Cristian ANDREI
Cristian ANDREI
5655 vizualizări 12 ian 2014

Premierul Ponta a declarat la o zi după ce asistentul secretarului american de Stat Victoria Nuland a plecat din România că îşi menţine afirmaţiile potrivit cărora condamnarea lui Adrian Năstase a fost una politică şi că dosarul acestuia a fost făcut pentru “distrugerea omului politic Adrian Năstase”.

Victor Ponta a subliniat că a spus că procesele penale au fost început după ce Adrian Năstase a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa lui Traian Băsescu şi că de acestea s-au ocupat Daniel Morar şi Monica Macovei.

“Este un lucru probat, e o realitate. Nu am voie să spun realităţi? Sunt obligat să spun lucrurile acestea, sunt lucruri pe care mulţi oameni le gândesc”, a punctat la Antena3 prim-ministrul.

Potrivit acestuia, afirmaţiile sale nu au legătură cu “indepedenţa justiţiei”, mai ales că s-a pronunţat după ce Adrian Năstase a fost condamnat la închisoare cu executare.

Victoria Nuland a catalogat drept "îngrijorătoare" provocările politice la adresa independenţei sistemului judiciar din România.

Citește și: