Seful Comisiei juridice a Senatului: "Presedintele e la mana Parlamentului!"

Postat la: 17.02.2007 00:00 Seful Comisiei juridice a Senatului, Eckstein-Kovacs Peter, a explicat, ieri, ca, in problema declansarii referendumului pentru vot uninominal, presedintele depinde total de legislativ. El a afirmat ca, in decizia Curtii Constitutionale din 2006, prin care s-au scos din Legea 3/2000 situatiile cand seful statului poate declansa referendum, se mai spune ceva: presedintele nu poate publica decretul de declansare a consultarii populatiei decat dupa ce Parlamentul a adoptat hotararea prin care a exprimat un punct de vedere. "Ca atare, vine solicitarea, se duce la comisiile speciale pentru un punct de vedere, apoi se intruneste sau nu plenul, ca acolo trebuie cvorum, vor fi discutii, se poate retrimite la comisii si, cum nici Constitutia, nici legea nu prevad termen pentru adoptarea hotararii, inseamna ca, din acest punct de vedere, domnul presedinte este la mana si dorinta Parlamentului. Deci, daca se decide prin vot suspendarea presedintelui, termenul de 30 de zile curge napraznic, dar, pentru uninominal, Parlamentul poate sa amane pana la calendele grecesti". Eckstein respinge ideea ca romanii sa-si petreaca timpul la urne. "Trebuie vazut, in aceasta feerie de-a cere referendumuri, ca cetateanul e totusi o fiinta umana, nu un animal, ca atare cred ca toata lumea ar trebui sa se gandeasca bine: avem in 2007 vot pentru Parlamentul European. Daca facem anticipate, nu avem. In 2008, avem alegeri locale si, in mod normal, si parlamentare. Daca nu-l dam jos pe Base cu aceasta ocazie, in 2009 vor fi alegeri pentru Presedintie. Dar si inca o tura de alegeri pentru PE. Deci, in aceasta situatie, sa tarai cetatenii in tot felul de plebiscite mi se pare riscant, deoarece se vor plictisi sa mai mearga la vot", a explicat el.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa