Pe cine mai găseşte, după 20 de ani, Legea lustraţiei. Ce spun Iliescu, Păunescu şi Cristoiu

de Raluca DUMITRIU , Marian SULTĂNOIU Postat la: 28.04.2010 15:10 Ultima actualizare: 29.04.2010 12:39

Pe cine mai găseşte, după 20 de ani, Legea lustraţiei. Ce spun Iliescu, Păunescu şi Cristoiu

La 20 de ani de la Revoluţie, parlamentarii au ajuns pe ultima sută de metri cu adoptarea unei legi a lustraţiei. Legea are aviz favorabil de la deputaţii jurişti şi are mari şanse să treacă de plenul camerei deputaţilor (cameră decizională), în condiţiile în care e susţinută de liberali şi pedelişti

Proiectul legii iniţiate în 2005 de liberali, printre care şi Mona Muscă, a primit, marţi seară, raport favorabil cu amendamente din partea comisiilor juridică şi pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor. S-au înregistrat 22 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi cinci abţineri, PSD exprimându-şi, pe toată durata dezbaterilor din comisii, rezerve faţă de constituţionalitatea actului normativ.

Cine sunt persoanele lustrabile?

Conform proiectului adoptat de comisii, sunt considerate persoane lustrabile toţi cei care au ocupat funcţii de conducere şi au fost remunerate pentru aceasta în PMR, PCR, UTC, UASCR, deputaţii în Marea Adunare Naţională, membrii consiliilor populare judeţene, municipale şi orăşeneşti, membrii Consiliului de Stat şi ai Consiliului de Miniştri, conducătorii instituţiilor de presă sau de propagandă ai PCR, directorii de editură, persoanele din învăţământul de partid, din structurile Securităţii sau colaboratorii acesteia ca poliţie politică, magistraţii cu funcţii de conducere în sistemul judiciar comunist, comandanţii din Inspectoratul General de Miliţie până la nivelul şefilor de post inclusiv, şefii misiunilor diplomatice şi consulare ş.a.

Interdicţii la funcţii. Actualii demnitari nu sunt afectaţi

Cei care intră sub incidenţa legii vor avea o interdicţie de cinci ani la funcţii publice numite şi alese.

Persoanele care deţin orice funcţie aleasă vor avea posibilitatea să-şi ducă mandatul la bun sfârşit, iar interdicţia va funcţiona pentru următorii cinci ani. Aceasta înseamnă că cei care se află într-o astfel de situaţie şi au fost aleşi parlamentari, primari, consilieri locali sau în alte funcţii, vor avea posibilitatea de a-şi duce mandatul la bun sfârşit.

"În ipoteza în care avem persoane numite, mandatul lor încetează în 90 de zile de la adoptarea legii", a precizat preşedintele Comsiei juridice, deputatul PD-L Daniel Buda.

Persoanele lustrabile nu pot activa în institutele privind crimele comunismului şi Revoluţiei

Legea mai stipulează că cei care deţin o funcţie de director în cadrul anumitor instituţii, precum ministerele, să nu fie lustrabili....(Citeşte mai departe în pagina următoare)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

120 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 ...... 28.04.2010 15:20

n-am citit decat titlul, dar ce rost mai are aceasta lege acum?!

 
#2 spre pedelism in zbor 28.04.2010 15:24

ORICUM ILESCU TRAIESTE MAI MULT DECAT BASESCU. ASTA E!

 
#3 SANDOKAN 28.04.2010 15:27

SIGUR NU IL ATINGE SI PE BASESCU LEGEA ASTA? SAU PE STOLOJAN? HM...

 
#4 Mai, sa fie! 28.04.2010 15:34

Unde-i liderul PNL, Antonescu? Va da ordin sa-l scoateti din pagina atunci cand se scriu comentarii urate la articolele despre dumnealui? acum zece minute era.a disparut foarte repede.

 
#5 Mangosutu Butelese 28.04.2010 15:43

Mare fâssss, praf in ochii prostimii. Legea incalca evident drepturile omului atat timp cat in Romania incepand din 1968 administratia de stat a fost contopita cu organizatiile PCR la toate nivelurile (de aici a aparut si chestiunea vidului de putere din 1989) dar crează un precedent interesant, s-ar putea sa vedem si reversul intr-o buna zi.

 
#6 ovidiu hrituc 28.04.2010 15:49

Ar trebui minim 10.
Trebuie apreciata initiativa tocmai pentru ca i-ar afecta si pe Basescu sau Stolojan
Oricum cred ca PSDii vor face vreun amendament cu o formulare de genul "securitatea CA POLITIE POLITICA" care sa fie interpretabil si sa le ofere portite de scapare de-or sa lustreze pana la urma secretari de primarie, marii nesimtiti vor scapa.

 
#7 aha 28.04.2010 15:52

despre articol: www.obiectia.*.com

 
#8 volke 28.04.2010 15:54

Daca in decembrie 89 ar fi avut loc o revolutie in adevaratul sens al cuvantului atunci aceasta ar fi fost prima lege data, asa s-a intamplat intotdeauna in cursul istoriei cand un regim este rasturnat prin forta. Inexistenta acestei legi pana in prezent dovedeste inca o data, daca mai era nevoie, ca nu a avut loc o schimbare de regim si nici o revolutie. Trist este ca tovarasii au apucat in acesti 20 de ani sa fete progenituri ilustrabile si pe care le pot folosi in continuare pe post de marionete. Si mai trist este ca securisti de seama au apucat sa acapareze un capital economic considerabil si sa se infiltreze in structuri europene. Catastrofal este insa ca genocidul cultural si social al poporului roman a continuat in acesti 20 de ani iar azi poporul roman a ajuns mai rau decat a fost vreodata, aproape complet destructurat, incapabil de reactie si atitudine. Cred ca aceasta lege vine mult prea tarziu.

 
#9 ovidiu hrituc 28.04.2010 16:01

Milioanelor de victime ale comunistilor nu le-au fost incalcate drepturile?! Te pomenesti ca s-au incarcerat, deposedat de avere, stramutat si omorat singure.

Macar din bun simt (daca ar avea asa ceva) ar trebui sa taca * din *, sa faca un pas inapoi si sa nu mai fie o piedica in calea dezvoltarii tarii. Dar asta inseamna sa ceri bun simt,care e o insusire umana.

Intrebarea e: sunt comunistii/securistii oameni?! Potrivit doctrinei lor sunt maimute bipede, atee. Sau vorba lui Tutea: niste dihori.

 
#10 fane 28.04.2010 16:01

uite ce fata are rromul asta de Iliescu in fotografie !!!!!??? asta conform natiei sale e bun numai de "vrajit" cum spun ei, munca-NU bani-DA.... da pana cand?????

 
#11 VOX POPULI 28.04.2010 16:10

Desi am comentat ca aceasta lege este cam tardiva, dar daca aceasta mai are cui sa se aplice, atunci este bine sa fie adoptata si aplicata. Datorita ramasitelor comunisto-securiste, mentinute in structurile statului, Romania a ajuns, unde a ajuns, dupa 20 de ani de "democratie originala iliesciana". Abia astept sa nu-l mai vad pe Iliescu si pe altii ca el prin Parlamentul Romaniei.

 
#12 rita veverita 28.04.2010 16:14

Legea trebuie sa afecteze si personajele care au avut functii similare pana in 2010.

 
#13 am mai citit putin din articol 28.04.2010 16:14

Si am ajuns la concluzia ca daca au tinut-o blocata in Parlament patru ani inseamna ca inca mai sunt multi de lustrat. Sa-i lustreze, ce mai!pentru cate zile mai au.

 
#14 Tataia 28.04.2010 16:14

SA FIE INTR-UN CEAS BUN!

 
#15 @vox populi 28.04.2010 16:20

Iliescu nu mai este parlamentar, dar or fi multi lustrabili prin justitia romana. poate or fi si pe la Curtea Constitutionala.

 
#16 vasile 28.04.2010 16:21

doamne ce g.u.r.a buna de s.upt .* la tot neamul romanesc ai tov iliescu

 
#17 PAZEA! 28.04.2010 16:22

Iliescu revine in forta!

 
#18 mori 28.04.2010 16:27

MORI!

 
#19 adi 28.04.2010 16:52

era cazul si timpul pentru o asa lege.Normal sa sara de * in sus....toti parlamentarii din PSD sunt fosti COMUNISTI.De aceea bosorogul asta de iliescu sare de * in sus,normal ca nu-i convine cand el era mereu in dreapta lu ceausescu.Este cazul sa terminam odata pt totdeauna cu COMUNISTII astia din guvern.Lasa-ti tara in pace...........

 
#20 @adi....!!!!!!!!! 28.04.2010 16:56

Spune un comunist din Guvern

 
#21 florin 28.04.2010 17:09

"• Conform proiectului adoptat de comisii, sunt considerate persoane lustrabile toÅ£i cei care au ocupat funcÅ£ii de conducere ÅŸi au fost remunerate pentru aceasta în PMR, PCR, UTC, UASCR, deputaÅ£ii în Marea Adunare NaÅ£ională, membrii consiliilor populare judeÅ£ene"

Cum se demonstreaza ca persoanele au fost remunerate??

 
#22 dhopital 28.04.2010 17:09

Ion Iliescu, omul intelept al politicii romanesti.

 
#23 Optimistul 28.04.2010 17:15

In privinta acestei legi cred ca sunt cateva lucruri evidente:
1. Legea a fost imperios necesara. In 1990. Acum....
2. Chiar dace este tardive, trebuie adoptata. Pentru a aduce o mica reparatie morala celor obijduiti de comunism.
3. Majoritatea covarsitoare a romanilor este interesata de subiectul lustratiei tot atat cat este interesata si de starea vremii in insula Guam.
4. Pesedistii stiu ce spun. Legea incalca flagrant anumite drepturi constitutionale. Daca nu va fi declarata neconstitutionala de CC, va ajunge la CEDO. N-are nici o sansa. Pacat !
5. Prin includerea , la gramada, a unor functionari marunti intre cei care trebuie lustrati (aducand nemultumire unui mare numar de rude si afini) legea isi pierde din prestigiu in ochii poporenilor. Era bine daca se limitau la cei cu functii mari, importante.

 
#24 Viorel 28.04.2010 17:25

Nu am inteles nimic acest articol.
Ce se incearca de fapt sa se faca?
Iliescu asta numai moare odata?

 
#25 Gore 28.04.2010 17:32

Mona Musca s-a lustrat singura?! Nu era mai simplu sa nu candideze?

 
#26 Viorica 28.04.2010 17:33

Pai da, ca scriu articolele sa nu prea intelegem mare lucru.cred ca-s lustrabili si astia de la Gandul.

 
#27 Murphy 28.04.2010 17:43

Tare as vrea, ca si nea NELU ( ILIESCU), sa fie "retinut" pentru 29 de zile,la racoare, in dosarul revolutiei.Daca si legea lustratiei va intra in vigoare, la felca si celelalte legi, mai bine lipsa.

 
#28 intrebare 28.04.2010 17:48

Domnul Voiculescu, vicepresedinte al Senatului este lustrabil?

 
#29 ionescu 28.04.2010 17:51

deci..ei vor..[psd-isti.si alte lichele..din partide..].sa traiasca bine..indiferent..CUM..daca miine.revine la putere comunizmul..ei..javrefoste comuniste..actualmente..in structurile...fragile..VOR CERE DESPAGUBIRI PENTRU..STRS SI ..adoptarea acestei legi..la gunoi cu ILIESCU SI JAVRELECOMUNISTE..inclusiv..base si ai lui

 
#30 cititor 28.04.2010 17:55

Aduna mascatii la ei pe rupte.Arestari peste arestari in urma anchetelor DNA si voi de la Gandul,nimic, nimic.Scrieti despre relaxarea porcilor si gainilor.

 
#31 DanBruma 28.04.2010 17:58

"Legea mai stipulează că cei care deÅ£in o funcÅ£ie de director în cadrul anumitor instituÅ£ii, precum ministerele, să nu fie lustrabili" Cum adica, pai ii lasam in continuare sa directoreasca peste capetele romanilor? Sa mearga unde vor, dar afara din administratia *.

 
#32 DanBruma 28.04.2010 18:01

ce sa faci, nene Ilici, leninismul nu prea mai e la moda.

 
#33 Edgar 28.04.2010 18:02

Problema nr. 1 a Romaniei este jaful organizat de grupurile de interese planetare prin haita de m u l t i n a t i o n a l e pe care o controleaza. Astfel de subiecte sunt scoase periodic la inaintare pentru distragerea atentiei populatiei de la realitatea crunta: in 5 (cinci) ani de cota unica, deturnare de fonduri de la CAS catre banci private ("pensia privata" ce va fi platita abia peste 20 de ani!), facilitati gratuite acordate m u l t i n a t i o n a l e l o r , statul roman a ajuns sa nu-si mai acopere cheltuielile de baza, a fost practic falimentat. Cu sau fara fosti comunisti situatia e similara in toate celelalte state din Estul Europei, cu exceptia Cehiei.

 
#34 DanBruma 28.04.2010 18:06

@Edgar: Daca e acelasi lucru cu sau fara fosti comunisti eu prefer fara fosti comunisti si securisti. Tu?

 
#35 Razvanica 28.04.2010 18:14

Ar trebui data o lege a lustratiei prin care toti cei care au detinut vreo functie *, nu numai in timpul comunismului, ci si dupa, sa nu mai aiba voie sa ocupe aceste functii. Atunci am vedea daca suntem intr-adevar o natie care isi merita soarta, daca si aia care ar veni "curati" sa conduca tara s-ar comporta tot ca astia.

 
#36 poporul roman 28.04.2010 18:17

Ca vreti sau nu vreti voi care ne sfidati si ne manipulati de douazeci de ani, Romania noastra se va purifica, incetul cu incetul, tovarasilor.

 
#37 28 28.04.2010 18:23

Nu e bine sa ne influentati subliminal punand o astfel de fotografie.L-as costuma in bufon pe Iliescu si i-as pune mingi sub picioare,dar presa nu e corect sa procedeze asa.

 
#38 cornelflore 28.04.2010 18:24

@spre pedelism in zbor
ORICUM ACEST ILIESCU NU MAI TRAIESTE DE CAND L-A OMORAT PE CEAUSESCU ,CE VEDETI ESTE O STAFIE CARE SE MAI ZPATE SA REVINA .ACEST OM ,DACA POATE FI NUMIT OM A FACUT CEL MAI MARE RAU ROMANIEI ,LASAND CLANURILE FESENISTE SA JEFUIASCA TARA SI FACAND-SE CA NU VEDE .DE CINE S-A FOLOSIT DE BIETI PENSIONARII SI DE OAMENII FARA SCOALA ,VA MAI ADUCETI AMINTE NU NE VINDEM TARA SA O POATA JEFUIASCA EI ,CEEA CE AU SI FACUT .CINE CONDUCE ROMANIA !!!!!!! FOSTII COMUNISTII SI SECURISTI . DE ACEEA O DUCETI PROST . CAND VOR TRECE 2 GENERATI O SA INCEAPA SI IN ROMANIA SA MEARGA BINE TREBURIILE .INCA MAI AU PUTERE CIPURILE PUSE LA PENSIONARI DE CEAUSESCU SI ILIESCU .CINE ZICEA !!!!SA TE FEREASCA DUMNEZEU DE BURGHEZIA COMUNISTA . CE AVEM ACUM

 
#39 xxx 28.04.2010 18:26

porcul Boc nu e afectat de aceasta lege? stiu ca era seful UTC-ul la Cluj, limbist de seama al fostului PCR ? dar gunoiul securist Basescu ?

 
#40 fanariotu 28.04.2010 18:27

Mai ,,matracuca bolsevica,,te trezisi si matale,acuma dupa ce ai distrus o tara intreaga cu increngaturile mafiote pe care le-ai oplosit si inmultit peste masura,sa vii sa acuzi pe cineva care incearca sa repare ce se mai poate repara,ca face nu stiu ce .....Ia cheama minerii tataie,...tu-le mama lor de ,,stalinisti,,.! Pai se poate sa-ti fure meseria...?

 
#41 costica 28.04.2010 18:43

am impresia ca utc boc si securistul base sint lustrabili cum se procedeaza cu ei

 
#42 live cu bunicutza aici 28.04.2010 18:53

http://concurs.citgrup.ro/index.php?vote=b744abc4bb188d3d0a2d014185943d0a

http://concurs.citgrup.ro/index.php?vote=b744abc4bb188d3d0a2d014185943d0a

http://concurs.citgrup.ro/index.php?vote=b744abc4bb188d3d0a2d014185943d0a

http://concurs.citgrup.ro/index.php?vote=b744abc4bb188d3d0a2d014185943d0a

 
#43 Partidul Radical Reformator 28.04.2010 18:56

Aceasta lege trebuia data in 1990. Acum este nevoie de o lege care sa limiteze numarul de mandate la maxim doua , una care sa elimine imunitatea parlamentara si alta care sa elimine perioadele de prescriptie.
Prima ii va lustra pe toti politicenii tranzitiei, a doua va permite arestarea lor fara aprobarea parlamentului iar ultima va permite anchetarea lor pana la primirea pedepsei. La toate acestea Partidul Radical Reformator va adauga si sistemul juridic cu jurati pentru a putea scapa de parazitii securisto-comunisti.
Romani, nu va mai lasati amagiti de legi date in al doisprezecelea ceas si fara impact! Veniti alaturi de noi daca schimbati o schimbare radicala a societatii.

 
#44 live cu bunicutza aici 28.04.2010 18:58

http://concurs.citgrup.ro/index.php?vote=b744abc4bb188d3d0a2d014185943d0a

http://concurs.citgrup.ro/index.php?vote=b744abc4bb188d3d0a2d014185943d0a

http://concurs.citgrup.ro/index.php?vote=b744abc4bb188d3d0a2d014185943d0a

http://concurs.citgrup.ro/index.php?vote=b744abc4bb188d3d0a2d014185943d0a

 
#45 Walther 28.04.2010 18:58

Releul web : Universul Romanesc-Vocea Poporului
ADRESA WEB : http://www.universulromanesc.com

Proiectul a fost conceput in ideea de a crea un spatiu de schimb informational liber, dedicat tuturor romanilor, oriunde-ar fi, compartimentarea permite initierea de legaturi intra-comunitare si inter-comunitare, reglementarile specifice permit dezbateri pe proiecte urmand proceduri de acces si identificare speciale.

Platforma forum este destinata studiului si dezbaterilor pe teme de actualitate : istorie, socio-politica, economie, societate, comunitate, inscrierea ca membru implica respectarea eticii stabilite de initiatori.

Initiatori
Grupul fondator este constituit din delegatii organizatiei G.I.N.T.A. [cetateni romani ce au servit in rindurile legiunii straine], in colaborare cu "Rezistenta anticomunista din Romania" [grupuri reprezentate de Cicerone IONITOIU].

Nota : Membrii G.I.N.T.A. nu se identifica nici unei formatiuni sau miscari politice actuale.

 
#46 Crangasi 28.04.2010 18:59

Hai ca-i buna. E o dedicatie transparenta lui Ion Iliescu pe care, sincer, n-o merita. Asti-s niste fosti functionarasi marunti, fara putere reala fata de ceea ce insemna masinaria de propaganda ideologica comunista. Altii erau cenzorii partidului si, oricum, politica unei edituri nu era decisa de director, ci de vremuri... In cazul lui Iliescu Editura tehnica nu doar ca nu a putut fi un instrument ideologic, dar a dat spre tipar lucrari tehnice de certa valoare stiintifica. Iliescu este criticabil din alte puncte de vedere, si de laudat din altele, mai multe, dar sa-l declari lustrabil ca sef de editura tehnica e o prostie, o banalitate istorica. Multi alti nevinovati ar putea patimi in mod gratuit.

 
#47 Makoo 28.04.2010 19:04

Nu va agitati, CC e plina de lustrabili, deci legea va fi declarata neconstitutionala...

 
#48 uwe 28.04.2010 19:12

Măi, minerule asasin, asta era legea cu care ar fi trebuit să începi tu, porcule kgb-ist. E cam târzie acum, dar, dacă se aplică, va fi bine-venită È™i aÈ™a. Măcar peste 4-5 ani se vor mai primeni lucrurile, sau o parte din ele. Oricum, răul a fost făcut de tine în 1990, când ai deversat în politica românească tot * securisto-mafiot care s-a înstăpânit peste vieÈ›ile noastre. De ce e stalinistă legea, neruÈ™inatule? Pentru că ar scoate din viaÈ›a publică turnătorii, opresorii, călăii È™i toate loazele care au distrus destine? Tu, oricum, nu mai ai decât funcÈ›ia de criminal onorific al partidului de progenituri comuniste. Și, probabil, vei muri fără să fi judecat pentru crimele din Decembrie È™i pentru florile plantate în PiaÈ›a Universității È™i pe mormintele de la StrăuleÈ™ti. RuÈ™inea istoriei, eÈ™ti cel mai mare criminal român în viață. Culmea e că eÈ™ti È™i băgat în seamă ca mare politician. Èši-ar mai trebui o statuie lângă minerul beat din Lupeni.

 
#49 blood 28.04.2010 19:34

cel care a actionat la lovitura de stat in mod stalinist vine si sapune acum despre o lege ca este de tip stalinist inca nu este daca numai amina cuiva posibilitatea de a participa in urmatorii 5 ani in functii politice ar fi fost stalinista daca pe tine nemernic criminal impreuna cu clica ta var fi taiat abdomenul si apoi var fi cusut cu sirma ghimpata norocul monstrilor de talia ta a fost ca cei ce ar trebui sa imparta justitia dintr-un motiv sau altul nu o fac

 
#50 edgar 28.04.2010 19:45

In buna parte valorile Romaniei sant acum dominate de mentalitia lui iliescu si activistii lui. La fel cum partidul comunist recruta in 1945 alaturi de iliescu hoti de buzunare spargatori de case criminali si golani in psd pnl pc prm domina aceias calitate de criminali pr osti si aroganti ca vanghelie ponta geoana voicu nastase crin hrebe vadim aura vasilescu orban tariceanu vosganian ciorbea constantinescu si altii si comentatori mascati de cloaca trusturilor mas media ale mafiotului vantu si turnatorul securist voiculescu. Activisti comunisti zeloasi...minti obscure tampe gola nesti, batjocoresc poporul promovati de antenele a 3 1 2 si realitatea tv carausi ai mentalitatii si scarbei comuniste zeloase care au amarat poporul in epoca iliescu inainte de ai omora ca un de ment pe ceausesti. Si iliescu a injectat mintile acestor infractori cu gena comunist zeloasa care sa raspandit in popor cu ura vrajba sfidare aroganta invidie golanie tampenie aroganta, care au adus ucideri si torturi de detinuti politici inainte de 89 si au inlesnit manipularea desantata a Romaniei dezbinate dupa 89 cand crime si infractiuni mascate erau acoperite prin Injustitie sub culoarea ieftina comunist zeloasa PAGANA a falsei democratii iliesciene. Si selectia si mentalitatea iliesciene a creat legiuitori NElegiuiti care au ajuns pana la a sfida CCR a suspenda Presedintele ca Tariceanu si Patriciu sa comita furtul Sterling si furtul fondurilor BCR si sa paseze tajma la ATEII psd prm pnl capusile poporului si sa se cheltuiasca milioane cu un Referendum de Suspendare Apoi in CCR, 6 catelusi comunist zelosi se apleca la labele diavolesti ale lui iliesc si ii rasplateste cu desfiintarea AN banda de 322 borfasi care au batjocorit CCR. Astfel au bagat Romania in faliment si tot ei hotii cu televiziunile si ziarele lor realitatea tv si antena 3 jurnalul national si altii, intr-o de menta CRIMA IMPOTRIVA POPORULUI mint si intristeaza Romanii CA E RAU si nu se platesc pensii si nu sant salarii si...Romani care lupta sa iasa din saracie si criza CREATA de cei mai criminali patroni mas media vantu voiculescu patriciu si zelosii activisti comunisti ATEI sub aripa de LILIAC BATMAN a lui iliescu, ATEUL PAGANUL ANTICRISTUL.

 
#51 justice 28.04.2010 19:48

daca pe ceausesecu l ati ucis ptr genocid cum se numeste politica actuala prin care sint ucisi oamenii din lipsa de medicamente de salarii de pensii? cite mame mor pe paturi de spital? metroul a fost facut de comunistii buni rai ? astaia de acum ce au facut? citi se sinucid zilnic? cite miliarde de euro s au furat in numele constructiei de autostrazi? citi s au imbogatit taiind si vonzind la fier vechi fabricile lui ceausescu? basescu securistul care a vindut 380 de vapoare cite avea flota in 89 avrut si legalizarea drogurilor ptr a va ucide copii....cine sint taranistii liberalii psd istii pdl istii de azi? comunistii de ieri-oricum se va da in judecata la ue si vor cisstiga ...ati votat mafia pdl -sinucdere placuta

 
#52 Marius 28.04.2010 19:52

Mult prea tarziu...

 
#53 gogu-covasna 28.04.2010 19:52

Eu cred ca se va taragana pana cand si ultimul activist, securist, informator si militian vor inchide ochii, iar atunci nu-si va mai face efectul!!!!TRAIASCA DEMOCRATIA!!!!

 
#54 VEZI MISCAREASOCIALISTA RO 28.04.2010 20:01

DACA CREZI CA A FOST MAI BINE INAINTE STINGE LUMINA DE 1 MAI!

 
#55 Ming18 28.04.2010 20:01

Dupa 20 de ani de la Revolutie aceasta lege nu-si mai are rostul deoarece am fost condusi - si suntem inca condusi- de vechii membrii de PCR cu functii importante, de fiii si toate celelalte neamuri.ei sunt oameni bogati acum. Din nou se face fum pentru a impiedica discutarea altor probleme esentiale. Dimpotriva, acum, dupa 20 de ani, avem nevoie de pace sociala, ar trebui dat un decret de anularea tuturor ingerintelor politice ce ar rezulta din activitatea din timpul comunismului, mai putin celor care au infaptuit crime care sunt imprescriptibile.

 
#56 Jardel 28.04.2010 20:06

Poza este dementiala.Oricum personjul nu este om .Cred ca este dintr-o specie de pe alta planeta.

 
#57 I.V.Stalin 28.04.2010 20:08

Pentru bolsevicii ai batrani, e adevarat ca-i cam tarziu, dar tot trebuie !
Problema cea mare e ca plozii javrelor bolsevice sunt infiltrati in toate structurile statului roman , opunandu-se oricarei inceracri de reformare!
De exemplu, fiul fostului activist redactor sef la Scinteia si director general la TVR in timpul lui Ceasca , Alexandru Ionescu , este "jurist" si purtator de cuvant la CNSAS ! El spala acum dosarele familiei si ale rudelor , dupa ce "a rezolvat" si ceva "despagubiri" pe la Oficiul pentru restituirea proprietatilor ! ECCE * !

 
#58 PAREREA MEA 28.04.2010 20:10

Multe slugi de fosti securisti flescaiti comenteaza pe aici impotriva Legii Lustratiei.

 
#59 arici 28.04.2010 20:12

De ce? pentru ca Romania e condusa inca in compartimentele vitale de turnatorii-securisti ai secolului trecut in frunte cu actualul presedinte al tarii ,de oamenii tip lingai ce ridicau osanale Ceausestilor (primul ministru) si de rudele celor care au condus Romania vreme de 50 de ani.Toti impreuna formeaza noua burghezie comunista si nu au de ce sa-si voteze taierea crecii de sub picioare.Probabil ca se doreste trecerea a inca 20 de ani.

 
#60 dan oradeanul 28.04.2010 20:13

@......si eu ziceam la fel! in 1990 eram un sustinator al ideii, acum nu stiu ce sa zic! sau o mai fi totusi buna la ceva?

 
#61 ion 28.04.2010 20:18

Da, este mai mult decat necesara ! ...chiar daca atat de tarziu.
Moarte bolsevicilor si acolitiilor lor ! Fara mila !

 
#62 Timisorean 28.04.2010 20:19

iar acum plangeti si va schelalaiti pe la toate usile. In 1990 prin Proclamatia de la Timisoara am incercat sa indreptam Romania catre bine, dar voi nu si nu, o tine-ati una si buna, ca vrem sa rupem tara.
Acum va spunem di nou ca solutia este o Romanie Federala in baza Provinciilor Istorice, cu Parlamente la Iasi, Cluj si Timisoara.

 
#63 un roman oarecare 28.04.2010 20:22

Lege stalinista, lege anticonstitutionala, impotriva drepturilor omului si tot asa inainte, acuzatii racnite cu manie proletara de cine? De cel care 20 si ceva de ani a fost omul regimului comunist si aproape 20 de ani, promotorul regimului neocomunist! Este tarziu, intr-adevar, dar mai bine mai tarziu decat niciodata, mai ales acum cand, deja, toti fostii au scos capul si au ocupat functii de conducere alese in institutiile statului - in partide, nu mai vorbesc - in sindicate, in tot felul de ONG-uri si asociatii cu caracter social, peste tot s-au infipt, isi strang randurile si manifesta din ce in ce mai multa aroganta, ca pe vremuri. Activisti dati afara, atunci, pentru metodele brutale de colectivizare fortata - va dati seama ce-au facut astia? - inca mai sunt si - culmea - pretind sa fie ascultati in ce priveste dezvoltarea democratiei in capitalismul nostru nebun! Poate sus, la centru nu se vede atat de limpede, dar in teritoriu se vede clar cum isi strang randurile, se sprijina unii pe altii TOTI activistii vechiului regim inafara celor care au prins deja afacerile grase, care stau in umbra si de-acolo sprijina cu fonduri. Macar 5 ani sa nu mai poata avea acces spre functii publice - desi e prea putin - pentru a putea accede tinerii de la care asteptam sa schimbe ceva in bine.

 
#64 La ce bun? 28.04.2010 20:25

Mai sunt domenii in care nu poti investiga crimele comunismului sau alte functii in care nu esti ales de votul popular, dar nu sunt de meserie jurist dar simt ca o persoana care se simte lezata de asa ceva miroase a proces la curtea europeana, nu ma pricep cum spun dar tare as crede ca va castiga si sa nu fie exploatata pentru beneficii materiale din partea statului.

Ar fi pacata sa platim iar pt oameni care sunt platiti sa aduca alte lucruri bune in viata noastra. Suntem la 20 de ani de la comunist la ce bun acum?

 
#65 marin 28.04.2010 20:28

Aceeasi fata schimonosita de ura avea si la sfarsitul anilor `50 atunci cand in calitate de politruc, sef al elevilor si studentilor utm-isti din Romania, a dus la indeplinire actiunea "demascarea a fiilor de chiaburi si a dusmanilor de clasa din Licee si Universitati". Zeci de mii de tineri au fost exmatriculati din scoli dintre care cateva mii arestati si trimisi la "scoala de reeducare Pitesti".
Cine uita nu merita ! Legea Tahlionului, pana la a enspea generatie !

 
#66 mandea007 28.04.2010 20:31

ca si peste 100 de ani legea asta o sa dea frisoane unora. Nu i asa dom' Iliescu?

 
#67 martin londra 28.04.2010 20:50

doar aceste lichele ,panarame ,ar trbui sa isi ceara scuze si sa dispara din romania,au furat miliarde si au jurat fals!!nu ei au colaborat cu securitatea??musca,cocos,basesu,stolojan,copos,badea,voiculescu,iliescu,hrebenciuc,catarama,tariceanu,marco bellaetc etc???unde sunt miliardele de euro??la ei..astepata o lege pentru confiscarea averilor ilegal obtinute!

 
#68 VIP 28.04.2010 21:02

mafia.....,cea mai murdara meserie din Romania .....si criminali .....si tigani

 
#69 ANDY(I AM DEAF) 28.04.2010 21:11

romania nu face nimic!

 
#70 revolutia anticipatelor 28.04.2010 21:12

aceasta lege si dupa 20 de ani are importanta deoarece :
1. vedem cine ne-a condus 20 de ani;
2.oprim hemoragia de zvoneri, raspindaci si gica contra
3. punem lucrurile pe fagas normal de munca, valoare, performanta
4.dimniuam certurile, scandalurile si politicianismul
5. ticalosia, perversiunea si ipocrizia isi vor primi pumnul si palma
6. deschidem portile spre oameni de caracter, competenta,devotament
7.punem interesul national deasupra celui personal
8.separam griul de neghina
9.vedem cine-s oamenii de afaceri, demnitarii,demagogii
10. construim in loc de a demola, a ascunde, a promova minciuna, calomnia, lupta fraticida ÅŸi punem LEGEA VALORII ÅŸi omul potrivit la locul cuvenit

 
#71 tcp123 28.04.2010 21:23

Rezultatele au fost dezastruoase conform declaratiilor SUA.
Fiecare persoana ar trebuie judecata individual pe baza de fapte si nu prin apartenenta la un anumit grup.

 
#72 robert de Lorean 28.04.2010 21:32

Unde i dosarul de securista a Gabrielei Masaci ? S-a pierdut ? A fost ars ? A intervenit Elita Bucuresteana si gata , dus s-a facut ?

 
#73 jan 28.04.2010 22:31

Singurele legi bune in romania ar fi lustratie antimafie si antiprostie , o tara de nemernici..........

 
#74 JUSTITIAR 28.04.2010 23:05

In 1990 cand Timisoara a lansat punctul 8 toti ati sarit ca arsi, ba chiar i s-a pus embargo, cui mai foloseste acum ? Atunci nici Iliescu nu mai apuca sa dirijeeze tara spre dezastru si nici ( atentie! pentru cei care gandesc ca edgar ) nici basescu nu apuca in viata lui sa ajunga presedinte, e din aceiasi teapa si comunist si securist sau numai anumiti comunisti si securisti sunt acceptati, numai de care ne place unora din anumite interese, ciocu mic = lozinca lansata de pdl

 
#75 dan 28.04.2010 23:14

@ jan: corect !!

 
#76 kokosel 28.04.2010 23:25

iliescu si ceilalti tovarasi au facut totul ca la carte au jefuit tara cat au putut de mult acum legea lustratiei poti sa te stergi la fund cu ea raul a fost facut tara a fost jefuita de toti tovarasi comunisti acum au ramas copii lor care o vor jefui si ei in continuare este logic suntem o tara de rahat cu oameni perversi si corupti

 
#77 Alec 29.04.2010 00:01

Cred ca este necesara aceasta lege ,chiar daca au trecut 20 de ani.Comunismul a fost un blestem pentru poporul roman,iar odata cu aceasta lege va inceta acest blestem.

 
#78 Kartouche 29.04.2010 00:12

Eu zic : verificati la CNSAS ca initiatorul a fost informator al securitatii.
Nu dna Misca, cel actual !

 
#79 fifi 29.04.2010 00:39

sa fim seriosi, pot face ceva pe aceasta lege. nu-i buna de nimic, securistii-comunisti au facut-o si de aia nu va duce nicaieri. cine-i prostu sa isi dea singur in cap si peste picioare. vedeti ca don baselu e bine merci? nici usturoi n-a mancat si nici * nu-i miroase. mai face si el una alta ca sa mai uite roamnii de criza.

 
#80 cristi 29.04.2010 00:50

e tarziu pentru aceasta lege.insa in 1990 cine avea tupeu sa voteze aceasta lege cand romania era numai buna de supt?
mai bine ati aresta pe toti cei care au distrus tara asta in 20 de ani.sa murit degeaba
tiganul de iliescu futui * masii de tradator *.
antonescu desi a fost un mare roman nu are nici mormant.numai dumnezeu stie ce sa ales de el.
pe ceausescu de asemeni chipurile lau ingropat acolo dar cine stie pe unde si gasit odihna
si tot raul asta ni se trage numai de la putorile evreiesti
cel mai mare dusman al neamului roman.
cautati protocoalele sionului

 
#81 joan 29.04.2010 01:25

@cristi
intradevar legea vine prea tirziu. poate ai auzit de Proclamatia de la timisoara . la vremea cind a fost redactata guvernanti nostri nu au vruto.in final acum o vor . Iliescu a fugit de ia ca * de tamiie .Constantinescu a fost prea slab sa o sustina .

 
#82 PAUL 29.04.2010 03:10

ROMANI DAMBLAGITI, SIFILITICI SI NEGHIOBI, OPRITI TALHARIILE SI NEMERNICIILE DIN TARA !
NEOFANARIOTII AU GONIT TINERETUL DIN ROMANIA, JERLELE TIGANESTI I-AU INLOCUIT, JEFUITORII ACTIONEAZA IN HOARDE, NU VA ESTE DE AJUNS ?????????????????????????????????????

 
#83 Huligan adapat 29.04.2010 06:40

A fost odata ca-n povesti, a fost in Romania
O gasca mare de golani ce-au alungat sclavia
Noi nu ne-am confundat nicicand cu oamenii de bine
Veniti si neocomunisti si fara de rusine.

Mai bine haimana, decat tradator
Mai bine huligan, decat dictator
Mai bine golan, decat activist
Mai bine mort, decat comunist.

Vrem libertate, nu comunism si nici schimbari de forma
Si de aceea securisti, sa nu ne puneti norma.
Noi nu vrem neocomunism nici neolibertate
Democratii originale si nici minciuni sfruntate.

Mai bine haimana, decat tradator
Mai bine huligan, decat dictator
Mai bine golan, decat activist
Mai bine mort, decat comunist.

Ne-ati intrebat ce vrem aici, dar stie toata tara
Noi sustinem punctul 8 de la Timisoara.

 
#84 caterinca 29.04.2010 08:05

potcoave de cai *!
diversiunea lui basescu! Toti si-au facut matul gros pana acum si nu le mai pasa de nimic!
Mai bine sa ne uitam inainte , decat sa pierdem vremea cu NIMIC!

 
#85 Ion 29.04.2010 08:35

Legea trebuia data dupa revolutie, si cum zice cineva mai sus macar ptr 10 ani.
Apoi, eu vad o chestie cu tinta aici, "directorii de edituri".. care pare a fi introdus ptr o singura persoana. O fi bine, dar daca un director de editura e bun de lustrat, consider ca si membrii cabinetelor (Dascalescu) comunisto-Ceausiste sunt buni de lustrat. Inclusiv Basescu, ultimul nomencalturist in functie in Romania de azi.

 
#86 dada 29.04.2010 08:36

Dupa ce si-au infiltrat in toate posturile de conducere si in politica toate neamurile si in special COPILASII deja scoliti in mentalitati de JAVRE COMUNISTE, dupa ce s-au asigurat ca vor continua mandatul, sigur ca nu mai are importanta decat pt.prosti aceasta lege. Spuneti-mi de ce nu este votata legea COJOCARU care inlocuieste legea.18 prin care erai obligat sa-ti justifici averile?
99% dintre toti cei care au averi de diverse dimensiuni mai la vedere sau mai ascunse eventual in conturi din STRAINATATE pe care nu le controleaza absolut nimeni).
Dar prostii sunt orbiti de LEGEA LUSTRATIEI, ha,ha,ha....

 
#87 SANDOKAN 29.04.2010 08:45

PURTATI-VA FRUMOS CU ILIESCU, CA VA FI PRESEDINTE SI DUPA CE O SA CRAPE BASESCU. MAMA PROSTILOR E MEREU GRAVIDA!

 
#88 Iliescu 29.04.2010 08:50

Bote: "Bianca e usoara la cap". Bote, invitat in emisiunea 'De vorba cu Heidegger' a lu' Vasile Plesu, incearca in continuare sa bage abureli: chilotzaru' neaga faptul ca ar fi invinetit-o pe Bianca. Doar a scuipat-o "I-am aruncat in fata niste flegme, munca mea, si Bianca nu a tinut cont de sfaturile mele. Am lovit-o in usa, intr-adevar, dar nu am dat in ea. Am atins-o cu o floare. Daca niste flegme inseamna bataie... Totul s-a petrecut intr-o fractiune de secunda. A leshinat sau nu dupa ce s-a lovit de usa pentru ca am plecat, poate era beata", a declarat Bote.

 
#89 stefan 29.04.2010 09:00

Chiar daca aparitia ei este tardiva ,eticheta pusa pe costumele celor
vizati, va constitui pentru cei ce au patimit si nu au uitat ,un pas cit de mic
in recunoasterea a ceea ce a insemnat COMUNISM.

 
#90 VEZI MISCAREASOCIALISTA RO 29.04.2010 09:05

DACA CREZI CA A FOST MAI BINE INAINTE STINGE LUMINA DE 1 MAI!

 
#91 Jos PSD partidul antinational 29.04.2010 09:21

Psd - partid de hoti, c.u.r.v.e.. si tigani

 
#92 Marcus Aurelius 29.04.2010 09:56

Cum pe cine ? Sunt o gramada de securisti si activisti PCR in fel de fel de functii publice ........ de raspundere . Se comporta cam la fel ca inainte de 1989 si sunt motorul coruptiei romanesti .

 
#93 Xsile 29.04.2010 09:58

"Începând cu 1987 a făcut parte din reprezentanÅ£a Navrom la Anvers. În anul 1989 a devenit director general al Inspectoratului pentru NavigaÅ£ie Civilă în cadrul Ministerului Transporturilor, în cabinetul Dăscălescu, funcÅ£ie pe care a îndeplinit-o până la RevoluÅ£ia din 22 decembrie 1989.

Iata-l deci pe nomenclaturistul-comunisto-securist Traian Basescu dat jos din functie de revolutie.
Pe el de ce sa nu-l lustreze?!

 
#94 hombre 29.04.2010 10:17

Securistii care ne amarau viata si ne hartuiau in mod salbatic , acestia nu vor,,beneficia'' de aceasta lege a lustratiei? Ce este de facut cu ,,marele luptator anticomunist'' securist cu grad de general acum si la revolutie locotenent colonel in fosta securitate? El ramane in politica ? Cel mai vehement aparator al ,,valorilor comunismului'' azi luptator inversunat al sticlei, pardon al anticomunismului nu-si va da demisia ?

 
#95 Nick 29.04.2010 10:50

Cred ca adoptarea cestei legi acum, dupa ce timp de 20 de ani foarte multe functii poublice au fost ocupate de fosti activisti ai PCR,UTC, organizatiilor de pionieri, nu e decat o mare tampenie! Scoateti tara asta din rahatul in care se afla, domnilor politicieni/parlamentari/guvernanti/presedinte si pe urma ocupati-va si de pieptanat!
"Tara arde si baba se piaptana" asta e ceea ce li se potriveste "pigmeilor" romani cocotati in scaunele puterii, mult prea inalte pentru Miciile Lor. Nu-i auzim sa vorbeasca despre crearea de locuri de munca, de sprijinirea sectorului privat si alte masuri care sa ne scoata din criza. Ii tot auzim vaitandu-se ca nu sunt bani, ca trebuie taiate salariile bugetarilor, pensiile (macar nu spun explicit ca doresc exterminarea pensionarilor romani!), apoi aflam din presa (care minte, evident!) ca in sectorul bugetar inclusiv la Administratia Prezidentiala lefurile s-au marit, exista lefuri "nesimtite"(vorba lui BOC!, dar el nu se referea la ai lor ci la...ceilalti!), prime tot atat de nesimtite, ca se cheltuie bani publici pentru prezervative, hormoni sexuali pentru si altele cadrele SIE sau SRI sau...mi-e si grata sa ascult sau sa citesc asemenea informatii. Ei zic ca presa minte, dar nu i-am vazut pe niciunul sa vina sa dezminta, sa ne prezinte argumente. Sigur nu ne putem astepta la asa ceva pentru ca suntem noi multidar, "prosti" din punctul lor de vedere. Din pacate, asa si suntem, din moment ce cca 5 milioane dintre noi au votat pentru dictatura PD(L??!).

 
#96 santinela 29.04.2010 10:59

Un mare fis.Niciodata aceasta lege nu va intra in vigoare.Este neconstitutionala din start,ingradeste niste drepturi elementare si va fi atacata imediat.

 
#97 justinianus 29.04.2010 11:24

Esenta logica a situatiei din Romania a spus-o Edgar , comentariul 33. In rest, multi viteji.., majoritatea urmasi sau luptatori in democratia * de dupa 45. E usor acum sa vii cu idei, solutii etc., care nu au ca urmare decit o continuare a invrajbirii intre romani. Sa nu se uite, raspunderea e personala, trebuie sa fi produs o dauna, suferinta, dovedite in instanta. Nu se poate opera cu generalitati. Pai ce am cu seful de post din Gheboaia, care asi-a facut datoria, nu s-au omis infractiuni pe raza de competenta. Il lustram de dragul definitiei? Ati uitat ca proiectul sustinut de Mona Musca se dorea o ;lupta politica, dupa o batalie cistigata prin smecherie de Traian Basescu? Trebuiau lustruiti pesedei, dar acum nu prea mai sint lustruibili, ca multi alesi erau copii sau elevi inainte de 89. In fapt se doreste o alta tema de discutie, decit situatia economica dezastruoasa a tarii.

 
#98 Voicu 29.04.2010 11:31

@@adi....!!!!!!!!!
Pai cum sa se termine, cu , comunistii ? Cand chiar unul ca Tismaneanu a ajuns tocmai la CNSAS. Rusine ! Blestematilor de kgb-isti, securisti, pcr-isti , etc, mai dispareti odata, muriti odata, ca poate asa scapa tara de voi , * , jigodii, gunoaie ale istoriei !

 
#99 un om pe niste scari 29.04.2010 11:31

Nu ne dezmintim nici de data asta. Aplicam cu incapatanare indemnul zicalei de mai sus. Asa suntem noi, romanii.
Pana acu vreo 10 ani eram disperat pentru adoptarea si aplicarea unei astfel de legi. Dupa trecerea inca a unui deceniu mi-a trecut. Amprenta nemiloasa a timpului si-a spus cuvantul, diluand pana la disparitia totala efectele unei astfel de legi.
Exista varsta biologica iar oprobiul natiei nu mai e de actualitate. Cei care doreau acest lucru odata acum sunt scarbiti si dezamagiti fiind preocupati de ziua de maine si sanatatile lor subrezite iar tanara generatie are alte preocupari. Poate ca una dintre ele ar putea fi sa afle ce a fost inainte de '89.
In concluzie, eu cred ca ne imbatam cu apa rece. Vorbim despre ceva de care aproape nimeni nu mai este interesat. Este o noua spoiala electorala.
Dumnezeu sa-i odihneasca pe martirii si luptatorii anticomunisti ca noi n-am vrut sa facem nimic pentru ei atunci cand a fost momentul.
Din pacate Constantin Ticu Dumitrescu nu a reusit sa ne convinga, Dumnezeu sa-l odihneasca.
Prea tarziu!

 
#100 neo geo 29.04.2010 11:40

... aceasta lege acum. trebuia data acum 20 de ani .oricum toti fostii mari s-au imbogatit pana acuma!

 
#101 un naiv 29.04.2010 12:26

chiar si acum aceasta lege ar fi buna; numai cati din cei care mai lucreaza prin ministere ascunsi cred ca ar fi atinsi; toti revolutionarii lu' peshte ar fi lustrabili deasemenea; nu a fost nici-o revolutie ci numai agitatie si propaganda

 
#102 Io- 29.04.2010 12:38

Ca de obicei romania e ramasa in urma cu decenii sau poate cu secole. Aceasta lege era buna in anii imediat de dupa revolutie si chiar au fost multi care au vrut-o. Acum,... e frectie la picior de lemn, desi * cum sunt cei din foto mai sunt inca, apar in politica si sunt uneori influenti.

 
#103 Stimati votanti ai PSD 29.04.2010 12:51

Cat de frumos va ranjeste din poza Iliescu.

 
#104 extruder 29.04.2010 12:52

Ce o tot baga bolsevicii astia pe aia cu "E absurda legea lustratiei dupa 20 de ani". E o gogoasa penibila scuza asta. Evreii fac lustratie si acum cu fostii SS-isti. Trebuia intr-adevar mai repede, sa nu apuce sa moara alde Nicolschi si altii ca el, dar e bine si acum, cred ca inca mai sunt destui... simpli batranei pe care ii vezi ca fac cuminti piata cu plasuta in mana. Iar in trecut cine stie cate femei gravide au batut, cate unghii au smuls sau cati preoti batrani au calcat in picioare.

 
#105 SANDU 29.04.2010 13:43

Transmit ! Prostilor ca daca noi nu am fii construit voi nu aveati unde invata si muncii si ce vinde strainilor.
Sunt convins ca legea nu va fii aprobata de PDL SI UDMR. RAMAN FARA CADRE!

 
#106 dada 29.04.2010 13:58

Ce frumos Ranjeste Iliescu, dar ce frumos Ranjeste si grohaie Basescu,de-ai spune ca sunt frati....cei drept de CRIME impotriva poporului Roman.

 
#107 Cristina 29.04.2010 14:18

Prea tarziu.

 
#108 costache 29.04.2010 14:58

vreau sa stiu care utc-isi sint lustrabili?
cei din comitetul utc pe institutie,cei din comitetul utc pe localitate (sat comuna oras municipiu,capitala)
cei care au beneficiat de facilitati cum ar fi: indemnizatii, camere la ca puncte in plus la calcularea mediei de repartitie.
si am dori un tabel cu ei sa-i stim si noi

 
#109 privitor 29.04.2010 15:35

Legea lustratiei nu mai are nici un rost; dupa ce atata amar de vreme nimeni nu s-a obosit sa-i lustreze pe cei care au facut cu adevarat rau oamenilor, (lucrand in aparatul de represiune, denuntand pe cei care aveau comentarii "rauvoitoare", etc), a-i lustra pe cei care "au facut parte din MAN" ,etc. este o tampenie!

 
#110 adina 29.04.2010 15:46

oare de ce au tinut ascunsa legea asta timp de 4 ani ? credeau ca se va face nevazuta , neauzita ???
Dar se pare ca nu ...totusi au de gand sa o faca * .
Ar fi bine sa se tina de cuvant si sa dea Domnul sa se aprobe legea , cea ce nu cred .....ptr ca sigur se vor gasi PSD-isti sa comenteze si sa se opuna.
Si totusi daca se va aproba ar fi bine sa se faca * lista cu numele celor care vor fi ,,sanctionati'' ....asa ca sa stim si nooi sa nu murim prosti.

 
#111 unul 29.04.2010 15:58

Este mult prea tarziu. Aceasta lege trebuia implementata la inceputul anilor 90, nici in perioada cederista nu ar fii fost prea tarziu...deja raul s-a produs. Adevaratii lustrabili si-au ars demult dosarele, lustrabilii si urmasii acestora sunt acum in toate structurile private si de stat... legea aceasta este un mare fas... un fas in care o sa cada "victime" doar pestisorii mici

 
#112 Sapun din caini! 29.04.2010 16:48

petitieonline.ro/petitie-p23406044.html

 
#113 VEZI MISCAREASOCIALISTA RO 29.04.2010 20:42

DACA CREZI CA A FOST MAI BINE ININTE STINGE LUMINA DE 1 MAI

 
#114 raspopitu bibi 29.04.2010 21:17

IARTA-LE LOR DOAMNE, ca nu stiu ,si n-au stiut ce fac! poporul v-a iertat, ca altfel, erati la 2 metri adincime! iliescu poate la 100 ,cu toata clica lui de vinzatori si tradatori de tara

 
#115 AL.DE.SUS 29.04.2010 22:55

Interesant proiect de lege. Totusi nu prea cred in aplicabilitatea lui. Si oricum mai ramane cel putin o categorie de persoane lustrabile: copiii si nepotii lor !!!??? Personal, astept o lege a reconcilierii nationale, dupa care, oricine incalca legea sa infunde puscaria, neaparat cu recuperarea prejudiciului: cash sau munca in beneficiul tarii.
Asa-i ca nimeni nu e de acord cu mine?

 
#116 hmgal 30.04.2010 00:30

Am inteles ca ca viitoarea lege prevede ca cei cre au fost alesi prin vot, sa nu beneficieze de eventualele repercursiuni. Deci Basescu scapa. Atunci chiar nu ma mai intereseaza.

 
#117 oghi 30.04.2010 09:19

AtenÅ£ie, introducerea în discuÅ£ie a subiectului este o nouă gogoriţă prin care să fim ÅŸi mai divizaÅ£i. Se ÅŸi văd, în comentarii asemenea atitudini:hai să ne federalizăm!! Ne dividem politic, ne împărÅ£im social-săraci, mai săraci, bogaÅ£i, mai bogaÅ£i,-suntem divizaÅ£i natural-unii la oraÅŸ alÅ£ii la Å£ară- iar acum ne aruncăm în această dispută .Dacă intrăm în ea, cel puÅ£in eu, rămânem cu mirosul împuÅ£it al mlaÅŸtinii comuniste care ne-a infestat toată existenÅ£a. ACUM E PREA TÂRZIU! Dece nu am înÅ£eles atunci mesajul . Poate nu aveam atâÅ£i plecati din Å£ară! Ce poÅ£i să faci individual acum decât să blencănim aici. A, dacă se crea o organizaÅ£ie, dacă ar fi niÅŸte criterii ÅŸi o comisie finală care să decidă, ar fi un rezultat, aÅŸa nu facem decât să aruncăm cu noroi unii pe alÅ£ii. Acum când beizadelele au deja vechime nu mai există soluÅ£ie. Åži cine să promulge această lege:reprezentantul României la Anwers?? Hai că măcăne!!

 
#118 Gheo 30.04.2010 12:28

Categoric, aceasta lege trebuia adoptata de mult. Dar cine sa o faca? Comunistul Iliescu si PSD-ul plin de activisti si securisti? Molaul Constantinescu cel invins de "structuri"? Pacat ca se adopta abia acum; dar mai bine mai tarziu decat niciodata.

 
#119 666 1.05.2010 00:11

?

 
#120 Bogdan 23.06.2010 08:35

nu e cam tarziu pentru astfel de legi??? e de condamnat comunismul pe care il stim pana in 89, dar mai de condamnat sunt comunistii care au condus tara asta dupa revolutie

 

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa