşti premier că au atitudine de şobolani

Miercuri seara, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a criticat "atitudinea de şobolan a doi foşti premieri ai partidului", referindu-se la plecările din partid din ultima perioadă. Nu a dat nume, dar se poate specula că a vorbit despre Victor Ponta şi Mihai Tudose.

"Nu vor reuşi (să ia oameni din PSD -n.r.), este vorba de o atitudine de şobolan a doi foşti premieri ai partidului. Dar, ca orice şobolan, rod puţin, până la urmă nu se dărâmă casa de la un şobolan sau doi şobolani. Majoritatea este stabilă, avem suficiente voturi, nici pe departe nu vor strânge voturi pentru a trece moţiunea de cenzură, dar eu vreau să punctez încă o dată. Miza finală nu este guvernarea, sunt dispuşi să sacriice orice, inclusiv stabilitatea României, pentru ca acele legi să nu fie aprobate ", a declarat Dragnea, la Antena 3.

Toto vineri, a demisionat din PSD şi fostul ministru al Comunicaţiilor Augustin Jianu.

Citește și: