Povestea trocului presedinte - premier
Presedintele Traian Basescu s-a dus, ieri dimineata, la Palatul Victoria, chitit sa-i forteze mana premierului Calin Popescu Tariceanu si sa obtina de la PNL Ministerul Apararii pentru Partidul Democrat. Conform unor surse, chestiunea cedarii MApN a fost insa ocolita abil de seful statului, el deschizand atacul cu problema comisarului european. Traian Basescu i-a cerut direct lui Tariceanu sa ii cedeze semnarea documentului oficial prin care Romania va propune comisarul european. Cum premierul refuza, seful statului a propus atunci sa contrasemneze scrisoarea catre presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso. Tariceanu a ramas pe pozitii, dar Basescu a continuat sa faca presiuni. El a amenintat ca va trimite la Bruxelles propria scrisoare, prin care sa propuna un candidat, membru al PD. Atunci totul se va reduce la lobby in Parlamentul European, iar un candidat popular va avea mai multe sanse, intrucat grupul PPE este mult mai numeros decat cel liberal. Contraargumentul premierului a fost ca trimiterea a doua propuneri de comisar european de catre Romania ar da extrem de prost si ca ar fi un semn de imaturitate politica. Comisar european contra ministru al Apararii Basescu a parut sa cedeze, dar a trecut apoi la scopul real al discutiei: pentru ca PNL nominalizeaza comisarul european-pe senatorul Varujan Vosganian, care a plecat deja, ieri seara, la Strasbourg - si are si presedintele Camerei Deputatilor, este nevoie de o reechilibrare a fortelor in interiorul Aliantei. Cum singurul post vacant era sefia MApN, Basescu a spus ca ea trebuie sa revina democratilor. In plus, ar fi afirmat presedintele, Cotroceniul nu va lucra niciodata cu un ministru liberal, ci direct cu seful Statului Major General, asa cum s-a intamplat si in perioada lui Teodor Atanasiu. Tariceanu s-a invoit si, imediat dupa ce Basescu a parasit Palatul Victoria, s-a intrunit Consiliul National de Coordonare a Aliantei, la care au participat Tariceanu, ministrul Agriculturii Gheorghe Flutur si presedintele Camerei Deputatilor Bogdan Olteanu, iar de la PD - ministrul de Interne Vasile Blaga, cel al Transporturilor Radu Berceanu si primarul general al Capitalei Adriean Videanu. Sedinta a fost pur formala, stabilindu-se ca PD sa primeasca Ministerul Apararii, la care ravneste de peste un an si jumatate. Atanasiu, sef al AVAS Abia dupa aceasta ultima sedinta, adica pe la 12.30, a fost chemat la Guvern si Teodor Atanasiu, care a fost instiintat ca nu va mai fi ministru. Pentru ca Atanasiu sa iasa cu fata curata, s-a stabilit ca el sa isi anunte demisia. Fostul ministru nu va ramane insa pe drumuri: surse din Executiv ne-au declarat ca acesta va fi numit in curand seful Agentiei de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), in locul lui Razvan Orasanu. Liberalii incercau sa prezinte, ieri, toata povestea ca pe un succes. "S-a consfintit, in plan extern, ca premierul este partenerul real de dialog al Uniunii Europene, intrucat el este cel care a semnat scrisoarea de propunere a comisarului. Basescu nu mai conteaza in relatia cu UE", afirma un lider al PNL.Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















- Tag-uri:
[+] Adauga un comentariu