Preşedintele către baronii PD-L: „S-a văzut cât sunteţi de zmei!
Preşedintele către baronii PD-L: „S-a văzut cât sunteţi de zmei!
Preşedintele Traian Băsescu le-a reproşat, marţi seara, liderilor PD-L că n-au ştiut să negocieze cu opoziţia, în special cu UDMR, pentru ca moţiunea de cenzură să fie respinsă şi Guvernul Boc să rămână în funcţie. Conform unor surse, Băsescu i-ar fi luat în vizor pe vicepreşedinţii Cezar Preda şi Ioan Oltean, cărora le-a reproşat că n-au fost în stare decât să facă declaraţii sforăitoare împotriva PSD, care nu au dus în final la nimic. Sursele citate au spus că preşedintele i-a reproşat lui Cezar Preda că a pierdut alegerile la Buzău, iar lui Oltean celebra declaraţie cu "broasca râioasă", adică alianţa cu PSD.
"I-am dat afară de la guvernare şi ce-am făcut?!", ar fi spus Băsescu, adăugând că PD-L l-a pus într-o situaţie extrem de dificilă după căderea guvernului. "S-a văzut cât sunteţi de zmei!", ar fi adăugat preşedintele. Sursele citate au precizat că Traian Băsescu n-a făcut nicio referire la tripleta Blaga-Berceanu-Videanu, care i-a garantat că Executivul poate trece de moţiunea de cenzură. Cei trei au avut grijă să nu-l irite pe Băsescu, astfel că n-au scos niciun cuvânt pe parcursul celor 90 de minute cât a durat discuţia.
Surse din PD-L au declarat că preşedintele l-a avertizat încă de luni premierului Emil Boc că moţiunea de cenzură va trece. Şeful statului ar fi vrut ca guvernul să demisioneze, însă greii din PD-L au refuzat şi i-au dat asigurări că au negociat cu UDMR şi că au reuşit să fure suficiente voturi de la PSD şi PNL.
La discuţia de marţi seara, de la Cotroceni, Băsescu a dat de înţeles că nu îl va nominaliza pe Emil Boc drept premier. Se pare că, după întâlnirea cu delegaţia PD-L, preşedintele a avut o discuţie cu Boc în care i-a spus acest lucru.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













34 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Anticomunismul a fost ÅŸi este folosit ca paravan pentru furtul statului român ÅŸi al cetăţenilor!
Ferocii „anticomuniÅŸti” sunt de fapt niÅŸte escroci sadea care zi de zi dau Å£eapă cetăţenilor, hoÅ£i ai cetăţenilor ÅŸi ai statului!
„AnticomuniÅŸtii” ÅŸi-au găsit funcÅ£ii importante la CNSAS, DNA, ANI ÅŸi câteva ongeuri pentru a-i pune la punct pe români! Accederea în funcÅ£ii publice este azi la discreÅ£ia unor cercuri oculte care manevrează cu dosare destinul a milioane de români!
ToÅ£i hoÅ£ii se declară azi „anticomuniÅŸti” ÅŸi căpuÅŸează o primarie, o intreprindere a statului, o instituÅ£ie a statului. Se declară anticomuniÅŸti pentru a putea fura mai bine.
Avem cazul „anticomunistului” Băse, care a trecut de la furtul flotei -nepedepsit încă- la furtul apartamentului, furtul voturilor prin ÅŸmecherie ÅŸi cu concursul presei de propagandă galben-portocalie în 2004, la mascarada alegerii fiicei Eba, prin furtul banilor pentru propagandă de la stat!
Anticomunismul este doar un concept propagandistic împotriva PSD-ului ÅŸi cetăţenilor, pentru a fi furaÅ£i mai mult !!!
mah gand aci ahtiati dupa bani mai rariti dreacului reclamele astea ca nu se pot citi articolele! parca sunteti *ve pe marginea autostrazii mai bagati un picior sau o tzatza in fata!
M.UJE BASE!!!
Nu este o surpriză că gaÅŸca pedelistă iÅŸi atacă orbeÅŸte adversarii politici! Doar au fost devoalate miile de ÅŸmecherii propagandistice pe care le folosesc ÅŸi milioanele de hoÅ£ii pe care le-au făcut!!! Ce aÅ£i vrea să facă decât să-ÅŸi arate colÅ£ii!!! Acum, fiindcă au fost daÅ£i afară de la guvernare ÅŸi au pierdut miliardele de dolari de la FMI, pe care jefuiau după bunul plac, au turbat!!!!
Nu este o surpriză că miniÅŸtrii pedeliÅŸti îÅŸi premiază angajaÅ£ii! Doar de ce au fost angajaÅ£i?! Să muncească, să administreze domeniul pe care-l conduc??! Nuu!! Că majoritatea nu au nici o calificare în domeniul pe care-l administrează!!! Ei sunt specialiÅŸti în demolări!!! Au fost puÅŸi să-ÅŸi primească tainul ÅŸi să se angajeje cu nesimÅ£ire în campaniile electorale care vin!!!
Nu este o surpriză că magistraÅ£ii refuză să-ÅŸi "demaÅŸte" colegii!!! Pentru că Daniel Morar este chiar apărătorul corupÅ£ilor pedeliÅŸti pedeliÅŸti !! De aceea, oricâte încălcări ale legii a făcut - vezi cazul Emil Burzo, hăituit de Daniel Morar ÅŸi care a câÅŸtigat la CEDO - este încă ÅŸef la DNA-ul pedelist al lui Băsescu!!!
Nu este o surpriză că o solicitare pedelistă la Curtea Constituţională, facută de prim-ministrul Boc, profesor universitar de drept constituţional să fie respinsă!! Doar gaşca pedelistă nu respectă nici o lege, chiar dacă le ştie foarte bine, că doar le predă studenţilor!!!!
Nu este o surpriză că creşte cursul! Cu un preşedinte şi un guvern de şmenari ati vrea să scadă?!!
Nu este o surpriză că Băsescu-PDL apare la televizor şi spune poezii sau alte prostii!!!!
Åžtie că o ÅŸleahtă de golani, camarila profitoare, va spune că-i un om sensibil si câte alte tembelisme, valabile la omul prost!!! Åži scopul a fost atins!!!
"Catindatul" a apărut, l-au văzut oamenii, propaganda s-a produs!!!! Nu contează decât că a produs un subiect!!!
De aici încolo este treaba propagandiÅŸtilor să coafeze realitateatv, labe1tv ÅŸi alÅ£i netrebnici antrenaÅ£i în minciună ÅŸi diversiune ÅŸi s-o facă onorabilă!!!!
Băsescu n-a făcut ÅŸi nu va face niciodată nimic!!! El este un paravan în spatele căruia se ascund milioane de hoÅ£i ÅŸi hoÅ£ii!
PDL este partidul care este în campanie electorală permanentă! Acest partid nu are un program economic, politic!!!
Are insă o strategie de a-şi atrage votanţii - minorităţi de orice fel, unele antisociale!!!
Stie că omul obişnuit nu este interesat de politică, face orice să-l convingă că nu merită să voteze pentru ca să-şi aducă la vot marginalii: curvvele, proxeneţii, drogaţii, membrii sectelor religioase!!!
Pdl a avut şi are o strategie de a atrage marginali ca: enoriaşii unor culte protestante sau secte: evanghelişti, adventişti, penticostali (au deputat pe fiul şefului cultului penticostal -Lucian rivis tipei -deputat pdl de Arad, la Satu Mare Samuel Ţintaş vicepresedinte pdl) - fiindcă sunt la fel de supuşi politic ca şi religios, ţigani-supuşi politic bulibaşei, consumatori de droguri( vezi ca eba susţine legalizarea drogurilor), currve şi proxeneti, homosexuali( Prigoană-Băsescu-pdl susţine legalizarea prostituţiei)!
În campania electorală aceste hoarde pedeliste nu se feresc să-ÅŸi atace fizic adversarii politici. Vezi zecile de atacuri în care una dintre părti era pedeleul (aÅŸ zice ÅŸi cu concursul media, care-i prezenta pe acesti legionari pedeliÅŸti ca "revolutionari", "democraÅ£i" ÅŸi alte îmbrobodiri propagandistice!!!
Pdl este partidul în campanie electorală permanentă!
Pdl este partidul hoÅ£ilor, currvelor si proxeneÅ£ilor, homosexualilor, consumatorilor de droguri, hoÅ£ilor împroprietăriÅ£i cu o parte din averea statului, Å£iganilor, sectelor religioase, antiromânilor, demolatorilor bunului simÅ£ în România!!!!!!!!
nu pot citi articolele, terminati cu reclamele
Premiu mare la loto 6/49:
www.schemeloto.ro
s-au adunat gunoaiele din PSD si PNL, partidele hotilor si sar la scandal, scriu pe forum impotriva PDL-ui, vrutte si nevrute . Opriti-va derbedeilor .nimeni nu va baga in seama .
Cata dreptate ai BAI "Rontea".
Toti sunt gunoaie, in afara de PDL si cu tine...
Toti sunt hoti, in afara de PDL si "piratul Base"
vai de muma voastra, si a celor care va mai cred....
Dl.presedinte, asta e partidul care.l aveti. :((. cat sa ajut si eu?
Stiti ca Basescu are blog? Puteti sa il injurati cat vreti, postarile nu sunt cenzurate.
Stiti ca Geoana are blog? Puteti sa il laudati cat vreti, numai postarile de bine sunt acceptate........
CE ZICETI?