Departamentul Politic - Mediafax
2964 vizualizări 17 iun 2018

"Din toată discuţia reieşea că este o precupare. Cam aşa ceva (a simţit că i se arată cartonaşul –n.r.). Nu ştiu, dar niciodată nu a dorit Simina, nu a cerut să se întâlnească pentru vreo altă problemă. Pe mine, m-a surprins discuţia aceasta. Eu i-am spus Siminei următoare chestiune, asta apropos de declaraţia preşedintelui vis a vis de această problemă, pentru că a fost întrebat preşedintele ce va face în cazul Lăzăroiu. Preşedintele a zis că nu putem merge aşa departe, dar dacă e vreo problemă Curtea vrea să şi-o poată rezolva. Eu unul, chiar l-am votat pe preşedinte. Eu nu am votat niciodată PSD. Nu am nimic faţă de niciun partid, dar asta a fost opţiunea mea. Dar să spui că decizia CCR e pe mână cu ce spune alianţa de guvernare. Şi am zis, măi, această chestiune nu se pune în discuţie. Noi am fost puşi acolo să apărăm Constituţia, pentru alte chestiuni. Doamna Tănăsescu nu a reacţionat. A luat act de ce am spus," a povestit Petre Lăzăroiu, la Antena 3.

El crede că cea mai bună reacţie a preşedinteleui ar fi fost să anunţe că NU E IMPLICAT deloc în acest incident.

"N-aş putea băga mâna în foc ce s-a vrut, dar bănuiesc că asta s-a vrut, să mi se spună că ai o problemă. Da (am simţit-o ca pe o presiune – n.r.). Vedeţi dumneavoastră, imediat a apărut comunicatul Administraţiei Prezidenţiale şi apoi al lui Cristi Danileţ care a spus, noi nu am trimis astfel de cerere la Preşedinţie. Păi atunci să se lămurească între ei. La final, a fost cu cele două cărţi. Am discutat despre cărţi doar la plecare.(...)  Preşedintele ar fi trebuit să spună că nu are în preocupare această problemă," consideră Lăzăroiu.

Revocarea nu se poate pune în discuţie. S-a decis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că citeşte motivarea CCR privind decizia de revocare a Laurei Codruţa Kovesi până o va înţelege şi va răspunde într-un termen rezonabil. Şeful statului a mai afirmat că nu este exclus un referendum, care să fie organizat la finalul unei dezbateri publice.

”N-are temei nici legal, nici constitutional, că nu întrebi prin referendum dacă e bine să o demiţi sau să nu o demiţi pe Kovesi. S-ar ajunge la un absurd,” a explicat judecătorul Petre Lăzăroiu, ăn interviul de la Antena 3. ”Pui o întrebare poporului, dacă o instituţie este sacrificată pentru un om. Nimeni nu contestă rolul constituţional al DNA. Nimeni nu ar putea să spună, domnule nu mai vrem DNA. Toată lumea să spună vrem să existe DNA, vrem să luptăm împotriva corupţiei, dar nu se poate pune în discuţie revocarea. Ea S-A DECIS." 

El a explicat că instituţia din care face parte nu a dat un termen preşedintelui, în care să emită decretul de revocare a şefei DNA, deoarece se merge pe COLABORAREA LOIALĂ între autorităţi, dar dacă va refuza acest lucru, devine o problemă a puterilor în stat.

"Avem preşedinte, avem guvern, avem Parlament. E problema puterilor în stat. Nu este problema CCR,” afirmă Lăzăroiu. ”În momentul când nu pui în aplicare o decizie CCR, atunci te situezi în afara Constituţiei. Noi nu i-am dat un termen preşedintelui, pentru că nici legea nu prevede un termen. Pentru că aici se porneşte de la colaborarea loială între autorităţi. Dacă vrei să găseşti un termen, nu-l poţi găsi decât prin asemănare cu alte situaţii. De pildă, excepţiile de neconstituţionalitate, dacă în 45 de zile Parlamentul nu pune în acord cu decizia CCR, atunci acel text dispare. Efectele decizie CCR există, pentru că, chiar dacă Parlamentul nu a pus în aplicare, textele au dispărut. Mai avem controlul care vine de la promulgarea legii, că preşedintele trebuie să promulge în 10 zile."

Acesta nu consideră normal ca o ţară să fie condusă de un ONG, făcând referire la VedemJust, organizaţia care a cerut preşedintelui revocarea sa: "Asta m-am întrebat şi eu: oare o ţară trebuie să fie condusă de ONG-uri, pentru că suveranitatea aparţine poporului român? Şi Constituţia mai spune că nicio persoană, niciun grup de persoane nu poate exercita suveranitate în nume propriu. Aici este statul de drept, aici este democraţia. Despre deciziile CCR, spune în Constituţie, că de la data publicării sunt obligatorii."

CCR a publicat motivarea în cauza privind conflictul instituţional preşedinte-ministrul Justiţiei pe 7 iunie 2018.

 

Citește și: