Ponta, nemulţumit de pedeapsa primită de asasinul baschetbalistului Chauncey Hardy: Acest caz confirmă cele mai grave acuze aduse puterii judecătoreşti
MEDIAFAX / Ovidiu DUMITRU
Liderul PSD Victor Ponta le scrie procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, şi preşedintelui CSM, Alina Ghica, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de sentinţa pronunţată în cazul uciderii baschetbalistului american Hardy.
"Vă transmit acest mesaj cu un puternic sentiment de revoltă, ca jurist şi cetăţean român, fost magistrat şi conferenţiar universitar, doctor în disciplina Drept Penal, dar mai ales ca persoană publică cu o absolută credinţă în necesitatea afirmării statului de drept. Doresc să vă aduc la cunoştiinţă că recenta sentinţă emisă de Secţia Penală a Tribunalului Giurgiu reprezintă un grav atentat la prestigiul şi integritatea sistemului de justiţie din România. Nu am dreptul procedural să contest, pe fond, decizia prin care Ionuţ Adrian Tănăsoaia a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru uciderea baschetbalistului american Chauncey Hardy. Pedeapsa aplicată (dacă nu cumva chiar şi încadrarea juridică) este însă evident netemeinică şi de natură să producă o gravă şi ireparabilă atingere sistemului de justiţie din România, o stare de revoltă şi neîncredere în hotărârile acesteia", scrie Ponta.
El susţine că foarte mulţi dintre cei care au aflat despre acest caz, dintre cei care au încercat să obţină mai multe informaţii despre situaţia tragică din Giurgiu au fost, la rândul lor, intrigaţi de soluţiile la care s-a ajuns.
Citeşte şi LISTA oficialilor americani cu care s-a întâlnit PONTA ÎN SUA. PLUS: A discutat cu fostul strateg al lui Obama şi Geoană
"Condamnarea la doar 5 ani de închisoare pentru uciderea cu violenţă, într-un spaţiu public, într-un caz mediatizat şi în care dubiile nu există - ridică semne de întrebare cu privire la modul în care procurorii şi magistraţii implicaţi şi-au făcut datoria. Românii văd cum justiţia dă verdicte total disproporţionate, în care un criminal este condamnat la doar 5 ani de închisoare, în timp ce în alte cazuri cu pericol social mult mai redus pedepsele sunt mai mari", adaugă liderul PSD.
Victor Ponta arată că siguranţa cetăţeanului în România trebuie să fie o prioritate pentru justiţia românească, iar acest lucru trebuie să se reflecte şi într-un comportament mai consistent şi coerent în cazurile de ucidere şi violenţe grave, pentru care dovezile şi circumstanţele sunt indubitabile, din punct de vedere juridic dar şi al opiniei publice.
Citeşte şi Ponta: Întors din SUA, şi după acţiuni de succes la Bruxelles, privesc anul care vine cu încredere
"Am fost în mod constant, în activitatea mea publică, un apărător al independenţei şi prestigiului justiţiei din România, atât în faţa instituţiilor internaţionale (situaţia MCV), cât şi a presei naţionale sau a politicienilor demagogi. Dar acest caz nu face decât să confirme cele mai grave acuze aduse vreodată puterii judecătoreşti pătând iremediabil prestigiul acesteia. Vă rog Doamnă preşedinte a CSM să luaţi măsurile legale care se află în competenţa dvs. pentru a analiza activitatea de ansamblu a Secţiei Penale a Tribunalului Giurgiu, considerată în opinia publică ca protejând şi acceptând practicile de crimă organizată din raza sa de competenţă. Vă rog Doamnă Procuror General nu doar să solicitaţi procurorilor competenţi să utilizeze căile de atac legale împotriva acestei sentinţe vădit netemeinice, dar şi să acordaţi o atenţie specială acestei zone în care crima organizată este protejată direct de factori din justiţie care ar trebui tocmai să combată acest grav fenomen. Vă rog să înterpretaţi acest demers al meu ca neavând nicio conotaţie politică, ci doar reprezentând reflectarea unei opinii publice profund îngrijorată de o situaţie extrem de gravă şi de dăunătoare pentru justiţie şi statul de drept", mai arată Victor Ponta în scrisoare.
Agresorul baschetbalistului american Chauncey Hardy, care a murit după ce a fost lovit cu pumnul în faţă, în urma unei altercaţii într-un club din Giurgiu, în toamna anului trecut, a fost condamnat, miercuri, la cinci ani de închisoare de către Tribunalul Giurgiu, sentinţa nefiind însă definitivă.
Citeşte şi Vizita lui Victor Ponta în SUA: cu cine s-a întâlnit şi care a fost mesajul USL pentru americani
Tribunalul Giurgiu l-a condamnat, miercuri, pe Ionuţ Adrian Tănăsoaia, acuzat că i-a tras un pumn în faţă baschetbalistului Chauncey Hardy, lovitură în urma căreia sportivul a murit, la cinci ani de închisoare, instanţa aplicând pedeapsa minimă întrucât bărbatul şi-a recunoscut fapta.
Pentru fapta lui, pedepasa prevăzută de lege este între cinci şi 15 ani de detenţie, sentinţa nefiind definitivă, putând fi atacată cu apel.
Instanţa a dispus separarea părţii civile a dosarului, pentru a nu întârzia soluţionarea cauzei.
La începutul lunii decembrie a anului trecut, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Ionuţ Adrian Tănăsoaia, zis Gipsy-Gypsanu, pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Potrivit Ministerului Public, în dimineaţa de 9 octombrie 2011, la ora 4.13, Ionuţ Adrian Tănăsoaia, aflat într-un club din Giurgiu, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, l-a îmbrâncit şi apoi l-a lovit puternic cu pumnul în faţă pe baschetbalistul american Chauncey Hardy, cre s-a dezechilibrat şi a căzut lovindu-se cu capul de pardoseală.
În urma impactului, victima a suferit leziuni traumatice cerebrale foarte grave, care au condus, câteva ore mai târziu (ora 19.10 ), la decesul acesteia.
Medicii legişti au stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral soldat cu edem cerebral, hemoragie meningeală, contuzie şi dilacerare cerebrală, fractură de boltă craniană iradiată la baza craniului.
Leziunile traumatice corporale cerebrale care au dus la deces s-au putut produce prin lovire cu şi de corp-plan dur în acelaşi context traumatic, iar între leziunile traumatice cranio-cerebrale şi deces există o legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată, au conchis legiştii.
Surse judiciare au informat că baschetbalistul Chauncey Hardy, care juca la echipa CSS Giurgiu, avea o alcoolemie de 0,6 la mie, la momentul accidentului din discotecă.
Scandalul în urma căruia Chauncey Hardy şi-a pierdut viaţa a izbucnit în noaptea de 8 spre 9 octombrie 2011, în jurul orei 3.30, în clubul Emotione din Giurgiu, după ce baschetbalistul american, în vârstă de 23 de ani, ar fi vrut să danseze cu nişte tinere. El a fost lovit cu pumnul în bărbie de Ionuţ Adrian Tănăsoaia şi s-a izbit cu capul de pardoseala sălii de dans.
Americanul ar fi iniţiat un joc cu o tânără, căreia îi tot punea pe cap o şapcă, ceea ce i-a iritat pe tinerii care o însoţeau pe fată. Tănăsoaia i-ar fi spus lui Hardy să plece, însă conflictul verbal a degenerat, astfel că i-a tras un pumn în faţă, iar sportivul s-a dezechilibrat şi a căzut de pe treapta pe care se afla, lovindu-se cu capul de pardoseala de ciment. Rana produsă în cădere a fost gravă, ducând la decesul baschetbalistului.
Citeşte şi Preşedintele Federaţiei Române de Baschet despre pedeapsa ucigaşului lui Chauncey Hardy: ,,Dacă se plăteşte numai cu cinci ani înseamnă că încurajăm criminalitatea"
Citeşte şi Baschetbalistul Chauncey Hardy, înmormântat în Middletown. La Giurgiu a avut loc un moment de reculegere
Citeşte şi SUA au oferit ajutorul FBI în ancheta de la Giurgiu, pentru a rezolva cazul lui Chauncey Hardy
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















26 Comentarii [+] Adauga un comentariu
numai 5 ani??? In ultimii 2 ani am auzit numai despre modificarile in bine a justitiei romanesti, dar daca asta e una dintre ele atunci asa zisa reforma facuta de pdl e de 2 lei "vechi" ....mai pe romaneste e de * si incepe sa se puta rau de tot in ultima vreme
Cauta pe Google cuvantul "romopi" si pe prima pagina afisata gasesti opinii pe care presa nu le prezinta!
Nimic nu se schimba peste noapte încrengaturile sunt atît de mari în cît va fi foarte greu ....( vezi atunci cin ai un proces mai complicat ...cît de greu este sa te lupti cu acest sistem )
Sa-mi spuna Ponta, cati ani de parnaie a primit asasinul lui Teo Peter?????
In cazul Chauncey,justitia din Romania s-a comportat precum justitia USA in cazul Teo Peter
Tonta a pus placa primita de la Licurici, c@catul asta scarbos n-are compasiune decat pentru ce-i ordona stapanii lui!
Dle Ponta vad ca te doare de baschetbalistul american, dar nu zici nimic de criminalii politici si economici ai Romaniei actuale. Sa te fereasca bunul D-zeu ca dupa alegeri sa nu-i trimiteti in judecata pe nemernicii conducatori actuali ai tarii in frunte cu cvatetul BUBA! Poporul nu uita si mai ales nu prea mai vrea sa ierte asa ca grija mare.
Hmmmmm ... pentru Matusa Tamara n-a protestat !!!!
Are dreptate evros. Sa-i omoram pe totzi care nu-s in USL. Asa Romania va deveni o tara pura ... numai cu mongoloizi si bolnavi de Basedow !!
@PiShaDe Prostule, numai fiindca nu este sluga basista, nu poti fi de acord cu el? Tu esti unul dintre cei din cauza carora o natiune intreaga sufera pt ca voi, onanistilor sustineti un mitoman, mitocan si demnt om intr-o functie care in orice tara civilizata acest om ar fi supus unor examene psihiatrice. Unul redus mintal ca tine, sustine haosul creat de acest dement. Dar ce vrei, dintr-o ma-m-a coo=rv=a ca m-a-t-a nu putea iesi un inteligent asa ca te inteleg descreieratule.
atata se ia si pentru furtul unei gaini.justitia p***