Anca SIMINA
14257 vizualizări 9 feb 2015

După o oră de discuţii aprinse între Valeriu Zgonea, preşedinte de şedinţă, şi PNL, lângă care s-a aşezat, în apărarea lui Petre Roman, UDMR, mandatul de deputat al lui Roman a  încetat. 200 de deputaţi au votat pentru, 11 împotrivă şi 22 s-au abţinut, nu înainte de un schimb de replici între Mihaiţă Calimente şi Valeriu Zgonea. „Ori eşti prost, ori eşti prost! Prostul nu e prost destul până nu e şi fudul”, i-a strigat Calimente lui Zgonea, în timp ce preşedintele Camerei se asigura dacă liberalii mai susţin sau nu până în ultimul minut scoaterea subiectului de pe ordinea de zi.

„Pe mine, personal, nu mă deranjează dacă mă înjuraţi în fiecare minut. Dar vreau să îl vadă şi o ţară că poate îl votează la fel”, l-a chemat Zgonea la microfon pe interlocutorul din sală, „să îl vadă şi camerele”.

În final, hotărârea de vacantare a mandatului lui Roman a rămas însă pe ordinea de zi, fiind votată cu majoritate.

Pentru a-şi apăra mandatul, Petre Roman a venit cu plicul în care a trimis în termen contestaţia la decizia din martie 2014 a ANI, admiţând însă că „certificatul cu privire la timbrare n-a ajuns în timp util, a ajuns cu 3 zile mai târziu”. „Daţi-mi voie să vă explic, măcar acum, în ultimă instanţă. S-a făcut constestaţia!”, a ripostat Petre Roman la distanţă de microfon. „Nu s-a făcut, domnul deputat. Ştim foarte bine şi ştiţi şi dumneavoastră”, l-a contrazis însă Zgonea.

Cu avertismentul riscului legat de abuzul în serviciu prin omiterea subiectului, preşedintele Camerei Deputaţilor a susţinut cererea ANI. „Pe 13 ianuarie Parlamentul a fost informat de ANI cu privire la încetarea de drept a mandatului domnului Petre Roman. Nici plenul Camerei, nici BP nu se poate pronunţa pe această chestiune. Am cerut Comisiei Juridice să ne spună care sunt paşii de urmat. Iar Comisia ne-a trimis. Nu avem nicio obligaţie decât cea pe care ne-a spus-o ANI”, a insistat Zgonea, în faţa cererii repetate a liberalilor de a scoate subiectul de pe ordinea de zi.

Petre Roman a plusat şi el: „Situaţia este cât se poate de clară. Ar fi trebuit să avem în faţă decizia definitivă a Justiţiei prin care se constată incompatibilitatea mea. Nu o avem, pentru că nu există. Ce fel de absurditate trăim? Constatăm că încetează mandat de parlamentar că n-a fost contestat şi avem certificat de grefă de la Curtea de Apel care spune exact contrariul. Acea incompatibilitate nu există, dar nu despre asta este vorba”, a încercat liberalul să sensibilizeze, fără succes, deputaţii.

 

Citește și: