Românii minoritari vor avea colegii în HarCov

de Mihai ŞOMFELEAN Postat la: 16.07.2008 20:17

Românii aflaţi în minoritate în Harghita şi Covasna vor avea colegii uninominale speciale. Ieri, membrii Comisiei de cod electoral au decis, în câteva minute, ca în cele două judeţe să fie înfiinţat câte un colegiu format din sate în care românii sunt cât de cât mai numeroşi, pentru a avea şi ei reprezentanţi în Parlament pe baza votului uninominal.

Înfiinţarea unor colegii pentru români a fost printre puţinele puncte din lege pentru care partidele româneşti au ajuns la un consens. Chestiunea a fost votată de toţi reprezentanţii partidelor, cu excepţia UDMR. Deputatul UDMR Marton Arpad a votat împotrivă deşi, în timpul dezbaterilor, nu a avut obiecţii foarte insistente. În cazul judeţului Covasna, Arpad a susţinut doar că aşezările propuse pentru înfiinţarea colegiului românesc au un număr redus de locuitori şi a arătat că la acest colegiu pot fi ataşate, „pentru echilibrare”, alte câ­te­va localităţi, unde populaţia maghiară este majoritară.

În ceea ce priveşte judeţul Harghita, deputatul UDMR a avut, de asemenea, două propuneri de „echilibrare”, respinse de ceilalţi parla­mentari. Consensul dovedit de membrii Comisiei de cod electoral în cazul judeţelor Covasna şi Harghita a dispărut atunci când a venit vorba de Satu Mare. Reprezentanţii PSD şi PNL au avut puncte de vedere diferite şi au decis ca problema să fie tranşată de către Guvern, eventual după o discuţie între liderii politici ai celor două partide.

De asemenea, Guvernul va trebui să decidă şi în pri­vin­ţa delimitării colegiilor uni­nominale din Bucureşti, Constanţa şi din străinătate. Preşedintele comisiei, Mihai Voicu, a declarat, după ce a suspendat sedinţa din lipsă de cvorum, că pentru cele patru circumscripţii Guvernul îşi ia angajamentul de a nu lua o decizie unilaterală, fără consultarea fie şi informală a Comisiei de cod electoral. Surse din comisie susţin că românii din străinătate vor fi reprezentaţi în Parlament de patru deputaţi şi doi senatori şi că cel mai probabil colegiile vor fi organizate în America de Nord, Israel, Republica Moldova şi Europa.
 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

8 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 16.07.2008 22:18

Românii aflaţi în minoritate în Harghita şi Covasna vor avea colegii uninominale speciale. Ieri, membrii Comisiei de cod electoral au decis, în câteva minute, ca în cele două judeţe să fie înfiinţat câte un colegiu format din sate în care românii sunt cât de cât mai numeroşi

 
#2 har-cov 16.07.2008 22:18

bozz.gorii sa vorbeasca si sa hotarasca la ei in ungaria. aici e romania.

 
#3 harcov? 16.07.2008 22:59

alo gindul ,ce e aia harcov mai analfabetilor, unde ati invatat voi cuvintul harcov ,il folositi din prostie sau vi l-a sugerat cineva.cred ca e prima varianta.scoatetil si inlocuiti-ll cu ce vreti voi.

 
#4 harcov 17.07.2008 10:08

de acord, nu trebuie spus "harcov" ci "bozggoristan", e mult mai plastic si sugestiv, se arata clar originea etnica si istoria de nomad ! felicitari partidelor romanesti, trebuie deputat roman acolo, macar pt. a monitoriza agitatia iredentista.

 
#5 deputat basarabia 17.07.2008 10:10

nu cred ca e de ajuns un singur deputat pt. basarabia si 1 pt. europa, bravo pt. ideea cu israel, sunt circa 400.000 israelieni legati de romania si unii ocupa functii foarte importante in statul evreu ! basarabia, israel, usa vor avea deputati in parlamentul roman si e ok. insa pt. colegiul europa trebuiau macar 3-4 deputati, sunt multi romani stabiliti definitiv acolo !

 
#6 laszlo tokes 17.07.2008 10:55

ieu vreu sa fie deputatele de zlobozia sau ciulnitza che am auzit che mor votat oameni depe acolo

 
#7 hahaha 17.07.2008 17:15

oricum, un sfert din romanii din ardeal vor vota la toamna udmr, ca nu se simt reprezentati de nici un partid de la centru. asta in cazul in care dancu nu-si face un partid transilvanean. dar nu cred ca-i atat de curajos!! asa ca vrand-nevrand, o sa votez si eu udmr, ca in rest n-are cine sa lupte pentru descentralizare in ardeal.

 
#8 @hahaha 17.07.2008 19:40

ai dreptate, tu esti ocupat sa mananci rahat, mat.a lupta din greu cu turcii si tiganii pe centura . . .

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa