Petriana Condrut
250 vizualizări 23 mai 2017

„Modificarea operată de majoritatea parlamentară încalcă prevederile constituţionale referitoare la asigurarea securităţii naţionale, iar pe de altă parte se înscrie într-o abordare sistematică a PSD-ALDE de restrângere a atribuţiilor preşedintelui României prin modificări legislative lipsite de fundamentare. De asemenea, proiectul de lege prin care a fost modifică OUG 76/2017 are grave carenţe de coerenţă legislativă în raport cu o serie de alte acte normative în vigoare, deschizând posibilitatea legală de a aservi politic activitatea DGPI”, transmite Partidul Naţional Liberal, într-un comunicat de presă.

PNL contestă şi faptul că soluţia legislativă nu a fost supusă dezbaterii şi votului în prima cameră sesizată, respectiv în Camera Deputaţilor.

Senatul a adoptat în şedinţa de plen din 15 mai ordonanţa de urgenţă privind modificarea procedurii de numire a conducerii DGPI, prin care se elimină avizul din partea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Legea a fost votată cu 75 de voturi „pentru", 29 „împotrivă" şi două abţineri. Senatorul PMP Traian Băsescu a spus, în timpul dezbaterilor, că „a rupe total de CSAT acest serviciu este o greşeală".

Citește și: