PSD şi-a pus cătuşe în semn de protest. Vanghelie după Nicolescu: „Mă uit în fiecare dimineaţă la televizor să văd dacă nu-mi vine şi mie rândul”

de Marian SULTĂNOIU, Adrian POPESCU Postat la: 31.01.2011 20:02 Ultima actualizare: 01.02.2011 15:08

PSD şi-a pus cătuşe în semn de protest. Vanghelie după Nicolescu: „Mă uit în fiecare dimineaţă la televizor să văd dacă nu-mi vine şi mie rândul”

Toate filialele PDL din ţară au fost pichetate, luni, de grupurile social-democraţilor. Conducerea PSD a mers, in corpore, la Piteşti, pentru a protesta faţă de "abuzul politic" exercitat împotriva colegului lor Constantin Nicolescu

După ce au hotărât, luni, în PBN că începând cu ora 15.00 vor picheta sediile PDL din ţară, fruntaşii social-democraţi au luat autobuzul din curtea Parlamentului şi au plecat la Piteşti. Între ei, Victor Ponta, Titus Corlăţean, Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc, Ecaterina Andronescu, Adrian Severin, Robert Negoiţă, Oana Mizil, Ion Câlea, Nicu Bănicioiu, Victor Socaciu, Aura Vasile. Adrian Năstase a ajuns la Piteşti cu maşina proprie, pierzând autobuzul plecat în trombă cu grosul echipei.
Cu toţii au descins în faţa sediului PDL din Piteşti pentru a protesta faţă de ceea ce PSD a numit "abuzul politic" exercitat de PDL în cazul arestării lui Constantin Nicolescu, şeful CJ Argeş.

CITEŞTE ŞI EDITORIALUL LUI FLORIN NEGRUŢIU: Toţi amicii unui domn generos


"Băsescu va trebui să stea în locul lui Nicolescu în închisoare. Băsescu şi Boc sunt răul acestei ţări. Nu ne este frică şi nu vă este frică de PDL şi de Băsescu. El şi cu Mircea Andrei sunt cei responsabili de arestarea lui Constantin Nicolescu", a spus Ponta, adresându-se celor prezenţi, aproximativ 300 de membri şi simpatizanţi PSD, care au scandat "Nicolescu" şi "Unitate". "Eu sper ca Dumnezeu să-i dea putere lui Constantin Nicolescu. Argeşul este unul dintre judeţele cele mai importante pentru PSD. Nu-l lăsaţi pe Andrei şi PDL să vă fure judeţul", a continuat liderul PSD.
După Victor Ponta, s-au adresat piteştenilor Adrian Năstase, Ecaterina Andronescu, Titus Corlăţean şi Adrian Severin.
Marian Vanghelie a fost şi el foarte vehement, susţinând că, dacă social-democraţii nu vor lua atitudine, le va veni şi lor rândul, Traian Băsescu urmând să-i ia în vizor, unul câte unul. "Mă uit în fiecare dimineaţă la televizor să văd dacă nu-mi vine şi mie rândul", a spus Vanghelie. Pe acest fond, spiritele s-au încins, unul dintre participanţi punându-şi simbolic cătuşe, în timp ce Vanghelie a decretat că aşteaptă sosirea mascaţilor.

Vanghelie: "La Bucureşti facem ceva atipic"

Deşi se simte vizat de Traian Băsescu şi de PDL, liderul filialei PSD Bucureşti nu a organizat nimic pentru astăzi, promiţându-le însă colegilor de partid că se va gândi la un scenariu mai interesant decât o simplă pichetare a sediilor PDL din Modrogan sau din Valter Mărăcineanu. "Voi organiza o acţiune atipică de protest la PDL. Vom face ceva anume şi într-un anumit fel, nu aşa... Nu am spus că astăzi, nu am spus că mâine. Am spus că vă anunţ, că vreau să fiţi alături de mine. Gândim strategia Bucureştiului şi nu putem face acţiuni cum se întâmplă în fiecare judeţ. E Capitala României şi trebuie să gândim o acţiune atipică, pentru ca bucureştenii să înţeleagă mesajul", a spus Vanghelie.

La Cluj: "Românul e mai sărac ca în ţara lui Mubarak"

Pesediştii au mai pichetat sediile PDL din Sibiu, Braşov, Bistriţa, Iaşi, Suceava. La Timişoara, aproximativ 150 de persoane au pichetat sediul PDL Timiş. Şi la Cluj, peste 50 de persoane au pichetat sediul democrat-liberalilor din oraş. Protestatarii, în majoritate membri PSD, au purtat afişe pe care scria "Justiţia - da, cătuşe - ba" şi "Românul e mai sărac ca în ţara lui Mubarak".
"Justiţia trebuie să se facă în mod echitabil, nu avem nevoie de o justiţie PDL inechitabilă. Nicolescu nu e un pericol social şi poate fi judecat în stare de libertate, de aceea ne-am adunat în faţa sediului PDL să ne solidarizăm cu preşedintele CJ Argeş, colegul nostru. Nu avem nevoie de inchiziţie în România", a spus liderul PSD-Cluj, Remus Lăpuşan.

La Braşov, alianţa PSD-PNL a ieşit la pichet

La pichetarea sediului PDL Braşov n-au venit doar pesediştii, ci şi liberalii, cu totul, circa 40 de oameni înarmaţi cu o pancartă "Jos poliţia politică a PDL!", Protestul a durat 20 de minute întrucât, masaţi din vreme la "locul faptei", jandarmii braşoveni le-au interzis categoric protestatarilor să se apropie de clădire, pe motiv că "blochează circulaţia". Nici nu şi-au terminat bine pichetiştii prima "repriză" de huiduieli că s-au şi pomenit "luaţi în primire" de fostul eurodeputat Nicola Vlad Popa, vice al PDL Braşov, care i-a apostrofat că n-au "nici un motiv de acuzat PDL-ul de justiţie şi poliţie politică" fapte care "fac un mare rău imaginii României". Lui Popa i s-a alăturat alt şef pedelist, Dragoş David. Acesta a venit însă nu pentru a-şi susţine colegul de partid la "contre", ci înarmat cu un termos şi câteva pahare de plastic: "V-am adus nişte ceai fierbinte, să vă mai încălziţi un pic, că noi suntem gazde bune, ştim să ne omenim oaspeţii chiar şi când vin nepoftiţi!" "Huo, asta-i bătaie de joc, nu v-ar fi ruşine să vă fie!", i-au replicat imediat câţiva pesedişti, după care, ca la un semn, protestatarii le-au întors spatele celor doi "amfitrioni", punând capăt pichetării la fel de brusc pe cât o începuseră.

Jandarmii i-au trimis acasă pe pesediştii arădeni

Un grup de 50 de membri şi simpatizanţi ai PSD au pichetat, luni după-amiază, sediului PDL Arad. Aceştia au declarat că acţiunea lor este una de sprijin pentru colegul lor din Argeş, Constantin Nicolescu. La scurt timp, jandarmii le-au cerut acestora să plece întrucât acţiunea nu este autorizată. Pesediştii arădeni au coborât din sediul organizaţiei judeţene coloana acestora traversând Piaţa Revoluţiei din Arad, către sediul PDL, aflat peste drum de cel al filialei social-democrate.

Vanghelie: "Sunt natural exact ca brânza de oaie"

Potrivit Mediafax, întrebat dacă va boicota întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu parlamentarii PDL, de luni seară, Vanghelie a răspuns: "Nu îmi permit eu cu Traian Băsescu. (...) În toate problemele mă mişc natural ca..., nu vreau să fac reclamă la nimic, sunt natural exact ca brânza de oaie". În acelaşi context, Marian Vanghelie, care aştepta liftul la Camera Deputaţilor, a spus că dacă s-ar întâlni cu Traian Băsescu în Parlament, l-ar "băga în lift". "E normal să intre înaintea mea".

Adrian Popescu este senior reporter al Ziarului Gândul

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

36 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 X 31.01.2011 21:16

?

 
#2 titel 31.01.2011 21:26

socaciu si-a luat chitara sa le ridice moralul?

 
#3 Radu S 31.01.2011 21:31

DE CE "IN SEMN DE PROTEST"? MULTORA DIN EI AR TREBUI SA LI SE PUNA CATUSE "PE BUNE" !!!

 
#4 alize 31.01.2011 21:42

"Mă uit în fiecare dimineaţă la televizor să văd dacă nu-mi vine şi mie rândul"... Ti-e cam teama, aa?

 
#5 Peetre 31.01.2011 21:50

Vanghelica, la cat ai furat ar fi trebuit sa iti vina randul de mult, daca justitia romana ar fi functionat corect !!!

 
#6 VAN GHERLE 31.01.2011 22:07

VAI DE DOMNII PROCURORI CAND VENIM NOI LA PUTERE!

 
#7 Jardel 31.01.2011 22:30

Si rromii picheteaza sediile de politie cand este arestat unul de-al lor.

 
#8 cocosatul roman 31.01.2011 22:39

nu mai consumati curentul inutil. cand vin baietii dupa dvs o sa bata la usa. asta daca nu aveti sonerie.

 
#9 cetatean 31.01.2011 23:36

vanghelie prostul Romaniei sa gandit repede la protest

 
#10 Curiosu' 1.02.2011 00:21

Ma tot uit in poza asta de grup dupa Gabriel Bivolaru, si dintr-o data il vad pe acesta multiplicat de zeci de ori ... Voi vedeti la fel sau trebuie sa-mi schimb ochelarii ???

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa