Pesedistul Robert Negoiţă spune că şi-a donat salariul de deputat pe un an

de Departamentul Politic Postat la: 23.02.2012 16:29 Ultima actualizare: 23.02.2012 16:30

Mediafax Foto /Ciprian Sterian

Deputatul PSD Robert Negoiţă a declarat, joi, că şi-a donat salariul pe un an de zile, menţionând că face public acest gest "pentru a stopa intoxicarea actualei puteri din jurul grevei parlamentare a USL".

Potrivit vicepreşedintelui PSD, încercarea puterii de a transforma greva parlamentară a USL într-un motiv de scandal "începe să se dovedească pe zi ce trece doar o perdea de fum, pe care liderii PDL o construiesc doar din raţiuni electorale, fără nicio legătură cu adevărul.

În opinia lui Negoiţă, gestul său demontează declaraţiile nefondate ale democrat-liberalilor care au acuzat în nenumărate rânduri că decizia USL de a face grevă parlamentară este luată pe banii publici, aceştia încasând salariul de la stat fără a veni la şedinţele parlamentare.

Astfel, social-democratul a donat 50.000 de lei, suma reprezentând salariul încasat de la Parlamentul Romaniei într-un an de zile, Asociaţiei pentru Dezvoltarea şi Calitatea Vieţii.

"De când mi-am început mandatul de deputat în Parlamenul României nu mi-am ridicat niciodată indemnizaţia de parlamentar pentru a o cheltui. Am strâns banii şi i-am donat celor aflaţi într-o situaţie delicată, celor care m-au contactat şi mi-au prezentat diverse cazuri sociale. Nu aş fi făcut niciodată public aceste gesturi dacă nu ar fi fost toată această intoxicare pe care PDL-ul încearcă în ultimele zile să o producă, compromiţând protestul nostru parlamentar şi canalizând discuţia în jurul banilor. Astfel, le demonstrez şi lor şi opiniei publice că banii pe care eu i-am ridicat de la Parlamentul României îi folosesc în scopuri umanitare. Sper că gestul meu de a face public acest fapt, deşi este unul pe care mi l-aş fi dorit să-l fac în continuare în anonimat, să fie urmat şi de colegii din USL", a afirmat deputatul PSD.

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

3 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 culai 23.02.2012 19:00

Sa primesti ,pe degeapa,bani dela STAT [ FARA SA MUNCESTI], este lesne sa-i donezi, dar este de fapt o mare nerusinare.Banii primiti dela Parlament eu consider ca este in fapt "un furt', deci Negoita nu a donat nimic dela el, ci dela stat.Acest Negoita chiar crede ca ne prosteste ,dela ochi !?. Nu mai tine.

 
#2 Radu 23.02.2012 19:14

Este o fapta buna si din pacate probabil ca este singura fapta buna pe care a facuto acest om, poate ca si din cauza ca nu mai are fete de racolat.

 
#3 musulmanu' 25.02.2012 09:25

@culai
Adevărat grăeşti evident, numai că Papagalul bate câmpii.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa