2651 vizualizări 7 nov 2017

Mai exact, edilii se tem că scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10% îi va lăsa fără bani la bugete şi vor stabilirea unui sistem de compensaţii. 

După aproape trei ore de discuţii cu premierul şi şeful PSD, primarii Robert Negoiţă şi Gheorghe Falcă au anunţat că guvernul este dispus să acorde compensaţii administraţiilor locale, care vor fi afectate de noile măsuri din Codul Fiscal, care vor fi adoptate miercuri, prin ordonanţă de urgenţă. 

„Am plecat de la o certitudine, o concluzie realistă că datorită scăderii impozitului de la 16 la 10% ne afectează bugetele locale. În mod evident, cu acest aspect sunt de acord şi reprezentanţii Guvernului, premierul, vicepremierul şi preşedintele Camerei Deputaţilor, cu care am discutat. Am convenit că o să avem măsuri în compensare. De exemplu, pentru anul viitor nu vor scădea veniturile din impozitul pe venit sub nivelul anului 2017 şi că se va umbla inclusiv la cotă - de la 41,7 se va ajunge la 43%. Aceste compensaţii vor veni de la Guvern. (...) Deci, De la 41,75 creşte până la 43%. Dacă nivelul de încasări scade şi va fi sub cel din 2017, Guvernul va compensa cu sume suplimentare din buget propriu”, a spus Negoiţă. 

La rândul său, Gheorghe Falcă a precizat că în timpul discuţiilor primarii au cerut creşterea cotei din impozitul pe venit până la 60%. 

”Am ajuns la această cifră de 43% plus dorinţa de compensare să nu diminueze din ceea ce înseamnă excedentul pe care îl are o primărie, pentru că acel excedent înseamnă, de fapt, dezvoltare. Am căzut de acord ca în primăvara anului viitor să facem o analiză mult mai clară a acestor efecte, ceea ce confirmă că toată lumea se îndoieşte de rezolvarea 100% a problemei, dar sperăm ca dezvoltarea pe care o produc administraţiile locale să nu fie neglijată. Când vorbeşti de dezvoltarea României, vorbeşti de dezvoltarea acestor comunităţi. Suntem în etapa de a vedea aceste efecte doar peste şase luni de zile”, a spus primarul municipiului Arad.

Falcă a precizatcă nu a fost ”convins” de discuţiile de marţi, de la Guvern, pe tema măsurilor fiscale, susţinând că în acest moment nu se cunosc efectele reducerii cotei unice şi că ”toată lumea se îndoieşte de rezolvarea 100% a problemei”.

”De convins, nu m-au convins (discuţiile de la Guvern - n.r.). Am discutat problemele pe care o să trebuiască să le comunic cu locuitorii din Arad - eu şi toţi primarii, pentru că aici nu discutăm de culoare politică. O să vorbim, o să vedem ce înseamnă bugetele respective, o să discutăm să împingem proiectele pe care puteai să le faci în doi ani, o să le faci în patru ani. Trebuie să faci astfel de lucruri în detrimentul dezvoltării în special a localităţilor mari, care deja erau generatoare de dezvoltare. Aradul ar pierde între 12 şi 16 milioane de euro. Faţă de ziua de ieri apare acea compendare şi putem spun e că pierdem opt milioane de euro”, a declarat el. 

Semnalul nemulţumirilor a fost dat chiar de primarul Bucureştiului, Gabriela Firea, care a avertizat, luni, că măsurile reprezintă o adevărată lovitură pentru administraţiile locale.

"Pentru toate primăriile de municipiu, acest pachet de modificări fiscale nu va aduce lucruri bune pentru că vor fi bani mai puţini la buget pentru investiţii, avem foarte multe proiecte în derulare pe care vrem să le finalizam. Avem proiecte noi, care sunt acum în faza realizării studiilor de fezabilitate. Ar fi o lovitură foarte mare pentru toate comunităţile şi premierul ne-a dat un răspuns pozitiv, fie va fi îmbunătăţit acest proiect, fie, dacă rămane în stadiul actual, este nevoie de stabilirea unui sistem de compensări", a declarat, luni, Gabriela Firea, la şedinţa Asociaţiei Municipiilor din România.

Consiliul Fiscal a atras atenţia că odată cu reducerea masivă a veniturilor din impozitul pe venit se va vulnerabiliza foarte mult poziţia financiară a autorităţilor locale, foarte multe dintre acestea având un grad mare de dependenţă de sumele defalcate din impozitul pe venit.

Ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, a prezentat, pe 26 octombrie, măsurile pe care Guvernul intenţionează să le aplice din 2018, printre care instituirea unui impozit de 1% pe cifra de afaceri pentru firmele care au o cifra de afaceri de sub un milion de euro şi tranferul unor contribuţii în contul angajatului. El a mai spus că se prevede creşterea cu 60% a deducerilor personale pentru românii cu salarii mici, ceea ce înseamnă că aceştia vor rămâne cu mai mulţi bani în mână după aplicarea taxelor şi impozitelor.

O altă măsură anunţată de ministrul de Finanţe a fost reducerea contribuţiilor sociale şi creşterea acestora în dreptul salariaţilor. De asemenea, Mişa a mai spus că va fi redus numărul de contribuţii plătite în prezent de salariat şi angajator, de la nouă la trei - contribuţia pentru pensie - CAS, plătită pentru salariat, contribuţia pentru sănătate - CASS, plătită pentru salariat, precum şi contribuţia asiguratoare pentru muncă, suportată de angajator.

Miercuri, Coaliţia pentru Dezvoltarea României, organizaţie patronală, şi-a făcut public punctul de vedere faţă de intenţiile Guvernului precizând că nu va susţine măsurile fiscale propuse, întrucât acestea nu trebuie adoptate în grabă, şi cere oprirea „terapiei de şoc”. La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că a avut o discuţie cu reprezentanţii Executivului legat de măsurile fiscale şi fiecare a rămas pe poziţia sa, însă a avrtizat public Guvernul să nu bage ţara într-o aventură economică.

Citește și: