Până la Dumnezeu te mănâncă politicienii

de Marius NIŢU Postat la: 16.10.2008 20:14 Ultima actualizare: 19.10.2011 07:12

Până la Dumnezeu te mănâncă politicienii

Sfânta Cuvioasă Paras­cheva a dăruit ajutor, prin rugăciunile ei, tine­rilor şi bătrânilor, fecioa­relor şi mamelor, bolna­vilor şi săracilor. De aceea, mii şi mii de pelerini vor să-i atin­gă moaş­te­le. Politicienii au dăru­it legi „de ajutor“ tine­rilor şi bătrânilor, fecioarelor şi stu­dentelor, bolna­vilor şi săracilor. Şi, toţi ăştia, ai Dreacu de nerecunoscători, nu vor să-i atingă cu votul ca să fie şi ei aleşi. În situaţia asta, ce poţi să faci? Să le dai în cap? Nu, cel puţin nu acum, înainte de ale­geri. După, o să vadă ei taxe şi impozite. Acu’ trebuie să te lipseşti de doamna Parascheva, să împrumuţi puţin din sfinţenia Preacuvioasei. La Mitropolia Iaşi e înghesuială mare, da’ s-a întâmplat o minune. Marea de oameni s-a despicat în două sub bulanele jandarmilor, mai repede decât s-au despicat cândva apele Mării Roşii sub toiagul fratelui lui Moise. Prin culoare au trecut în viteză politicienii. După asta, marea de oameni roşii la faţă din curtea Mitropoliei Iaşi a început să vuiască: „Domnu’ Flutur, domnu’ Fluuutur, ce faci, dom’le, un’ te bagi, că i-o stau de două zile la coadă!“ „Alo, domnu’ Geoană, stai uşor, ai milă de o biată bătrână! Domnu’ Geoană, nu te băga în faţa mea, domnu’ Geoană, puţin respect, domnu’ Geoană, c-aş putea să-ţi fiu soacră!“. Ţipete, urlete, înjurături, toate au fost în zadar. Ba au început şi blestemele. „Bă, să ţi se usuce mandatu’ la intrare, cum m-am uscat io acilea două zile degeaba!“ Situaţia a fost sintetizată frumos de un consultant financiar, care a sugerat şi tema de lucru pe următoarea săptămână: „Dacă poţi, iartă-i, electoratule, că nu ştiu ce fac!“.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

4 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 17.10.2008 00:33

Sfânta Cuvioasă Paras­cheva a dăruit ajutor, prin rugăciunile ei, tine­rilor şi bătrânilor, fecioa­relor şi mamelor, bolna­vilor şi săracilor. De aceea, mii şi mii de pelerini vor să-i atin­gă moaş­te­le. Politicienii au dăru­it legi „de ajutor“ tine­rilor şi bătrânilor, fecioarelor şi stu­dentelor, bolna­vilor şi săracilor.

 
#2 da 17.10.2008 00:33

dac㤠cititi biblia vedeti c㤠inchinarea la moaste si alte mizerii de acest fel sunt o uriciune si o spurcã¤ciune inaintea lui dzeu. curios ins㤠c㤠nimeni nici dintre jurnalisti nu a prins momentul si c㤠de fapt chestia asta cu majorotatea"ortodoxã¤"s -au eu sunt ortodox si asa mor" rã¤min de departe manevre de manipulare a maselor si asta in 2008.despre ce vorbim de fapt?culturã¤?
cred mai degrab㤠o incultur㤠asidu cultivatã¤

 
#3 Curiosu 17.10.2008 10:55

asi dori o statistica in care sa se arate cate cancere au fost vindecate si alte boli grave,psihice etc.in rest o sarbatoare comerciala,politica (vin alegerile) si in ritmul acesta de pupari vom ajunge un popor de canibali!

 
#4 *** antena3.ro 17.10.2008 12:25

titlu: pdl vrea sa ascunda averea candidatilor la alegerile parlamentare “doi membri ai partidului democrat liberal, senatorul stefan mihail antonie (pd-l) si mihai tibuleac (presedinte al consiliului judetean botosani) au initiat o propunere legislativa in care cer abrogarea articolului 40 din legea ani (nr. 144/2007), care ii obliga pe aspirantii la statutul de demnitar sa-si declare averile si interesele la biroul electoral, odata cu depunerea candidaturii, scrie "cotidianul". motivul invocat de cei doi: alegatorii ar putea fi influentati la vot daca stiu ce bogatii detine candidatul…” mai multe detalii la sectiunea “politica”. ei bine, daca doi “modesti” parlamentari pedelisti, doua nume fara rezonanta, fara notorietate politica (practic, doi “ilustri” necunoscuti publicului larg) detin asemenea averi incat trebuie ascunse de ochii publicului, cam ce averi ar detine ceilalti din grupul parlamentar pd-l, cei cu notorietate politica (de ex. cezar preda si inca unul dintre deputatii pedelisti, chemati la ani pt. a le fi investigate averile; desigur, sunt mult mai multi cei care ar trebui investigati.)? si daca ne mai gandim si la alte figure marcante ale pd-l (de ex. adriean videanu, emil boc, elena udrea, vasile blaga, sorin frunzaverde, radu berceanu (arad bercovici pe numele sau initial), teodor stolojan, boureanu s.a.m.d.), probabil ne ia cu ameteala daca aflam ce averi fabuloase au. bineinteles, deasupra tuturor (inclusiv ca avere), “zeus”-protectorul! nu spunem ca numai la pd-l exista aceasta situatie, spunem doar ca ei sunt cei care au pozat in 2004 (si de atunci incoace) in salvatori ai natiunii, in cavaleri ce lupta pt. “dreptate si adevar”! sa nu uitam sloganul lor: “sa traiti bine!”. evident, se refereau la sine…

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa