Preda despre interdicţia de a participa la Realitatea şi Antena3: "O încalc cu plăcere. Unde să fac campanie, la Bruxelles pe stradă? ". Videanu îi arată o posibilă sancţiune
Cristian Preda merge vineri la Antena 3. „Boicotarea presei e o mare eroare“
Eurodeputatul Cristian Preda este primul membru PD-L care încalcă interdicţia de a participa la emisiunile Realităţii TV şi Antenei 3, decizie luată, de conducerea partidului.
"O încalc cu plăcere. Nu există nici o prevedere în statut care să interzică participarea la emisiunile televizate. Trebuie să te confrunţi cu adversarii şi atunci când jurnaliştii sunt foarte politizaţi. Mi-e greu să înţeleg cum s-a luat această decizie. Nu putem să ne comportăm ca vedetele de fotbal şi să intrăm în silenzio stampa. Suntem un partid aflat la guvernare", a declarat Preda, pentru Gândul, precizând de ce va fi prezent vineri seara la o emisiune a Antenei 3: "Eu vreau ca Teo Trandafir să câştige Colegiul 19. Unde să-i fac campanie, la Bruxelles pe stradă?".
Hotărârea luată, joi seara, de Biroul Permanent al PD-L stârneşte reacţii şi printre parlamentarii democrat-liberali, deputatul Sever Voinescu, spunând că, în ciuda faptului că îl nemulţumeşte, se va conforma acesteia: "Şi eu am o problemnă cu această decizie, dar o respect. Avam câteva invitaţii la aceste televiziuni pentru săptămâna viitoare, dar le-am contramandat. Eu întotdeauna am fost pe jumătate rebel cât domnul Preda".
Cristian Preda ar putea risca o sancţiune dacă nu va respecta decizia partidului, spune, însă, primvicepreşedintele PDL, Adriean Videanu, care a dat drept "posibilă" o acţiune în acest sens. "Vrem ca o informare critică să se bazeze pe argumente", a declarat Videanu, despre interdicţia de a participa la emisiunile celor două televiziuni private.
Eurodeputatul PDL Cristian Preda a făcut anunţul că va participa la o emisiune la Antena 3 pe blogul său.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













59 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Pocaitul acesta cu ochi sticlosi este tot mai nebun. PDL ar trebui sa-l alunge pana nu face o criza. Are ceva sricat, ca prea-i inclinat catre raul Romanesc. In spatele a tot raul Romanesc este iliescu criminalul ATEU blestemul si durerea cu masina de activisti comunisti zelosi si creaturi si progenituri hidoase propagandistice creata de el diabolic. Si inca mai ranjeste. El spunea in 89 ca trebuiau omorati ceausestii ca sa se faca liniste de mormant. Atunci de fapt nu a fost liniste ci doar s-au facut si planuit multe morminte trupesti si sufletesti de ATEUL iliescu si banda lui de activisti zelosi. Mai multe decat in toata istoria omenirii. Acum daca iliescu mortaciunea ar fi in catuse s-ar face cu adevarat liniste.
"premierului Republicii Srpska" al carei republici? Parca eram in Romania si citeam articol romanesc, tradus in romaneste, intr-un ziar romanesc, scris de un redactor roman.
oare de ce nu se pot strange oameni ca domnul Preda,oameni de valoare si integritate morala din PDL,PSD si PNL sa faca un nou partid
Daca Cristian Preda este dispus sa linga unde scuipa televiziunile lui Voiculescu si Vantu, privind guvernul si paridul din care face parte, atunci nu are ce cauta in acel partid. Antena 3 si Realitatea Tv, au emisiuni care pot fi socotite extremiste pentru ca manipuleaza opinia * si incita segmente sociale la revolte impotriva puterii actuale, interpretand pe dos programul si activitatile de guvernare.
@edgar - Draga edgar, tare mi-e teama ca o sa-l vezi mai iute pe Basescu cu potcoavele alaturi...
sobolanii sar din barca... la-la-la-la-la
Draga Ionut,
Cineva striga numele tau, cine sa fie? E chiar atlasul din biblioteca ta. Republica Srpska nu e ce crezi tu. Ea chiar exista sub aceasta denumire, culmea, chiar in Romana - incredibil nu?
Hai tradu-ne tu noua "Srpska", mare roman ce esti.
ce-o mai face renumitul pedelist Radu Latreanu (Radu S) pentru conaisseuri?!? a ramas doar VOX PULl asta de mai sus si cu ham-ham edgar...
@Marele GUGU - ai dreptate , eu am fost la London...
sa fi avut dreptate unii care spuneau ca pd-l se indreapta catre dictatura?