no author
Departamentul Politic - Mediafax
596 vizualizări 22 dec 2017

"Transmitem ambasadelor, Comisiei Europene şi cancelariilor, prin ambasadorii noştri, materialul tradus pentru că trebuie să recunoaştem un lucru: până acum nu s-a identificat un articol prin care să spunem că afectează în mod special independenţa Justiţiei", a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Liderul social democraţilor a mai afirmat că ministrul de Externe va avea întâlniri cu ambasadorii.

Întrebat de neliniştea manifestată de şeful statului legat de modificări, Dragnea a răspuns: "eu cred că trebuie liniştit că vin sărbătorile"

Ambasadele Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei solicită, într-un comunicat, ca factorii implicaţi în proiectul de reformă a justiţiei să evite orice acţiune care ar putea duce la slăbirea independenţei sistemului judiciar şi să ceară avizul Comisiei de la Veneţia.

"Facem apel la părţile implicate în proiectul de reformă a justiţiei să evite orice acţiune care ar putea duce la slăbirea independenţei sistemului judiciar şi a luptei împotriva corupţiei şi să ceară, fără întârziere, avizul necesar al Comisiei de la Veneţia, pentru a menţine astfel independenţa sistemului judiciar şi a păstra intact procesul de reformă în general. Avem încredere că toţi actorii politici implicaţi vor acorda atenţia cuvenită acestor preocupări legitime, în concordanţă cu angajamentul nostru european comun, şi vom fi în continuare gata să sprijinim România în eforturile ei de a reafirma acest angajament", se arată în comunicatul de presă.

Citește și: