no author
Gabriel Pecheanu
1383 vizualizări 2 dec 2017

„Este simplu, doamna Firea. Renunţaţi la ideea stupidă de a organiza un târg în Piaţa Victoriei”, a scris Ludovic Orban pe Faceboob.

El a precizat că niciun primar general nu a organizat vreodată un târg în această locaţie.

„Este total nepotrivită pentru un târg din multe motive. Este limpede pentru toată lumea că scopul acestui pseudotârg este unul singur, acela de a le răpi cetăţenilor români dreptul de a protesta în Piaţa Victoriei, locul celor mai frumoase manifestaţii publice. Dacă vă încăpăţânaţi să îi faceţi jocul lui Dragnea veţi fi personal responsabilă de tot ce se va întâmpla în Piaţa Victoriei de acum încolo. Ţineţi minte: Piaţa Victoriei nu este Piaţa Dragnea. Ci este spaţiul public în care se exprimă o mare parte din societate, cea care nu înghite pe nemestecate toate minciunile şi abuzurile PSD şi care vrea altceva mai bun pentru România”, a conchis Orban.

Mai mulţi protestatari s-au adunat, sâmbătă dimineaţa, în Piaţa Victoriei, din Capitală, pentru a încerca să împiedice amenajarea Târgului de Crăciun de către Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), programat pentru perioada 5-17 decembrie.

Oamenii au ajuns de la primele ore ale dimineţii în Piaţa Victoriei, acolo unde mai mulţi angajaţi ai Municipalităţii au început organizarea târgului specific sărbătorilor de iarnă. Mai exact, au fost puse garduri care împrejmuiesc Piaţa Victoriei şi au fost aduse utilaje care vor fi folosite la amplasarea căsuţelor de Crăciun. În Piaţa Victoriei au fost aduse toalete ecologice, parapeţi din beton şi mai multe structuri metalice.

Protestatarii susţin că scopul acestui eveniment al Primăriei este de a le „ocupa piaţa”, locul în care, începând din ianuarie, îşi manifesta dezaprobarea faţă de măsurile guvernului. Ei strigă: „Vrem spitale, nu târguri penale!”, „Nu cedăm Piaţa Victoriei!”, „Firea, nu uita, piaţa nu-i Belina ta!”.

Ei s-au luat la ceartă cu jandarmii mobilizaţi în zonă şi, ulterior, au dărâmat unul dintre gardurile puse de jur împrejurul pieţei.

În perioada 5-17 decembrie, în Piaţa Victoriei, Primăria Capitalei va organiza un târg de sărbători.

„Urmare a unei solicitări primite din partea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Primăria Capitalei va organiza, prin intermediul PROEDUS şi ARCUB, în perioada 5 -17 decembrie, în Piaţa Victoriei, evenimentul cultural dedicat copiilor «Târg de sărbători - Festival de colinde şi obiceiuri de iarnă». În acest scop, în alvelola centrală a pieţei vor fi amplasate un număr de aproximativ 30 de căsuţe şi o scenă pe care vor evolua ansambluri de copii şi elevi, precum şi artişti consacraţi. Târgul va fi deschis în perioada menţionată, zilnic, între orele 10 şi 22. Pentru accesul vizitatorilor vor fi amenajate treceri de pietoni temporare, iar traficul auto nu va fi restricţionat”, arată Primăria Capitalei, într-un răspuns transmis Agenţiei de presă MEDIAFAX.

Tot instituţia condusă de Gabriela Firea precizează, pentru MEDIAFAX, că în Piaţa Victoriei va avea loc pe 31 decembrie, între orele 19.00 şi 1.00, Concertul de Revelion organizat de Primăria Capitalei.
Primăria Capitalei precizează totodată că Piaţa Victoriei a fost aleasă ca locaţie pentru cele două evenimente, respectiv „Târgul de sărbători - Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă” şi „Revelion 2017-2018”, deoarece în Piaţa Constituţiei, între 1-27 decembrie 2017, se desfăşoară "Târgul de Crăciun", iar în Piaţa Universităţii va avea loc un alt eveniment, în aceeaşi perioadă.

Potrivit alineatului 2 al articolului 5 din legea 60/1991 republicată, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, "este interzisă desfăşurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în acelaşi loc sau pe aceleaşi trasee, indiferent de caracterul acestora".

Târgul va fi amenajat de Municipalitate în Piaţa Victoriei, acolo unde, în fiecare duminică, sunt organizate proteste.

Câteva sute de persoane au ieşit în stradă vineri seara pentru a manifesta faţă de iniţiativa Municipalităţii de organziarea a târgului. Ei au scandat: „Firea, nu uita, asta nu e piaţa ta”, „PSD, ciuma roşie”, „Trădătorii”, „Demisia”.

Citește și: