Şeful SPP a „fardat” tablourile Jandarmeriei pentru ca Ceauşescu să arate ca Vlad Ţepeş
Şeful SPP a „fardat” tablourile Jandarmeriei pentru ca Ceauşescu să arate ca Vlad Ţepeş
Fostul şef al Jandarmeriei, actualul şef al SPP, Lucian Pahonţu, spune că nu erau obiecte de patrimoniu, ci tablouri cu Nicolae Ceauşescu peste care s-a pictat chipul lui Vlad Ţepeş
Procurorii militari verifică distrugerea unor obiecte de patrimoniu, care se aflau în custodia Jandarmeriei în perioada în care la conducerea instituţiei se afla Lucian Pahonţu, actualul şef al Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP).
În anul 2003 a fost încheiat un proces-verbal între Muzeul Naţional de Istorie şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei pentru 536 de obiecte de patrimoniu, ce au fost împrumutate unităţii. Este vorba de tablouri, statui de piatră sau bronz, vase de ceramică etc. Surse judiciare susţin că Lucian Pahonţu ar fi cerut să se picteze peste câteva vase de ceramică. O parte dintre tablourile repictate reprezentau membri ai familiei Ceauşescu. Surse judiciare susţin că două statuete create de artistul Gheorge Terescenco au fost betonate. Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Române a confirmat lipsa unor obiecte de artă aparţinând patrimoniului naţional precum şi repictarea unor tablouri, vitralii şi vaze împrumutate de la Muzeul Naţional de Istorie pentru decorarea unităţii militare. La aceste concluzii s-a ajuns în urma unor verificări dispuse de actualul comandant al unităţii, colonelul Gheorghe Rizea. Rezultatele verificărilor au fost comunicate Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.
Întrebat în legătură cu această chestiune, Lucian Pahonţu ne-a transmis – prin intermediul Biroului de Presă al SPP – că acuzaţiile nu sunt reale şi că nu este vorba de obiecte de patrimoniu.
Fostul şef al Jandarmeriei susţine că este vorba de obiecte şi tablouri în care era înfăţişat Nicolae Ceauşescu şi peste care s-a pictat cu tempera imaginea voievodului Vlad Ţepeş. Aceste obiecte serveau – potrivit lui Lucian Pahonţu – la decorarea sălilor Brigăzii Speciale de Intervenţii a Jandarmeriei.
Obiectele de patrimoniu au o valoare cuprinsă între 2.000 şi 10.000 de euro. Pentru obiectele care au fost distruse, Jandarmeria poate fi obligată să plătească despăgubiri Muzeului Naţional de Istorie. (G.Ş., D.C.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















23 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Procurorii militari verifică distrugerea unor obiecte de patrimoniu, care se aflau în custodia Jandarmeriei în perioada în care la conducerea instituţiei se afla Lucian Pahonţu, actualul şef al Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP).
cred ca e doar o manevra = originalele =s-au furat = asa cum fac multi = po pi = care fura icoane de valoare si le inlocuie cu = falsuri =sa fie la inventar = sa se sesizeze d n a
cred ca le voiau cei de la gandul si...
am trimis informatia referitoare la acest "remake", "cover", "improspatare" a fondului artistic executat in cadrul jandarmeriei si toti , fara nici o exceptie, au spus ca este , probabil, o gluma buna.
de asemenea, un amic plecat cu mult timp in urma mi-a trimis un link ce pare tot o gluma, mai ales la definitia organelor de securitate.
****://209.85.129.132/se arch?q=cache:-mpyqoq hi0uj:ro.wikipedia.o rg/wiki/lucian_pahon %c5%a3u+pahontu& cd=1&hl=ro&c t=clnk&gl=ro
...mari iubitori de arta si frumos sunt cei din jandarmerie...cred ca se opresc toata ziua in fata tablourilor si a statuetelor admirand talentul artistilor si meditand la rostul omului pe pamant...in viata asta trecatoare...
vai,vai,tremur de frica pedepselor ce vor fi aplicate lui pahontu ! va fi,in cel mai rau caz,mustrat sever un plutonier de la intendenta...votati bine !
de ce sa plateasca jandarmeria ? cine a gresit ? jandarmeriea ? o institutie nu poate gresii ,ci oamenii cae o reprezinta . va dati seama ce inghesuiti ,saraci cu duhul ,conduc aceasta institutie /!!cine ia numit in posturi pe acesti prostalai ,nu difera cu nimic de cei pe care ia numit. un tablou [ bun sau urat ] e o creatie a cuiva ,care poate singur sa hotarasca distrugerea ,completarea sau refacerea . un jandarm ,care e si sef incalca legea sau chear moralitatea ,fara sa-si dea macar seama de prostia care o face . spun, e jandarm, pentru ca tocmai acest lucru trebuia sa=l stie . cum sa apere[protejeze] bunuri daca nu le cunosto valoarea ,sau macar sa se gandeasca ca tablourile potea fi valoroase .nu l-a dus capul ? sant asa de limitati ,, inervant "
auziti,fratilor,da de cand familia ceausescu face parte din patrimoniul national?????vreti sa spuneti ca pe peretii jandarmeriei erau atarnati si nea nicu si cu leana?????brrrrrrrrr
doar face ceea ce fac si altii, adica falsifica istoria, folclorul, si cam tot ce se poate. la fel ca si daicoviciu sau elevii lui, cum e si sergiu nicolaescu.
nu jandarmeria trebuie sa platesca daunele ci lucian pahontu , cel care a dat ordin...asa-i la noi in tara..greseste primarul , amenda o plateste primari din banii contribuabililor...greseste prefectul ca nu asigura punerea in posesie a unor drepturi castigate in instanta ..plateste guvenul despagubiri ..de unde? tot din banii nostri din impozite...de ce in tara noastra nu plateste cel vinovat?