no author
Gabriel Pecheanu
2209 vizualizări 17 iun 2017

”Probabil premierul nu va fi prezent duminică, la citirea moţiunii, deoarece nu sunt respectate procedurile”, au declarat surse din aproprierea premierului Sorin Grindeanu pentru MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, moţiunea de cenzură nu va fi citită duminică în plenul Parlamentului, deoarece documentul trebuie trimis înainte la Guvern, iar registratura Executivului nu lucrează în duminica.

Potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

”Eu sper ca măcar în al 13 ceas raţiunea să învingă şi să avem un dialog, să putem să evităm opţiunea nucleară, din care toată lumea are de pierdut”, au mai declarat sursele citate.
 

Citește și: