Paranghelie pentru strategie

de Mihai SOMFELEAN , Liliana RUSE Postat la: 05.01.2007 00:00

Paranghelie pentru strategie

Potrivit guvernantilor, romanii vor atinge nivelul mediu de trai din UE abia peste 10 ani. Democratii vor sa lanseze, cu surle si trambite, luna viitoare, o strategie postaderare, sub sigla Aliantei, la care urmeaza sa fie invitati cei mai importanti experti in economie. "Noi dorim sa fie un eveniment al Aliantei. Vom vedea care va fi decizia colegilor liberali", ne-a declarat, ieri, presedintele executiv al PD, Adriean Videanu. El sustine ca programul PD, care a fost pus si la dispozitia presedintelui Traian Basescu, porneste de la analiza "deficitelor" pe care Guvernul le inregistreaza in domeniul economic. Potrivit liderului pedist, specialistii partidului au analizat datoria publica, deficitul de cont curent si deficitul balantei comerciale. "Din aceasta analiza, poti sa extragi foarte precis domeniile in care trebuie sa aduci corectii, precum si parghiile prin care poti sa faci acest lucru", a spus Videanu. El a precizat ca tinta principala a programului este ca Romania sa ajunga la standardul mediu de bunastare din Uniunea Europeana prin 2015-2018. Liberalii se asteptau insa ca strategia postaderare sa fie realizata pe baza documentului prezentat de ei inca din octombrie 2006 sau pe baza celei a Guvernului. Intitulata "A doua modernizare a Romaniei" (prima fiind cea inceputa de Bratieni in secolul al XIX-lea), strategia PNL este un document de 50 de pagini, in care PNL este prezentat ca promotorul bunastarii care va cuprinde tara dupa integrarea in UE. Modernizarea ar trebui sa aiba doua etape: 2007 - 2013, cand Romania ar trebui sa adopte moneda europeana EURO, si 2013 - 2020, cand tara noastra ar urma sa aiba o economie cu adevarat competitiva cu cea a statelor UE. Pentru prima etapa, se estimeaza ca ritmul de crestere economica anuala va fi de 6 la suta din PIB, salariul mediu ajungand astfel la 500 de euro. La finele lui 2020, venitul mediu ar fi de 1.000 de euro, iar pensia medie de 600 - 800 de euro, dupa ce vor incepe sa functioneze si fondurile de pensii si asigurarile de sanatate private. PNL a inclus in aceasta strategie cam toate domeniile importante, de la politica fiscala si dezvoltarea infrastructurii la descentralizarea in administratie, eficientizarea justitiei si politicile de mediu. Documentul nu face nici o referire insa la costurile aderarii, nici macar la capitolul "Agricultura", unde autorii prefera sa vorbeasca pe larg despre dezvoltarea satului romanesc, pe baza programelor europene. Strategia postaderare a Guvernului, trimisa partidelor de catre premierul Tariceanu, la finele anului trecut, contine multe dintre tezele sustinute de PNL. Guvernul isi propune sa dezvolte transporturile si telecomunicatiile, sa diversifice sursele de energie si sa aseze Romania intr-un rol activ pe aceasta piata, infiintand o bursa a energiei la Bucuresti. Unul dintre puncte se refera la "crearea si promovarea profilului de tara", Romania urmand sa-si construiasca o imagine pozitiva, dupa "un audit de brand", care sa identifice de ce tara noastra este perceputa negativ in unele state ale UE. Printre atuurile tarii noastre: cultura, "calitatea capitalului uman", sportul de performanta si "diversitatea biologica", Romania avand 5 bioregiuni din cele 11 existente. Liderii PNL si PD trebuie sa decida, in perioada urmatoare, daca evenimentul propus de democrati va purta stampila Aliantei si sa cada de acord asupra strategiei propriu-zise. Lucrurile se vor complica si din cauza PLD, Theodor Stolojan anuntand deja ca lucreaza alaturi de pedisti la aceasta strategie. Or, liberalii nici nu vor sa auda de implicarea formatiunii lui Stolojan intr-o chestiune care, pana la urma, tine de Guvern.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa