Publicat

1

aprilie

2015

09:30

1515

vizualizări

Parteneriatul civil, respins de Senat. Condiţia pe care au pus-o senatorii care susţin legalizarea uniunilor între persoane de acelaşi sex

Proiectul de lege privind parteneriatul civil între persoane, indiferent de orientarea lor sexuală, a fost respins, marţi, de Senat, în contextul în care, la mijlocul lunii martie, Parlamentul European recomanda statelor membre acceptarea uniunilor între persoane de acelaşi sex. Dezbaterile din Senat au fost aprinse şi au scos la iveală şi atitudini favorabile unui parteneriat civil, ca recunoaştere a unei realităţi sociale. În timp ce unii senatori au susţinut că ar trebui, mai degrabă, încurajată instituţia căsătoriei, au fost şi voci care au semnalat existenţa unei probleme juridice din realitatea de zi cu zi. Chiar dacă au avut opinii favorabile proiectului de lege, aceşti senatori au avut totuşi o obiecţie: ca respectivele cupluri, unite printr-un parteneriat civil, să nu poată adopta copii.

Parteneriatul civil, respins de Senat. Condiţia pe care au pus-o senatorii care susţin legalizarea uniunilor între persoane de acelaşi sex

Proiectul de lege privind parteneriatul civil între persoane, indiferent de orientarea lor sexuală, a fost respins, marţi, de Senat, în contextul în care, la mijlocul lunii martie, Parlamentul European recomanda statelor membre acceptarea uniunilor între persoane de acelaşi sex. Dezbaterile din Senat au fost aprinse şi au scos la iveală şi atitudini favorabile unui parteneriat civil, ca recunoaştere a unei realităţi sociale. În timp ce unii senatori au susţinut că ar trebui, mai degrabă, încurajată instituţia căsătoriei, au fost şi voci care au semnalat existenţa unei probleme juridice din realitatea de zi cu zi. Chiar dacă au avut opinii favorabile proiectului de lege, aceşti senatori au avut totuşi o obiecţie: ca respectivele cupluri, unite printr-un parteneriat civil, să nu poată adopta copii.

În plină dezbatere europeană, problema legalizării, într-o formă sau alta, a uniunilor, fie ele căsătorii, fie parteneriate civile, stârneşte controverse şi în România. Cu un al doilea proiect de lege care ar reglementa parteneriatele civile, indiferent de orientarea sexuală a membrilor, aflat pe ordinea de zi a Senatului, deputatul Remus Cernea, iniţiator, a încercat să-şi convingă colegii de avantajele pe care o astfel de lege le-ar aduce.

”Această iniţiativă reprezintă un pas moral şi social important în România. În esenţă este vorba despre realitatea că foarte mulţi cetăţeni trăiesc împreună, fără a se căsători. Această propunere se referă la cei care nu se căsătoresc, dar locuiesc împreună în baza afecţiunii şi acumulează bunuri în acest timp. Legea mea se referă la toţi, nu doar persoanelor de acelaşi sex. România e una dintre ultimele ţări care nu a legiferat acest lucru”, a spus Cernea, în plenul Senatului.

Senatorii care susţin parteneriatul civil

Cu o asemenea prezentare a reuşit să-i şi convingă pe unii colegi senatori de necesitatea adoptării unei legi care să reglementeze parteneriatul civil.

Primul care a luat cuvântul a fost liberalul Nicolae Vlad Popa şi care, în pledoaria sa, a insistat asupra existenţei unei realităţi, anume că foarte multe cupluri, în ziua de azi, nu se mai căsătoresc.

”Aceste relaţii e firesc să fie reglementate. Nu trebuie discutat în niciun caz în contextul definiţiei căsătoriei, al familiei, ci despre o relaţie specifică a unui parteneriat.  Eu cred că trebuie făcută o dezbatere publică, trebuie să avem ceea ce cred eu o conlucrare. Este o relaţie socială care există şi trebuie reglementată”, a spus el.

La rândul lui, social-democratul Georgică Severin a mers pe aceeaşi idee şi a subliniat faptul că proiectul de lege nu se referă la căsătorie şi că nu trebuie să existe teama de a legifera parteneriatul civil.

”Trebuie să remarcăm că vorbim la un text care se referă la parteneri, indiferent de orientarea sexuală. Nu-i putem obliga să se căsătorească, dar nu putem ignora că cei care nu se căsătoresc există. Ne ferim, evităm să discutăm acest subiect, evităm să-l legiferăm. Ne vom trezi în situaţia în care vom avea probleme de parteneriat civil între români şi alte naţionalităţi, să vedeţi cum vor reacţiona ambasadele şi ce repede se legiferează. Nu trebuie să fim moralişti, sau să stimulăm ceva, ci să rezolvăm o problemă juridică”, a spus şi Severin.

Şi senatorul neafiliat Ioan Iovescu, credincios din fire, s-a pronunţat în favoarea acestui proiect, chiar dacă ”Biserica îl va blama”. Are o singură obiecţie: acele cupluri de persoane de acelaşi sex să nu poate înfia copii.

”Susţin iniţiativa, cu toate că o să primesc voturi de blam din partea Bisericii. Singura mea temere este ca partenerii aceştia civili care vor beneficia de iniţiativă să poată să înfieze copii. Nu vreau ca doi parteneri civilisă poată să formeze vreodată o familie”, a afirmat Iovescu.

Cine respinge ideea parteneriatului civil

Pe de altă parte, câştig de acuză, la votul final, au avut cei care resping în totalitate ideea de parteneriat civil. În această categorie, Titus Corlăţean, Ioan Deneş şi Sebastian Grapă.

Motivul cel mai des invocat a fost faptul că România ar trebui să încurajeze, mai degrabă, căsătoria (între un bărbat şi o femeie), nu concubinajul.

”Viziunea mea social-democrată e ceva mai conservatoare şi mai creştină. România trebuie să facă mai mult pentru consolidarea căsătoriei. Pentru societatea românească, o anumită stabilitate şi consolidarea a căsătoriei este oportună”, a spus Corlăţean.

Mai mult, unii senatori l-au acuzat pe Remus Cernea că vrea să păcălească plenul Senatului şi că, de fapt, legea este destinată strict homosexualilor.

”Prin această propunere, se încearcă să se ascundă ideea de homosexuali. Îmbrăcată aşa în parteneriat civil, iniţiatorul încearcă să ducă în eroare plenul Senatului. Avem alte probleme mai importante, nu să legiferăm pentru homosexualitate”, a precizat senatorul Marin Nicolae.

Aceeaşi idee a prezentat-o şi liberalul Ioan Deneş.

”Unii colegi sunt într-o confuzie, iar iniţiatorul legii, îmbrăcând-o într-o haină europeană, vrea să legiferăm, de fapt, parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex. E clar care e scopul legii, a găsit o formulă de a legaliza acele ”căsătorii” între persoane de acelaşi sex. Această propunere legislativă nu creşte morala acelora care ar pune în practică această lege”, a spus senatorul.

Proiectul de lege a fost respins de Senat, fiind înregistrate 49 de voturi ”împotriva” proiectului, opt voturi ”pentru” şi trei abţineri. Iniţiativa legislativă va merge la Camera Deputaţilor, forul decizional în acest caz.

Amintim faptul că, pe 12 martie, Parlamentul European a adoptat un raport nelegislativ pentru drepturile omului, în care a fost inclus şi un amendament dedicat încurajării statelor membre pentru a încuraja şi a accepta uniunile între persoane de acelaşi sex. Pentru acest paragraf au votat favorabil 24 de europarlamentari români.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS | Decizie de ULTIMĂ ORĂ anunţată de trei dintre cele mai mari posturi TV din România! Ce vor vedea milioane de oameni sâmbătă seară

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info