Război între PDL şi PSD: cine sunt naşii politici ai reţelelor de la frontieră. Ce spun Flutur, Rus şi Iliescu despre LEGĂTURA DINTRE POLITICIENI ŞI VAMEŞI
Război între PDL şi PSD: cine sunt naşii politici ai reţelelor de la frontieră. Ce spun Flutur, Rus şi Iliescu despre LEGĂTURA DINTRE POLITICIENI ŞI VAMEŞI
Pesediştii îi acuză pe democrat-liberali că
la ei ajung banii obţinuţi din şpăgi la vamă. Democrat-liberalii
susţin că pesediştii iau partea leului la vămi. Principala ţintă a
PSD este Gheorghe Flutur, care, din postura sa de şef al
Consiliului Judeţean Suceava, ar fi vârful piramidei lotului Siret.
Victor Ponta l-a atacat, ieri, dur pe Flutur, dar şi pe Gheorghe
Falcă (Arad) sau Constantin Ostaficiuc (Timiş), la care ar ajunge
banii negri colectaţi din vămi. "Ştim cu toţii ce se-ntâmplă la
vamă. Cei de acolo sunt puşi de şefii de partid. Credeţi că la Suceava te pune cineva în funcţie fără acordul lui
Flutur? Sau la Arad ori la Trimişoara, te pune
cineva fără acordul lui Falcă sau a lui Ostaficiuc? După cum ştie toată lumea, banii se strâng la Bucureşti, la
Blejnar şi la ceilalţi. Doar n-am descoperit acum apa caldă şi
faptul că pământul e rotund", a declarat Ponta pentru gândul. În replică,
Gheorghe Flutur i-a "avertizat" pe pesediştii "mai tineri" că vor
afla "mai multe informaţii" despre cum primeşte partidul lor bani
din vămi.
AVEREA unui şef de tură la vama Moraviţa - CINCI CASE, TERENURI DE 40 DE MII DE METRI PĂTRAŢI
Primele
acuzaţii
Primii care au deschis acest
subiect sensibil pentru toate partidele au fost social-democraţii
din Suceava. "Vama Siret este situată într-un judeţ
unde controlul absolut îl deţine Gheorghe Flutur. Ne este greu
să credem că dânsul nu ştia de mai mult timp detalii despre
activitatea desfăşurată de vameşi acolo. Din două una: ori a fost
decimată reţeaua PDL locală privind traficul de ţigări la Siret,
ori acesteia i s-a eliminat concurenţa prin această acţiune", a
acuzat preşedintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donţu. La
rândul său, deputatul PSD de Suceava, Cătălin Nechifor,
spune că "au apărut diverse zvonuri în Suceava despre legăturile
unor lideri locali ai PDL cu ceea ce se întâmplă, în general, în
vamă". Nichifor s-a ferit să meargă mai departe cu acuzaţiile,
"neavând dovezi palpabile".
Flutur: Graniţa spre
Ucraina e a pesediştilor
"Pesediştii au sărit calul în
ultima perioadă", este replica lui Flutur, vicele democrat-liberal
susţinând, la rându-i că le va arăta acestora cu ce se ocupă. "Acum
i-am văzut trompete cu ce se întâmplă la Siret. Au avut un subiect
în care să întrebe ce face Flutur. Nu m-am implicat niciodată în
aceste probleme şi nici în deconcentratele din vămi, dar îi avertizez pe pesedişti că vor afla multe informaţii despre
ei, în special generaţia asta tânără, care se face că uită, cum au
lucrat şi cum lucrează cu vămile şi cum tranzitează mărfuri de zeci
de milioane de euro, numai în ultimii ani, prin vămile din graniţa
cu Ucraina", a declarat, marţi, Gheorghe Flutur.
Pionii, caii, nebunul - tabla de şah a şpăgii în vămi. CE PARTID POLITIC E REGINA ŞI CINE E REGELE
Răspunsul PSD
Despre corupţia pesediştilor, Victor Ponta spune că nu ştie nimic. "În această perioadă PSD nu a fost la vamă şi nici la MF. Asta dacă ne referim de la Tănăsescu încoace. De la Tănăsescu încolo, numai el vă poate spune dacă s-a întâmplat sau nu ceva", susţine Ponta. În opinia sa, "orice om serios moare de râs când vede că-i iei la anchetă numai pe vameşi". "Luau ăia toţi banii? Păi, poate cineva să ajungă şef de vamă sau de birou dacă nu-l sprijină Falcă, Ostaficiuc, Flutur şi cei de la Bucureşti - Blejnar, Pogea şi Ialomiţeanu? Toată lumea ştie asta, chiar dacă ne facem toţi că nu ştim nimic".
Despre "perioada veche" a PSD, l-am întrebat pe fostul preşedinte, Ion Iliescu. "Noi ne-am concentrat atenţia asupra acesteia. Aduceţi-vă aminte ce discuţii au fost în legătură cu Iugoslavia, în perioada blocadei. Pentru a îndepărta orice fel de suspiciune am apelat, la vremea respectivă, la o supraveghere internaţională, iar sârbii ne-au reproşat că suntem mai catolici decât Papa, că facem noi ce nu făceau bulgarii sau ungurii. Dar tocmai asta am vrut, să eliminăm suspiciunile", spune fostul preşedinte despre o perioadă în care presa a scris intens că diverşi politicieni români au patronat transportul ilegal de combustibil spre Iugoslavia. Iliescu nu neagă faptul că e posibil ca o astfel de activitatea să se intensifice în perioadele în care clasa politică rulează mai mulţi bani. "Tot ceea ce se întâmplă are, într-un fel sau altul, legătură cu politicul".
Ioan Rus: "Noi lucram non-stop, nu organizam spectacol o dată la 10 ani"
Fostul ministru de Interne, PSD, Ioan Rus, a declarat pentru gândul că un oarecare grad de corupţie în vămi, a existat întotdeauna. "Există şi la vama din SUA ori din Japonia sau România. Bătălia pe care am dus-o noi atunci, pentru a obţine libera circulaţie a cetăţenilor, aderarea la UE şi NATO, s-a făcut însă altfel - cu teste de integritate, cu poliţişti acoperiţi la vamă, cu Direcţia Generală de Protecţie Internă la lucru, cu controale, arestări etc. Era o activitate continuă de supraveghere. Ministerul, instituţiile statului aveau o viziune sistemică şi acţiune sistematică, non-stop, nu organiza doar câte un spectacol o dată la 10 ani".
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













39 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Ca doar Iliescu e mama, e tata si in acelasi timp nashul acestui sistem. El este tartorul sub care ne-am procopsit cu acest sistem original, iliescian.
CORUPTIA DIN VAMI DUREAZA DE MULT, S-AU INFRUPTAT DIN EA MULTI, DE TOATE CULORILE POLITICE, DAR PANA LA GUVERNAREA PDL NIMENI NU A INCERCAT SA O STARPEASCA. DECI, BRAVO PDL !!!
EPAVA PSD CU ILIESCU IN FRUNTE CARE A VANDUT TARA TREBUIE SA DISPARA ODATA PT TOTDEAUNA CEAUSESCU A LASAT TARA FARA DATORII CU O ECONOMIE FRUMOASA, ILIESCU A VANDUT TOT, MAFIA PSD PLEACA DIN TARA!!!!!
E chiar caraghios ca se intampla arestarile astea dupa 21 ani de ciordit si spagit prin vami, dar mai bine decat niciodata, azi maine se desfintau vamile (Schengen).... ha ha ha
Ne-am suparat pe Sabin Gherman, cand scria "M-AM SATURAT DE ROMANIA"
Oare, incepand cu fanariotii si pana-n zilele de azi, s-a schimbat vre-un obicei pe la mitici ?
La noi in Ardeal s-a schimbat. In rau. Ne-am molipsit de bacsis, ciubuc, pesches.In loc sa-i invatam pe mitici disciplina. Apropo, dati pe "goagle" si cautati "harta iosefina". Un sistem de harti, pus la punct de Iosif II, fiul Mariei Tereza. Potriveste perfect cu google earth. Noi de atunci avem carte funciara, proprietatile sunt bine definite. Nu si in sud. Nu i-am invatat, in schimb am terfelit si noi constiinta la cel putin un ciubuc, am invatat noi de la ei..........
Interesant ar fi de stiut unde se aduna si banii din traficul din droguri sau din fiinte umane ( prostitutie) , daca tot am rezovlat problema cu tigarile
Coruptia din vami este veche la noi .Psd si pnl au tras spuma .Pina la pdl nimeni nu a facut ordine .Bravo Boc
care a spus raspicat ca la vama se petrec lucruri incorecte si ilegale, care a indicat modul in care se incalca embargoul impus Yugoslaviei a fost Ratiu.
iar daca sistemul a existat, nimic nu i-a impiedicat pe cei care au luat puterea in 2004, in numele luptei impotriva coruptiei sa-l destructureze!
si acum asistam la un spectacol de sunet si lumina! unde s-a mai pomenit ca al vizat sa stea sa-si astepte jandarmul ca sa fie anchetat!
nota 10 la regie!
aplauza pentru aripa Udrea care l-a scos pe Blaga din carti! Berceanu e la pamant, urmeaza Videanu! iar Pasat, daca nu e cuminte si nu scoate banii pentru campanie, o va incurca! acum i s-a aratat pisica!
la imagine externa dam insa excelent!
si astazi se ia spaga
de recunoscut ca nu se mai practica., (vama Nadlag) ca in vremea psd-ului
dar mai exista tentative daca se prinde momentul
iar pe autocare se face cheta pt. vamesi permanent si asta se cunoaste la Buc.sunt pe o mana
la fel si ungurii iau spaga intr-o veselie
te vaneaza si cu 20 30€ scapi de smecheriile lor murdare
@MARIN
Meritau felicitari daca ar fi inceput lupta impotriva coruptiei din momentul in care au venit la guvernare si daca erau rezultate concrete. Dar dupa mai bine de doi ani, la presiune externa, si cand fac doar un circ mediatic, fara rezultate reale, cred, mai degraba, ca ar trebui sanctionati. Si apoi, ce au "starpit"? Au prins cativa gugustiuci. Abia cand vom vedea si condamnari definitive, mai ales pentru cei care supervizat colectarile, sa spunem ca s-a facut ceva.