"Si Guvernul are ministri, dar se ocupa de privatizari"

Postat la: 12.01.2007 00:00

"Si Guvernul are ministri, dar se ocupa de privatizari"

Presedintele Traian Basescu i-a criticat, ieri, la sedinta CSM, pe acei membri ai Guvernului care, in loc sa se ocupe permanent de functiile detinute, fac parte din comisii de privatizare. El a multumit membrilor CSM ca isi dedica activitatea intreaga functiei pe care o detin si i-a sfatuit pe ministri sa se ocupe in permanenta de mandatul pe care il au, pentru a fi un exemplu pentru CSM - "acest Guvern al Justitiei". "Si Guvernul are ministri, dar se ocupa de privatizari", a spus Basescu. Conform propriilor declaratii de avere, publicate la inceputul acestui an, mai multi membri ai Executivului au obtinut venituri importante in anul 2006 pentru ca au facut parte din comisii de privatizare. Procesul de privatizare a Daewoo Automobile Romania va fi coordonat de o comisie guvernamentala speciala, condusa de ministrul Finantelor, premierul Calin Popescu Tariceanu solicitand, miercuri, ca procedurile de vanzare a companiei sa fie incheiate cat mai rapid si transparent. Comisia ii va avea ca membri pe ministrul Economiei, Varujan Vosganian, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, presedintele AVAS, Teodor Atanasiu, consilierul de stat din cancelaria premierului Razvan Orasanu si vicepresedintele AVAS Laszlo Gyerko, conform unei hotarari aprobate, miercuri, de Guvern. Premierul Calin Popescu Tariceanu considera ca modalitatea de acordare a indemnizatiilor pentru demnitarii din comisii de privatizare este interpretata populist. "Nu poti plati un om cu responsabilitati la o privatizare de dimensiuni cu sume derizorii. Mai bine nu-l mai platesti deloc. Daca vrem sa cerem profesionalism si ca lucrurile sa fie tratate cu responsabilitate, e firesc ca din comisii sa faca parte oameni cu responsabilitati importante si putere de decizie, capabili sa depaseasca probleme si sa identifice solutii in timp util, pentru respectarea calendarului de privatizare", a spus Tariceanu.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa