PD-L pune în aplicare strategia „să ne dezlipim de Ridzi” şi îi scrie demisia pe surse. Ridzi nu vrea să plece şi „dă explicaţii” în emisiunea lui Cristoiu
PD-L pune în aplicare strategia „să ne dezlipim de Ridzi” şi îi scrie demisia pe surse. Ridzi nu vrea să plece şi „dă explicaţii” în emisiunea lui Cristoiu
Pedeliştii comentează - mai deschis sau pe surse - că ministrul Tineretului trebuie să îşi dea demisia. Subiectul va fi discutat într-o şedinţă a partidului de luni. Ridzi nu a fost îndepărtată deocamdată invocându-se faptul că s-ar crea un precedent periculos prin care opinia publică ar căpăta control asupra partidului
Ridzi merge să „dea explicaţii” doar în emisiunea lui Ion Cristoiu, ziaristul care le-a lăudat pe Elena Udrea şi Elena Băsescu după ce au fost în emisiunea sa
Ieri, pentru 30 de secunde la Tv s-a anunţat demisia ministrului Monica Iacob Ridzi. Ştirea era preluată de pe o agenţie de presă care, citând „surse” PD-L, spunea că partidul căuta deja un „înlocuitor” pentru şefia MTS. „Vechea gardă” formată din Blaga, Berceanu, Videanu este într-adevăr nemulţumită de scandalul mediatic în care Ridzi atrage şi partidul. La nivelul declaraţiilor oficiale sunt puţini însă cei care vorbesc despre o eventuală demisie, încercând mai mult să lase senzaţia că se distanţează de colega lor. ”Mă oboseşte această solidaritate ţigănească, e împrumutată de la PSD, aduceţi-vă aminte de acea solidaritate cu Bivolaru, când nu mai contează dacă omul este vinovat sau nevinovat, trebuie să fim solidari”, şi-a început ieri o declaraţie de presă unul dintre liderii din eşalonul doi al PD-L, Cezar Preda.
Domnul Preda nu a mai fost însa la fel de vehement âand a venit vorba despre demisie ca eventuală soluţie: „E responsabilitatea primului ministru şi a preşedintelui partidului”, a explicat Preda. Un alt lider PD-L care îinceput tare şi a terminat mult coborât este Radu Berceanu care a declarat că nevinovaţia trebuie demonstrată „până la un anumit punct”. Ca şi Preda, când a venit vorba explicit despre demisie, Berceanu a declarat: ”În nici un caz nu sunt adeptul ideii că atunci când se concentrează anumite intenţii de presă asupra ta trebuie să-ţi dai demisia. Atunci ar însemna că miniştrii şi componenţa Guvernului se decid la televizor.
Nemulţumit şi el în particular, Vasile Blaga spune doar că el susţine poziţia oficială a partidului şi că dacă cineva are altceva de spus să spună, luni, la şedinţa partidului pe cazul Ridzi. S-a găsit şi acel cineva, deja. E vorba de Theodor Stolojan care va deschide subiectul în şedinţă şi vorbeste deschis despre demisie: „În mod normal, această decizie trebuie luată rapid, acum suntem în situaţia în care deja are loc o anchetă a DNA. Pentru PD-L, imaginea a fost deja afectată, că îşi să demisia sau nu, asta e altă discuţie. Nu ştiu la ce ar mai ajuta". El a afirmat că singurul lucru care ar ajuta partidul în acest moment ar fi ca DNA să încheie această anchetă preliminară cât mai repede. Până la discuţia din BPN, Monica Iacob Ridzi va da explicaţii, la indicaţia partidului, duminică seară, în emisiunea lui Ion Cristoiu.
Preda: „Mă oboseşte această solidaritate ţigănească, e împrumutată de la PSD”
”Mă oboseşte această solidaritate ţigănească, e împrumutată de la PSD, aduceţi-vă aminte de acea solidaritate cu Bivolaru, când nu mai contează dacă omul este vinovat sau nevinovat, trebuie să fim solidari”, a punctat vicepreşedintele PD-L Cezar Preda, într-o conferinţă de presă susţinută la Buzău. El a afirmat că nu o va mai susţine pe Ridzi în public, declarându-se sătul de postura de apărător al ministrului: „Este inadmisibil ca, de 10 zile, nonstop, tema nr.1 pe agenda partidului democrat-liberal să fie solidaritatea cu ministrul Tineretului. De vreo zece zile, pe e-mail-ul meu şi al partidului primesc mesaje, iar în fiecare dimineaţă eu nu fac altceva decât să mă uit la punctaj şi ce trebuie să spun despre Ministerul Tineretului şi despre ce a făcut ministrul”, s-a plâns el. ”Avem multe alte chestiuni pe care trebuie să le aducem în atenţia opiniei publice”, a concluzionat Preda. El a mai subliniat că o decizie în privinţa situaţiei ministrului trebuie luată cât mai repede, aceasta fiind însă „responsabilitatea primului ministru şi a preşedintelui partidului”, cel care până în prezent a susţinut-o pe ministrul Tineretului.
„Eu doar vreau să vă spun că acest scandal nu are cum să aducă puncte”, a concluzionat vicele PD-L. „Eu cred că până la un punct ea trebuie să încerce să-şi demonstreze nevinovăţia. Dacă într-adevăr cel puţin la DNA sau unde se află chestiunea asta lucrurile capătă o chestiune concretă, cred că-i mai bine în primul rând pentru ea să se dea la o parte şi să spună ”, a spus şi Radu Berceanu, joi, la Realitatea Tv, după ce şi Ioan Oltean afirmase că, în locul ministrului, şi-ar fi dat demisia. În paralel, pe surse au apărut informaţii potrivit cărora liderii PD-L ar fi decişi să o înlocuiască din funcţie pe Ridzi indiferent dacă DNA va cere începerea urmării penale, căutând chiar un înlocuitor pentru acesta în persoana lui Octavian Bellu. Acesta a declarat însă repetat în mod public că nu este interesat de funcţia de ministru. Realitatea Tv a anunţat chiar că ministrul ar fi demisionat, silind-o pe Ridzi să dezmintă oficial.
De la sediul PD-L, ministrul a trimis o infirmare seacă: „Dezmint informaţia vehiculată în mass-media pe surse potrivit căreia mi-am depus demisia din funcţia de ministru. Din respect pentru o informare corectă a opiniei publice, rog mass-media să ia în considerare doar poziţia mea oficială”. După ce iniţial a declarat că „habar nu are” dacă ministrul şi-a depus demisia sau nu, premierul Emil Boc a ieşit public cu un mesaj de susţinere pentru Ridzi. El a spus clar că nu o va demite decât în momentul în care DNA va decide începerea urmăririi penale. „Aştept răspunsul de la anchetele judiciare”, a subliniat Boc.
În varianta Cotroceni, PD-L are o dilemă: imaginea sau instinctul de conservare
Premierul a dat astfel semnalul că înlăturarea lui Ridzi nu este încă decisă la cel mai înalt nivel. Astfel, potrivit unor surse din PD-L raţionamentul pe axa Palatul Victoria - Palatul Cotroceni ar fi că prin eliminarea ministrului din Guvern „s-ar crea un precedent periculos”. ”Atunci ar trebui să plece fiecare ministru pe care se urcă presa cu picioarele, indiferent dacă este vinovat sau nu”, sună una dintre explicaţiile pentru care Ridzi nu este demisă de premier sau suspendată de Băsescu. Într-o declaraţie pentru Gândul, Radu Berceanu face şi el referire la această explicaţie: ”În nici un caz nu sunt adeptul ideii că atunci când se concentrează anumite intenţii de presă asupra ta trebuie să-ţi dai demisia. Atunci ar însemna că miniştrii şi componenţa Guvernului se decid la televizor. Eu mi-am dat demisia din Parlament atunci când am candidat la Consiliul Judeţean Dolj, pentru a nu se interpreta că iau bani de la Parlament şi eu sunt în campanie. Însă situaţia nu este similară”. Acesta fusese şi sfatul dat de Elena Udrea ministrului la Antena 3. „Nu cred că va fi aşa uşor de impresionat cum mi s-a întâmplat mie în urmă cu 4 ani", a spus Udrea în urmă cu câteva zile amintind de momentul demisiei sale din funcţia de consilier prezidenţial.
Stolojan: Nu ştiu la ce ar mai ajuta demisia
Cazul Ridzi va fi discutat în şedinţa BPN de luni. „În acest caz, nu mai contează ce verdict va da DNA. La momentul actual, avem o problemă de imagine, privind suspiciunea cheltuirii banului public şi va trebui să găsim o soluţie pentru a rezolva această problemă", a afirmat, la rândul său, Theodor Stolojan. "Din câte îmi dau seama, este primul caz de asemenea amploare cu care ne confruntăm în PD-L", a mai arătat el, menţionând că România are deja o problemă legată de cheltuirea banului public. Întrebat dacă Monica Iacob Ridzi trebuia să îşi dea demisia din funcţia de ministru, Stolojan a spus: „În mod normal, această decizie trebuie luată rapid, acum suntem în situaţia în care deja are loc o anchetă a DNA. Pentru PD-L, imaginea a fost deja afectată, că îşi să demisia sau nu, asta e altă discuţie. Nu ştiu la ce ar mai ajuta". El a afirmat că singurul lucru care ar ajuta partidul în acest moment ar fi ca DNA să încheie această anchetă preliminară cât mai repede. Până la discuţia din BPN, Monica Iacob Ridzi va da explicaţii, la indicaţia partidului, duminică seară, în emisiunea lui Ion Cristoiu.
Citeşte şi:
Dosarul lui Ridzi merge ca melcul prin Secţia de combatere a corupţiei din DNA
În programul „brânza şi capra”, Boc a dat cu coasa, dar nu a căzut Ridzi
Pe ce a dat Ridzi banii? MTS n-a plătit nici scena, nici concertul
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















176 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Ieri, pentru 30 de secunde la Tv s-a anunţat demisia ministrului Monica Iacob Ridzi. Ştirea era preluată de pe o agenţie de presă care, citând „surse†PD-L, spunea că partidul căuta deja un „înlocuitor†pentru şefia MTS.
CiteÅŸte ÅŸi:
Dosarul lui Ridzi merge ca melcul prin Secţia de combatere a corupţiei din DNA
În programul „brânza ÅŸi capra”, Boc a dat cu coasa, dar nu a căzut Ridzi
Pe ce a dat Ridzi banii? MTS n-a plătit nici scena, nici concertul
Nesimtirea coanei Ridzi suna cam asa: "daca voi nu ma vreti eu va vreau". Ca are de recuperat o gramada de euroi din "comeback".,
deh, a ajutat-o si ea pe "fata lu' tata". si daca e din banii nostri, ce? va e ciuda?
este vinovata pentru ca a acceptat sa intre in guvern. acest minister a fost infiintat de domnul presedinte special pentru o anume persoana, care sa fie de acord ca banii de acolo sa poata fi cheltuiti pentru partid. in cazul acesta banii au fost cheltuiti si mai "bine" pentru campania propriei fiice. domnul presedinte face mult rau nu numai propriului partid dar si tarii. doamna ritzi este doar o victima a domniei sale.
pai,sa nu demisioneze ! ea trebuie demisa si trasa la raspundere.asta daca pdl are o farima de respect pentru electorat-ca sa nu zic-pentru popor ! sau se tem sa procedeze asa ?! sau ii are tipa cu ceva la mina ?! sa o lase in functie ca doar vine campania de toamna...presa va avea ce scrie mai departe si noi vom descoperi mereu cite un amanunt murdar si poate ca vom deveni ceva mai intelepti sau macar mai atenti la locul unde vom pune stampila ! ca altfel,vom fi ajutati de oameni ridzi-pitori ca ministreasa asta -sa traim bine pe mai departe...........
si p'asta o apara "ardeiul umplut" de cristoiu? toate femeile lui base plang pe umarul lui cristoiu. mama ce tare esti "maestre"!
aici sunt banii |euroi| dvs.. cum sa furi un milion?????????
de ce tace boc? de ce tace basescu? in alte cazuri pana acum ar fi iesit la rampa cu demiterea..........buzata a dat ordin sa fie lasata in pace prietena ei?
m-am specilaiizat in femei pedel.iste. pe toate le pup in c.u.r. sunt un pu. pin. cu. rist al cadavrelor politice. sunt un necrofil. azi am invatat cuvântul necrofil la biblioteca academiei
ce moaca de pasare de prada are cucuvaia!
a gresit, sa plateasca! nu se joaca nimenea cu banii publici mai ales acum, in perioada de criza cand economia este la pamant, nr. somerilor creste, iar salariile bugetarilor si pensiile au fost indexate in bataie de joc. cel mai cinstit lucru ar fi ca acel, acea sau acei indivizi care au sustras cele 628 mii euro, sa-i puna repede la loc. nimeni nu este mai presus de lege(art. 16 din constitutia romaniei!)
am invins !!!
idee pentru la anul de ziua tineretului :
cum or fi putut oare romanii sa mearga iarna in sandale ??? si sa strabata mii de kilometri ?
via appia..... oare cat ar costa un maraton de la roma la sarmisegetusa ?asa aniversar la 1904 ani...
organizare, securitate, publicitate....
maraton imbracati in straiele de atunci, ...urmand drumul legiunilor romane ....
zona hategului are destule de oferit ca punct terminus . poate intervine si doamna udrea .
interesanta ideea de a avea o croaziera intre fostele colonii si metropola atena . daca are succes propun sa o prelungeasca pana in israel .
sa se duca la ***** pitzi impreuna cu basescu,care este vinovatul nr 1 pentru toata distrugerea arhitecturii din bucuresti !basescule ,esti o napirca,un betivan nenorocit si un incult ! fa un bine acestei natii si nu mai candida !
ritzi trebuia sa plece a doua zi de la izbucnirea scandalului in presa. toate probele arata ca a delapidat bani publici. pe de alta parte, cine s-a gasit s-o judece pe ritzi, trei mafioti la al doilea sau al treilea mandat de ministru, multimilionari in euro. din bani publici, bineinteles. radu tudor, razvan mitroi si alti lingai de profesie de la realitatea si antena ce ii mai tamaiau pe blaga, berceanu si videanu, cica is "oameni cu state vechi in pdl". pai daca au state vechi, inseamna ca sunt curati si indreptatiti sa arate spre altul? toata clasa politica este mizera, au conturi de zeci, poate chiar sute de milioane de euro. presa lu peshte de ce nu face anchete cu oamenii politici aflati in politica de 20 de ani, incepand cu fsn-ul? pentru ca primesc cashcaval la greu de la craii politicii romanesti! presa este la fel de vinovata de coruptia din tara. ar trebui judecati in solidar - politic si presa!
ridzi, nu te lasa, sumtem alaturi de tine si de elena basescu pana la capat! sa se oftice gaozarii de ziaristi
chiar daca vrei sa fii linistit si pasiv ,in tara asta plina de fraieri ,nu rezisti .pai ba pulistilor chiar credeti ca tara asta este plina numai de prosti care cred numai concertele voastre platite de mafia psd-isto liberala. comentati cu inversunare si zel aventurile coanei ridzi[si mabu*** ca o faceti ] dar adevaratele si dezastroasele evenimente le musamalizati cu multa meticulozitate crezand ca tara asta este plina numai de prosti pe care reusiti sa-i ****** in *** dupa bunul plac al sefilor de trusturi de presa .
ma, voi ati innebunit?? cum sa-si dea demisia? pai doar o tine in brate porcul de basexu! nu realizati ca, daca isi da demisia, recunoaste faptul ca a facut campanie electorala cu banii ministerului pentru odrasla betivanului de la cotroceni? pai atunci, urmatorul pas ar fi sa intre la ancheta elena basescu!
rominia eterna a lui hrebe a costat 40-.50 mii euro si atinci bourenii, tru, ideologul cristi preda, monica macovei,licheanu, pedilistii cu gura mare strigau pina in rasaritul soarelui , acum aceeasi ce infierau sistemul ticalosit se ascund la mare, la soare, la daniil sihastru, in caraibbe.monica lewischy, monica macovei, monica ridzi, monica birladeanu, monica columbeanu, moni, moni si iar moni.
"maestrul" cristoiu vad ca pune la incercare vechea zicala batraneasca, potrivit careia "pe omul batran si nebun, sa-l legi de gard si sa-i dai fan". "maestre", vezi sa nu ajungi sa te trimita basexu sa-i plmbi catelul elenei udrea.
"berceanu a declarat: ”în nici un caz nu sunt adeptul ideii cäƒ atunci când se concentreazäƒ anumite intenå£ii de presäƒ asupra ta trebuie säƒ-å£i dai demisia. atunci ar însemna cäƒ miniåŸtrii åŸi componenå£a guvernului se decid la televizor...." amice, dumneata (asa va place voua sa va adresati celorlalti) " ori esti prost ori esti...prost" (citat aproximativ, sic! dintr-unul de-al vostru) ...pai duduia cu pricina a delapidat banii publici! pentru asta trebuie sa-si dea demisia si nu pentru ca au " gajbit-o" ziaristii!:) dar (de) la obrazul gros al berceanului si mai ales, la neuronu-i care umbla bezmetic sub frizura, la ce te poti astepta?!:))
nu de vorbe e nevoie, ci de acte, cu ele pe masa si de ce nu le/a predat la comisie daca le are\
1.sediul celor 2 firme e in str mihaileanu? da sau nu?
2. e acolo sediul pdl?da sau nu?
3.cine e proprietarul de apartament?
4. la registrul comertului, datele infiintarii celor 2 firme de apartament, capital social, patron, obiectul de activitate?
5.modalit ate de plata, ordind de plata, cash?destinatar?
6.dece un ministru se preocupa direct de plata a 630 mii euro?
7. la ce institutii centrale se petrec cel putin aceleasi fapte?
8.de ce la hunedoara eba a iesit prima si la poarta pdl in seara de 7 iulie o astepta pe eba, monica ridzi_?
9.de ce tace basescu_? blaga_? macovei>? stolo_ ?cristian preda> ttraian ungurasul_??
10. de ce nu vor solidaritate tiganeasca voci din pdl???????
.
de ce dupa 20 de ani de capitalism, cu toate transformarile, avem mai putini doctori si mai prost calificati, avem scoli mai multe si mai dotate, dar calitatea invatamantului e mai slaba, sunt alimente mai multe, dar calitatea lor este mai proasta, chiar nociva si in general viata majoritatii oamenilor e mai proasta decat inainte de `89?! si asta dupa 20 de ani, cand doar trecerea timpului schimba, imbunatateste viata oamenilor! si cu toate stradaniile propagandistice ale unor „coafori” ai realitatii. de ce?!! fiindca trecerea de la comunism la capitalism n-a avut scopul imbunatatirii vietii oamenilor ci furtul bunurilor realizate de „popor” in cei 50 de ani de o gasca de alogeni! doar oamenii au crezut asta si nu numai la noi ci in toate tarile foste comuniste!
rasu-plansu. cam pe aici se invarte afacerea-scandal. nu poti sa nu faci haz de diversele luari de pozitie, facute de indivizi care se cred " importanti" in peisajul politic romanesc. vezi un bou-reanu, ridzi, udrea, boc, si gasca. auzi argumente aiuritoare, care sa justifice frauda, sa ascunda destinatia banilor. daca ar fi o simpla gluma, pentru care platim ceva simbolic, treaca- mearga. din pacate plansul este profund, greu, suferit de un intreg popor. si nu din pricina catorva sute de mii de euro. pana la urma o tara poate avea si asemenea pierderi. dar o tara nu poate suporta balacareala la care asistam, balacareala fara finalizare, transferul luptei pentru influienta in pdl, transformat intr-o problema nationala cruciala, vitala, in timp ce criza economica isi face de cap si nimeni nu se preocupa de rezolvarea marilor probleme nationale. cum sa nu uiti, in acest iures de probleme " deosebit de importante", precum eba, tunsul oilor, ridzi, satana la altar, etc. sa trimiti cererea de aprobarea ajutorului de stat pentru cec, care ar contribui, prin finantarea imm-urilor, la atenuarea crizei. circul de azi, uite demisia, nu-i demisia, cine conduce pdl-ul, vechii membrii, noii membrii, ( membre). antena 3 a pus o problema. care ministrii sunt competenti si care nu. rezultatul este cutremurator. acest guvern laudat necontenit de tartorul de la cotroceni, nu are decat un singur ministru care a intrunit aprecierilor unei mari majoritati, cristian diaconescu, 1-2 situati in zona gri, aici fiind nominalizat un ponta, si cu igaduinta blaga, restul fiind inclusi, tot aproape unanim in categoria incompetentilor, in frunte cu boc. este drept ca din aceste aprecieri lipseste unul, si cel mai important. izvorul acestui guvern, seful suprem, absolut, care a prelungit si circul de azi. ati ghicit. este vorba de marele base, cu el ar trebui sa inceapa lista, mai ales ca toti romanii il percep ca fiind adevaratul prim ministru. guverneaza numai prin intaratare.
alta "jucausa"prin paturile guvernantilor=tradus,m ai pe romaneste:ministera de turism a ajuns "guvernata"guvernului=a ytrecut prin paturile tovarasilor de la locul de munca,a facut ce-a facut,apai ce si-a zis:ia sa vad cum pot fura niste euroi ,ca doar nu m-or turna tocmai ei,coleggii de cuvern cu care tocmai mi-am pus-o.si cum l-avea scut si pe tatucu bashescu,care tocmai se-mpritenise cu berlusconi,doar ca ministera de turism nu era chiar minora.iaca politica alesilor romaniei.cat mizerie!
asta e un semn de normalitate in romania, sa-si dea cineva demisia este o dovada de responsabilitate.
mergeti in gara petrosani si filmati wc-ul. daca reusiti sa coborati scarile !!! daca simtiti moale, moale, moale inseamna ca va si miroase tare... aer de munte! atentie cum o pacaliti pe tiganca de la usa sa va lase sa filmati. asta este petrosaniul unde domnul ridzi construieste telegondole de milioane de euro si face studii de fezabilitate de miliarde de lei. gara din petrosani este un dezastru national cum de fapt sunt majoritatea garilor din romania. suntem tara studiilor de fezabilitate, al studiilor de impact si al strategiilor de dezvoltare. pe niste dosare cu 100 de foi se incaseaza miliarde si miliarde de catre baietii destepti.
pd-l este un partid fascist internationalist de secol xxi! de ce? 11---”suntem cu poporul!” – este doctrina politica – sloganul demagogiei fasciste pure! aici se incadreaza mascarada perpetua: ne imbracam in haine populare, ciocnim cu satenii, ne punem pene de paun pe cap, scriem cu oi pe dealuri, facem pasca si miel din ghips si oua gigantice din fier, mergem la coasa cu televiziunea dupa noi! obraznicia, caraghiozlacul, circul, panarama facem zilnic sa creada "poporul" ca-l iubim cand il belim!!!! pdl= partidul fascist al nesimtirii, smecheriei, hotiei, obrazniciei, prostiei, golaniei in politica!!!
noi, partidul alba-neagra-pdl am inventat macoveiul! macoveiul este denumirea pentru „justitia fascista de alergat psdisti prin instante”! ce face macoveiul?! scoate sau baga acte in dosarele psdiste, inventeaza reguli ad-hoc de judecata, spala urmele hotilor din partidele de dreapta. cu macoveiu au fost tarati ani la rand prin instante psdisti de frunte si este una din strategiile electorale de atac la psd: atacul la liderii partidului.vezi cazurile:dip, care umbla cu valiza de facturi si chitante pe la instanta si curgeau emisiunile si articolele negative despre el si psd, pana l-au scos din partid, iacubov, arestat si eliberat, sechelariu arestat si eliberat, temesan arestat si eliberat cu daune din partea statului, scos din partid si bagat in spital si multi altii! ultimele cazuri ion iliescu-proces de 15 ani, adrian nastase, cutean! vezi si cazurile flagrante de albire ale lui blaga sau basescu, videanu! tot pe „macovei” se bazeaza si ridzi!!! pun pariu c-o so gaseasca nevinovata!
vineri,50 de pdl-isti ,,curati",ne-am inscris in psd! motivul? nu am putut ,,suparavietui" circului,complicitatii pdl + 2 basescu cu marea tupeista,neica nimeni ridzi! succesuri depline,ridzi si colegilor tai!
ritzi pizditi o impostoare in studii,hoata si *** va la fel ca gaina blonda(udrea ),robertina(bulangina )si sulfina(basina);ultima ne amintea sa nu mai scuturam covoarele afara pentruca poluam(ca si cand eu am fabrica de praf in casa);asta nu vedea ca in aproape toate zonele populate /in dustrializate, dupa doua trei nopti poti scrie pe praful adunat pe masina ?:si era ministru mediului.cine le promoveaza si le apara pe astea si in ce scop?si nu sunt singurele persoane din pdl puse pe jaf.(si in alte partide au fost si mai sunt).aloo! dn.,maior de se***e basescu (ti-ai aranjat tampa la europarlamentare si taci ca ala in papusoi, dar pe ce bani?de unde are pdl-ul saci de bani pentru campanii electorale si festinuri?cand ii incolonezi pe toti borfasii din partid impreuna cu gasca voastra de "oameni de afaceri" si cu tine in frunte si sa marsaluiti la puscarie via dna.e timpul sa iasa o lege sa se separe graul de neghina;gasca se***istilor ,nomenclaturistiloe si plozii lor precum si intelectualii impostori ,hotii notorii si slugile firmelor straine care calaraste tara de 20 ani trebuie sa dispara definitiv din viata politica a tarii ,functiile de stat si administrative.asta inseamna " schimbarea clasei politice"nu palavrele tale urduroase ce le repeti ca un papagal betiv fara sa aiba vre-o acoperire in fapte.cu averile si banii recuperati ,cu profesionisti competenti,o structura de conducere de bun simt ,masuri economice intelepte,organizare eficienta si munca cinstita, tara poate ajunge pe drumul bun in europa.pe vremea impuscatului un economist francez solicitat de conducere sa sintetizeze situatia economica a dat un raspuns surprinzator:romania este o tara buna si puternica pentru ca are valori:o treime se risipeste,o treime se fura si mai ramane o treime pentru ca tara sa functioneze.se pare ca acum nici macar ultima treime nu mai e in folosul tarii si poporului.
nu inteleg de ce nu se verifica devizul cu toate cheltuielile pentru acest concert - sunt bani publici, sunt banii nostri, este normal sa justifici cum au fost cheltuiti. ce atatea comisii, atatea anchete cand foarte simplu si normal trebuie sa verifice toate facturile.
cum sa plece scrofita de la jgheabul plin cu laturi! iar colegii ei de partid au aceleasi metehne, poate la scara mai mare. atunci, instinctul de conservare le da imbold spre sustinere cu orice pret. problema-i ca ebu-ta-i pionul principal in jurul careia s-au tesut panzele disputei. lui ritzi nu prea-i pare corect ca sa plece ea, cand botulina a fost profitoarea principala a tranzactiei de fonduri. dar pana la urma tot ajungem la lapusneanu: "ai sa dai seama doamna!" vor plati prea multi ramanerea ta pe pozitie ca sa poti sfida pe toata lumea. esti un cocean de pe care s-au rontait boabele de porumb. eba-i in parlamentul european si de tine nu-i mai nevoie. go ritzi go...!
conu' cristoiu, alias ardei umplut a devenit gazda centuristelo0r ratate. rotzipoanca asta nesimtita, cu fruntea lata de doua degete (semn de tembelism acut) va merge duminica sa dea explicatii, vorba vine. nu stiu cum de o poate prezenta postul antena 3 ca pe "noua stea din pdl"?! si cum de mogulul il mai accepta pe ardei umplut dupa ce a fost barfit de acesta in schimbul de replici cu mircea badea. acum poate intelege toata lumea de ce cristoiu, marlanoiu s-a retras de la emisunea lui gadea. il aveau la mana cu ceva si a facut trecerea dintr-o tabara in alta (oportrunistu; naibii) pe nesimtite, voia el, dar iata ca s-a dovedit ce puslama este. iar ritzi pitzi fritzi sa-si dea demisia ca ne-am saturat de moaca ei sluta, batrancioasa si specifica omului redius mintal. demisia toanto, hoato, penalo! demisia neam de corupti si de nesatui ********. ordinari!
vreti mai multe despre panarama ridzi? veniti si pe...****://***.ziare.com/
jeguri umane !
am auzit ca in brasov oamenii se pregatesc de razmerita. nu mai tine, prea adanca e batjocura impotriva romanilor. nu mai stati dupa usa, iesiti si ridicati spanzuratori !!
bineinteles ca ion cristoiu va "demonstra" ca nici monica ridzi nu-i asa cum pare, ci e mult mai desteapta si mai preocupata de soarta tineretului decat vor s-o prezinte ulii din presa si, uite-asa, domnul ion cristoiu va da verdictul: ne-vi-no-va-ta! nerusinarea nu mai are margini, dar mai grav decat orice e faptul ca metoda infractionala de tip mafiot se perfectioneaza, in cadrul gruparii infractionale un rol din ce in ce mai mare avandu-l si cate o sluga platita sa lucreze la imagine. ce comisie parlamentara de ancheta, ce dna, de parchet general, zig-zagul de duminica va stabili adevarul!
daca ar fi avut moralitate, nu fura, daca ar fi fost desteapta, n-o prindea nimeni, daca ar fi avut caracter, ar fi demisionat imediat, dar asa... ramane monica ridzi, un balast greu de gatul celor (celui) ce-o sustin(e). astea sunt tepele de care vorbea traian basescu la alegerea sa in fruntea tarii???
cazul ridzi, odata ajuns la organele judiciare, trebue sa isi urmeze drumul.
in cazul in care procurorii vor decide trimiterea dosarului catre judecatori, inseamna ca exista suspiciuni serioase privind posibila vinovatie a ministrului ridzi.
acesta va fi momentul in care pd-l va trebui sa decida, consultandu-se si cu proprii juristi, daca trebue sa o retraga din guvern, pe dna.r
avand in vedere atmosfera facuta in jurul acestui caz, se impune ca ministrul r. sa urgenteze clarificarea cazului, la procuratura.
daca procurorii vor decide ca ministrul nu a comis un act de infractionalitate, un act de coruptie, ci numai o neglijenta in urmarirea folosirii banilor proveniti din bugetul de stat (a decis folosirea nefundamentata temeinic, fara licitatie, impotriva sesizarii prealabile, din partea unui subaltern responsabil de desfasurarea unei asemenea actiuni, etc.), atunci, conducerea pd-l trebue sa decida masura sanctiunii pe care o va aplica ministrului.
evident, conducerea partidului are multa experienta si stie cum si cat va influenta decizia pe care o va lua, asupra prestigiului partidului, asupra gradului de incredere al populatiei, atat in partid, cat si in presedintele basescu. acesta si-a exprimat recent pozitia sa in privinta sanctionarii ministrului.
desi, la o prima examinare, suma cheltuita pe 2 mai pare exagerat de mare, trezind suspiciuni de diverse feluri si insistenta unor persoane din societatea civila si din media de a se da curs imediat cererii pnl , de demitere a ministrului; ar putea exista substrat politic, in vederea apropiatelor alegeri (se constata o concentrare, "in forta", a "322" si a presei asociate, inclusiv a simpatizantilor acestei asocieri ad-hoc, toti decisi sa bareze categoric realegerea presedintelui.
sigur, exista si posibilitatea ca, in cazul ca justitia nu va retine cazul ministrului, cei ce ataca acum virulent sa piarda voturile populatiei.
oricum, decizia pe care urmeaza sa o ia conducerea pd--l pare a fi pe muche de cutit
ti-e scarba de gasca asta de pd.-listi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!
i-o-te cine se delimiteaza!!videanu-bord ura de marmora si berceanu -ciubuc .pai ,astia sunt destepti si nu pot fi prinsi prea usor,da coana ritzi e atat de tampita ca s-a lasat prinsa cu ocaua mica.oricum,o va salva tatucu betivan,caruia i-a facut un morman de favoruri cu aia mica(stiti ,copilul-femeie,ajuns europarlamentar).banii cheltuiti s-au dus pe campania botoasei,si daca ministresa va fi mazilita,s-ar putea sa dea pe goarna multe lucruri neplacute.
in ce hal a ajuns tzara asta !!! s-a dus eba la cotroceni sa o sustina pe ridzi. oameni buni, pt clanul basescu, romania este tarlaua lor proprie si personala !!! daca , doamne fereste, basescu mai castiga un madat, vom avea pe madam lenutza udrea prim ministru si pe eba ministrul educatiei si culturii iar pe boureanu ministrul justitiei. pe coana ridzi o va pune la finante ca doar ce si-a dovedit talentul la manarit lovele. rusineee, dupa 20 de ani de democratie am ajuns ca un trib si nu ca o tzara europeana.
domnu" stolojan, dvs credeti ca in germania daca s-ar fi intamplat asa ceva unui ministru ar fi stat angela merkel sa se lalaie in asa hal ??? ma dezamagiti total, dle stolojan.
0 tara intreaga ii spune acestei muieri nesimtite ca a furat ,inclusiv pdl-isti ,mai putin cativa pupincuristi,iar ea,cu un tupeu inimaginabil ,in vazul intregii natiuni spune ca nu, si nu, si nu, desi faptele sunt evidente,iar golanul de bouleanu ii tine patrtea. afara muiereo ,sa nu mai auzim de tine in politica,ai dezamagit pe toti tinerii din romania
pdl-istilor nu va dezlipiti numai de ridzi ,ci si de videanu si nemirschi (sau cum il mai cheama ),hoti declarati de organele de ancheta. ati ajuns sa fiti catalogati ca un partid care ii acopera pe hoti. ori cum ,zilele acestea,ati scazut in sondaje ,impreuna cu tata hotilor sub 25%
pd-l este un partid fascist internationalist de secol xxi! de ce? 11---”suntem cu poporul!” – este doctrina politica – sloganul demagogiei fasciste pure! aici se incadreaza mascarada perpetua: ne imbracam in haine populare, ciocnim cu satenii, ne punem pene de paun pe cap, scriem cu oi pe dealuri, facem pasca si miel din ghips si oua gigantice din fier, mergem la coasa cu televiziunea dupa noi! obraznicie, caraghiozlac, circ, panarama facem zilnic sa creada "poporul" ca-l iubim cand il belim!!!!pdlisti dupa taranisti!!! pdl= partidul fascist al nesimtirii, smecheriei, hotiei, obrazniciei, prostiei, golaniei in politica!!!
pui urechea degeaba la "draga stolo". un l*****r. prefacut si spagar.dupa ce a "muls", la opt maini in decursul anilor, acum se multumeste sa "mai ****", din cand in candm la o "tzatza pdl-ista". daca nu curge, pica. nu merita nicio atentie acest cap de... sticla.
pdlisti-pnlisti-tara nistii!!! . un sfat: uitati-va cu atentie in jurul vostru! partidele de dreapta sunt, prin doctrina lor, partidele industriasilor, bancherilor, marilor proprietari, marilor bogatasi, noilor ciocoi galben-portocalii ai romaniei! ele fac legi sa-i fure pe salariati, pensionari, tarani si de la privati si de la stat!! daca nu sunteti bogati si votati cu dreapta inseamna ca suntetii prosti! daca nu sunteti prosti sunteti lepre galben-portocalii la furat!
nu mai trageti "vaiete" romanilor, indiferent de ce rang si culoare politica sunteti, pe sticla sau pe net. nu am nimic cu niciun partid. dar cand "322" a initiat ceva "antimatroz", ati votat tot sa ramana. acum inghititi galustele pe care te-a turnat si le toarna mereu. si "ridzi", "ridzi" romani ca ridzi-ul face tenul frumos
mai fratilor, aveti "boala" pe madam ridzi. aveti grija ca din septembrie intra tichetele de sanatate si o sa platiti.
tot ce am citit, in scolile prin care am trecut, despre capitalism versus socialism, cei 20 de ani dupa 89 mi-au dovedit ca totul este perfect adevarat. iar criza econimica mondiala aparuta in toamna trecuta, "cu binefacerile ei ", in toate planurile pe mapamond, demonstreaza c.e. d. d.
trecerea de la comunism la capitalism n-a avut scopul imbunatatirii vietii oamenilor ci furtul bunurilor realizate de „popor” in cei 50 de ani de o gasca de alogeni! trecerea de la comunism la capitalism este de fapt razbunarea alogenilor antiromani! s-au intors la averile lor nesimtite si asta-i capitalismul lor! distrugerea averii romanilor facuta in 50 de ani, furtul, cand a fost posibil, transformarea romanilor in sclavi, alungarea lor din tara! ce poti sa zici de legile hotziei pdl-pnl-pnt -restitutio in integrum - cand posesorului unui teren i se restituie si cladirile de pe el, chiar daca n-are acte! jaf la drumul mare! furtul proprietatii statului va continua din pacate, fiindca pe capul romanilor stau 24 din 24 de ore propagandisti antrenati in diversiune si mincina - vectorii de opinie:pensionarul cia hurezeanu, londoneza mi6 rodica culcer-6 apartamente si 100 ha, evanghelista pipidi, comunistul-anticomunist tismaneanu, internationalista macovei, lingaul pricopsit tru, porcul vorbitor boda si taranusii primiti la masa sa le cante-n struna: turcescu, ctp, cristoiu, tanase, dinescu, buscu, cartarescu, patapievici, maries! minciuna bine ambalata pare adevar!
dupa ce a ajutato in campanie pe buzila cu succesurili....acum primeste sut in ko-or...mai urmeaza lenutza h-udrea si....am scapat de toate ko-o-rvele din tzara.ha.haaaaa.
dupa parerea mea monica ridzi este nevinovata, in cazul in care va fi gasita vinovata cu siguranta va trebui sa plece
""art. 34 din constitutia romaniei: "dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat" intrebare: cum justifica statul roman ca un cetatean al sau sa plateasca un serviciu pe care il garanteaza prin legea fundamentala? comentariu: cred tot mai nult ca inainte de 1990 era mai bine in romania!"" da, consttutia garanteaza dreptul dar nu si posibilitatea dreptului pentru ce a mai mare parte a romanilor
mai, sunteti penibili cind incercatii s.o aparati pe ridzi, vi se inclesteaza gura,nu la ea va ginditi, ci la tatuc si fiica.sa.nici ea nu a fost capabila sa se apere, are dreptate agramatul vamghelie ca sunteti p.rosti, nici nu stiti sa furati.
@mihai,inainte sa fie spanzurati,ma kac pe basinescu-pinochio-porcinescu,famigli a lui mafiota si pe toti banditzii portocalii si dezgustatoare! la kacat,mizerii fetide si respingatoare! am zis!
ai o parere foarte proasta,lighioana portocalie!
daca erai cinstita nu trebuia sa se constituie nici o comisie care sa ne "esplice tutulor" unde sunt teroristii si de ce industria romaniei din 1990 este una de fiare vechi! citat din tiga nu iliescu si evreul roman peeeeetreeee.e clar ,ai furat bani pentru basanau si pentru ploada succesuri si pentru afacerile tale.justificai in prima secunda unde s-au dus banii fara ca cineva sa poata sa te acuze.i-ai furat si gata! de fapt pdl-ul+psd-ul sunt alaturi de pnl si pc-udmr-pntcd,ca prm-ul nici nu exista,satrele de tig ani im put iti care au devalizat si devalizeaza in continuare romania.asa ca ia mai lasa-ne otreapam ordinara ce esti ca ne-am saturat de cu rve politice si de centura!
tolontan_jurnalistul de executie a reusit sa faca massmedia sa discute numai de ritzi,dar in orice lucru rau este si un bine pentru noi "ceilalti",mai la toate posturile mogulilor apar "moralistii" paunescu,sandru,ciuvic a,roman,ursu(nu ai invatat nimic din emisiunea cu d-l liiceanu)care vor sa ne invete ei cum se fac concerte pe "daiboss".sarmana ritzi a pus-o ***** sa se afiseze cu eba .daca mazare sparge 3000 euroi/zi cu **** braziliene ,nu e nici o problema!!!!oare bani sunt ai lui?????mizerabila presa si televiziune-stiti la ce parte a ei ma refer!!!
in partidul delapidatorilor liberi , a intrat dihonia. sluga lui basescu , doamna ridzi-pitzi, a fost prinsa cu rata in sac dar zice ca nu fura ,exact ca si catelus cu parul cret. nu va putea fi anchetata nici schimbata de pe functie , deoarece basescu este inca tartorul hotilor din romania si apara ca fiind sluga credincioasa, care a fost linga eba . votati basescu si veti avea numai astfel de hotii pe fata.
comentariucum sa faci bani
metodele posibile (si legale cum sa faci bani multi repede, usor si legal cea mai noua metoda de a face bani pentru romani! bani rapid si sigur pe internet. testat! eu am facut 3000.00 de lei in 3 saptamani!!! e randul tau!!!!!! functioneaza!!!! singurul care functioneaza cu adevarat!!! nu risti nu cistigi. nu este nici o gluma,crede-ma! depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!), depinde numai de tine "poti face bani usor si repede" crede-ma: am incercat toate).aceasta este cea mai usoara si mai rapida cale. poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. merge! e testat! tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. eram sceptic, totusi... in urma cu ceva vreme navigam aiurea pe internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar cateva saptamani cu o investitie de numai 6 lei. imediat m-am gandit "chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie". dar, curios fiind, am continuat sa citesc. articolul spunea ca trebuie sa trimiti cate 1.00 leu la fiecare din cele 6 adrese mentionate in articol . apoi sa iti treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de forum-uri/adrese cu anunturi pe internet sau prin mail la cat mai multe adrese. pur si simplu! dupa ce am analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa prieteni m-am hotarat sa incerc. la urma urmei ce aveam de pierdut in afara de 6.00 lei si 6 timbre? cum este si normal, la inceput eram sceptic si chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. asa ca m-am interesat la pttr si mi-au confirmat ca intr-adevar e legal! deci am facut infima investitie de 6.00 lei. surpriza!...ghiciti ce s-a petrecut !!! .. intr-un interval de 7 zile am inceput sa primesc bani in cutia postala. eram uluit! m-am gandit ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat sa vina! in prima saptamana am primit 37.00 de lei .la sfarsitul celei de-a doua aveam 109.00 lei . in a treia saptamana stransesem 2547.00 lei ! si banii continua sa vina cu repeziciune. in mod cert a meritat sa cheltui cei 6.00 lei si cele 6 timbre (am cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!). sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce functioneaza. in primul rand va sfatuiesc sa salvati pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la indemana. cum? pasul 1: iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare din ele : "m-am adaugat la lista ta", astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute multiplicate de forumuri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). acum iei 6 bancnote de 1.00 leu si pui cate una in fiecare din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui fiecare coala in cate un plic si inchizi plicurile. ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor, pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota de 1.00 leu. acum trimiti plicurile la urmatoarele adrese: 1) op 1 cp 4 ->urziceni; jud. ialomita; cod:925300 2) belba andreea laura str.albastrelelor nr.3 cod : 300320 timisoara jud. timis 3) muresan gabriel, str. 1 decembrie 1918, nr 65, or. beclean, jud. bn , cod 425100 4)baiasu marian danut, strada: aleea mioritei,nr. 2, bl.n5, sc. a, ap. 19, cod postal: 240226, ramnicu valcea, jud. valcea, 5) turcan stefan str. mitropolit varlaam nr. 1 bl.902 sc.c ap.10 cod: 700224 loc. iasi 6)savin vasile, str. varariei, nr18, bl. a1, sc b, ap. 25, loc. barlad, jud. vaslui,cod:731217.. pasul 2: acum tai din lista pe numarul 1 si muti celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5 devine 4,etc...). astfel numarul 6 devine liber : completezi cu numele si adresa ta aceasta pozitie.trebuie foarte clar sa intelegi ca daca te vei pune in alta pozitie decit cea de-a 6-a, vei primi cu mult mai putini bani, pentru ca factorul de multiplicare se diminueaza. pentru a intari increderea in joc, trebuie sa nu trisezi si sa trimiti plicurile, deoarece altminteri, te excluzi singur din circuit semanind neincrederea. pasul 3: schimba ce doresti dar, pe cat se poate, incearca sa mentii articolul cat mai aproape de original. acum publica anuntul la cit mai multe forum-uri/newsgroup-uri (sunt o groaza). 200 este atat cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri cu atat mai multi bani vei castiga! nu e nevoie sa scrii din nou tot acest articol; poti sa selectezi textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in memoria calculatorului('copy' din meniul 'edit'); deschizi un fisier gol cu 'notepad'('file'...'new') si inserezi textul ca sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a ('edit'... paste'); salvezi fisierul cu extensia .txt. acum cauti pe internet newsgroup-uri (forum-uri on-line, message board-uri, site-uri de chat, de discutii) romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe care le cunosti si publici articolul. va sugerez sa treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri gata! felicitari... nu ar trebui sa iti ia mai mult de 30 de secunde pentru fiecare newsgroup! tine minte : mai multe newsgroup-uri inseamna mai multi bani! tot ce trebuie este un minim de 200! calcule...vei incepe sa primesti bani in cutia postala in cateva zile! daca vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza numarului mare de scrisori pe care le vei primi. de ce? din cele minim 200 de publicari pe care le-am facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu foarte-foarte mic). deci am castigat 5.00 lei cu numele meu pe pozitia a 6- a. acum fiecare din cele 5 persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare, publica la randul lor minimul de 200 de articole cu numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si ei cate 5 lei.eu primesc astfel 5*5*5 lei = 25.00 de lei. continuand exemplul cu acest numar mic (5) de persoane care raspund la articol, castig 125.00 de lei(vechi) cu numele meu pe pozitia a 4-a, 625.00 de lei cu numele meu pe pozitia a 3-a, 3125.00 de lei pe pozitia a 2-a si ... da! 15625.00 de lei cu numele meu pe pozitia intai. uimitor! daca fiecare participant publica articolul de minim 200 de ori! si totul cu o investitie initiala de 6.00 lei si 6 timbre. cand numele tau nu se mai afla in lista poti sa repeti procedura : iei ultima varianta a articolului si trimiti cate 1 leu la adresele care se afla in lista, punandu-ti numele pe pozitia a 6-a acum publici articolul din nou de minim 200 de ori. va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni intra pe internet si citesc aceste articole asa cum citesti tu acum !! asa ca iti poti permite 6.00 lei sa vezi daca merge cu adevarat? cred ca da... unii au spus "dar daca lumea se satura si nu mai trimite nimeni nici un ban?" ce sanse sunt sa se intample asta cand zilnic se alatura 20- 50.000 de useri noi la internet dintre care foarte multi citesc astfel de anunturi si sunt dispusi sa incerce ? jucati cinstit si corect si adresa ta va ajunge pe mii de forumuri, astefel vei primi mii de plicuri. in fiecare zi intra sute sau mii de oameni pe forum! veti avea numai de castigat!!! jocul se bazeaza pe o binecunoascuta lege din economie si anume legea multiplicarii pe care cred ca poti sa o intelegi. cred ca marile magazine se imbogatesc pt ca tu ai cumparat o sticla de vin. nu... se cumpara industrial .. deci daca joci corect si trimiti plicuri adresa ta va parea pe mult mai multe site-ri si vrei primi cu muuult mai multi bai! bafta! !!!!!!!! p.s. foarte important: o sa inalnesti oameni care nu sunt de acord cu asta si care nu au curaj sa incerce sa se imbogateasca inteligent. acestia se multumesc doar sa injure (mai mult nu pot). trebuie doar sa-i ignori asa cum fac eu, joaca si o sa vezi cum plicurile incep sa soseasca. daca ai incredere si perseverezi o sa-mi multumesti cat pentru cei care nu joaca... va raciti gura degeaba, eu primesc zeci de plicuri cu bani si o sa continui sa joc... bafta !!!
****://renatablogr.b _l_o_g_s_p_o_t.com/2 009/07/parodie.html. .... nu ratati !!!....."si ca suportam zdrobiti /
tot ce zeus ne asterne. /
nu mai plangeti mut, in perne, /
pentru banii ridzipiti." / ....
dar mircea badea ce zice ? mai exact, mircea badea, ce a fost pus sa zica ? unii spun ca, pentru a-l contrazice pe cristoiu, mircea badea, a facut ( a fost instruit sa faca ) o mica diversiune : s-a prefacut ca ar sustine-o pe ridzi, afirmand ca sumele a caror cheltuiala i-a fost reprosata sunt ridicol de neinsemnate, in raport cu sumele furate de dan ioan popescu, miron mitrea si adrian nastase.
imi aduc aminte de suava, inocenta monica iacob ridzi devenita conjunctural deputat. nici nu indraznea sa ridice privirea la cineva mustind de politete si solicitudine. in 2004 era o cu totul alta monica decat cea de acum: insolenta, agresiva, dispretuitoare cu cei mici, slugarnica cu cei mari. cand vroia sa urce in ierarhia partidului il intreba pe gheorghe barbu daca este de acord sa candideze la o functie de vice presedinte in partid. in 2008 il caracteriza pe acesta ca fiind cancerul organizatiei judetene a democrat liberalilor hunedoreni. s-a aliat cu mai multi: cristian vladu, veniamin blaga, tiberiu ridzi pentru inlaturarea lui barbu din functia de presedinte judetean. in alegeri s-a aliat cu cosmin nicula (psd), candidat in acelasi colegiu senatorial ca si gheorghe barbu, dandu-i acestuia lovitura de gratie. ii furniza lui nicula date din interiorul partidului pentru a-l sabota pe barbu. si au reusit. acum este foarte sigura pe ea mai ales ca sotul ei, tiberiu iacob, este primar in municipiul petrosani. toata aceasta situatie este jenanta pentru pdl. pacat ca nu intelege acest lucru si nu are onoare sa isi dea demisia.
e aceasta ridzi- pitzi- fritzi- mitzi cea maik mare nerusinata din istpria romaniei . e sustinuta de famillia basescu. de betivul acesta fara seamana, de siliconata timpitica eba. iar acum de ardei umplut- modelul slugii absolutete
nu exista retrageri !!!
doar aparare elastica !!!
catre victoria finala !!!!! :):):):):):):)
heil führer ! heil fuhrer ! heil fuhrer ! heil fuhrerin !!! heil fuhrerin !!! heil fuhrerin !!!
demokratisch-liberal partei ist ein gross partei mit ein stark führer .
monica ridzi (he, he, he) ist eine valkyrie .
mfg.
dunkel mäherin
pana la urma e decizia ei daca va demisiona sau nu....faceti atata tam tam pentru ceva ce nu va intereseaza.....chiar si daca va demisiona sau nu...pdl va ramane la fel..o familie si va lucra asa cum trebuie ca si pana acum...bravo pdl!
nu cred ca monica ridzi va pleca de la guvernare!si nici nu vreau!nu vom mai gasi in om mai dedicat pt ministerul sportului !asta va implica si pe voi..tineri ametiti ce sunteti!
imnul grosolaniei, ilustrat de un cuplet! adresa: ****://***.220.ro/al0wugvhgi/t he-ridzi-ridzi-song
Imnul grosolaniei, ilustrat de un cuplet! Adresa: 220.ro/AL0wugvHGI/The-Ridzi-Ri dzi-Song
Imnul grosolaniei, ilustrat de un cuplet!! Adresa: 220.ro/AL0wugvHGI/The-Ridzi-R idzi-Song
Imnul grosolaniei, ilustrat de un cuplet!!! Adresa: 220.ro/AL0wugvHGI/The-Ridzi- Ridzi-Song
ăîâțș â
ce tupeu are putoarea asta, nu se poate asa ceva, daca toti sunt la fel ...vai de ea de tara
Ä‚ÎÂȘȚ
mama cum a ajuns tara asta, toti betivii si toate ******* au ajuns mari oameni politici!
ura! ura de romani! va anunt ca am omorat al o mielea roman in "santurile" investitorilor! nu cer o lege aspra care sa sanctioneze "investitorul"! il mulgem noi de bani la pdl-pnl-pnt!!! nu cer ca sotiile si copiii mortilor sa aiba pensie pana la sfarsitul vietii lor, platita de "investitor&quo t; si nu de stat, fiindca mortii sunt romani! sa faca psdistii "monumentul romanilor morti in santurile investitorilor", daca sunt in stare!!!de romani n-am timp, ma ocup de voturile ungurilor, tziganilor, penticostalilor, ortodocsilor, adventistilor, drogatilor, currvelor si microbistilor!! sondori... chiar asa de mult ii urati pe romani?? ura! ura de romani!!!!!!! multumesc ctp-gandul, ca m-ati facut presedinte de omorat romani!!!
definitii : a ridzipi ; a fura banul public pentru a-l deversa pentru beneficiul lui basescu ; ridzipizda ; o parasuta ,dansatoare la bara in valea jiului, care s-a f-u-t-u- t cu cine trebuie ca sa parvina;oare cu cine? ridzifiota : o matracuca care foloseste metode mafiote pentru beneficiul pdl impoptriva populatiei : ridzieba : o c-urvistina care o pupa in c-u-r pe handicapata fiica a presedintelui betiv al romaniei; ridziboc : un pitic handicapat care se crede prim-ministru,dar in realitate eate o simpla sluga a unui marinar iresponsabil;ridziroman ia : singura tara din lume in care c-u-r-v-e-l-e ajug ministrii ! mai vreti ridzipisme ?
intimplarea, ca sa zic asa, cu anuntul demisiei inexistente este numai buna pentru a intra, odata pentru totdeauna, in rindul lumii, adica in legislatia anti-trust si in media. consiliul concurentei ar trebui sa initieze o astfel de lege (se pare ca o avea mungiu-pippidi, dar au lovit-o bufeurile), pentru ca nu este normal sa existe trusturi de media si scrise si vorbite si agentii si tot asa. stirea a fost inventata de o agentie de presa (invocarea sintagmei 'transmite agentia de presa...' da impresia falsa de obiectivitate), numai ca agentia respectiva este newsin, agentia grupului realitatea-catavencu. cum ar veni, stirea a provenit din aceeasi incapere, fizic! dupa care a fost luata de rtv, dupa care a fost preluata de cotidianul, dupa care, cu un mic ajutor de la prieteni, a dat-o in gard si tvr (care, ca din intimplare, are sef interimar la stiri, angajat pentru 90 de zile de 500 de zile!), dupa care s-a intins pecinginea. madam asta, ridzi, si-o merita cu virf si indesat, are destule actiuni in care a dat impresia, spre certitudinea, ca este un produs gresit al politicii (plus infatuarea care a facut-o sa dispretuiasca sportul in ultimul hal, nepremiind, de pilda, 5-6 amariti de medaliati), dar modelul care se urmeaza cu atita obstinatie este inacceptabil pentru o democratie adevarata. sa iei intr-un singur birou decizia sa inventezi o stire, si sa determini modul de raspindire a falsului, avind toate mijloacele pentru a o face, fara niciun control, pute a atentat la siguranta nationala. pai daca se accepta asa ceva ne putem astepta ca un canal financiar, money channel, de pilda, sa preia o stire de la newsin privind prabusirea leului, dupa care o preia si realitatea tv, de aici mai pun botul vreo 2-3 televiziuni, ca sa nu piarda bomba, si pina ne dumirim ca e o inventie ne trezim cu economia afectata. nu-i de joaca!
ti-e si greata... dar lasa, tot raul inspre bine. la toamna, toata gasca leprei asteia de basescu o sa dispara.
chiorule ! du-te in aia ma-tii ca iar esti muci de beat !
ridzi da-ti demisia si inapoiaza banii !!! numai incompetenti la pd-l !!!!!!!!!
pe blog-ul sau personal, deputatul stelian fuia, isi exprima nedumerirea despre refuzul de a demisiona al ministrului ridzi. de ce te miri domn deputat, ca doar ordinele le primiti de la cotrocelu
de-mi-si-a. sa traiti bine.
terminati cu circul!
se fura la bine si la greu.....
baieti nu voi santeti vinovati ca santeti prosti ci boii care v-au angajat,am inteligenta si voi aveti servici fotoliu legitimatie tupeu mojicie si tehnologie asa ca ce faceti cu mina voastra se numeste academa de crrretini,felicitari
rusine pd-l ! acum se vede cat sunt de mincinosi, de incompetenti si ca nici ei nu sunt diferiti de ceilalti. chiar o sa incep sa fiu de partea lui adrian nastase. pai daca ridzi nu raspunde pentru sute de mii de euro palmati, probabil pentru campania ebei (de aia merge greu dosarul la dna), atunci de ce sa raspunda nastase pentru niste pixuri, tricouri si afise ? nu ca el n-ar fi furat, dar ori e justitie pentru toti, ori numai pentru unii ????
ridzi crede ca daca e prietena cu eba si i-a finantat campania pe cai oculte, o sa scape. nu numai ca nu o sa scape, dar chiar o sa-l compromita si pe basescu in ultimul hal. nu mogulii, ci ridzi va desavarsi distrugerea clanului basescu si partidul aferent !
fatuca lui base daca nu ajunci decat la cratita auzi melodie ,inainte de asta as vrea sa il vad si pe base siliconat in buze si nu la chelie .fata draga nu fii trista ,nu te supara ,baga termoplonjonul in ceasca te vei bucura ,cine ti-a zis tie ca de la cratita acolo silliconat-o e usor ,tu fara inteligenta inimoasa al tatucului gingasi puisor.
prima regula in viata nu a veti niciodata incredere in gabori,nu ma jigniti nu am baut nimic
nu am incredere decat in mine si nici chiar in mine nu am incredere
base am vrea sa fii presedinte legiunile vor fii cu voi
moldova ,chisinau ,nimic nu este vejnic,nu cedati,veti fii liberi.
am oferit viata lui voronin ca am crezut ca acolo erau si copii maghiari daca murea vreun copil intram in moldova imbracat in dinamita si nitroglicerina daca nu cu tancul singur gata sa mor ca reprezentant al legiunilor ,nu ucideti copii maghiari ca juram fara sa amenintam ca cine face asta va regreta.
nica orice gaura cu par la om se zi tu ca noi te-am anuntat dinainte ca va intra gripa porcina in tara si tu nu ai facut nimic sa opresti asta de ti-ar intra pe sub mustata ta de papagal indiferent si incapabil.
poate nu veniti la vot sa ma votati...va mai dau 100 de lei la salariu!!
nica nu mai imi furati poporul maghiar stapanindu-l si batjocurindul ,traiti pe spinarea lui si spalati romanii ca sinteti romani si de maghiari nu va pasa ,o mama maghiara care nu avea cu ce isi hranii copilul in tara l-a ucis decat sa intre pe mina protectiei sociale romane adica a romanilor si apoi s-a sinucis oare mama maghiara nu a murit inebunita din cauza romanilor stapani in romania.
doamna ridzi este o doamna,frumoasa ,desteapta si carismatica!a intrat in malaxorul politicii pd-lpentru ca acolo ,sunt multi ,,talibani,,care aspira sa cucereasca cosmosul romanesc!altii scot castanile din foc cu mana domniei saleapropo,elena udrea cheltuie bani mai putini?
si sa vezi ce "explicatii" o sa dea vagaboanda asta puturoasa la cristoiu! iar bosorogul ala libidinos o sa dea din cap ca un ramolit ce este si..."dea, doamna ridzi, he, he, uite ca la asta nu m-am gandit. ce desteapta sunteti, doamna ridzi, cum ati ***** dumneavoastra 600 de mii de euro intr-o zi si prostii astia au tupeul sa se ia de dvs."
vreau ca lumea sa stie ca sunt cel mai de c.acat individ din subspecia j/idanilor pedofili. cred ca daca mazgalesc postari copiate pe forum, astia o sa se enerveze si n-o sa mai poata dormi noaptea, ca un c.acat ca mine face istericale de dement aici. nu pot sa cred ca constat ca abia asteapta sa ma bage in mamica mea, aia c/urva, si sa rada de mine. acuma voi urla ca gheorghe dedinvale a pocnit-o pe bisisica, capra mea cu care am avut prima egzperienta segzuala, dupa cea cu rabinii pedofili din aceasta lista: ****://rabbiwatch.com/cr iminalrabbilist.htm
chestie de gust! ia, da tu pagina mai sus si uita-te mai bine la poza! priveste-i ochii, in special! e imposibil sa nu-i deslusesti rautatea, lacomia, nemernicia. la o privire de ansamblu si mai atenta, vei constata ca intruneste toate elementele fizionomice, de cele comportamentale nu mai vorbim, ale delicventului, infractorului, a celui care ascunde niscai 'pacate' grele! amanuntele astea nu pot scapa unora care si-au petrecut ceva ani de viata prin procuraturi si care au exercitiul de a deslusi din comportamentul si de pe fata oamenilor cam ce hram poarta!
pd-l este un partid fascist internationalist de secol xxi! de ce? 11---”suntem cu poporul!” – este doctrina politica–loganul demagogiei fasciste pure! aici se incadreaza mascarada perpetua: ne imbracam in haine populare, ciocnim cu satenii, ne punem pene de paun pe cap, scriem cu oi pe dealuri, facem pasca si miel din ghips si oua gigantice din fier, mergem la coasa cu televiziunea dupa noi! obraznicie, caraghiozlac, circ, panarama facem zilnic sa creada "poporul" ca-l iubim cand il belim!!!!pdlisti dupa taranisti!!! pdl= partidul fascist al nesimtirii, smecheriei, hotiei, obrazniciei, prostiei, golaniei in politica!!!
@18:51- da, ai dreptate. i se citeste pe fata ce e! sunt convins ca i-ar disparea grimasa aceea aroganta daca un baiat "vesel" i-ar lua declaratie dupa declaratie timp de 48 de ore! s-au mai vazut cazuri cand, in urma unor astfel de "audieri", au inteles ca mai bine pentru ei este sa devina cooperanti! nici patachina asta nu va face exceptie!
baieti ce ma distrati cand santeti smecheri prosti si realizati amenintati,santeti dezagreabili ca oameni,in viata omul nu are ce pierde nici macar viata santem nascuti sa murim si prea prosti sa traiti,mincati painea statului degeaba si ne furati si stapaniti cu altii si cu alte tari poporul,nimic nu este vejnic ,insa talente cu tehnogie si papagali dracosi cica stapani ,,poate stapanii vostrii nu a poporului.
go in the hell gaboratilor,ma kiss pe voi adica pe americana ducetiva ***** .santeti prea prosti sa traiti si ai ***** ca rasa de neevoluati salbatici barbari teroristi si hoti criminali ce santeti legali si slugi la tari.
game over,finis definitiv,sa ma pupati in cccurcan.
daca ma uit pe geam vad oamenii ,ce tare esti.
si eu vad pe un computer langa mine,impuscativa singuri ca faeti un bine omenirii nu mai furati,nu mai omorati legal fara motive si la ordin tari, si nu mai faceti rau oamenilor si nu mai mancati paine oamenilor degeaba
am putea afla ce studii are, fiindca am inteles ca e captusita de licente si doctorate? stie cineva la ce universitati le-a luat? daca e vorba de "spiru haret" sau cum ii zice, "universitatea" aia a lui ion gaf-deac (si profesor universitar la institutul de mine petrosani, printre altele), e clar, acolo, dupa cum se vorbeste in popor, poti obtine tituri academice si dupa extirparea creierului! acolo o fi "studiat" doamna ministru??? ar fi haiul lumii!
bai nu va mai osteniti atita ca aceasta sluga fidela familiei basescu nu va fi schimbata decit atunci cind nu va mai fi basescu presedinte.partidul delapidatorilor :iberi , nu este capabil si nu are decit talhari, smenari si banditi cocalari. ******* scosi de invatamintul romanesc cum sunt jigodiile de stolojan, basescu, blaga,berceanu, boc, preda, udrea, ridzi si tot clanul de neispraviti.
ca sa fiti fericiti am sa il votez doar pe corneliu vadim tudor.
Tinerii din Romania , iubesc spaga si hotia .
ridzi e o tanara desteapta si frumoasa si dorind sa se afirme politic a cazut victima lui basescu ,care de ciuda ca fata lui nu e buna de nimic,a sacrificat-o pe ridzi,impunandu-i sa o ajute pe fica -sa sa se lanseze in politica,nedandu-si seama "ca n-ai cu cine"bre,nea basescu!.cat ai fost plecat peste mari si tari,luptandu-te cu urgia furtunii si valurile,nevasta ta oare ce a facut de nu a trimis-o la scoala pe biata fata si nu a ajutat-o macar sa invete gramatica limbii romane,dar poate ca nici ea saraca,nu stie mare lucru!pacat ca soti iacob-ridzi ,doi tineri ambitiosi si capabili,sa fie sacrificati de ambitia de afirmare cu orice pret a familiei basescu.dar cu noi ce are nea basescu de nu ne lasa in pace.lasa-ne,lasa-ne,draga nea basescule!poate marea si valurile te asteapta in bratele lor.si duuuuuuuuuuuuu-te,iubitel!ai distrus tara si pe noi!ajunge!
adversarii politicii,ma refer la psd-isti si pnl-isti profita de neunitatea din cadrul pd-l-ului in acest caz.ar fi foarte bine ca traian basescu dupa ce va castiga prezidentialele din toamna sa formeze in cadrul pd-l-ului o structura noua sub comanda elenei udrei sau monica iacob-ridzi care au priza la public.
chestia cu madam udrea si ridzi se va intampla doar in capatzana ta de creta portocalie hahahaha!
stie cineva cam ce se intampla cu un personaj delapidator ca madam ridzi, pe vremea securitatii??? pai, dadea cu subsemnatu' pe la securitate pana-i cadeau bratele din umeri! eh, d'aia era buna securitatea! d'aia se si numea 'securitate', ca sa fie cine sa 'stearga peretii' cu banditii si infractorii. acum nu mai exista nici o structura care sa se ocupe realmente de securitatea economica a acestei tari, iar consecintele se vad: toti cleptomanii portocalii cu mentalitati neoliberale fura pana cand nu vor mai lasa nimic in tara!
moarte gaborilor
urasc gaborii de moarte
cristoiu este un porc. ritzi-pitzi este o vaca si o hoata nenorocita. la inchisoare cu hotii!!! huoooooo!!! oameni buni, dati in cap la comunisti ca altfel astia va mananca!
distrugeti viermii comunisti. votati pntcd. eliberati-va de minciuna in care traiti de 20 ani, aceeasi minciuna comunista in care si-au irosit viata parintii vostri. votati pntcd.
inafara de aprecierea despre frumusetea si inteligenta monicai ridzi, sunt perfect de acord despre cine se afla in spatele intregii acestei intamplari murdare.
aceasta "solidaritate tiganeasca" nu este imprumutata ci mostenita de la psd, doar cele doua partide au aceeasi mama fsn. cum credeti ca i se va cere demisia lui madam ridzi sau ca va fi demisa??? doar banii au fost folositi la campania electorala a lui eba.voi chiar credeti in minunii, basescu va uita subit (ca de obicei) ca el este "marele presedinte jucator si luptator anticoruptie" si va gasi el o metoda sa impace si capra si varza. asa ca romanilor, votati pe "cel mai bun presedinte al romaniei" ca si asa mamaliga nu explodeaza decat odata la 50 de ani.
maria shpagalena spala piciorushele imputzile(de cat le-a bagat in zeus-beshinosul) lui ionica cristuloiu(evident omul-ardei -pârtzet a fost inainte la iuda turcescu-se zice... vamesh sub acoperire-la o pupaceala care o sa genereze o bruma de tensiune tragica in singurul neuron neconectat la flic-flacuri inca din presa pisdei...nevertebratul barnabäƒs
daca dosarul ajunge unde spera ea si pdl-istii, acolo la seful dinia, e ca si terminata ancheta, daca se va afla ceva mai mult , va fi de la aceasta comisie, in rest nimic. base d'aia zice ca daca dna incepe urmarirea o demite,pai ca nu incepe.
eu, cristoiu ion, plec de la antene, plec la realitatea, am trecut de partea lui base, ca e prea "atacat"sarac u' si trebuie sa-l resuscitez. ce < nu va place? si ce daca, o sa-i fac campanie si iar vi-l bag pe 5 ani, ha, ha,
--in democratii mai ales in cele "originale --partidele "politice " pot fi considerate "societati pe actiuni "' al caror scop clar este interesul de grup si personal contra intereselor statului si natiei --asta in general dar in special pdl-ul este de departe cel mai nociv si periculos "partid" pentru romania postdecembrista [cu litera mica ] "partid " care prin "gura " gurului sau basescu -[cu litera mica ] a promovat "sangele proaspat si tanar "' dar cumplit de ******* si murdar "format in majoritate din tarfe de lux - depravate si ordinare care traiesc exclusiv pentru lux orbitor , imperacheri vulgare depravare si betii ordinare -toate aceste privilegii optinute prin jaf , hotii din bani publici, excrocari si estorcari din averea si proprietatea statului , excroci politici , borfasi cu "gulere albe " si - haite de infractori - si toata aceasta adunatura -cu "sange proaspat si tanr " caracterizat print-o obrasnicie si tupeu ce depaseste cu mult limita patologicului --"guverneaza " ce a mai ramas din tara -- nelimitati in dorinta de a parveni si imbogatii fara sa produca ceva - sunt un real pericol pentru romanii nealterati care nu vor ingenunchea in fata acestei haite de raufacatori si infractori --avem ca exemplu aceasta "creatura " --"femela " ridzi , [cu litera mica ]aflata in perioada de ruit ,obrasnica - si pusa pe inavutire din bani publici - la fel si "suratele' sale "femele de partid " udrea , sulfina , anastase , boagiu ,"eba' si multe alte 'femele " pentru care nu merita - sa bati tastatura- toate si toti borfasii si infractorii pd-listi -[cu litera mica scrisi ]- de care trebuie sa ne "amintim " acest boureanu infractor recunoscut deosebit de periculos prin obrasnicie , tupeu si "rafinat " in ale miciunii si jafurilor din bani straini -- cam asta este "sangele proaspta si tanar dar rau mirositor - si murdar " creat si impins catre puterea in stat de catre marele si inegalabilul "tartor " al tuturor timpurilor traian basescu [ cu litera mica in mod special ] am zis --!
daca ei asa considara ca este bine, sa o faca ! deoarece pot pune un ministru mai competent in locul doamnei si care va putea sa justifice mai bine ce va face cu banii alocti ! uite un partid care stie sa-si administreze ministrii ! bravo lor .
si nastase a fost dat jos si era judecat pentru rahaturile alea de termopane! si l-am dat jos pentru asta. ca sa-l punem in loc pe protectorul lui tanti udrea si a lui tanti ridzi. stii ceva, basescule? cred ca o s-o termini rau de tot.
bun guvern avem, buni ministri, in frunte cu marele base si stralucitul licurici. in plina criza economica ei nu au altceva mai bun de facut decat sa se plimbe pe plaiurile mioritice invatand pe plerini sa se roage, pe tarani sa dea cu coasa, pe ciobani sa mulga si sa tunda oile, ori, sa se destinda pe santiere patriei in "cizme" de sefi de santier. daca le mai ramne putintel timp liber incep o blacareala ca la usa cortului sau sunt cercetati de dna pentru joaca cu banului public. ma intreb, astea sunt prosti sau dusi sau si una si alta?
dragi romani!priviti fotografia acestei ministera ridzi!pute a ****** guvernamentala,amanta tuturor din guvern,da proasta precum penisul dupa e jaculare.si la fel ca ea este udrea si si elena,fata lu mari(baligar)palincar crezandu-se mare corsar-tt-su.si dac tara romanesca a juns a fi condusa de derbedei si ***** asa merita poporul roman,ca doar i-am ales.p.s. va dau doar un exemplu de derbedeu guvernamental:minitr eul transporturilor(berceanu) sau cum l-o fi numit.acest objec ministru nu stie cine-a fost prima dat:oul sau gaina=(tradus)=dacul sau romanul.cu asa object!de minister de transporturi centura de constanta,ar trebui mutata pe la navodari,midia,sau de ce nu pe erdine.special pentru ministerul de transporturi romanesti tovarasului berceanu:dac nu stii istori poporului roman **** te-o lapadat ca p-o epava bashista multo-oinculto comunisto.esti un gunoi social dac nu cunosti istoria poprului roman.puti!puti!puti!-la fe ca-colegu tau de barca,la car dora pipa-i lipseste.
nu opinia publica vrea sa va controleze ci oameni in carne si oase, care au mers la vot si au pus stampila in dreptul pdl-ului. intre acestia ma gasesc si eu si simtindu-ma jignit sa fiu denumit "opinie publica". daca pentru voi conteaza mai mult sustinerea unei hoate din bugetul de stat, decat votul meu viitor, atunci fiti siguri de lepadarea mea de astfel de partid, la alegerile ce vor veni. imi cer iertare romanilor care nu v-au votat, pentru greseala mea.
****://bit.ly/m62yr
toti imbecilii din partidul delapidatorilor liberi condusi maiestru de tatucul hotilor , tarian basescu si ajutat de sluga credincioasa emil boc, sunt la fel ca aceasta javra ordinara. ori ca o schimba ori ca nu , toti sunt la fel , deosebiti doar de nume.ca sa fie mai fericiti , o sa il votez la presedintie pe domnul corneliu vadim tudor.
sa traiti bine in gasca voastra de hoti. voi cu voi si cu interesele voastre de clan iar noi cu necazurile si saracia permanenta.sa va ia ***** si sa crapati de lacomie.
pdlisti-pnlisti-tara nistii!!! . un sfat: uitati-va cu atentie in jurul vostru! partidele de dreapta sunt, prin doctrina lor, partidele industriasilor, bancherilor, marilor proprietari, marilor bogatasi, noilor ciocoi galben-portocalii ai romaniei! ele fac legi sa-i fure pe salariati, pensionari, tarani si de la privati si de la stat!! daca nu sunteti bogati si votati cu dreapta inseamna ca suntetii prosti sau daca nu sunteti prosti sunteti lepre galben-portocalii la furat!
ministrul monica iacob ridzi beneficiaza de o atentie deosebita din partea serviciului de protectie si paza. desi la adresa ministrului ts n-a fost semnalata vreo amenintare, directorul spp a aprobat ca iacob-ridzi sa foloseasca o limuzina din parcul auto spp!
este vorba de un bmw...parasuta protejata pe fata de tatucul hotilor , traian basescu. ca si in cazul celeilalte slugi , facuta ministru la apelul bocancilor pe nume elena udrea , si aceasta sluga a famigliei basescu are protectie. nici ceausescu nu a facut asemenea risipa pe vremea lui.doar acest tiran betiv isi permite sa isi aranjeze protejatele ca pe amante si slugi credincioase . sa crapati de lacomie , hienelor, ca am sa il votez pe corneliu vadim tudor ca sa va crape ficatii.
ministrul monica iacob ridzi beneficiaza de o atentie deosebita din partea serviciului de protectie si paza. desi la adresa ministrului ts n-a fost semnalata vreo amenintare, directorul spp a aprobat ca iacob-ridzi sa foloseasca o limuzina din parcul auto spp!
este vorba de un bmw 530xi, cu numarul de inmatriculare b-03-zci, care face parte dintr-un lot de 34 de autoturisme achizitionate de spp in urma cu doi ani. fiind vorba de o masina a spp, aceasta nu este condusa de un sofer din cadrul mts, ci de un subofiter de la spp, ministrul iacob-ridzi beneficiind de toate dotarile suplimentare ale limuzinei. monica iacob ridzi nu este singurul membru al cabinetului boc care beneficiaza de masina de serviciu din partea spp. si elena udrea a primit tot un bmw de la spp. daca elena udrea si-a motivat gestul prin faptul ca masina din parcul ministerului turismului era stricata, in cazul ministrului iacob-ridzi am aflat ca mts dispune de un parc auto substantial, cu masini preluate de la ans, ant, ass si ansit. de altfel, in vreme ce ministrul ts se deplaseaza cu limuzina spp, in fata sediului mts stationeaza de ceva timp un alt bmw (foto), de culoare gri metalizat, cu numarul de inmatriculare b-84-thk, destinat demnitarului. toate aceste cheltuieli intr-o perioada de criza sunt facute in baza unei hotarari din 2003 a consiliului suprem de aparare a tarii, care n-a fost abrogata, prin care premierul are dreptul sa stabileasca ce membri ai cabinetului pot beneficia de masina si sofer de la spp, chiar si in lipsa unei amenitari la adresa demnitarului.
este pe vrute?! daca exista dovada ca a gresit, trebuie sa plece! ce nerusinare! ce oameni fara onoare, nici un pic de demnitate. tine cu dintii de functii, pozitii, de "umbrele de protectie"...sunt atatea cu asa caractere imbacsite, josnici. mi-e sila! ce tara fara autoritate! ce bataie de joc! unde-i tepes voda?
aceeasi nesimtire, caracteristica politicii romanesti...
cei tineri nu pot fi altfel ca cei batrani...
o nesimtire fara margini
uitati romini pe cine ati votat pdl un partid de corupti asta meritam sal mai votam si pe basescu sa fie tot tacimul complet si ne mai revenim peste cinzeci de ani
nu ma duc,nu ma duc pe lumea ailalta nu ma duc,ducetiva voi ***** rasa nenorocita si ******** de romani
ura! ura de romani! va anunt ca am omorat al o mielea roman in "santurile" investitorilor! nu cer o lege aspra care sa sanctioneze "investitorul"! il mulgem noi de bani la pdl-pnl-pnt!!! de romani n-am timp, ma ocup de voturile ungurilor, tziganilor, penticostalilor, ortodocsilor, adventistilor, drogatilor, currvelor si microbistilor!! cativa legionari urla si acum despre rezistenta din munti! vor despagubiri platite de romani! de ce nu cer direct rusilor si americanilor - doar ei au bagat comunismul in romania?! de ce nu zic nimic despre crimele regimului basescu: oamenii omorati, fara nici un fel de asigurare din partea statului fascist, despre romanii alungati din tara de multinationalele care platesc in romania salariul de supravetuire? de ce de exemplu coca cola plateste un muncitor la banda in germania cu 2500 de euro si in romania cu 250?! sondori... chiar asa de mult ii urati pe romani?? ura! ura de romani!!!!!!! multumesc ctp-gandul, ca m-ati facut presedinte de omorat romani!!!
nici o legatura in veci ,nici foto nici video nici pe telefoane sa vedeti nici pe camere video nici pe internet,nici o comunicare in veci
m-ati terorizat ca maghiar romanilor pentru azilul politic,nu veti stii in veci ce am vorbit pe azilul politic
romani m-ati terorizat de ani in romania pentru azilul politic,m-ati terorizat ani de zile pentru azilul politic rasa rea de romani stapana in romania.
romani m-ati terorizat ani de zile ca maghiar in romania ca am mers pe azil politic ,pentru azilul politic m-ati terorizat romani ca maghiar de ani ca stapani ce santeti romani in romania ,rasa rea de romani stapana in romania
nu va convine azilul politic
nici o informatie in veci
nici o informatie
ridzi draga te incapatinezi ca bombonel dar nu uita el are sustinere tiganeasca ca doar e tigan asa ca laso mai moale ca nu te va sprijini nimeni.concluzia pentru ridzi :daca ai gresit o sa platesti ca ai furat prea putin.concluzia pentru bombonel:daca a gresit ,sigur nu o sa plateasca ca el a stiut sa fure miliarde si are de unde da.rromania te iubesc.
eu as propune "ritz-ul" ca unitate de masura etalon a nesimtirii politicienilor romani.
super tare andreea antonescu filmata in ipostaze sexy ***.imagini-funny.com/vide o-1277-andreea-anton escu-filmata-cu-came ra-ascunsa.html
boicotati emisiunea lui cristoiu, ca si asa se bilbiie si e cam incoherent de cind a imbatrinit ...o sluga
slab ministru demisia la munca nu numai la ciordela
si rinjala att stiu sa faca demisiaaaaaaaaaaaaaaa cucona
daca fane spoitoru ar fi fost pesedintele romaniei, credeti ca fratii camataru ar fi ajuns la puscarie? pai cum vreti sa ajunga la puscarie hoata monica iacob ridzi,daca presedintele romaniei este banditul traian basescu?
ce demisie? ce, sunt banii vostrii de va agitati ca sifonu'? sunt banii lor, fac ce vor cu ei.
ridzipoanca a sunat-o pe pitipoanca (eba) care l-a sunat pe pidziponcu marlan (basescu), care l-a sunat pe pidziponcu' tonomat (boc) si i-a pus placa cu "n-o demiti". strans uniti in jurul partidului, presedintelui, coruptiei si furtului. tepele promise sunt ptr ceilalti. lupta impotriva coruptiei se suspenda cat timp fura ai nostrii.
pentru lacomie, marsavie, excrocherie si tupeu, exista deja o unitate de masura: ,,voicul-lul", dan voiculescul a introdus acesta unitate, dar pentru o mai usoara folosire se folosesc diviziunile acesteia: ,,microvoicul-ul", aceasta divizare se foloseste deoarece vor trece foarte multi ani pana cand va mai aparea un animal biped, urmas al lui homosapiens care sa intruneasca atatea calitati negative incat sa ajunga la ,,valoarea" de un voicul adica 1000000 de microvoiculi, asa cum este dan voiculescu.
incredibil ce tupeu are boarfa asta ordinara. cica "o sa-i dau in judecata pe toti, pentru denunt calomnios". dai in judecata pe mortii tai, taratura dracului, ca dupa ce-o sa pice animalul ala de basescu de la putere si tu si eba o sa mergeti de mana la prison.
atitudine tipica de mitici .huo bucurestenilor si miticilor ce duceti tara de rapa.fanariotilor ,balcanicilor ,turcitilor ,arabitilor!!!!!
cenzurat de adevarul lui patriciu. mas media
cei ce sant de partea poporului si a lui dumnezeu. si cei ce intorc spatele poprului si lui dumnezeu, mincinoasa aroganta indiavolita nu intamplator este a criminalilor si hotilor care de la lovitura de stat a lui iliescu, imbogatiti necuveniti precum patriciu, voiculescu, vantu sub ocrotirea hidosului iliescu cel pagan si satanic insetat de sange tanar pentru a ocroti securisti indraciti. din 89 si pana acum aceasta mas media indiavolita sint responsabili pentru tragedia poporului, pentru sustinerea celor mai indraciti asa zisi parlametari psd prm pc pnl in fapt o banda de excrocii si criminali din grupul patriciu voiculescu vantu, pentru mortalitatea imensa comparata cu era ceausescu, pentru plecarea din tara a celor ce cautau un mod de a supravietui, pentru sinuciderile celor ce si-au pierdut speranta, pentru moatea in accidente pe sosele care nu au fost nici macar reparate in timpul celui mai satanic dintre romani iliescu si rataciti de actiunile intentionate mas media ce indemnau la prostitutie si bautura si droguri in emisiunile lor dracesti hidoase. au ascuns sau ocolit sau in trecere de ochii lumii sau ocupat de stricaciuni si hotii minore acoperind hotiile si crimele majore ale patronilor lor satanici. satana e pe langa ei si stapanii lor. e la coltul strazi sau la poarta sau in casa lor unde l-au invitat. si intr-o noapte sau zi mai de vreme sau mai tarziu cand nu va asteptati si va credeti intangibili satana intr-un fel sau altul ii va lovi sau ii va lua la el in zmoala
aici nici nu mai e vorba de nesimtire. e chiar credinta ca romanii sunt un popor de dobitoci, din banii carora se poate fura fara nici o teama de a fi pedepsit. in fond, ea a furat pentru fata lui tata, pentru ca ea sa devina europarlamentar, nu? deci ce i se poate intampla? in conditiile in care jigodia de basecu a furat intreaga flota, si fata lui cea mare are casa de un milion de euro, ce mai inseamna 600 de mii de euro?
aluia care a propus unitatea de masura a nesimtirii politicienilor romani "voicul" in loc de "ritz" propus de mine, as vrea sa-i atrag atentia ca ritzul are o puternica sustinere guvernamentala si prezidentiala. n-am nimica impotriva considerarii lui voiculescu in topul nesimtitilor politicii romanesti, insa nefiind in circulatie (in guvern), e un caine care latra la luna. ritza noastra insa e prinsa cu mana in buget si face pe "niznaiul". degeaba insa cred ulii ca suntem creduli toti!
daca te intalnesti noaptea pe scara blocului curidzi si madam turcanu te apuca epilepsia ce frumoase sunt
suina guvernamentala "ritz-guitz" sau cum sa ramai cu botul in laturi indiferent de ce ea ce se intampla in jur!
avem de aface cu un linshaj mediatic! gandindu-sa cineva cat au cheltuit predecesorii ei cu evenimente similare? cat a dat agathon pe palmieri si cat a palmat tradicenu cu fundurile (scuzati) marine? personal cred orice este dovedit! deocamdata fum si air fum!
comentariu-avertisme nt!-ma adresez voua fratii barbucenescu!nu discreditati jocul nostrum cu ambitiile voastre necontrolate.daca vreti sa fiti destinatarul sumelor trimise,nu va schimbati pe aceeasi lista!ramona a fost initial pe lista ea ramane in continuare.tu alexandru fati alta ecfhipa si continuati separat.
ce p... mea se intimpla n romania asta de ca.cat ??? orice politician care este suspect de spaga trebuie imediat demis !!! fara abhhh si beeeeeee
ma oftic rau de tot cind vad cum partidele astea romanesti se transforma in gasti care fura, corup si atunci se apara intre ei...mie silaaaaaaaaaaaaaaaaa aaa!
comentariu-vrei bani?cum sa faci bani multi repede, usor si legal cea mai noua metoda de a face bani pentru romani! bani rapid si sigur pe internet. testat! eu am facut 3000.00 de lei in 3 saptamani!!! e randul tau!!!!!! functioneaza!!!! singurul care functioneaza cu adevarat!!! nu risti nu cistigi. nu este nici o gluma,crede-ma! depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!), depinde numai de tine "poti face bani usor si repede" crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).aceasta este cea mai usoara si mai rapida cale. poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. merge! e testat! tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. eram sceptic, totusi... in urma cu ceva vreme navigam aiurea pe internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar cateva saptamani cu o investitie de numai 6 lei. imediat m-am gandit "chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie". dar, curios fiind, am continuat sa citesc. articolul spunea ca trebuie sa trimiti cate 1.00 leu la fiecare din cele 6 adrese mentionate in articol . apoi sa iti treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de forum-uri/adrese cu anunturi pe internet sau prin mail la cat mai multe adrese. pur si simplu! dupa ce am analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa prieteni m-am hotarat sa incerc. la urma urmei ce aveam de pierdut in afara de 6.00 lei si 6 timbre? cum este si normal, la inceput eram sceptic si chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. asa ca m-am interesat la pttr si mi-au confirmat ca intr-adevar e legal! deci am facut infima investitie de 6.00 lei. surpriza!...ghiciti ce s-a petrecut !!! .. intr-un interval de 7 zile am inceput sa primesc bani in cutia postala. eram uluit! m-am gandit ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat sa vina! in prima saptamana am primit 37.00 de lei .la sfarsitul celei de-a doua aveam 109.00 lei . in a treia saptamana stransesem 2547.00 lei ! si banii continua sa vina cu repeziciune. in mod cert a meritat sa cheltui cei 6.00 lei si cele 6 timbre (am cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!). sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce functioneaza. in primul rand va sfatuiesc sa salvati pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la indemana. cum? pasul 1: iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare din ele : "m-am adaugat la lista ta", astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute multiplicate de forumuri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). acum iei 6 bancnote de 1.00 leu si pui cate una in fiecare din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui fiecare coala in cate un plic si inchizi plicurile. ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor, pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota de
1.0 leu. acum trimiti plicurile la urmatoarele adrese:
1-iordachioaia marian str.splaiul independentei nr.290 bl.p21 ap.314 sect.6 bucuresti.
2-oficiul postal 1,casuta postala 4 urziceni jud.ialomita cod.92530
3-belba andreea laura str.albastrelelor nr.3 loc.timisoara jud.timis cod.300320
4-barbuce nescu ramona str.aleea gladiolelor nr.2 bl.c19 ap.14 loc.ramnicu valcea cod.240226
5-baiasu laurentiu florian str.aleea mioritei nr.2 bl.n5 sc.a ap.19 loc.ramnicu valcea jud.valcea cod.240226
6-stancu pavel str.ciurchi nr.127a bl.q1 sc.a ap.13 loc.iasi jud.iasi cod.700800
. pasul 2: acum tai din lista pe numarul 1 si muti celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5 devine 4,etc...). astfel numarul 6 devine liber : completezi cu numele si adresa ta aceasta pozitie.trebuie foarte clar sa intelegi ca daca te vei pune in alta pozitie decit cea de-a 6-a, vei primi cu mult mai putini bani, pentru ca factorul de multiplicare se diminueaza. pentru a intari increderea in joc, trebuie sa nu trisezi si sa trimiti plicurile, deoarece altminteri, te excluzi singur din circuit semanind neincrederea. pasul 3: schimba ce doresti dar, pe cat se poate, incearca sa mentii articolul cat mai aproape de original. acum publica anuntul la cit mai multe forum-uri/newsgroup-uri (sunt o groaza). 200 este atat cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri cu atat mai multi bani vei castiga! nu e nevoie sa scrii din nou tot acest articol; poti sa selectezi textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in memoria calculatorului('copy' din meniul 'edit'); deschizi un fisier gol cu 'notepad'('file'...'new') si inserezi textul ca sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a..
buna propunerea :unitatea de masura a nesimtirii politicienilor sa fie,de acum in colo ritz-ul ! bravo nene !
pdlisti-pnlisti-tara nistii!!! . un sfat: uitati-va cu atentie in jurul vostru! partidele de dreapta sunt, prin doctrina lor, partidele industriasilor, bancherilor, marilor proprietari, marilor bogatasi, noilor ciocoi galben-portocalii ai romaniei! ele fac legi sa-i fure pe salariati, pensionari, tarani si de la privati si de la stat!! daca nu sunteti bogati si votati cu dreapta inseamna ca suntetii prosti sau daca nu sunteti prosti sunteti lepre galben-portocalii la furat!!!
deturnarea de fonduri s-a facut in favoarea lui eba(basescu). cred ca a facut-o din prostie si servilism voluntar. demisia nu este un act de lasitate este un act de demnitate. numai la stoarfele idioate este un act de lasitate. doamne, ce au gasit la "fatuca" asta? romanii au multe cazuri de oameni exemplari care si-au dedicat si sacrificat viata pentru cauze si idealuri nobile. sunt ei promovati si elogiati? de cine? doar doua lucruri sunt infinite, universul si hotia din f.s.n (p.d.l.+ p.s.d.), insa nu sunt sigur de primul. principiul statului de drept este opus statului politienesc. se caracterizeaza prin faptul ca infaptuieste domnia legii in intreaga lui activitate. in conformitate cu art. 16 din constitutia romaniei- "egalitatea in drepturi. (1) cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. (2) nimeni nu este mai presus de lege." autoritatea nationalä‚ pentru reglementarea si monitorizarea achizitiilor publice este a noastra, deci ridzi nu este vinovata este doar proasta si servila.
sper sa nu demisioneze si sa le faca pe plac altora........nu renunta si lupta mai departe ca meriti
voicul-ul este introdus ca unitate de masura de pe vremea cand dan voiculescu facea parte din guvern
bai tigane schimba caseta, sau daca numai pe asta o ai, arunco!, este demodata rau, si o sa fii luat drept fraer, cu totii vat altceva.
bine zice stolojan, la ce ajuta demisia? doar de dragul presei.
poza penalei face mai mult decit articolul: facies ingramadit, frunte ingusta de om prost si razbunator, buze subtiri schimonosite intr-un un rictus viclean, ochi incredibil de perversi, - si toate astea la o muyere de doar 32 de ani... din nefericire, indivizii din specia ei au o tenacitate de picatura chinezeasca. vai de noi (as an aside, pacat ca s-a prapadit octavian paler, fiindca ar fi avut cu siguranta niste comentarii revelatoare la adresa matracucii)! burn in hell, ridzi... cu tot neamul tau [politic].
dc doamna ministru monica iacob ritzi sa fie cercetata penal?dc sa demisioneze?pt toate minciunile care le-au pus in practica psd-pnl care vor sa bage valea jiului groapa?....tot ce a facut doamna ministru este legal...valea jiului merita sa fie respectata in continuare si cred ca va fi atata timp cat o avem pe doamna ministru monica iacob ritzi.