no author
Andreea Traicu
4165 vizualizări 13 oct 2017

Întrebat despre declaraţia făcută în trecut potrivit căreia se teme să nu se trezească cu DNA-ul la uşă, Stănescu a spus că a glumit la vremea respectivă. „Dacă mă trezeşte cineva la 3 dimineaţa, ies cu toporul, că nu are de ce să mă trezească”, a spus el. 

De lângă Stănescu, Dragnea nu a comentat situaţia, precizând doar că e prieten cu noul ministru. „E un prieten foarte bun cu mie. Suntem prieteni vechi, dar nu asta a contat. Aici e câstigător premierul tudose, pentru că e un om bun în guvern”, a spus el. 

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că cercetările sunt în curs în acest dosar, fiind o cauză redeschisă de Tribunalul Olt în septembrie 2015, la cererea DNA. Cauza este investigată de Secţia 1 a DNA.

"Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti - Direcţia Naţională Anticorupţie, având ca obiect confirmarea redeschiderii urmăririi penale privind pe suspecţii Vîlcov Darius Bogdan, Stănescu Paul, Prina Minel Florin, Langa Bogdan Graţian, Tomescu Constantin Cristian, Şerban Laurenţiu Adrian, Ramba Andrei Ovidiu, Bărbulescu Andra şi Oprescu Marius. În baza art. 335 alin.4 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr.223/C2/2015 din 15.07.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti - Direcţia Naţională Anticorupţie prin care s-a dispus infirmarea rezoluţiei nr.271/P/2012 din data de 05.07.2013 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie -Serviciului Teritorial Craiova şi confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr.271/P/2012", este decizia Tribunalului Olt din 2015.

Dosarul vizează mai mulţi funcţionari de la Primăria Municipiului Slatina, de la Consiliul Judeţean Olt şi administratorii mai multor societăţi. Procurorii investighează posibile ilegalităţi în domeniul achiziţiilor publice, concesionări de terenuri şi investiţii, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Noul ministru al Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu, este unul dintre cei mai influenţi lideri din teritoriu ai PSD, atât în judeţul Olt, cât şi în întreaga Oltenie. De profesie agronom, Stănescu a ajuns în prima linie a partidului în 2008, când a fost ales preşedinte al PSD Olt.

În ultima declaraţie de avere, Paul Stănescu a trecut trei terenuri agricole cumpărate împreună cu soţia şi care însumează 32 de hectare. La capitolul imobiliare, Stănescu deţine un apartament în Craiova şi o casă de 299 metri pătraţi pe care a construit-o în localitatea natală. Stănescu conduce un autoturism Daewoo Nubira. În anul fiscal 2016 a avut trei surse de venit: 36.900 de lei din salariile ca preşedinte al CJ Olt, 4.900 de lei salariul pe decembrie ca senator şi 18.750 de lei venituri aduse de compania Agromec Vişina.

Citește și: