Raluca Pancu
Raluca Pancu
1374 vizualizări 21 dec 2016

"Ne interesează foarte mult o majoritate parlmentară stabilă care să ne asigure o stabilitate politică pentru a reuşi să generăm o creştere economică sustenabilă. Am convenit să semnăm un protocol de colaborare parlamentară între coaliţia PSD-ALDE şi UDMR care prevede câteva puncte importante şi pentru noi şi pentru cei de la UDMR şi care stabileşte principiile de colaborare şi obiectivele urmărite într-o viitoare guvernare", a declarat Liviu Dragnea, după semnarea protocolului.

La rândul său, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a subliniat că rolul Parlamentului trebuie întărit, precizând că va fi "un demers comun în acest sens" şi a punctat că "rezolvarea acelor relaţii între majoritate şi minoritate" este unul dintre motivele care face "necesară" această colaborare.

"Această colaborare e necesară din mai multe motive şi aici aş sublinia stabilitatea politică şi cresterea economică şi rezolvarea acelor relaţii între majoritate şi minoritate. Am propus să avem consultări săptămânale la nivel liderilor grupurilor parlamentare şi să avem un permanent dialog la nivelul liderilor de partide şi să stabilim pentru fiecare proiect ce cale vom urma în Parlament. Vrem să redăm un rol important Parlamentului în perioada care urmează (...) Rolul Parlamentului trebuie întărit şi va fi şi un demers comun în acest sens", a precizat liderul UDMR.

Întrebat dacă UDMR va avansa o propunere de premier la consultările de la Cotroceni, Kelemen Hunor a răspuns negativ.

"Nu vom avea nicio propunere, o vom susţine pe doamna premier desemnat", a spus liderul UDMR.

Ce prevede acordul de colaborare parlamentară

Concret, prin semnarea protocolului de colaborare parlamentară, UDMR se angajează că va sprijini proiectele legislative propuse de Guvern, urmând ca ministerele care vor iniţia acte normative să consulte grupurile parlamentare ale PSD, ALDE, UDMR "pentru a obţine sprijinul parlamentar necesar pentru proiectele legislative, inclusiv cel referitor la bugetul de stat".

Totodată, documentul prevede faptul că proiectele legislative iniţiate de către PSD, ALDE şi UDMR vor fi susţinute în comun dacă anterior au fost dezbătute şi agreate de grupurile parlamentare.

În ceea ce priveşte lista de priorităţi, protocolul menţionează, în acest sens, demersurile din Educaţie şi Sănătate, dar şi "bugetarea şi finalizarea infrastructurii de transport rutier la nivel de autostradă", conform proiectului de guvernare. Totodată, îmbunătăţirea legislaţiei în ceea ce priveşte procedurile de retrocedare a proprietăţilor confiscate în perioda comunistă, dar şi descentralizarea către autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene sunt considerate priorităţi.

De asemenea, prin semnarea protocolului, cele trei partide se angajează că vor urmări creşterea veniturilor salariale care revin angajaţilor din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi asigurarea respectării reglementărilor legale "în ceea ce priveşte folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în cadrul administraţiei publice precum şi cele privind educaţia naţională şi statutul folosirii simbolurilor comunităţilor locale".

Sursă foto: Mediafax

Citește și: