no author
Andrei Ionascu
2821 vizualizări 2 oct 2017

Viktor Orban a participat la slujba de sfinţire a bisericii reformate din comuna Floreşti, judeţul Cluj, construită cu fonduri de peste 2 milioane de lei alocate de către guvernul Ungariei.

"Acolo unde există muncă, voinţă de a acţiona şi unitate, ajutorul nu va întârzia să apară. Suntem mândri că guvernul ungar a avut şansa să sprijine finalizarea acestei biserici", a spus Orban.

Premierul Ungariei a precizat că guvernul de la Budapesta a putut să ajute comunitatea din Floreşti întrucât, din 2014, etnicii maghiari din Bazinul Carpatic au avut şansa să susţină "o politică naţională transfrontalieră care îşi asumă responsabilitatea pentru toate comunităţile ungare".

Viktor Orban le-a cerut sprijinul cetăţenilor ungari din Transilvania pentru protejarea unităţii comunităţilor şi a pledat pentru susţinere în vederea alegerilor parlamentare din Ungaria din 2018.

"Noi, ungurii, vom avea un viitor şi vom putea să ne protejăm comunitatea, clădirile şi patrimoniul intelectual doar dacă ne unim. Vom avea un viitor dacă vom crea condiţiile pentru ca voi să puteţi trăi în ţara în care doriţi. Europa occidentală - din neglijenţă sau naivitate - şi-a ascuns simbolurile religioase şi şi-a întors spatele de la cultura proprie, fără să-şi dea seama că, făcând acest lucru, renunţă la propriul viitor", a mai spus Orban. 

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a participat, duminică, la slujba de sfinţire a bisericii reformate din comuna Floreşti, judeţul Cluj, construită cu fonduri de peste 2 milioane de lei alocate de către Guvernul Ungariei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Viktor Orban a ajuns, duminică, la biserica reformată din comuna Floreşti, de lângă Cluj-Napoca, însoţit de episcopul reformat al Ardealului, Kato Bela, şi de preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului de la Budapesta, Nemeth Zsolt, pentru a participa la slujba de sfinţire a lăcaşului de cult. Premierul Ungariei a fost aplaudat la sosire de către credincioşii prezenţi.

Reprezentanţii Eparhiei Reformate a Ardealului au declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că investiţia în construirea bisericii din Floreşti s-a ridicat la suma de 3,5 milioane de lei, din care 2,3 milioane de lei au fost alocaţi de Guvernul Ungariei.

Premierul Ungariei s-a aflat sâmbătă într-o vizită în judeţul Cluj şi a participat la mai multe manifestări organizate de Biserica Reformată. El a avut şi o întâlnire cu conducerea UDMR, la sediul Prezidiului din Cluj-Napoca.

Viktor Orban va participa, luni, la Oradea, la deschiderea anului universitar la Universitatea Partium.

Citește și: