Andrei Luca POPESCU
Andrei Luca POPESCU
18562 vizualizări 16 iun 2017

PSD convoacă Parlamentul pentru duminică, pentru a citi moţiunea de cenzură împotriva guvernului condus încă de Sorin Grindeanu, care a rămas alături doar cu ministrul Comunicaţiilor, independentul Augustin Jianu, şi cu Victor Ponta ca şef al SGG, a anunţat senatorul PSD Mihai Fifor, liderul senatorilor PSD.

„Am decis să convocăm colegii parlamentari pentru duminică, ora 16.30, în plenul Parlamentului, unde se va citi moţiunea de cenzură. Programul este: 15.00 şedinţe grup PSD-ALDE, 16.00 – şedinţa Birourilor Permanente Reunite, la 16.30 va citită moţiunea de cenzură citită. Nu putem să aşteptăm, asistăm impasibili la ce se întâmplă, e normal ca Parlamentul să reaţioneze, să repunem în ordinea normală a lucrurilor. E un mod ilegal, neconstituţional de acaparare a puterii guvernamentale. Citim moţiunea de cenzură duminică, în termen cel mai scurt”, a declarat Mihai Fifor.

„Dragi colegi, vă rog mult să ne mobilizam şi DUMINICA (18 iunie), ora 15.00 să facem cu toţii un efort şi să ne întâlnim în şedinţa de grup de la CDEP, pentru semnarea moţiunii de cenzură! Va urma BPR la ora 16.00 iar la ora 16.30 vom avea plen reunit, în cadrul căruia se va citi textul moţiunii. La final vom avea o întâlnire comună - parlamentari şi preşedinţi de organizaţii judeţene, într-o locaţie ce urmează a fi comunicată ulterior. Prezenţa obligatorie!", se arată în mesajul transmis aleşilor social democraţi.

Iniţial, moţiunea era programată pentru ziua de luni. Duminică, PSD şi ALDE vor convoca birourile permanente şi vor citi moţiunea de cenzură în plen, la ora 16:30.

La câteva ore după ce PSD a anunţat că îi cheamă pe parlamentari în plen, duminică, pentru a citi moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Sorin Grindeanu, fostul şef de stat, Traian Băsescu, a reacţionat pe Facebook, afirmând că "la o astfel de disputa internă, nici un alt partid parlamentar nu ar trebui să se afle în sală" întrucât "doar aşa PSD ar putea înţelege în ce situaţie ridicolă s-a pus singur".

"Duminică se va citi în Parlament moţiunea de cenzură a PSD împotriva guvernului PSD, iar miercuri va avea loc dezbaterea si votul. Din păcate, sub cupola Parlamentului a fost transferată lupta pentru putere şi influenţă a clanurilor din PSD. Desigur, maidanezul de companie al PSD, Călin Popescu Tariceanu va conduce lucrările Camerelor Reunite", a scris Traian Băsescu.

În viziunea sa, celelalte partide parlamentare nu ar trebui să fie prezente în sala de plen.

"La o astfel de disputa internă, nici un alt partid parlamentar nu ar trebui să se afle în sală. Doar aşa PSD ar putea înţelege în ce situaţie ridicolă s-a pus singur, Dragnea ar putea pricepe că viclenia de tip Teleorman nu ţine loc de inteligenţă, iar românii ar vedea cu ochii lor ce oameni de proastă calitate au votat", a încheiat Băsescu.

Cei din USR au anunţat că aleşii formaţiunii nu vor participa la votul pentru moţiunea de cenzură, iar proaspătul ales preşedinte al liberalilor, Ludovic Orban a transmis că PNL nu va participa duminică la şedinţa de plen comună convocată de PSD-ALDE pentru citirea moţiunii de cenzură, iar, cât priveşte votul, PNL urmează să ia o decizie dacă va lipsi de la şedinţă sau aleşii liberali vor sta în scaune fără să voteze.

Pe de altă parte, fostul şef de stat, Traian Băsescu, i-a trasmis clar lui Liviu Dragnea, care duce în aceste zile ample negocieri pentru a-şi asigura susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, că "PMP nu va susţine o moţiune a PSD şi că nu negociează acest lucru". În plus, Traian Băsescu a ţinut să sublinieze că "nu a existat nicio solicitare oficială a PSD pentru discuţii legate de moţiune" şi că PMP nu intenţionează să se implice "în niciun fel" în criza internă a PSD-ului.

"Deşi în cursul zilei de ieri, PMP şi-a făcut publică poziţia prin care anunţa că nu va susţine nicio moţiune a PSD-ului, în cursul zilei de astăzi, mijloace mass-media au lansat informaţia că PMP ar negocia cu PSD, cu privire la moţiunea de cenzura a PSD ÎMPOTRIVA PROPRIULUI GUVERN. Facem din nou precizarea că PMP nu va susţine o moţiune a PSD şi că nu negociează acest lucru. De altfel, informăm că nu a existat nicio solicitare oficială a PSD pentru discuţii legate de moţiune", a scris, vineri, Traian Băsescu pe contul său de Facebook.

Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, a confirmat, vineri, negocierile pe care social-democraţii le poartă cu UDMR pentru susţinerea la votul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu şi pentru cooptarea în viitorul guvern. Surse politice au declarat pentru Gândul că UDMR va vota moţiunea PSD împotriva propriului guvern, însă că nu va intra la guvernare.

UDMR a bătut palma cu PSD în urma întâlnirii avute cu Liviu Dragnea şi va vota împotriva guvernului Grindeanu, pentru moţiunea de cenzură depusă luni de PSD şi ALDE, au declarat surse politice pentru Gândul.

UDMR nu va intra însă la guvernare alături de PSD, pentru că Liviu Dragnea nu ar fi putut să le ofere o garanţie că situaţii de genul celei în care s-a ajuns acum cu Sorin Grindeanu nu se vor mai repeta, au mai declarat sursele pentru Gândul.

Calculele pe hârtie arată că Sorin Grindeanu nu poate supravieţui politic unei moţiuni de cenzură, dacă parlamentarii PSD şi ALDE se aliniază în spatele lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. PSD şi ALDE au nevoie de cel puţin 233 de voturi în Parlament pentru a demite guvernul pe care l-au instalat în urmă cu jumătate de an. Cele două partide au 247 de aleşi, însă majoritatea parlamentară este ”ameninţată” de fostul lider PSD Victor Ponta, care a anunţat că va ”iniţia un grup care să se opună”. Astfel, Grindeanu are nevoie să rupă din majoritate doar 15 voturi pentru a rămâne în funcţie. Asta în condiţiile în care opoziţia fie nu va vota, fie va fi de partea sa. Deocamdată, PNL aşteaptă să vadă moţiunea lui Dragnea, iar USR cere alegeri anticipate.

Numirea lui Victor Ponta în funcţia de secretar general al Guvernului, de către premierul Sorin Grindeanu, a atras excluderea sa din PSD, fiind aplicată astfel decizia Comitetului Executiv Naţional, de miercuri, potrivit căreia orice social-democrat care va alătura Guvernului Grindeanu va fi dat afară din partid. 

"PSD condamnă categoric tentativa ilegală şi neconstituţională a celor doi foşti membri ai partidului, Sorin Grindeanu şi Victor Ponta, de a prelua puterea executivă a statului român. În toate aceste acţiuni ilegale, cei doi nu reprezintă Partidul Social Democrat şi nu au niciun drept să angajeze numele partidului într-un asemenea demers care contravine grav tuturor principiilor democratice şi constituţionale", se arăta în comunicatul de presă al PSD, transmis vineri seară.

Citește și: